5,260 matches
-
decide să-i părăsească. Wakefield o privește Îndepărtîndu-se, cu servieta legănîndu-se Într-o mînă cu o precizie de pendul. Înăuntrul ei orfanii așteaptă zile mai bune. Wakefield se simte ca și cum ar fi unul dintre ei. — Să ieșim de-aici imediat, poruncește Milena. Am nevoie de o băutură, de un joint, de un masaj la tălpi... Destul cu arhitectura! Viața de pe străzile orașului real Îi reanimează, un tratament vibrant, cu efecte imediate. — Mă tem pentru soarta viitorului, dacă este lăsat pe mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mi se pare o atitudine cam nepoliticoasă când noi am depus așa un efort. Zece minute mai târziu se auzi soneria și Sophie și mama ei se îndreptară în același timp spre ușă. — Treci înapoi la turnat în pahare, îi porunci maică-sa, trimițând-o iarăși în salon. Bietul om își petrece întreaga viață aducând pe lume copii, nu cred că vrea să vadă ce ajung când cresc mari, s-ar putea să se apuce de altceva. Henrietta îi luă haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Niște tineri îndrăgostiți care traversau strada au privit în mașină. Ora unsprezece. Endō s-a tras brusc înapoi. — A venit. La fix. Un rânjet de satisfacție i se citea pe fața chinuită de boală. — Nu te holba la el, Umezaki! porunci Endō în șoaptă. Nu închide radioul! Umezaki a făcut ce i s-a spus. Se prefăcea că citește ziarul și ascultă jazz la radio. Endō stătea cu un cot rezemat de geam, căscând și simulând plictiseala. Valul de lume se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
au târât în încăpere un om în lanțuri, cu încheieturile mâinilor și cu gleznele umflate și pline de sânge . Împăratul s-a întors plictisit și aștepta. Apoi, a început să dea semne de iritare. "Umilește-te mai repede, sunt grăbit", porunci el. Dar celălalt tăcea. "Ești condamnat la moarte", strigă Nero. Omul din lanțuri rămase calm. Slujitorii începură să-l târască spre ieșire. "Stați", porunci împăratul. Și, cu o enervare nedumerită, se adresă victimei: "Cum te cheamă?" Cel condamnat la moarte
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
și aștepta. Apoi, a început să dea semne de iritare. "Umilește-te mai repede, sunt grăbit", porunci el. Dar celălalt tăcea. "Ești condamnat la moarte", strigă Nero. Omul din lanțuri rămase calm. Slujitorii începură să-l târască spre ieșire. "Stați", porunci împăratul. Și, cu o enervare nedumerită, se adresă victimei: "Cum te cheamă?" Cel condamnat la moarte a izbucnit în râs. Am crezut că era nebun. Dar răspunsul lui m-a trezit din somn: Mă cheamă Galileo Galilei." ― Înțeleg că ți-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
fiarelor sau chiar în clipa când ați fi fost sfâșiați în arenă și sângele vostru ar fi udat nisipul, v-aș fi iertat. Așa, veți muri disprețuiți. Nu meritați decât dispreț. De aceea, după ce Roma va arde până la temelii, voi porunci să fie adunată cenușa și aruncată în Tibru, ca un lucru rușinos. Nici măcar cenușa nu merită să rămână după voi..." Pe urmă, am decapitat statuile câtorva zei, așezând pe ele chipul meu, și am omorât, niște senatori, din plictiseală, zicînd
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
înțeles că-mi ascundea ceva... Apoi a început să-mi istorisească o întîmplare veche. Cum i-a prezis lui Alexandru oracolul că va muri. Regele a scos atunci din lădița sa de aur Iliada, a cerut c liră și a poruncit să fie adus cineva care să-i învețe să cânte. Cei din preajmă l-au întrebat: la ce-i servea să învețe să cânte la liră înainte de a muri? Alexandru a zis: să cânt la liră înainte de a muri... În
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
