3,306 matches
-
soția sa au avut un singur fiu, Charles. La Fontaine o părăsește însă pe soția sa și se întoarce la Paris, unde frecventează societatea mondenă și libertină a acelei perioade. La Fontaine obține în 1649, diploma de avocat pentru baroul parizian ("Cour du Parlement de Paris"). Debutul lui Jean de La Fontaine în literatură s-a petrecut la 17 august 1654, prin publicarea unei comedii în cinci acte: "L’Eunuque" („Eunucul”), o prelucrare după Terențiu, care nu a avut însă succes. În
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
Leon C. Cosmovici și-a făcut studiile primare și liceale la Iași, obținând bacalaureatul în 1874, la „Institutele Unite”. În același an pleacă la Paris, unde frecventează cursurile Facultății de Științe Naturale, obtinând licența în anul 1877. În perioada studiilor pariziene (1874 - 1880) a urmat cursurile și demonstrațiile de fiziologie făcute la Collège de France de către fondatorul metodei experimentale, fiziologul Claude Bernard. În 1980 obține doctoratul în științe naturale la Sorbona cu teza "Études des glandes génitales et des organes segmentaires
Leon C. Cosmovici () [Corola-website/Science/307211_a_308540]
-
stil al artei noastre vechi. Personalitate tumultoasă încă din această perioadă de ucenicie, Ladea nu se lasă subjugat de arta marelui său maestru; larg văzător și comprehensiv, învață de la acesta taine de meșteșug îndeosebi în ce privește arta modelării. Atelierele și muzeele pariziene au reprezentat mediul și etapa următoare a formării lui. În 1924 se înscrie la Academia Julien și lucrează un timp în atelierul lui Brâncuși. Concomitent, își completează formația însușindu-și (prin intermediul marilor muzee, asiduu frecventate), lecția de artă a unui
Romulus Ladea () [Corola-website/Science/307249_a_308578]
-
regatului, inclusiv protestanții, într-un spirit de armonie și reconciliere. Dar Parisul este un oraș anti-hughenot, iar parizienii, catolici extremiști, nu acceptă prezența lor. Parizienii sunt nemulțumiți. În plus recoltele au fost slabe. Luxul ostentat cu ocazia căsătoriei înfurie poporul parizian. La căsătorie, definită o "uniune execrabilă" de către iezuiți, nu au luat parte ambasadorii națiunilor catolice și nici membrii Parlamentului din Paris. Atmosfera la curte este foarte tensionată. Caterina de Medici nu a obținut aprobarea de la papă pentru această căsătorie excepțională
Noaptea Sfântului Bartolomeu () [Corola-website/Science/308555_a_309884]
-
utilizeze imagini izbitoare fiind celebru pentru personajele sale feminine. Cheret a creat primul afiș în culori în anul 1867. La sfărșitul secolului XIX un nou stil artistic a apărut în universul afișului, acesta fiind Art Nouveau, acest stil dominând scena pariziană până la primul război mondial. După război arta afișului a fost revoluționată de către Leonetto Capiello în anul 1905. Capiello, în designul afișului s-a concentrat doar pe o singură imagine care era plasată pe un fundal monocrom și care atrăgea imediat
Poster () [Corola-website/Science/308535_a_309864]
-
musette, sau alături de frații Baro și Matelo Ferret. Émile Savitry îi va introduce pe cei doi frați Reinhardt în lumea cluburilor de jazz din Paris: La Boîte à Matelots din rue Fontaine 10, unde cei doi frați își fac debutul parizian, apoi în cabaretele La Roulotte din rue Pigalle 62, L'Aéroport din 11 rue Jules-Chaplain 11, inaugurat în iunie 1932, și în clubul Le Ponton 2 din Montparnasse în 1934. De asemenea, cântă cu jazzmeni consacrați deja, precum Stéphane Mougin
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
