3,087 matches
-
VERSURI TOCMITĂ" Ne întrebăm de ce "eul nostru profund", ca să preluăm vorba poetului, intră în miraculoasă rezonanță cu sufletul cărții de sub ochii noștri? Există, fără îndoială, o contaminare cărturărească, apoi acele influențe greu de stăvilit. Lăsăm imaginația să zboare în timp ce degetele pipăie cu ardoarea hârtia așternută cu slove vechi. Fascinantă este țesătura cuvintelor dintr-o carte înnegrită de vreme. Răsfoiesc cu emoție "Psaltirea pre versuri tocmită" de mitropolitul luminat al Moldovei Dosoftei și parcă la zicerea poeziei lui aerul devine gros ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
să dubleze realul "preot al lui Hermes", e pentru că nici un alt poet român de azi nu izbutește, ca el, să dea un corp atât de concret, de plastic enigmei, să ne pună "în situația" ei, să ne facă să-i pipăim parcă încheieturile fizice, să ne inculce măcar pentru o clipă, încrederea că am putea să ajungem "la zidul complet străveziu al nimicului"". (August 1994) IOANID ROMANESCU "Centrul în care se află poetul e de fapt spiritualitatea de care aparține" Avem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
eficient prin asimilarea unor informații noi, dacă pacientul are un flashback. Prin urmare, terapeutul trebuie să facă tot posibilul pentru a readuce pacientul în prezent, înainte de a continua expunerea. Sînt utile instrucțiunile de tipul: deschide ochii, uită-te în jur, pipăie scaunul, descrie camera, spune unde ne aflăm, ce dată e astăzi și așa mai departe, pentru a face față unor astfel de episoade disociative survenite pe parcursul expunerii. Dacă expunerea este dirijată atent, potrivit indicațiilor anterioare, aceste experiențe disociative de flashback
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
în gînd, ceea ce vedeți în jur, ce auziți, ce mirosiți, ce simțiți (percepțiile tactile, nu emoțiile sau simptomele de anxietate). Încercați să descrieți cinci lucruri pe care le vedeți, cinci sunete pe care le auziți, cinci obiecte pe care le pipăiți și așa mai departe. Această strategie este deosebit de eficientă pentru că vă ajută să păstrați legătura cu realitatea. Exerciții mentale: de exemplu, numărați înapoi de la 100, din 7 în 7, în gînd sau găsiți pentru fiecare literă din alfabet cîte un
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
sînteți în siguranță; în planul memoriei, puteți fi cît de supărat simțiți nevoia să fiți. Nu întrerupeți ascultarea casetei: rămîneți implicat în evocarea evenimentului pînă la final. Pasul 3: după terminarea casetei, opriți-o și deschideți ochii. Priviți în jur, pipăiți scaunul, amintiți-vă unde sînteți și că vă aflați în siguranță. Notați-vă scorul SUD și apelați la o strategie de management al excitației, dacă este necesar (de exemplu, controlul respirației sau relaxarea). Pasul 4: procesați amintirile, răspunzînd în scris
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
sclavia infamă a unei științe ridicole care prezintă toate ipotezele sau presupunerile romantice, ale unor minți preconcepute, drept dogme științifice; ale unei filozofii superficiale care-și schimbă continuu logica de gândire, fără să concludă nimic; ale unei gândiri lașe, care pipăie semnele unei Ființe Supreme în unitatea admirabilă a ordinii profunde a lucrurilor și nu are curaj să-i rostească numele; a unei pleiade îngâmfate de mediocrități și lingușiri înălțate pe culmea faimei de o singură zi, în virtutea vocilor sectare ale
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
brânză și bătrânului bani de tabac. Ce-i drept el era binevoitor și vroia să ne ajute la grajd, la tăierea lemnelor, dar mama nu-i dădea voie, ca să nu se accidenteze mai rău, căci se ajuta doar de mâni, pipăind obiectele și de o cârjă de la tata. Nouă ne era tare milă de el. Când lucra cizmărie o ducea tare bine, dar acum... soția, Dafina, se descurca greu cu pământul și vitele. Ion era uneori și foarte nervos (când termina
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
și-am început să cânt "A ruginit frunza de vii...", așa cum îl interpretam la școală, fiind școlăriță în clasa întâi. Toți au început să aplaude. De rușine, m-am acoperit toată cu pănuși. Am vârât capul ca struțul (în nisip). Pipăind printre frunze, am scos un păpușoi mai mare ca de obicei. Mi-am revenit, ei s-au potolit și-am început să-l desfac. Ce minune mare! Era cu boabele roșii ca sângele. Tata l-a luat și l-a
