14,466 matches
-
și bondoace. Mi-am proptit cizmele pe el și m-am aplecat spre ea. — Deci nu erai cu el în apartament? Nu, mergeam către casa lui. Am auzit geamul spart și l-am văzut cum a zburat... A făcut o pauză. Puteam să jur că o face intenționat. M-am întors imediat și am început să merg pe drumul pe care venisem. Am chemat aproape imediat un taxi și am venit direct aici. M-am uitat la ea. în mod bizar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
o listă cu sarcini pentru mine, lungă cât mâna ei. Să sun la expeditori, să trimit lista finală cu tablourile furate agenției de asigurări, să aduc pliante cu biografiile artiștilor, că erau pe terminate... La jumătatea listei a făcut o pauză, fixându-și privirile asupra mea. —A, Sam, apropo, voiam să te întreb - parcă a trecut atât de mult timp de când ai venit aici pentru prima dată... Numai câteva săptămâni, m-am gândit eu. Dar oricum, Shelley se mișca atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pe lista celor furate. încă nu am vorbit cu Shelley și cu Judith, dar, dacă am să o fac, sunt sigură că îmi vor spune că tu l-ai pus pe Guthrie pe lista companiei de asigurări. Am făcut o pauză, să văd dacă Harriet vrea să spună ceva. Nu voia. —E o escrocherie frumușică, am continuat. Un tablou dispare de aici, de acolo; tu le treci ca fiind vândute, ca nimeni să nu le caute pe termen scurt, și speri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cauți acasă, a zis ea fără nici o introducere. Vocea ei era așa de aspră de parcă certa o femeie de serviciu ineficientă. Te-aș fi contactat la birou, am spus, dacă aș fi știut la care din ele. A urmat o pauză. Apoi s-a apropiat, a luat niște țigări de pe o măsuță și și-a aprins una. Nu s-a așezat jos. După ce a tras un fum lung, a spus: —Bine, să nu ne mai ascundem după vorbe. Ai aflat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și Lesley, tu și Mr. Mușchi. Tom avea o idee bună despre gusturile mele sexuale. Apropo de întâlniri, am început eu, dar el m-a întrerupt brusc. Eu și Julia ne-am hotărât să fim doar prieteni. A urmat o pauză. — Vrei să auzi un banc cu blonde? m-am oferit. Care e replica unei blonde la o petrecere? — Nu știu. —Bună. Sunt beată. Am zâmbit triumfătoare. * * * Din întâmplare am dat nas în nas cu Julia Seddon în grădină când plecam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
am respins. - Nu mă atinge, mă simt rău! - Și eu mă simt la fel de rău. Era ciufulit și cu fața galbenă. - Poate ai nevoie să te odihnești un timp. - Nu, n-am nevoie de odihnă, ci de pacea simțurilor. După o pauză mi-a spus că s-a gândit să călătorească, singur, ca să-și regăsească inspirația. Slăbiciunea lui venea de la viața noastră destrăbălată. Medicamentul cel mai sigur era abstinența. Capacitatea de a picta îi era serios amenințată. Eram la fel de obosită și capacitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Pot lupta cu oamenii, dar nu cu natura lor! - Natura ne pune bețe în roate, în schimb Tora ne arată cum să trăim. O lumină pe care nici măcar timpul n-o poate stinge. După aceste cuvinte solemne, Charlie făcu o pauză, ștergându-și cu grijă ochelarii. Era un bărbat puternic, între două vârste, pe mijlocul capului avea un ciuf de păr negru prin care își trecea degetele subțiri în timp ce vorbea. - Știam eu că nu sunt în stare să scriu un sul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
atunci păsările vor cânta despre asta! Și Sucki al nostru, care nu putea vorbi, a început să cânte cu triluri puternice, capabile să acopere vocile tuturor. Irealitatea intervenise acolo unde realitatea nu putea nimic. Cuvintele soțului meu fuseseră ca o pauză în partitură, după care urmase partea „solistului“ încântător, încercând să ridice totul la un nivel înalt de înțelegere. Totul crease brusc un fel de veselie printre directorii de bancă. Era clar că America trecea drept țara cea mai bogată de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pentru că mereu suntem îndrăgostiți și nu ne dăm seama ce-i cu noi... Cam ăsta e mesajul... - Prostii. Ăsta e mesajul pe care-l înțelegi tu. Pentru mine e altfel. - Cum? Bogdan a tras fum în piept, lăsând intenționat o pauză, și a zis sfătos: - Timpul este o dreaptă, Luca, o dreaptă, o axă de numere reale cu originea aleasă pe criterii religioase, sau pur și simplu a patra dimensiune. Sau, dacă vrei, un fascicul de drepte paralele cu origini diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