cu cingătoarea de piele, pe sub care și-a înfășurat brâul până peste pântece. A scuturat de praf o tunică scurtă, albă, pe care a îmbrăcat-o mulând-o pe talie cu o centură cu margini de bronz. Apoi mi-a poruncit: - Vino după mine! Cu greu țineam pasul cu el. Nu pentru că aș fi fost obosit, dar mergea repede, și eu aveam respirația sacadată din pricina vieții dezordonate pe care o dusesem. Când și când se întorcea să se uite la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
uita la tine lung, fără să trădeze vreo emoție. Vorba lui era politicoasă, dar rece. După felul sigur și firesc de a se ridica din jilț, mi-am dat seama că avea mușchii încă tari. M-a țintit cu toiagul, poruncindu-mi: - Mergi de te spală și te primenește. Masa e la apusul soarelui. Am făcut o plecăciune și am ieșit în grabă, urmat de Rotari. Odaia ce mi s-a dat era ultima pe dreapta și nu permitea accesul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
întâmpinat un băiat de aproape treisprezece ani, slab, cu părul castaniu și creț, cu nasul mic și turtit, fața rotundă și plată, privirea fixă. Mi-a spus că se numește Lucio, fiu al lui Paolo, și că Faroald i-a poruncit să mă slujească. Vorbea molcom, găsindu-și cu greu cuvintele. I-am cerut o oglindă, și mi-a adus una mică de argint, veche, dar bine polisată. Mi-am ras barba neagră și țepoasă, care îmi făcea pielea feței și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să te sfidez, chiar dacă nu sunt un nobil longobard, am adăugat. Rotari a încercat să mă potolească prin semne discrete. Faroald mă fixa mijindu-și ochii. Adalingul s-a ridicat, a venit lângă mine cu pași domoli și mi-a poruncit: - Ridică-te! Era un munte de om. Inima mi-o luase la goană de frică, dar am căutat să par cât se poate de liniștit. Doream să mă lovească acolo pe loc, ceva scurt și, dacă se putea, nu foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Desigur, am răspuns. Drept care m-am așezat pe un scăunel dincolo de cercul pe care-l formau câteva bănci, la doi pași în spatele jilțului său. Servitorul Lucio mi-a întins trusa de scris. - Scrie tot ce-o să se-ntâmple, mi-a poruncit Faroald. Au sosit adalingii și reprezentanții celorlalte familii, mici grupuri ce se deosebeau între ele prin culorile fireturilor de la tunici. Înainte de a lua loc, treceau prin fața unui lighean de aramă aflat sub un nuc și se spălau pe față și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
felul în care concepea el recunoștința. - Azi încep eu să te-nvăț, m-a anunțat. Și, dacă faci față, îți arăt ceva. Am ieșit afară și m-a obligat să-mi scot tunica. - Faci exact ceea ce fac eu, mi-a poruncit. Nu-mi rămânea decât să mă supun. Goneam amândoi spre marginea așezării. Mi se alătura să vadă cum respir. Dacă dădeam semne de oboseală, încetinea, goana devenind mers. Imediat ce începeam să respir normal, relua alergatul. Odată ajunși, s-a cățărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pentru a-și ascunde sfârcurile prea mici, m-am oprit din lectură. Rotari mă privea fix, cu ochii cât cepele. - Citește mai departe! Am clătinat din cap. - Nu, va trebui să citești cartea singur. A sărit în picioare mânios. - Îți poruncesc! Am clătinat încă o dată din cap. - Rotari, tu o să fii duce. Vrei cumva să fii păcălit de romani numai fiindcă ei știu să citească și să scrie, și tu nu? Sau să cazi pe mâna preoților care se vor distra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mâna să mă lovească, dar a izbutit totuși să se stăpânească. A plecat adresându-mi insulte și înjurături și trântind ușa după el. Nu l-am căutat, și s-a întors singur pe la ora a cincea. Din prag, mi-a poruncit: - Vino cu mine! L-am urmat, căci nu se cuvine niciodată să fii crud cu un înfrânt: îți faci un dușman de moarte. Avea sub brațul drept o pungă de piele. M-a gonit până la marginea așezării și, când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Va fi cu tine, și o să-l dai în grija cuiva doar atunci când o să te culci cu mine. A părut ușurată, a oftat cu resemnare, a venit lângă mine și a vrut să-și dea jos tunica. - Nu, i-am poruncit, îndepărtând-o cu o mână. Nu vreau să te simți obligată; când o să dorești cu adevărat, eu o să pricep. Acum du-te și ia-ți copilul! S-a uitat la mine uluită, și, când să iasă, a dat nas în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