sfârșit posibilitatea să cânte alături de Duke Ellington. Cei doi se întâlniseră în 1939, în timpul unui turneu al lui Duke Ellington prin Europa. Numai că întâlnirea cu Duke era departe de tot de ce-și închipuise Reinhardt. Viața boemă din cluburile pariziene nu avea nici o tangență cu disciplina de fier ce domnea în big-band-ul lui Duke Ellington. Dezordonat, neștiind limba engleză, veșnic în întârziere la concerte, uneori chiar beat și fără ghitară, după cum își amintește Stéphane Grappelli, până la urmă Django Reinhardt își
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
căpătâi" a ghitariștilor de jazz din toată lumea. Ultimele înregistrări datează din 8 aprilie 1953, cu Martial Solal la pian, Pierre Michelot la contrabas, Fats Sadi Lallemant la vibrafon și Pierre Lemarchand la percție. Cu acest grup cânta adesea prin cluburile pariziene, utilizând uneori și o ghitară electrică, alteori o ghitară Selmer acustică căreia îi adaptase o doză electromagnetică. Ultimele înregistrări demonstrează perfecțiunea la care ajunsese stilul inovator al lui Reinhardt, realizând fuziunea dintre be-bop și stilul său inconfundabil. În 16 mai
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
1998, de Sărbătoarea Tuturor Sfinților Atonului, hramul Mănăstirii Bucium, după oficierea Sfintei Liturghii, a fost hirotesit arhimandrit de către Daniel Ciobotea, mitropolitul de atunci al Moldovei și Bucovinei. În paralel cu studiile de doctorat, văzând nevoile pastoral-misionare ale ortodocșilor din regiunea pariziană, și nu numai, în timpul sejurului francez, a mai împlinit și alte activități: În anul 1998 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. La data de 1 mai 2000, a doua zi de
Ioachim Giosanu () [Corola-website/Science/308637_a_309966]
-
general, născute din inițiative locale și sunt integrate în viața țărilor respective. Regii pe plan local, cel mai adesea sub o formă asociativă, ele sunt independente de Alianța Franceză de la Paris, atât statutar cât și financiar, și funcționează, față de sediul parizian, în calitate de franșiză. Alianța Franceză de la Paris este proprietara mărcii «Alliance française» și acordă dreptul de folosire al acestei mărci, după examinarea statutului și obiectivelor enunțate, în legătură cu ambasadele Franței din țările respective, care își dau avizul. Nu există relații financiare între
Alianța Franceză () [Corola-website/Science/307727_a_309056]
-
franșiză. Alianța Franceză de la Paris este proprietara mărcii «Alliance française» și acordă dreptul de folosire al acestei mărci, după examinarea statutului și obiectivelor enunțate, în legătură cu ambasadele Franței din țările respective, care își dau avizul. Nu există relații financiare între sediul parizian și "Alianțele" instalate în străinătate, care trebuie, ele însele, să-și rezolve finanțarea. De exemplu, la New York, "French Institute Alliance Française", recurge la mecenat, așa cum este el practicat în Statele Unite ale Americii. Ministerul francez al Afacerilor străine are, din anul
Alianța Franceză () [Corola-website/Science/307727_a_309056]
-
Finanțe etc. În 1910 în Cluj funcționau 10 bănci și peste 2000 de ateliere și întreprinderi. Primele semne ale cinematografiei transilvănene apar la începutul secolului XX la Cluj. Astfel, în 1913, regizorul Jenő Janovics începe colaborarea cu casa de filme pariziană "Pathé" și toarnă în oraș mai multe filme printre care "Murgul sarg" și "Din grozăviile lumii". După încheierea primului război mondial, Transilvania a intrat în componența Regatului României. Municipiul Cluj a fost în continuare reședința județului Cluj (interbelic). În aceasta
