3,808 matches
-
uită însă în altă parte, ca să nu fie nevoită să pedepsească. Dar, când ajunge în dreptul ei, perdeaua este brusc dată în lături. Mișcarea neașteptată o face pe Vipsania să întoarcă capul fără să vrea. Scoate un strigăt nearticulat. Dezgustul și oroarea i se opresc în gât. Doi băieți identici - sau poate e doar unul singur și mintea ei a luat-o razna? - stau înăuntru. Cel de la fereastră rân jește sfidător către ea, în timp ce celălalt, cu ochii bulbucați, își masează penisul umflat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe tinerel după el și se fac amândoi nevăzuți. Pusio e primul care rupe tăcerea. — E normal ca cel care a greșit să plătească. Dar nenorocitul de spectator cu ce se face vinovat, de e obligat să privească o asemenea oroare? Rufus înalță uimit privirea spre el. — Nenorocitul de spectator? îngână în batjocoră. Dar toți cei de aici au venit de bunăvoie, nu i-a adus nimeni cu sila. Continuă îndârjit: — Sunt unii care n-ar rata în ruptul capului un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
violetei târzii. Este portocaliul rezervat femeilor pentru voalul nupțial! Un strigăt mut țâșnește din adâncurile ființei lui. Natura a înfrânt în sfârșit destinul și i o dăruiește drept mireasă. Cu un gest lent, îi ridică vălul de pe față. Împietrește de oroare. Figura palidă, cu pleoapele umflate, nu e Mariamne, ci Agrippina, mama copiilor săi... Se scoală năucit în șezut, cu toate fibrele corpului întinse la maximum. Își duce palmele asudate peste privirea împăienjenită, încercând să alunge vedenia. A fost doar un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Nu: Provins, mi-am spus eu. Dacă exista vreun loc, ăsta trebuia să fie Provins!” 18 De-am putea străbate cu ochiul să vedem interiorul Pământului, de la un pol la celălalt sau de la picioarele noastre până la antipozi, am zări cu oroare un colos ciuruit de crăpături și de peșteri. (T. Burnet, Telluris Theoria Sacra, Amsterdam, Wolters, 1694, p. 39) „De ce Provins?” „N-ați fost niciodată la Provins?” Loc magic, și astăzi se simte asta, duceți-vă, o să vedeți. Loc magic, Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
celor ca mine e de invidiat”, Îi spuse contele lui Gog. „După vreo două secole, un plictis incurabil pune stăpânire pe nefericiții nemuritori. Lumea e monotonă, oamenii nu Învață nimic și, la fiecare generație, cad iarăși În aceleași erori și orori; evenimentele nu se repetă, dar se aseamănă... Se termină noutățile, surprizele, revelațiile. Pot să-ți mărturisesc dumitale, acum, când doar Marea Roșie ne ascultă: nemurirea mea a ajuns să mă plictisească. Pământul nu mai are secrete pentru mine și nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
gura și În mintea acestor zdrențăroși cărora voi le spuneți idolatri. Dragă prietenă, ceva mai Înainte dumneata te uitai la mine ca și cum aș fi fost un ci devant. Cine trăiește În trecut? Dumneata, care ai vrea să dăruiești acestei țări ororile secolului proletar și industrial, sau eu, care vreau ca biata noastră Europă să regăsească naturalețea și credința acestor fii de sclavi?” „Isuse”, șuieră Amparo, cu răutate, „știți și dumneavoastră că-i un mod de a-i face să stea liniștiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
să te Întrebi de ce iese apa În cel de-al doilea caz. Trebuie să te Întrebi de ce refuză să iasă În primul”. „Și de ce refuză?”, Întrebă nerăbdător Garamond. „Pentru că, dacă ar ieși, ar rămâne vid În vas, iar natura are oroare de vid. Nequaquam vacui, era un principiu rozacrucean, pe care știința modernă l-a uitat”. „Impresionant”, zise Garamond. „ Casaubon, În a noastră istorie miraculoasă a metalelor, lucrurile astea ar trebui să se vadă, nu uita. Și să nu-mi spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o tapetară cu ziare și puseră acolo brațele și picioarele. Cel mai greu le-a fost cu falca și cu dinții de lapte. Cole o luă și aproape o aruncă În cutie - copleșită, În final, nu de durere, ci de oroare. — În regulă? o Întrebă Kay, atingîndu-i umărul. — Da. SÎnt bine. — Du-te și te plimbă. O să mă ocup eu de asta. — Ți-am spus că n-am nimic, nu? Duseră cutia la ambulanță, Îi puseră o etichetă și o săltară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
