5,205 matches
-
armată și alte recompense? Furios, izbește încă o dată cu pumnul în masă. — Și te-am ascultat, deși niciodată nu i s-a cerut până acum unui om să-și sacrifice pentru țară mai mult de două decade din viață! Își coboară pleoapele cu șiretenie peste ochii înroșiți. N-are rost să-i spună că a fost de acord cu prelungirea serviciului militar pentru că se temea de răzmerițe, cauzate direct sau indirect de soldați. Nu că ar fi fost obligați să stea prea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sa și alege unul. Îl desfășoară încet de pe o vergea pe cealaltă. — Materiale pentru construcția și apărarea castrelor, silabisește rar, mașini de război, echipamente... Se uită spre principe. Ceea ce vede nu are darul să-l liniștească, așa că își coboară repede pleoapele. Continuă totuși: — Transport și animale de povară... — Astea se obțin prin rechiziții de la populație, îl întrerupe agasat Augustus. Pe neașteptate, începe să urle ascuțit: — Guvernanții locali și centrali sau reprezentanții lor, dacă e cazul, au dreptul să ceară, în interes
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nas. CAPITOLUL III În spatele coloanelor zugrăvite asemenea unui portic, panoul central sugerează - prin împreunarea cornișei cu plinta - un edicul. Compartimentele din dreapta și din stânga au primit la rândul lor, unul imaginea unei statui, celălalt a unui personaj. Trio Fulcinius strânge din pleoape ca să-și dea seama pe cine 88 89 reprezintă. Nu reușește. Îl dor ochii din cauza culorii fundalului, un roșu aprins, extras probabil din cinabru. Influența zugravilor din Orient, îi blestemă în gând. Nu-i place stilul acesta înzorzonat care creează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
singură persoană. Gaius, Lucius și... Sforăie zgomotos prefăcându-se înfundat. Cum să-l aducă îna poi la Roma? Este încăpățânat și orgolios precum maică-sa. Se întoarce brusc și întâlnește privirea avidă a lui Fulcinius, care îl spionează curios pe sub pleoapele cuviincios coborâte pe jumătate. Suduie în gând, apoi își zice că măcar i-au trimis un mercenar cu suflet de slugă. Genul de individ ușor de corupt sau de șantajat. Se urnește cu greutate din loc și se apropie de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lupte cu amintirile ei idealizate? — Tiberius Nero, șoptește din nou. Când o ține în brațe, e țeapănă ca un băț. Nu l-a respins nici odată, dar își dă toată osteneala să-i arate că-l displace. Celălalt vedea probabil pleoape lăsate peste ochi încercănați de pasiune. Bărbia i se crispează într-un tremur dureros. De ce nici fetele nu mai reușesc să-l satisfacă? Pielea le e netedă și fermă. Ar trebui să-i dea sentimentul puterii și al plenitudinii. Doar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cotește spre dreapta. Pusio îl urmează, pleoștit. Cum îl cheamă pe taică-tău? Se miră că-l aude oftând. Întoarce capul și-l întreabă părintește: — Ce e? Poate s-a supărat. — Glumeam și eu..., se scuză încurcat. Uriașul coboară pudic pleoapele. Peste o durere adâncă? se înmoaie Rufus. M-a adus aici fratele mamei, șoptește călărețul. Vocea îi tremură ușurel: — Așa e obiceiul pe la noi... — Cum adică? se minunează evreul. Legea primită de Moise pe Muntele Sinai te poate obliga s-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bolovanii și sulițele dușmanilor, șoptește Rufus. Germanul nu înțelege ce spune. Flexează un pic genunchii și se uită întrebător către el. În semiobscuritatea tunelului, îi întrezărește capul lăsat pe spate și gura ușor întredeschisă. I se pare că-și ține pleoapele închise. Nu-l mai deranjează atunci. Se întoarce din nou la spectacolul de afară. De ce stau pe trei linii... nu... pe patru? Prima în picioare, a doua puțin aplecată, a treia și mai aplecată... Nu-l mai rabdă inima și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
plăcere să fie contrazis în public. — Mă las pe mâna ta, adaugă moale, ca să arate că nu e convins de justețea spuselor celuilalt. Se mai foiește un timp, neștiind exact ce trebuie să le mai spună. Rufus îl supraveghează pe sub pleoapele pe jumătate lăsate. De obicei asta e sarcina lui. Ce l-a apucat azi? După câteva minute, Vittelius pare că se decide. Adoptă o poziție marțială și spune cu glas bubuitor: Aveți grijă cum luptați! Scade tonul: — Știți doar că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și puțin adâncă, unde feștila plutește - mai-mai să se înece - în ulei. „Tu ți-ai încheiat zilele în subsolul acestui amfiteatru“, i se adresează în gând ca unui tovarăș de suferință. Lacrimi grele îl fac să strângă cu putere din pleoape. „Oare mie în ce parte a Universului îmi va fi scris să mi le sfârșesc, zdrobit ca și tine printre străini?“ Cu trăsăturile feței schimonosite, procuratorul îi pune mâna pe umăr: — Nici nu-ți imaginezi ce mare bucluc îmi faci
