3,697 matches
-
de Rilke, bomboane fondante, apă de gură și o broșă. Mai ai În valiză un costum de haine, cămăși, maieuri, chiloți, și țigări Virginia verzi. Seara, Înainte de Revelion, plecați În Homorod ca să o aduceți pe una Hanelore, săsoaică, sașii vă poftesc În casă și vă pun la masă. Tu spui că ai mâncat, așa, din politețe, și chiar nu-ți aduc nimic de mâncare, farfuria ta rămâne goală și ieși pe hol să fumezi și o bătrânică vine cu un blid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
transplantați În zilele noastre din alte etape istorice sau chiar de pe alte planete.” Bing-bangul soneriei de la ușă sună Încontinuu. Te repezi la vizor și vezi un bărbat cu pălărie pe cap Îmbrăcat Într-un trenci gri. Deschizi ușa și Îl poftești În casă. Lasă În urma lui o dâră de miros crud, de carne de miel. Știți, ați avut un vis la Cluj, când erați militar, mă rog, satisfăceați stagiul militar. Da, e posibil, răspunzi Înmărmurit În fața unei astfel de Întrebări. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
A doua zi dimineață, cu jumătate de oră Înainte de deschidere, Hannah apăru la magazin cu Alfie. Bătu În ușă, și Chanel Îi deschise. — Îmi pare așa de rău că am luat-o la goană ieri, spuse ea când Chanel o pofti Înăuntru. A fost un gest așa de nepoliticos. M-am cam enervat, atâta tot. —Nu-ți mai face probleme, spuse Chanel. A Începu să-l mângâie pe Alfie pe cap. Neața, păpușică! Se Îndreptară spre tejghea unde era Ruby. —Căruciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
de două ori. —Intră. Era Jill. Avântul lui Ruby se potoli. Când deschise ușa, Jill stătea la biroul ei, perfect curat Îmbrăcată Într-un sacou gri-cărbune și cu o bluză albă imaculată. Se uită la Ruby și zâmbi. Bună, Ruby, poftește Înăuntru, te rog. Cu ce pot să te ajut? Ca de-obicei Ruby observă unghiile ei roz pal perfect lăcuite. Ruby se așeză și Îi servi pe tavă povestea cu geamul. Nici o problemă, spuse Jill. Am să mă asigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
doare cumva În piept? — Îi nimic. Bine sunt. Am Întins mușchi, atâta toot. —Așa să fie? Nu era deloc sigură că-i așa. — Da. Iau Îmbucătură de keks și punci puțin, poate. Apoi simt mă mult mai bine. Ea Îl pofti să ia. Singura persoană la care chiar nu se aștepta să vină era Nigel. Intră destul de spășit - probabil din cauză că știa că Sylvia spusese familiei despre mica lor ceartă. O salută pe Ruby făcându-i cu mâna puțin stânjenit și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Din partea tatălui sau a mamei? — Nu știu decât că-i sunt unchi și mătușă. Destul, ba chiar prea mult. — Dă lecții de pian. — Și cântă bine? Asta nu mai știu. — Bine, bine, destul; ține pentru osteneală. — Mulțumesc, domnule, mulțumesc. Mai poftiți ceva? Doriți să-i duc ceva? Poate... Poate... Da’ nu acum... Rămâi sănătoasă! — Vă stau la dispoziție, domnule, și nicio grijă, contați pe discreția mea. „Prin urmare, așa vasăzică, domnule,- își spunea Augusto despărțindu-se de portăreasă -, iată ce obligații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
înspăimântat înăuntru. Augusto urcă în imobil, cu canarul agitându-se în colivie și cu inima în dinți. Doamna îl aștepta. Oh, vă mulțumesc, vă mulțumesc, domnule! — N-aveți pentru ce, doamnă. — Pichín, dragule, Pichinito! Hai, liniștește-te! Nu vreți să poftiți înăuntru, domnule? — Cu multă plăcere, doamnă. Și Augusto intră. Doamna îl conduse în salon și, după ce-i spuse: „Așteptați puțin, mă duc să-l pun la loc pe Pichín al meu“, îl lăsă singur. În acel moment intră în salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a fost nimic; mulțumesc, Eugenia, mulțumesc - și se ștergea de apă pe barbă. — Bine, luați loc acum - și, după ce se așezară amândoi, ea continuă -. Vă așteptam de pe-o zi pe alta și i-am dat ordin servitoarei să vă poftească înăuntru și să mă anunțe, chiar dacă n-ar fi fost acasă rudele mele, cum se întâmplă uneori după-amiaza. Oricum voiam să vorbim între patru ochi — Oh, Eugenia, Eugenia! — Bun, să discutăm mai la rece. Nu mi-am putut niciodată închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
