6,523 matches
-
sunt plecați din țară, dar când Noga se trezește, Nitzen ne anunță că a răcit, ne aruncăm cu furie asupra baloanelor, le umplem cu aer cald, furios, apoi le legăm unul de celălalt ca pe niște prizonieri periculoși. Noga e palidă din pricina tensiunii, și în clipa în care atinge unul dintre baloane, acesta se sparge, iar noi tremurăm amândouă de frică, parcă o mașinărie infernală ar fi explodat în mijlocul salonului nostru, după ce încă unul se sparge, baloanele acestea colorate se transformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
la cantină sau la baie și nici măcar nu sunt sigur că era student... dar probabil că era din moment ce purta uniformă [i „Uniform\” i-a devenit în curând [i porecla. Spre deosebire de domnul care absolvise școala din Nakano, acesta era scund, rotofei, palid la față. Cei doi indivizi ciudați răspundeau de înălțarea steagului Hi no maru1 în fiecare dimineață. La începutul vieții mele de student căminist, mă sculam special dimineața la ora șase ca să privesc acel ritual patriotic. Cei doi apăreau lângă steag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cartierului Shinjuku, în stânga, cele din Ikebukuro. Farurile mașinilor se revărsau în [uvoaie str\lucitoare, iar zumzetul permanent a fost, la un moment dat, dominat de un zgomot ce părea că atârnă asemenea unui nor deasupra orașului. Licuriciul din borcan sclipea palid. Licuricii pe care-i văzusem ultima oară, de mult, sclipeau puternic în întunericul nopții de vară și aceasta era imaginea mea despre licurici. Licuriciul meu era probabil pe punctul de a-și da sufletul. Am scuturat borcanul de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
fi vrut să vadă linia trasată de aripioare în bătaia vântului și apoi a zburat spre est. Urmele sclipirii lăsate de licurici mi-au rămas în suflet încă multă vreme după ce acesta dispăruse. Cu ochii închiși, vedeam încă acea luminiță palidă a unui suflet pierdut în bezna nopții. Am întins mâna de câteva ori, dar n-am atins nimic. Luminița pierise undeva, dincolo de vârfurile degetelor mele. Capitolul al patrulea În timpul vacanței de vară, universitatea a chemat trupele de ordine pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cursului, în timp ce profesorul ne schița pe tablă o scenă din teatrul grec, ușa amfiteatrului s-a deschis iar și de data aceasta au intrat doi indivizi cu căști pe cap. Arătau ca niște actori de comedie: unul era înalt și palid, celălalt era scund, cu fața rotundă și mai închis la piele. Cel mic purta o barbă lungă, total nepotrivită staturii lui. Cel înalt avea brațele pline de manifeste, iar cel scund s-a adresat profesorului, anunțându-l că ar dori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
clădirea fostei ei școli. Iedera împânzise toată clădirea școlii, iar porumbeii se odihneau pe coama clădirii. Era o construcție veche, impunătoare. În curtea școlii se înălța un stejar bătrân, iar în dreptul lui se vedea o dâră de fum alb. Lumina palidă a verii dădea fumului un aspect cețos. — Știi ce-i cu fumul acela? m-a întrebat Midori, brusc. — Nu știu, am răspuns. — Ard tampoanele igienice. — Serios? N-am găsit alt cuvânt mai potrivit drept comentariu. — Șervețele igienice, tampoane igienice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
periuța de dinți a lui Naoko, în dormitor era patul în care dormea Naoko. Pentru că am dormit atât de bine, am simțit cum oboseala părăsește fiecare celulă, fiecare colțișor din trupul meu. Am visat un fluture care dansa în lumina palidă a amurgului. Când m-am trezit, ceasul meu de mână indica ora patru și treizeci și cinci de minute. Lumina și-a schimbat intensitatea, vântul încetase, forma norilor era diferită. Transpirasem în somn, așa că m-am șters pe față cu un prosop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
au mai apărut patru femei din aceeași direcție și, asemenea grupului de dinainte, au dispărut după același colț. Amurgul părea să învăluie totul. De la fereastra sufrageriei se vedeau copacii și conturul dealurilor. Peste coama lor plutea o dâră de lumină palidă. Naoko și Reiko s-au întors împreună la ora cinci și jumătate. Eu și Naoko ne-am salutat frumos, de parcă nu ne mai văzusem și înainte. Părea chiar stânjenită. Reiko a văzut cartea și m-a întrebat ce citesc. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