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
geme nenorocitul. Își încleștează degetele de pelerina lui Pusio: — Au pătruns în arenă... Un val de sânge îi țâșnește din gură și îneacă ultimele vorbe. Mâna alunecă moale în jos. Ochii devin sticloși. Rufus îi în chide cu două degete pleoapele. E prea copleșit ca să reacționeze în vreun fel. Nu s-a dezmeticit încă. Germanul însă țâșnește în picioare: — Principele are nevoie de mine. S-ar putea să fie în pericol! CAPITOLUL IX Prinde aproape temător între palme obrazul delicat, atinge
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
rezervat femeilor pentru voalul nupțial! Un strigăt mut țâșnește din adâncurile ființei lui. Natura a înfrânt în sfârșit destinul și i o dăruiește drept mireasă. Cu un gest lent, îi ridică vălul de pe față. Împietrește de oroare. Figura palidă, cu pleoapele umflate, nu e Mariamne, ci Agrippina, mama copiilor săi... Se scoală năucit în șezut, cu toate fibrele corpului întinse la maximum. Își duce palmele asudate peste privirea împăienjenită, încercând să alunge vedenia. A fost doar un vis. Același vis pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a se întoarce la somnul ei. Un urlet disperat îi urcă pe buze. Mariamne, cum de te-am pierdut? Cum de te-am lăsat să pleci? Refuză să și-o închipuie cuibărită la pieptul altui bărbat. Strânge cu putere din pleoape pentru a bloca gândurile, dar imaginea rămâne în continuare vie, îngropată adânc în subconștient. Nu o poate alunga. S-o mai gândi la el, sau l-a uitat? O speranță, pe care o credea moartă, începe să i dea din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cerșească iertarea... Se descurajează și oftează deprimat. Vise deșarte! Aruncă o privire plină de invidie către Agrippina. Doarme dusă, cu gura întredeschisă, lăsând să-i scape un șuierat ușor. Nesimțitoare aidoma unui animal, se strâmbă cu năduf. Își coboară obosit pleoapele. Începe să simtă în sfârșit plumb la rădăcina genelor și o căldură plăcută îl învăluie din toate părțile. Se lasă încetul cu încetul purtat pe valul unei succesiuni de imagini neclare. Pe negru nu prinde nici o altă culoare, îi tulbură
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
celălalt capăt al atriumului, un culoar duce spre interiorul casei. Odată ce-l străbat, se găsesc într-o curte înconjurată de coloane. Aici, o femeie cu părul ușor argintat, îmbrăcată într-o tunică cenușie ce-i cade până la glezne stă cu pleoapele coborâte și fața întoarsă către cer, de parcă ar dori să savureze căldura blândă a începutului de toamnă. Profilul ei impozant degajă un aer de inteligență și hotărâre. Auzind zgomotul pașilor, deschide ochii și le zâmbește. Un surâs veșted pe o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nemiloși, pentru că nu era vorba de victoria unui singur individ, ci a unui partid întreg. Germanicus se înroșește puternic. Reușește totuși să-i răspundă stăpânit: — Nu mă așteptam să te aud luând partea călăului propriului tău tată! Antonia își coboară pleoapele și murmură: Dacă mă doare ceva este că un nobil roman și un general de excepție cum a fost Marcus Antonius a luptat pentru sine, și nu pentru patrie. Germanicus tace, lipsit de argumente. Rămân toți trei cu ochii la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
femeii, împreună cu silueta ei ușor diformă, îi îndepăr tează orice dubiu din suflet. Are în fața lui o mamă împlinită și o soție fericită. Ce baftă pe Germanicus! Privește cu invidie și tristețe către tovarășul său și-l vede strângând din pleoape, ca orbit de atâta bogăție de culori. Alături de el, romanul se lasă pradă unui dulce miraj. De-ar fi cu putință ca înaintea lui să se afle Mariamne, înveșmântată în țesătura asta lucioasă, asemănătoare unui fagure de miere, scânteind în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la un tânăr rezemat de o coloană. Stă tăcut, departe de tumultul din jur. Zăbovește perplex asupra benzii de purpură, nici lată, nici subțire, țesută vertical în pânza togii. Senator, sau cavaler? Bărbatul îi susține privirea fără să-și plece pleoapele. Schițează apoi un zâmbet timid. I se pare că-l recunoaște. Îl întreabă pe Nero: — ăl’ de colo, nu este cel care a