peste cap. Era atât de slăbit, încât părea că poate muri în orice clipă. - Bănuiesc că eu am luat literatura prea în serios... continuă Cârpenișteanu, suflând greu. De-asta am ajuns în asemenea hal... E singura explicație. Scriitorul făcu o pauză, lăsând să-i curgă un firicel melodramatic de sânge din gură. - Iartă-mă, puștiule, te rog. Dacă mai poți. Ești mai bun, ai câștigat. Recunosc. - Dar eu nici nu voiam să câștig... Scriitorul înlemni. Durerea pricinuită de ultimele cuvinte ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
apartenenței acestuia, evidentă de altfel, la celebra și periculoasa Alianță a Frigului, ce submina orice activitate pâmânteană în Lumea de Deasupra, distrugând-o. Toți știau asta, dar nimeni nu voia să strice momentul lui Ionescu, care acum tocmai anunța sfârșitul pauzei și titlul piesei următoare. Urma România de vânzare, piesă care nu mai putea fi o necunoscută pentru nimeni. Asta deoarece, de câteva zeci de ani, acest colț de rai numit România devenise realmente o supercivilizație ce ținea hățurile omenirii, calculându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Spun „mi s-a întâmplat să mă pomenesc” pentru că este maniera în care pot descrie cel mai bine felul absolut de neînțeles în care mă nimerisem în fața acelei clădiri. Mintea mea, năucă, se chinuia din răsputeri să pătrundă misterul unei pauze a existenței despre care nu aveam nici cel mai mic amănunt, astfel că nu-mi puteam da seama nicicum de unde începuse, cât durase sau pur și simplu de ce nefastă natură puteau fi acțiunile pe care, bănuiam eu, mai mult ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
sau „ia desfă baierele pungii“. Ajuns la liceu, am uitat complet de plic. Pentru ziua respectivă, lucru care nu mi se întâmpla prea des, nu-mi învățasem lecțiile, așa că a trebuit să mă pun la punct cu ele, parte în pauze, parte în timpul orelor, fiind în starea de încordare extraordinară în care reții totul cu multă ușurință (deși a doua zi uiți totul cu aceeași ușurință), ca de la sine, a dispărut din memorie tot ce nu ținea de lecții. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
la loc, pășind pe parchetul lunecos, se așeza în bancă la fel de zgomotos precum se ridicase și, fără să privească în jur, se punea pe scris sau scotocea în pupitru până ce atenția clasei trecea asupra următorului chemat la lecție. Când, în timpul pauzei, se povestea ceva nostim, dacă momentul hohotului de râs general îl prindea pe Stein în bancă, acesta își lăsa capul pe spate, se încrunta și închidea ochii cu o expresie plină de suferință. Între timp, însă, bătea mărunt, mărunt cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vale înclinându-și capul și îngăimând „sssăăă“. Toți găseau de cuviință că trebuie să-și bată joc de abstinența lui sexuală (deși adevărul privind această abstinență nu putea fi verificat și nici nu era confirmat de Eisenberg), drept care, în unele pauze, grupul de elevi care-l înconjura întrebându-l - „Ei, Eisenberg, care-i ultima ta amantă? - rămânea cu ochii fixați pe mâinile lui. Când Eisenberg vorbea cu unul dintre noi, stătea cu capul în jos și înclinat puțin într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-l spre sine, îi spuse sau îl întrebă ceva în șoaptă. În primele minute care au urmat, am simțit o surdă antipatie pentru Stein. Dar această antipatie a trecut repede. Mă gândeam ce s-ar fi întâmplat dacă, atunci, în pauză, când a venit la liceu mama mea ca să-mi aducă plicul și când eu, procedând exact ca Stein, m-am dezis de ea, crezând că astfel îmi salvez demnitatea, s-ar fi apropiat Burkeviț și mi-ar fi spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și prost îmbrăcată și că fiul trebuie să-și iubească și să-și respecte mama. S-o iubească și s-o respecte cu atât mai mult cu cât ea este mai bătrână, mai săracă și mai urâtă. Dacă atunci, în pauză, s-ar fi întâmplat ceva de felul acesta, e foarte posibil ca aceia dintre liceenii care m-au întrebat cine-i sperietoarea să fi fost de acord cu Burkeviț. Poate chiar l-ar fi susținut, în timp ce eu aș fi încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Apoi vuietul explodă în coridorul nostru prin ușile deschise de la clasele a șasea și a șaptea într-o bubuitură asurzitoare. Lecția se terminase. 