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
prevestind în același timp realismul. Jean-Louis-André- s-a născut la Rouen, pe 26 septembrie 1791. Tatăl său era moșier și făcea comerț cu tutun. În anul 1796, familia Géricault se mută la Paris. Théodore începe să frecventeze cursurile prestigiosului liceu parizian "Licée Royal" (astăzi: "Louis-le-Grand"). Are două pasiuni: desenul și caii. Vrea să devină pictor. Atracția pe care o nutrește pentru cai îl face să intre în atelierul pictorului Carle Vernet (1758-1836), care se bucura de faima de mare specialist în
Théodore Géricault () [Corola-website/Science/306753_a_308082]
-
În prezent orașul Chevilly-Larue nu este servit de niciun mijloc de transport pe cale ferată (Métro Parisien, R.E.R). Cea mai apropiată stație de metrou este "Villejuif - Louis Aragon", situată în comuna vecină, Villejuif, pe linia a 7-a a Metroului Parizian, la 2,3 kilometri depărtare de centrul orașului Chevilly-Larue. Ca urmare a reintroducerii tramvaiului la Paris, după aproape 70 de ani, (tramvaiul parizian fusese suprimat în anul 1937), prin proiectul de instalare a unei linii de tramvai de la Paris, până la
Chevilly-Larue () [Corola-website/Science/306841_a_308170]
-
metrou este "Villejuif - Louis Aragon", situată în comuna vecină, Villejuif, pe linia a 7-a a Metroului Parizian, la 2,3 kilometri depărtare de centrul orașului Chevilly-Larue. Ca urmare a reintroducerii tramvaiului la Paris, după aproape 70 de ani, (tramvaiul parizian fusese suprimat în anul 1937), prin proiectul de instalare a unei linii de tramvai de la Paris, până la Rungis și la Aeroportul Orly, trecând prin "Chevilly-Larue", se prevede o dezvoltare accelerată a vieții economice a orașului, în continuare. Tramvaiul T7 a
Chevilly-Larue () [Corola-website/Science/306841_a_308170]
-
se iscă în rândul regilor, cei doi reușesc să se îndepărteze. Elenii hotărăsc în finalul operei să declanșeze războiul împotriva Troiei. Opera fusese deja de la primele ei probe anunțată în paginile săptămânalului "Figaro". Aceste anunțuri reușiseră să stârnească curiozitatea publicului parizian, care fu cu ocazia probei generale mai degrabă dezamăgit de muzică. Ca de obicei, compozitorul a continuat să aducă ulterior schimbări operei, pentru a-i asigura succesul. Cântecul prin care Paris descrie în primul act concursul de frumusețe de pe muntele
Frumoasa Elena () [Corola-website/Science/306878_a_308207]
-
a fost ales ca membru al Academiei de științe din Berlin, iar în 1748 membru al Royal Society. Prieten cu Voltaire și implicându-se constant în pasionatele controverse ale perioadei iluminismului, D'Alembert frecventa în mod regulat și principalele saloane pariziene, ca cele ale Mariei-Therese Geoffrin, Marie du Deffand, Julie de Lespinasse. Acolo l-a cunoscut pe Denis Diderot, în 1746. În anul următor, ei au pus bazele proiectului Enciclopediei. În 1751, după cinci ani de muncă, la care au participat
Jean le Rond D'Alembert () [Corola-website/Science/308311_a_309640]
-
din materialele rămase de la Expoziția Mondială din anul 1900. Numele i se datora faptului că în interior - în jurul scărilor centrale, ca într-un fagure de miere - se afla un număr de 140 de ateliere. Aici se concentra întraga boemă artistică pariziană. Léger are ocazia să cunoască pe pictorul Marc Chagall, pe sculptorul rus Alexander Archipenko, pe pictorul Robert Delaunay, de care îl va lega o statornică prietenie. În scurtă vreme îi vor deveni vecini și scriitorii Blaise Cendras, Guillaume Apollinaire și
Fernand Léger () [Corola-website/Science/308312_a_309641]
-