îi datorez recunoștință veșnică. Și acum, la revedere! Și plecă solemn. Dar nici nu plecase bine, și doña Ermelinda strigă: — Fetițo! XII — Domnișorule - intră a doua zi Liduvina să-i spună lui Augusto -, a venit călcătoreasa. — Călcătoreasa? A, da, să poftească! Fata intră aducând coșul cu rufăria lui Augusto. Se priviră unul pe altul și ea, săraca, simți că-i năvălea sângele-n obraji, cum niciodată nu i se mai întâmplase în casa aceea unde intrase de-atâtea ori. Înainte vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mă cunoaște și-a sta nițel de vorbă cu mine. A întreprins, așadar, o călătorie aici, la Salamanca, unde locuiesc de peste douăzeci de ani, ca să mă viziteze. Când mi-a fost anunțată vizita lui am zâmbit enigmatic și l-am poftit să intre la mine, în biroul-bibliotecă. A intrat acolo ca o nălucă, s-a uitat la un portret al meu în ulei care îmi prezidează cărțile din bibliotecă și, la un semn făcut de mine, a luat loc în fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-mi vorbi despre lucrările mele literare și mai mult sau mai puțin filozofice, dovedind că le cunoștea destul de bine, ceea ce n-a lipsit, evident, să mă flateze, apoi a început să-mi povestească viața și nefericirile sale. L-am oprit, poftindu-l să-și cruțe osteneala, deoarece despre vicisitudinile vieții lui știam la fel de mult ca și el, și i-am demonstrat-o citându-i cele mai intime amănunte, inclusiv pe cele pe care și le socotea cele mai secrete. M-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
legenda, viața eternă... Și asta e cuvântul creator, visător. Există o viziune radioasă a lui Leopardi, tragicul visător al plictisului, și anume Cântecul cocoșului-sălbatic, cocoș gigantic scos dintr-o perifrază targumică a Bibliei, cocoș care cântă revelația eternă și-i poftește pe muritori să se trezească. Și sfârșește așa: „Va veni o vreme când universul acesta și natura însăși se vor fi epuizat. Și la fel cum din uriașele regate și imperii omenești și din miraculoasele lor zbateri, faimoase în alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vreodată, ar cumpăra-o de la mine. Ori de la mine, ori de la bătrânica aceea care o folosea doar ca să se ducă duminica la biserică, adaugă el, pentru a mă asigura că vrea doar să mă tachineze. Harry poate să glumească oricât poftește, dar nu înțelege cât de ușor se produc accidentele. Chiar și aici. Mai ales aici, unde stropitorile împrăștie curcubeie deasupra grădinilor proaspăt însămânțate, unde vitrinele curățate cu Windex transformă viața fiecăruia într-o carte larg deschisă și unde copiii merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
pe voi. Din nou Îi scăpă din piept acel șuierat prelung, slab, de parcă era uimit de naivitatea fiului său. —Ba tocmai că În ultimul timp arabii spun lucruri destul de diferite, tată. —Spun. Ce grozav! N-au decât să spună cât poftesc. E foarte ușor să vorbești. Pur și simplu au Învățat de la voi cum să vorbească frumos. Elocvența. Cuvintele câștigătoare. Aroganța. N-are importanță ce spun. Important e ceea ce vor cu adevărat. Cum spunea necioplitul ăla, Ben Gurion, despre evrei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de Paști fusese din nou „jos“, nu, nu singur, dar în vara asta vor merge cu un Alfa Romeo, un coupé sport pe care tocmai și-l comandase, la mare. Avea să ne arate pozele din vara trecută, așa că ne poftea în încăperea de jos, fiindcă el instala proiectorul. Tante Doro făcea cafeaua, tăia prăjitura și spunea că Ralph era complet nebun după automobile și mai ales după Vespa lui; astă-primăvară dispăruse pur și simplu, nimeni nu știa unde plecase, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
care nu trebuia să stai în fața tejghelei, ca la Kleinert, pe când în spatele ei bărbatul ăla cărunt trecea în revistă o coloană de polițe. Puteai să pătrunzi pe bune în interiorul magazinului, printre rafturile cu mărfuri, să-ți alegi singur ce-ți poftea inima dintre casetele, pachetele și cutiile alea. Le puneai, fără să te întrebe nimeni, într-un coș pe care îl primeai la intrare. În orice caz, Felix trebuia să ia mai întâi de la Kleinert un pfund de Franck-Aroma sau cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fost rău să fi deschis și o vitrină, să scoatem la vedere o piesă deosebit de atractivă și să facem o mină de parcă n-am mai fi văzut niciodată ceea ce ținuserăm în mână de sute de ori. După aceea am fost poftiți sus, în odaie, a trebuit să ne așezăm la masa rotundă sub lampa