care vorbeau tinerele educate din sala de așteptare a ministerului o Îngroziseră. Una dintre ele spusese cu nepăsare, „O să fie un fleac, fetelor! Doresc să vadă că nu ne vopsim și că nu folosim cuvinte ca tati sau closet sau orori de genul ăsta.“ Interviul a decurs bine, de fapt, dar nici acum, Viv nu putea auzi cuvîntul „closet“ fără să nu-și amintească momentul acela, de demult, și pe fată. CÎnd Începuse tot necazul cu Duncan, nu spusese nimănui. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
vegheze mereu din Ceruri. Știu că intenția ei fusese să mă consoleze, dar ani de zile după aceea nu m-am mai gîndit la asta decît atunci cînd făceam sex. Pierdută În extaz alături de iubitul meu, vedeam din senin, spre oroarea mea deplină, cum mama se uita la mine din Rai și trăgeam grăbită pilota ca să ne acopăr pe amîndoi. Chiar În timp ce ședeam În birou, ascultînd-o pe doamna Dickinson cum Își continua monologul tragic, mi-am Închipuit-o pe mama privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și trăgeam grăbită pilota ca să ne acopăr pe amîndoi. Chiar În timp ce ședeam În birou, ascultînd-o pe doamna Dickinson cum Își continua monologul tragic, mi-am Închipuit-o pe mama privindu-mă și aproape că m-am cutremurat din cauza senzației de oroare. Pe urmă, a venit tata să mă ia. M-a strîns În brațe și a plîns, dar eu tot nu am reușit să mă manifest În vreun fel. Amorțeala care mă cuprinsese era Încă prea copleșitoare. Tata a făcut tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
rău. — Tu chiar crezi, cu mîna pe inimă, că vreau ca trei sute de oameni pe care nu-i cunosc să vină la nunta mea? Îi strig. Îți Închipui că voiam nenorocitul ăla de biban de mare chilian În meniu sau ororile alea de funde albe uriașe legate de speteaza scaunelor? — Păi, de ce n-ai spus nimic dacă nu ți-a convenit? Ai avut, slavă cerului, destul timp. — Din cauză că n-am vrut să par nerecunoscătoare și pentru că mi-am dat seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
În privința felului În care o să-i dăm vestea. Cel puțin, nu pînă ne Întoarcem din luna de miere. Iar motivul pentru care nu-i vom spune pînă atunci nu este că o va lua razna la ideea că - vai, ce oroare! ce șoc! - sînt Însărcinată În ziua nunții mele, ci pentru că nu o privește pe ea. Sigur că o privește, scutură Dan din cap. Acesta va fi copilul meu și primul ei nepot. Are tot dreptul să știe. — Doamne, Dan, clatin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
picioarele desfăcute, În timp ce căpșorul unui copil Îmi ieșea din vagin? Numai gîndul mă face să transpir. M-am uitat și eu la documentarele acelea despre naștere, am văzut Întregi familii strînse În jurul mamei, În salon, și n-am simțit decît oroare. Nu e ăsta cel mai intim moment al vieții? Cine ar vrea să fie expus, În acea stare vulnerabilă, În fața unor oameni care nu sînt medicul sau moașa, o asistentă și soțul? Și n-am știut ce să răspund cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
pe pat și s-a aplecat să mă sărute. Am sperat că nu avea să fie decît unul mic, pe buze, dar, În clipa În care nu și-a retras capul mai mult decît cîțiva centimetri, un sentiment familiar de oroare m-a cuprins. Stînd Întinsă În pat, rezemată de perne, cu soțul meu care se apropia pentru un alt sărut, care bănuiam că va implica și limba, mi-am făcut un scurt calcul. Ultima dată, făcusem sex luni, ceea ce Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
transparente. Prefera să se gândească la naștere ca la un fenomen matematic, de fapt, o trecere prestabilită a planetelor și constalațiilor prin casele bine definite, secțiuni de spații, lipsite de aer. Această agonie prelungită, graba servitoarelor, încurcăturile și scenele de oroare care se petreceau în camerele de sus, îi erau foarte neplăcute. Nu voia să-și imagineze planetele smucindu-se într-un asemenea hal în pântecele bietei femei. Astrologul vedea întotdeauna influența stelelor ca pe ceva eteric, abia simțit. Deodată, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a nu-ți primejdui bunăstarea spirituală“. Pandit Razdan evită să dea mâna cu judecătorul englez în timpul ședinței și asta îl face să aibă reputația unui radical. Oricum, motivul real nu are nici o legătură cu politica, ci cu faptul că are oroare să intre în contact direct cu un mâncător de carne, ce un aparține nici unei caste, dar are obiceiuri suspecte. Odată, un avocat englez tânăr și zelos a făcut brusc un pas spre el și i-a apucat