după mine, nu te-ai mai întoarce la Tokyo, spuse ea, râzând. Ne-am întors pe același drum pe care venisem. Lumânarea se stinsese și becul din cameră nu ardea. Ușa de la dormitor era deschisă, veioza aprinsă și lumina ei palidă se revărsa în camera de zi. Naoko stătea pe întuneric. ~[i pusese un halat bleu [i-[i ridicase gulerul. Ședea pe canapea cu genunchii lipiți de bărbie. Reiko s-a apropiat de ea și i-a pus mâna pe cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
minute. M-am dus la bucătărie și am băut câteva pahare cu apă, apoi m-am băgat iar în pat, dar nu a fost chip să adorm până când primele raze ale soarelui au pătruns în toate ungherele încăperii, topind urmele palide ale lunii. Eram undeva între veghe și somn când Reiko a venit la mine și m-a bătut ușor pe obraz, spunându-mi „bună dimineața“. În timp ce Reiko aranja patul, Naoko a intrat în bucătărie ca să pregătească micul dejun. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Mă treceau fiori de câte ori făcea lucrul acesta, dar tot nu-i spuneam ceea ce nu voiam ca ea să știe. Apoi, parcă în luna mai, pe la jumătatea lecției de pian mi-a spus că îi este rău. Am văzut că era palidă și transpirase. Am întrebat-o dacă vrea să întrerupem lecția și să plece acasă, dar ea a spus că își va reveni dacă va sta puțin întinsă. Am dus-o în dormitor... mai mult în brațe. Canapeaua era prea mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
câteva ori, încet-încet, încercând să -mi întip\resc în minte moliciunea trupului ei. Am stat îmbrățiașați o perioadă de timp, iar apoi Naoko mi-a atins fruntea cu buzele și s-a dat jos din pat. Halatul de un bleu palid se unduia ușor, în bezna camerei, asemenea unui pește. La revedere! spuse Naoko în șoaptă. Am adormit, acultând ploaia. Dimineața mai ploua încă. Era o ploaie frumoasă, de toamnă, aproape insesizabilă, diferită de ploaia torențială de cu o seară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
amețită de băutură, Midori a făcut un pas greșit și era cât pe-aci să cădem amândoi pe scări. Stratul de nori care atârnase greu pe cer înainte de a intra noi în restaurant dispăruse și soarele încălzea, cu razele sale palide, străzile orașului. Am hoinărit pe străzi o vreme și apoi Midori mi-a spus că ar vrea să se cațere într-un copac. Din nefericire, nu a găsit nici un copac adecvat prin Shinjuku, iar grădina Gyoen era închisă. — P\cat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
începi să te panichezi! Ne-am terminat cafeaua și ne-am întors în salon. Tatăl ei dormea încă profund. Dacă te apropiai mai tare, îi auzeai respirația regulată. Pe măsură ce trecea după-amiaza, lumina de afară îți sugera tot mai mult culorile palide ale toamnei. Câteva păsări s-au așezat pe cablul electric și apoi și-au luat zborul. Eu și Midori stăteam într-un colț al încăperii și vorbeam în șoaptă. Mi-a citit în palmă și mi-a spus că voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
înăuntru. Mi-am cumpărat un ziar și l-am răsfoit, în așteptarea ei. Ea nu mai ieșea. Tocmai începusem să mă îngrijorez după vreo cincisprezece minute și eram gata să intru să văd ce-a pățit, când a ieșit, cam palidă la față. — Scuză-mă, am adormit pe toaletă. — Te simți bine? am întrebat-o, punându-i haina mea pe umeri. Nu prea, a zis ea. — Te conduc acasă. Trebuie să ajungi acasă, să faci o baie bună și să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
bine. Am comandat bere la halbă și pizza cu anșoa. Nu-mi era foame, dar am mâncat patru din cele douăsprezece felii. Midori a terminat restul. Repede ți-ai mai revenit! am zis. Nu cu multă vreme în urmă erai palidă și amețită. — Pentru că e cineva care-mi satisface toate poftele, răspunse ea. Mi-a trecut și oboseala. Pizza a fost extraordinară! — Ia ascultă, chiar nu e nimeni acasă la tine? am întrebat-o. — Pe cuvânt că nu e. Sora mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și justițiari. Apoi se-nvîrti ușa și pistolarul Își făcu apariția. PĂrul Îi căzuse peste ochi, fața Îi era plină de sînge și avea cravata trasă Într-o parte și cămașa sfîșiată. Își luase pistolul cu apă și după ce intră Înapoi, palid la față și cu o privire sălbatică, trase o rafală generală, fărĂ țintă, către toți cei din bar. L-am văzut pe unul dintre cei trei repezindu-se spre el, și am observat și ce expresie