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Îl trase după el și pe bărbat. După câteva clipe acesta deschise ochii ca să se Încredințeze că nu visa, că mai era În viață. În cădere, calul Își aruncase călărețul din șa și acum acesta se ridicase șchiopătând și-și pipăia cu grijă mădularele. Era palid, dar se străduia să zâmbească, scuturându-și capul de pe care alunecase o bonețică de catifea albastră. — Am căzut chiar unde trebuia. Câțiva pași mai Încolo aș fi căzut direct În rai, spuse el, dându și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spuse că poate era mai bine așa. Cel puțin după aceea Își va găsi liniștea. În aceeași clipă, ca și cum i s-ar fi trimis un semn de sus, simți ceva tare În mormanul de frunze uscate pe care ședea. Îl pipăi cu mâna stângă și bucuria nu-i fu mică. Degetele lui amorțite dăduseră de o piatră ascuțită ca o lamă de cuțit. O ridică cu grijă ca să nu fie văzut și, În timp ce du cea la gură o bucată de pâine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Așa că de partea lui nu mai aveau nici o grijă. Îi mai vârâră și un căluș În gură și-l lăsară acolo, trecând toți de partea cealaltă a potecii, de unde se puteau vedea cotiturile acesteia până departe spre vale. Cioplitorul Își pipăi căptușeala zdrențuită și simți cu bucurie vârful ascuțit al pietrei salvatoare. Apoi Începu să-și facă un plan. Timpul trecea nespus de Încet. Simeon Își mișca fără Încetare degetele ca să nu-i amorțească și pipăia din când În când piatra
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
departe spre vale. Cioplitorul Își pipăi căptușeala zdrențuită și simți cu bucurie vârful ascuțit al pietrei salvatoare. Apoi Începu să-și facă un plan. Timpul trecea nespus de Încet. Simeon Își mișca fără Încetare degetele ca să nu-i amorțească și pipăia din când În când piatra, rugându-se Sfintei Fecioare. După un timp se auziră tropote. Hugo, care coborâse o bucată de drum ca să poată vedea mai bine În lumina tulbure a dimineții, se Întoarse la ceilalți, șoptind: — Sunt doi călugări
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tatălui meu privilegii, pământuri și titluri. Dar nu ți-a fost destul! Acum vrei să pui mâna și pe fiica lui... Adelheid vorbea precipitat și fără Întrerupere, ca să câștige timp, alunecând cu pași mărunți, aproape imperceptibili, spre fereastră. Mâna ei pipăia cu disperare peretele aspru, dar se ferea să Întoarcă privirea ca să măsoare distanța ce o despărțea de prăpastia de afară. Nu-i trebuise mult timp să se hotărască: În clipa În care simți sub degete rama de lemn, se opri
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să batem la ochi. Când se Întunecă - era toamnă târzie și noaptea venea repede -, cei doi se strecurară În grădină. Conrad se Îndreptă spre havuzul În care Înfloreau Încă nuferi, Își ridică mâneca hainei și-și cufundă brațul În apă. Pipăi cu răbdare peretele neted și, când dădu de o crăpătură aproape invizibilă, o apăsă ușor. Crăpătura se lărgi și, În deschiderea care apăruse, Conrad răsuci o piatră nu mai mare decât o boabă de mazăre. Apoi Își retrase mâna, peretele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ar fi putut trece nici ei pe aici... Își trecu cu băgare de seamă mâna peste suprafața netedă ca-În palmă. Într-un colț descoperi o scobitură, atât cât să intre două degete. Tânărul prinț, căci acum putea fi numit astfel, pipăi cu fereală și descoperi un mâner mic pe care-l apăsă ușor. Ca prin minune, pietroiul se răsuci În loc și În câteva clipe se pomeniră Într-un coridor Întunecos care se termina brusc Într-o Încăpere largă, Închisă cu gratii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
unison și violent ca o erupție vulcanică: Cum îți permiți, măi handicapatule, atrofîatule și slăbănogule, să-mi deranjezi bunătate de oră?!? Hai? Răspunde, dobitocule!? Zi!?! Marș afară, imbecilule și cretinule! Marș!!!! M-am retras tremurând, cu spatele spre ușă. Am pipăit clanța, m-am răsucit și am ieșit. În această clasă nu mișca nimeni, nu clipea nimeni, nu respira nimeni. Cu mâinile la spate, capul sus și privirea ațintită înainte, noi, copiii de șapte ani, trăiam zi de zi sub teroarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
din partea unui individ care era plătit de stat să desfășoare un proces instructiv-educativ de formare a unui tânăr capabil să se integreze social și să contribuie la progresul și la dezvoltarea țării. Pe creștetele noastre erau niște ridicaturi ușor de pipăit, din care cursese sânge și se închegase în părul năclăit și asudat. Pe față, pe umeri și pe brațe, urmele zvârcilor erau detectabile cu ochiul liber. Eu aveam sânge pe față și o buză crăpată, iar mâinile îmi erau umflate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