mâna lui Pandit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care se materializează într-un spate pricăjit. Lângă capul lui, un șir de purtători de ricșă și proprietari de tarabe se așază pe vine deasupra rigolei, scuipă, bârfesc, își curăță măselele și-și golesc intestinele. Întoarce capul, amintindu-și cu oroare unde se află. Cerșetorul mai doarme încă; o muscă i se plimbă liniștită pe una din pleoape. Pran se îndreaptă spre el, strângându-și brațele în jurul pieptului de frig, și-l împunge cu vârful piciorului. — Trezește-te. S-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și-l împunge cu vârful piciorului. — Trezește-te. S-a făcut dimineață. Cerșetorul nu se mișcă. Pran îl împunge din nou. Nimic. Se apleacă și-l scutură de braț. E rece și țeapăn. Se dă un pas înapoi, realizând cu oroare ce s-a întâmplat. Gripa și-a făcut efectul foarte repede. Ca și restul lumii, nu are timp să jelească, pentru că în momentul acela oprește o tonga chiar în fața conacului familiei Razdan. Din ea, coboară un bărbat îmbrăcat elegant, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
curățată, sticlăria strălucește. Se insistă asupra detaliilor. În facțiunea nababului, domnește disperarea. Este prea târziu acum. N-au cum să-l mai facă pe Privett-Clampe să le susțină cererea. Firoz va deveni moștenitor, iar viitorul se va transforma într-o oroare europeană de linii de producție și mutre care rânjesc tâmp. Diwan-ul nu se poate controla și-l pocnește pe Pran peste gură, rupându-i buza. Pran se întinde pe podea în încăperea barocă, urmărind picăturile de sânge care se preling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pulsează. E ca o glandă. O uriașă excrescență roz. Minty o privește și ea, ținându-și cu o mână marginea pălăriei, ca să nu-i fie luată de vânt. Este singura dată în timpul călătoriei când soții se privesc. Un moment de oroare împărtășită în mod egal, imediat înnăbușit. Față în față cu întruchiparea acestei nebunii, ce trebuie strunită. Este menirea lor în India. Pe platoul palatului sunt așteptați, printre alte minuni uitate de Dumnezeu, de o altă formație. O formație militară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Wyndham, Imelda realizează de câte ore n-a mai stat pe o toaletă civilizată și începe să plângă. Sir Wyndham, care în treizeci și cinci de ani de serviciu în străinătate n-a văzut o femeie în actul excreției, o urmărește cu oroare, dar și cu fascinație. Și Minty procedează la fel. Dumnezeule! Aude mișcare în spatele ei. Nababul a aruncat scara de frânghie și coboară. Nu și dumneavoastră...? întreabă sir Wyndham. Nababul nu-i răspunde. Imediat după plecarea lui, prințul Firoz ghemuit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
carbonizat. — O să merg pe jos de acum, le spune Pran. Mulțumesc. Băieții dau din cap și molfăie „la revedere“, iar Pran rămâne lângă un morman de moloz carbonizat, fosta Alliance Bank, acum o ruină. Aici s-au petrecut lucruri teribile. Orori. Locul își păstrează propriile amintiri chiar la suprafață, amintiri despre mobilierul masiv al băncii, scos în stradă și incendiat. Imaginea domnului Thompson, directorul, a feței sale cuprinsă de flăcări, înnegrindu-se pe lozincile scandate de mulțime. Pran merge pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
În timp ce apasă tăblițele de lemn, Robert se uită la cranii. Morții îi întorc privirea. Oricât a încercat, n-a putut să se obișnuiască cu această colecție a pastorului. Ideea de a aduna craniile în acest loc îi repugnă, îi provoacă oroare. Bărbați și femei care odinioară s-au plimbat, au mâncat, au cântat la instrumente, s-au certat, toți reduși la specimene științifice. Prima dată când le-a văzut, s-a speriat atât de tare, că aproape a țipat.„Superstiții primare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lui Leadbeater, cu lista de reîncarnări, de vieți trăite și întrepătrunse prin cosmos de la anul 40 000 înaintea lui Cristos până în prezent. Iuliu Cezar. Doamna Besant. Vieți trăite pe Marte, în Peru, pe lună. Imensitatea acestora era o consolare. Această oroare a culminat într-un singur contact cu fii ei. Se întâlniseră înainte și se vor mai întâlni, vor avea sute de întâlniri, vor fi sute de figuri în retragere, unduind peste timp. Cu cele două telegrame în față, ea descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]