avea. De data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Te-ai ocupat tu de toate. — Nu, am Început doar să fac clătitele. — Nu că miroase frumos? MĂ duc pînĂ la izvor să mă spăl și pe urmă vin să te ajut. Nu te spăla-n izvor. — Eu nu față palidă, Îi strigă din spatele adăpostului. Unde-ai pus săpunu’? — La izvor. Într-o găletușă. Adu și untu’, te rog. E În izvor. — MĂ-ntorc imediat. În apă erau vreo două sute de grame de unt, pe care-l aduse Înfășurat În celofan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mă susține Finn. —Poate mai târziu. Nu sunt pregătit... Ești patetic! îl apostrofează Finn din nou. — Ne pune pe noi să facem ceva ce el nu e în stare. — Lasă că îi arătăm noi! zice Finn. De ce folosești pluralul, față palidă? îl iau eu la rost. Davey începe să chicotească. —Care-i treaba? întreabă Finn. Îi spui tu sau îi spun eu? îl întreb. —Tonto și Călărețul Singuratic străbat preria, începe Davey, când ajung la o intersecție... —La o intersecție? Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
că sunt înconjurați. Călărețul Singuratic se uită la zecile de indieni... Piei-roșii, intervin eu. —Bine... Așadar, se uită cu spaimă la zecile de piei-roșii și spune: „La naiba, Tonto! Suntem într-un mare...“, iar Tonto răspunde... De ce folosești pluralul, față palidă? strigăm în cor. Davey îmi aruncă o privire. Apoi coboară de pe cal și se alătură pieilorroșii, încheie el. — Coboară de pe cal? se miră Finn. Credeam că traversează intersecția. —Să vă ia naiba! Pe amândoi! N-aveți decât să faceți ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
lecui pe viață. Peste tot dau numai de cupluri. Mă duc înapoi în hol și mă strecor afară printr-una dintre ferestrele franțuzești. E o noapte foarte frumoasă și caldă. Frunzele freamătă încetișor în adierea îmbălsămată, iar secera lunii atârnă palidă pe cerul negru. Îmi dau seama cât este de poluat aerul Londrei când vin la țară și văd puzderia de stele, care aici iau locul norilor violeți ce plutesc deasupra orașului și care nu sunt altceva decât acumulări de noxe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
orice punct material greu, suspendat la extremitatea unui fir neextensibil și fără greutate, care nu Întâmpină rezistența aerului și nu produce frecare În punctul lui de sprijin ar fi oscilat În mod regulat o veșnicie. Sfera de aramă arunca licăriri palide și schimbătoare, după cum ajungea În bătaia ultimelor raze de soare ce răzbăteau prin vitralii. Dacă, așa cum se petrecea altădată, ar fi atins cu vârful ei un strat de nisip umed Întins pe podeaua corului, ar fi desenat la fiecare oscilație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Gudrunei, ironiile lui Diotavelli. „Abu” fusese, desigur, riposta personală a lui Belbo față de detractorii săi, o glumă goliardică, de neofit, dar spunea multe despre furia combinatorie cu care Belbo se apropiase de aparat. El, care afirma Întotdeauna, cu surâsul lui palid, că din moment ce descoperise că nu poate fi un protagonist, se hotărâse să fie un spectator inteligent - inutil să te apuci de scris dacă nu exista o motivație serioasă, mai bine să rescrii cărțile altora, asta face un redactor bun de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
treacăt fie zis, nu-l cunoșteau nici pe zero? Zadarnic, și Abu răspundea, până unde putea ajunge, prin notație exponențială, iar Belbo nu reușea să-l umilească pe Diotallevi cu un ecran care să se umple cu zerouri la infinit, palidă imitație vizuală a multiplicării universurilor combinatorii și a exploziei tuturor lumilor posibile... Acum Însă, după tot ce se Întâmplase și cu gravura aceea rozacruceană În față, era imposibil ca Belbo să nu se fi Întors, În căutarea unui password, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Înțeleg că-i blondă și semeață și inaccesibilă fiindcă e altfel decât mine. Nu e posibilă nici o legătură, ea aparține altei rase. O a treia femeie pierdută imediat În abisul În care se scufundă. Tocmai a murit În somn, Ofelie palidă Între florile sicriului ei virginal, pe când preotul Îi rostește slujba pentru morți, dintr-o dată se ridică dreaptă pe catafalc, Încruntată, albă, răzbunătoare, cu degetul Întins, cu glasul cavernos: „Părinte, nu te ruga pentru mine. Azi-noapte, Înainte de a adormi, am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]