răului, de cei puternici și nedrepți, iar Tu privești impasibil la toată suferința omenirii de pe această planetă. Încerc de-o viață lungă să stăm un ceas la sfat Și Te-ai ferit de mine de cum m-am arătat; Oriunde-ți pipăi pragul cu șoapta tristei rugi Dau numai de belciuge cu lacăte și drugi, Înverșunat de piedici să le sfărâm îmi vine Dar trebuie-mi dau seama Să-ncep abia cu Tine." (T. Arghezi) Eu sunt calea, adevărul și viața. (Ioan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
monolog pe care-l expediez spre înaltul cerului având ca destinatar o persoană inventată, imaginară și deci inexistentă. "Singuri, acum, în marea ta poveste Rămân cu Tine să mă mai măsor. Fără să vreau să ies biruitor Vreau să Te pipăi și să urlu: Este!" (T. Arghezi) Închiși în semiîntunericul vagonului de transportat animale, precum Iona în pântecele chitului, ne rugam celui Atotputernic să ne ajute, să ne ocrotească, să ne salveze de la moarte. Doamne, nu ne pierde... căci Tu, Doamne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
noi consecințe nefaste. Globurile oculare erau injectate cu o roșeață care îi invada din ce în ce mai mult albul ochilor spălăciți și bulbucați, de hipopotam. Fața i se făcuse stacojie, buzele și bărbia i se mișcau într-o vibrație crescândă, iar mâna dreaptă pipăia spasmodic tocul armei de la șold. Era apogeul crizei. În tot acest timp, militarul înlemnise, ca și noi, asistând neputincios și perplex la această izbucnire virulentă și cu nimic justificată. Însă când a văzut că încearcă insistent să scoată pistolul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fost o impietate să nu mă tocmesc pentru fiecare rupie, măcar de amorul artei conversației în engleza mea împiedicată. Trebuia să mă bucur că sunt acolo, că viețuiesc și eu în... mulțimea aceea umană imposibil de descris în cuvinte obișnuite. Pipăiam țesături, admiram imprimeuri, desfăceam sari-uri, alegeam... în fine, mă răzgândeam apoi, pentru că alte culori îmi impresionau retina. Ieșeam indecis din prăvălie, căci altele mă așteptau cu porțile larg deschise, cu alți vânzători răbdători în șiretenia lor de comercianți versați
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
pământul roșu al Indiei. Și, bineînțeles, m-am ocupat de purificarea spiritului, dar mi-am eliberat și toate simțurile flămânde și, cu ele perfect treze, aidoma unui leu asupra prăzii, m-am avântat în marea indiană de oameni văzând, auzind, pipăind, mirosind și... gustând. Nu vreau să vă șochez, dar pot să compar senzația trăită cu amrut-ul. Amrut-ul este destinat zeilor și, prin urmare, interzis muritorilor, iar eu atunci eram un ales ajuns în Sfânta Indie doar prin grația Nemuritorului. Existam
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
consecință, fără a striga în gura mare că mie mi s-a revelat Calea, Adevărata Cale! Adevărurile mele le păstrez doar pentru mine. Ce vă pot însă, sfătui, este să încercați și voi să vă descoperiți Adevărurile. Încercați Sahaja Yoga. Pipăiți-o cu... mâinile și cu toate simțurile treze și vedeți dacă adaugă noi înțelegeri. Dacă vă regăsiți în Sahaja Yoga, vom fi frați; dacă nu, iar vom fi frați! Pentru că Adevărul este Unul, chiar dacă la El ajungem pe căi diferite
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
trag eu, și Fernic îl prinde de mâini și îl trage până pe drum, pe pământ uscat și piatră, în timp ce Cristi urlă de parcă l-ar fi lovit trăsnetul. — Futu-i mama lui de picior ! — Care e ? — Stângul ! Glezna... Și Fernic îl pipăie. — Aaaaa, ia mâna, Dumnezeule ! Nu suport ! — Cred că ți-ai rupt glezna când ai căzut, dar în rest pari bine. La brațe ești bine, capul ? — Totul e-n regulă, m-am aruncat chiar înainte să se răstoarne, dacă nu era
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
la bucurie și entuziasm ! Nu vrea să-l lași din brațe niciun moment. Vrea să trăiască o paletă foarte colorată de sentimente, lucru deloc ușor. Publicul este capricios. De multe ori, ai impresia că te pândește chiar. Trebuie să-l pipăi cu ochii secundă cu secundă. Ani întregi de exerciții și experimente continue au dus la perfecționarea actului scenic al lui Cristian Vasile. Pentru că nu doar vocea sa unică, liniile melodice ale tangourilor pe care aproape pluteai sau versurile simple de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]