9 Pentru a nu fi nevoiți să relatăm cele întâmplate claselor mai mici care umpluseră coridorul în timpul pauzei, am intrat cu toții în clasă. — E un idiot, un idiot sadea! spuse Stein, punându-și pe umărul lui Iag mâna sa albă care, pe fondul negru, se detașa ca o pată de smântână. Nu, Stein, nu te băga, frate! Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
la locul ei, continuând să se rotească în capul meu. Gâtul nu rezistă, capul mi se prăvale în piept și întoarce camera cu susul în jos. „Ce-au făcut, ce-au făcut cu mine!“ șoptesc eu, și apoi, după o pauză stupidă, mai spun: „Ce să-i faci, sunt pierdut“. Dar drăcușorul cel hâtru, acela care (trebuie doar să-l asculți) otrăvește cu îndoiala sa cele mai fericite sentimente și vindecă cea mai mare disperare prin speranță, acest drăcușor viclean, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mă apuca mania căutatului; când se golea cutia de chibrituri, începeam să caut chibriturile, mutând din loc mobila, trăgând sertarele de la masă; deși știam că în cameră nu mai sunt nici un fel de chibrite, le căutam fericit ceasuri întregi, fără pauză; altădată, mă lua în stăpânire o spaimă obscură, o spaimă care creștea pentru că eu însumi nu știam de ce sau de cine mă tem; atunci, sub imperiul unei spaime animalice, stăteam ceasuri întregi pe vine lângă ușă, sfâșiat între dorința insuportabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mai nobile sentimente? Poate, numai în cazul în care această intrigă a produs nu râsul, nu veselia, nu admirația frumosului, ci o adâncă zguduire a sufletului. Dar este suficient să-i privim pe acești oameni, să le vedem figurile în timpul pauzei sau la sfârșitul spectacolului, pentru a ne convinge cu ușurință că ei nu s-au înrăit, nu urăsc și nu vor să lovească pe nimeni. La prima vedere, această împrejurare pare să clatine serios tot edificiul nostru. Dar tot noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se face frig. După ce urc scările de la cerdac, mă opresc. Pe ușa grea, minerul de alamă strălucește orbitor. O fâșie îngustă de lumină cade pe treptele scării de pe una dintre fețele șlefuite ale sticlei de la ușă. Când, după o mică pauză, trag de miner, această fâșie tremură ușor: ușa e încuiată. Mi-e jenă să-l trezesc pe Matei; cobor în fugă treptele cerdacului și intru în tunelul umed și întunecat de sub casă care dă în curtea interioară unde se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
repede? se arătă mirat Pop, înfigând furculița în carnea din farfurie și tăindu-și o bucata generoasă. De ce spuneți repede? Am făcut totuși nouă ore. Nu te-ai mai oprit pe drum de loc? Nu, nu-mi place să fac pauze. Înseamnă că nu prea ai respectat viteza legală. Sincer, nu prea. Dar ce mai contează? Important este că am ajuns cu bine. Pe mine nu mă obosește drumul, chiar mă relaxez la volan. Și, rana ce zice? Nu te doare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fel cum n-am idee ce se întâmplă mai departe cu victimele. Le ține sechestrate, le torturează după care le omoară și apoi le îngroapă cadavrele? N-am habar, însă mi-am pus în gând să aflu. Cristi făcu o pauză cât să-i arunce o privire Ilenei după care continuă: Sunt convins că m-am apropiat de criminal. Ajuns acolo, am intrat pe teritoriul lui, în spațiul unde el se credea în siguranță și unde nu se aștepta să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acel moment ai devenit fericitul posesor al câtorva zeci de tone de hârtie. Ce-i drept, de cea mai bună calitate dar, nimic altceva decât hârtie. Aurul însă rămâne constant indiferent de clătinările ori prăbușirile economiilor internaționale. Vlad făcu o pauză numai cât să tragă scaunul de sub birou și să își așeze un picior deasupra. Nu stătea bine, fiind atât de mic de statură, poziția îl incomoda. Renunță, și se așeză la birou. Hai, să îți mai spun ceva! continuă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]