adus la Siscia cohortele de voluntari și veterani rechemați sub arme? Tiberius tresare și murmură derutat: — Velleius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Germanicus, alături de nobila și virtuoasa lui consoartă. Observă că de gâtul a două dintre figurine este atârnată câte o bilă din aur. Fiecare dedicată în ziua în care un fiu al familiei a îmbrăcat toga virilă. Strivește o lacrimă între pleoape. A lui Germanicus este la Tibur. Înghite în sec. Atunci s-a decis cu brutalitate destinul Mariamnei... Se mai uită o dată la medalioanele de aur. Cele de aici trebuie să fi fost purtate de Claudius Nero și de tatăl lor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
scade în intensitate până la adierea unei șoapte: — Dar Mariamne chiar mi-a apărut în vis... Deși nu chipul Mariamnei îl bântuie de când s-a trezit, ci cel al lui Varus. Dar asta nu i-o poate mărturisi evreului... Pleacă ostenit pleoapele. Instantaneu, în întunericul minții lui zvâcnește o țeastă însângerată. Deschide din nou ochii și privește în jur cu un aer buimac. — Ce-i? întreabă Iulius Agrippa. Aerul lui deznădăjduit îl înfricoșează. — Ți-am spus. Un vis, bolborosește răgușit celălalt. Un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
divinitate. Aici te înșeli, amice, îl contrazice în gând Agrippa. Necontrolat și neacceptat de Stat. — Nu mă îndoiesc de puterea zeilor noștri... Evreul înalță uimit ochii spre el. — ...numai că s-au îndepărtat de mine... Iulius Herodes își coboară precipitat pleoapele. Tovarășul lui fie este un ipocrit fără pereche, fie nu realizează că religia, ca instituție oficială, reprezintă un aspect major al relației în continuă schimbare dintre Roma și imperiul său. De aceea trebuie păzită cu strășnicie. Într-un târziu, Germanicus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Voi nu cunoașteți delirul ca stare sufletească, reflectează melan colic Agrippa. — S-o fi văzut despletită, holbând ochii și bâțâind din trepied. Parcă-și ieșise din minți. Nebună în toată puterea cuvântului, rostind vorbe fără noimă... Evreul își coboară precaut pleoapele. Și el a fost cu Claudius Nero să consulte oracolul. O metodă bună pentru a-i deveni indispensabil. Numai de nu l-ar întreba ce le-a profețit. O sudoare rece începe să i se prelingă pe șira spinării. Acolo
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
este foarte importantă, și au pus-o și alții înaintea lui și în continuare a rămas neclarificată. Dacă răspunzi afirmativ, ar însemna că zeii chiar ascultă unele rugăciuni și sunt impresionați de anumite cuvinte. Lumina puternică îl face să închidă pleoapele. Se lasă cuprins de o dulce toropeală. Tresaltă ușurel când o voce venită din depărtare ajunge până la el: — Pe Tine preamărindu-te, cu rugi tremurătoare și cu sufletul aprins de credință... Cine vorbește...? — ...îți aducem prinos, ca să ne purifici, Mars
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
peste brațele descărnate. E tot albă, tivită cu purpură, dar din tr-o lână mai groasă, cu fire lungi și flocoase. Și prinsă numai cu fibule, pentru că flaminului lui Jupiter nu-i sunt îngăduite nodurile. Mijește ochii și filtrează lumina printre pleoapele întredeschise, ca să poată vedea mai bine dacă banda de pe poale face parte din țesătură, sau este doar aplicată. Nu-și dă seama. Își mută apoi privirea la propria lui togă, cu un chenar pe margine din două dungi de purpură
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
oricât de fascinant ar fi momentul, și oricât de superb ar fi el, nu cred că-mi mai pot ține ochii deschiși pentru prea multă vreme de-acum înainte. Brad își termină litania, și din fericire îmi observă în sfârșit pleoapele căzute. ― O, sărăcuța de tine, spune el cu blândețe, ești obosită. Dau din cap, pentru că sinceră să fiu, nu cred că pot să mai vorbesc. Oricum, alcoolul și oboseala ar crea niște replici nepotrivite. ― Nu vrei să fac niște cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
parte, complet adormită. ― Îți mulțumesc, Doamne, șoptește Brad și o sărută tandru pe ceafă. Îți mulțumesc că ai făcut-o perfectă - și cu asta se duce la baie să facă un duș. Capitolul nouăsprezece ―’Neața, somnoroaso. Reușesc să îmi desprind pleoapele, ceea ce presupune un efort al naibii de mare, mare de nici nu vă pot spune, iar pentru o fracțiune de secundă sunt complet dezorientată. Unde sunt, cine vorbește cu mine? Apoi îmi amintesc: în timp ce-mi feresc ochii de lumina soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]