al cărei cerc luminos cădea pe registre, pe ceramică și pe o toporișcă de piatră, ni s-a cerut să răspundem la întrebările pe care omul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sângele înspumat al trupului meu dogoritor. Nu pot să uit ochii ei frumoși de vită înjunghiată, cu care mă urmărea neliniștită, când apoi, sătul de carnea ei, treceam să mă culc în patul meu din camera vecină. Marcu ne-a poftit într-o Duminică „la local” să ne cinstească. Laura a primit nemulțumită și numai ca să nu-l supere. Ne-am așezat la o masă în fața lăutarilor. O țigancă sfrijită cânta răgușit de pe scena improvizată și decorată, cu un tricolor spălăcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
omul care nu și-a putut ajuta lui însuși în împrejurările pe care viața le oferă fiecăruia în parte. Când agentul de mașini de scris a răsărit în casa Laurei, adusese și un carton cu prăjituri, din care m-a poftit să mă servesc și eu. Vânzătorul de mașini era gras și mic, ca un butoiaș de bere, din care ieșea un cap rotund, cu părul ondulat, cu nasul cârn, cu gura mare și buzată, cu fălcile umflate și mustața rasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nu-l recunosc, așa cum stă în fața mea, desculț, cu picioarele degerate. Dar Wanda a rămas aceeași, cu ovalul chipului frământat ca din cocă. Era blândă în dragoste, ca oaia la tunsoare. - După ce m-ai necinstit, zice a doua, m-ai poftit în cafeneaua hotelului, unde ai citit revistele un ceas întreg, fără să mă vezi, fără să-mi spui un cuvânt, ca și cum gol ar fi fost scaunul pe care mă așezam la aceeași masă cu tine. - Dacă nu m-ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
adesea complimente din partea vorbitorilor nativi pentru performanțele sale. Atât pentru el, cât și pentru Du Maurier, era o plăcere să presare cuvinte și expresii franțuzești În conversații ca pe un fel de condiment verbal, fără a fi considerați prețioși sau poftiți cu priviri goale să Își expliciteze observațiile. Deși Henry era cu zece ani mai tânăr decât Du Maurier, din punctul de vedere al Înfățișării ar fi putut fi de-o vârstă și, În multe alte privințe Henry, cu barba lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
un apartament plăcut pe o terasă cu clădiri stil Regency, cu privire spre promenada cu magazinele ei, de după două șiruri de copaci. Henry o mai vizitase de vreo două ori, locuind confortabil la o pensiune de alături. Când slujnica Îl pofti să intre, Fenimore stătea la fereastra salonului. — Felicitări, Îi spuse ea zâmbind. Henry o privi cu gura căscată. — De unde știi? — Te-am așteptat, Îi răspunse ea cu un surâs. Când te-am văzut pășind pe trotuar, aveai un mers atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu toți trei, continuă Harry, privindu-i ciudat, pe rând. Dar și asta poate aștepta până mâine. A doua zi de dimineață, după ce micul dejun a fost strâns, dnul James Îi convoacă pe cei trei slujitori În sufragerie și Îi poftește să ia loc la masa mare și lustruită, Împreună cu el. Presupun că v-ați gândit Într-o oarecare măsură la ce urmează să faceți de-acum Încolo, Începe el. Vreau să știți că noi - adică mama, sora mea și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de toate constrângerile, chiar dacă atunci abia dacă se putea bănui ce anume putea însemna libertatea pentru noi, eliberații...“ -, ar fi trebuit să spun fără ocolișuri: eram și am rămas propriul meu prizonier, fiindcă din zori și până târziu, până-n vise, pofteam cu lăcomie la fete, cu siguranță și în ziua eliberării. Orice gând se ducea într-acolo, doar într-acolo. Pipăiam, voiam să fiu pipăit. Această altă foame a mea, care a putut fi oricum potolită pentru scurt timp cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și foamea. Și, mulțumită cursului de gătit fără accesorii - în măsura în care se face abstracție de tablă și de cretă - pot să-mi închipui lucruri dorite cu intensitate, chiar de neatins, cu tot cu mirosul și zgomotele aferente. Mai mult chiar: am învățat să poftesc la masă oaspeți care vin călătorind de departe, din vremuri de demult, care-mi lipsesc fiindcă au murit înainte de vreme - de pildă, prieteni din anii tinereții - sau care nu mai vorbesc decât din cărți, fiindcă au fost declarați morți, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]