chiar înainte de a proceda la lectura romanului: Intr-o seară de vară târzie a anului 1760, literatul baron Melchior von Grimm (cel care a înfiintat și condus ""Correspondance littéraire"") își vizitează amicul francez pentru a afla ultimele noutăți din saloanele pariziene. Îl găsește plângând la masa de scris și îl întreabă surprins ce s-a întâmplat. Filozoful răspunde astfel: ""Il y a que je me désole d’un conte que je me fais!"" ("Mă-ntristez de ce scriu"). Ironia destinului este că
Călugărița (Diderot) () [Corola-website/Science/308375_a_309704]
-
întâmplat. Filozoful răspunde astfel: ""Il y a que je me désole d’un conte que je me fais!"" ("Mă-ntristez de ce scriu"). Ironia destinului este că exact ceea ce s-a vrut inițial o glumă colectivă, o farsă a unor literați parizieni ce viza un nobil (marchizul De Croismare), avea să sfârșească ca serios roman epistolar în toată regula. Pe scurt, povestea este asta: Marchizul, care era un obișnuit al diverselor saloane pariziene, decide să se retragă prin 1759 la castelul său
Călugărița (Diderot) () [Corola-website/Science/308375_a_309704]
-
inițial o glumă colectivă, o farsă a unor literați parizieni ce viza un nobil (marchizul De Croismare), avea să sfârșească ca serios roman epistolar în toată regula. Pe scurt, povestea este asta: Marchizul, care era un obișnuit al diverselor saloane pariziene, decide să se retragă prin 1759 la castelul său din Caen. Amicii săi apropiați decid să intervină pentru a-l readuce la viața mondenă a capitalei, unde considerau ei că-i e locul, și pentru asta speculează o afacere juridică
Călugărița (Diderot) () [Corola-website/Science/308375_a_309704]
-
Academiei Române, cu concursul Ambasadei Franței în România. S-a stins din viață, în ziua de 1 august 2005, la vârsta de 107 ani, la Aubagne, în sudul Franței, si a fost înhumat, potrivit dorinței sale, în cavoul familiei din cimitirul parizian Montparnasse. <br>
Robert Ficheux () [Corola-website/Science/307384_a_308713]
-
din Paris. La școala de pictură a lui Gleyre cunoaște și se împrietenește cu Claude Monet, Fréderik Bazille și Alfred Sisley care studiau și ei pictura. Ei resping arta somptuoasă acceptată în acel timp de "Salonul Oficial", celebra expoziție anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecție minuțioasă. A fost coleg și cu pictorul român Nicolae Grigorescu. Renoir reușește să expună în 1865, dar în anul următor este respins, împreună cu Manet și Cézanne. Lucrul se repetă și în 1867. Renoir
Pierre-Auguste Renoir () [Corola-website/Science/302384_a_303713]
-
avut-o cu bătrânul rege, în care Ludovic a afirmat că va guverna. Parlamentul a răspuns pozitiv. Ca rezultat, i s-a garantat dreptul de a-și alege Consiliul de Regență. Regentul a condus afacerile de stat din palatul său parizian, Palatul Regal. Tânărul Ludovic al XV-lea a fost mutat în apartamente moderne atașate la cetatea medievală de la a Vincennes, situată la 7 km est de Paris, în Pădurea de Vincennes, unde aerul era considerat mai sănătos decât la Paris
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
în Meung. La Paris, d’Artagnan câștigă bunăvoința domnului de Tréville, dar nu și uniforma de mușchetar: trebuie mai întâi să-și facă ucenicia. Oricum, sosirea în marele oraș nu curmă șirul boroboațelor pentru care tânărul gascon, nedeprins cu obiceiurile pariziene, pare făcut. Încă de la prima zi se vede provocat la duel - pe rând - de trei vestiți mușchetari: nedespărțiții Athos, Porthos și Aramis. La vremea aceea cardinalul Richelieu interzise duelurile, ceea ce însă nu le făcea mai rare, ci poate mai discrete
Cei trei mușchetari () [Corola-website/Science/302152_a_303481]