i se urâțise din cauza trufiei. Trei oameni din patrulă îl păzeau; nu le fusese deloc ușor să-l imobilizeze, dacă mă luam după fețele și mâinile zgâriate și după nerăbdarea lor de a-l vedea fără suflare. Când le-am poruncit să-l dezlege, au tresărit și s-au uitat nedumeriți spre Faroald. Scara a fost culcată pe pământ, și le-am cerut longobarzilor să se așeze de jur împrejur, în cerc, și să evite orice violență față de acel om, indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Ducele Kakko îți trimite salutul său personal și m-a însărcinat să-ți spun că va fi bucuros să te revadă și că e mândru de purtările tale. Am făcut pe modestul. - N-am făcut decât ce mi s-a poruncit. Mai bine spune-mi, tu ce crezi despre afacerea asta? M-a bătut prietenește pe umăr mi-a spus cu un aer grav: - Ne străduim ca lucrurile să iasă bine, Stiliano. Sunt fiu de negustor, sângele meu a absorbit razele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ramuri de arin și de dafin. La bucătărie nu mai făceau față cu jumulitul de fulgi și de piele, cu tăiatul cărnii, datul în clocot și rumenirea ei la proțap; aerul era pătruns de mirodeniile obișnuite la sărbători. Faroald a poruncit să fie puse la răcit în apa râului cinci amfore din vinul cel mai bun. Toți și-au pus hainele cele mai frumoase și, pentru prima oară de la sosirea mea, un cor de glasuri femeiești s-a făcut auzit. Spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
aruncat cioturile de trupuri mulțimii, așa cum se aruncă resturile la câini. La un semn al lui Gregorio, servitorii i-au așezat în față o măsuță cu toate cele trebuincioase rasului bărbii. Cu un gest teatral, fir-ar el blestemat! a poruncit plebei să tacă și apoi a strigat: - Să nu care cumva să se spună că exarhul Isacco nu-și ține cuvântul. Călăul a apucat țestele ducilor de păr. Picura încă sânge din ele. Le-a pus pe băncuța din fața solului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sau mama ta? Regele era speriat; l-a îndepărtat cât acolo pe Teodelapio, întorcând capul într-o parte, ca și cum s-ar fi ferit de mirosul gurii acestuia. După care s-a ridicat în picioare și, redobândindu-și brusc calmul, a poruncit: - Să intre consilierii! Probabil că așteptau într-o odaie alăturată, de vreme ce i-am văzut intrând imediat. Erau doisprezece cu toții, unii longobarzi și alții romani, oameni vârstnici îmbrăcați în togi de aceeași croială, albe, tivite pe margini cu roșu, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
le am de spus nu pot să i le spun decât lui Andras, nu sunt pentru sfinți. Dorim câteva ceasuri de tihnă. Jur pe cel care n-a fost niciodată răstignit. Bătrânul m-a ajutat să mă ridic și a poruncit gărzilor: - Lăsați-i să intre și găzduiți-i. Ne-a surâs, spunând: - Fie ca Tatăl cel Născut să vă ocrotească în misiunea voastră. O să vă mulțumiți cu ospitalitatea soldaților, căci, după cum bine știți, numai cei consacrați pot intra în mănăstire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
O să vă mulțumiți cu ospitalitatea soldaților, căci, după cum bine știți, numai cei consacrați pot intra în mănăstire. S-a despărțit de noi cu un gest de salut, cu pași înceți. Veteranul ne-a condus mormăind în clădirea soldaților și a poruncit să ne fie adus un lighean cu apă. A mai rămas să se uite la noi mânios cum îi mâncam porția de dimineață. L-am întrebat unde putem să ne facem nevoile, și el, plictisit, m-a condus în curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-i ia și a dispărut într-o odăiță în spatele bucătăriei. În sfârșit, mi s-a adresat cu un surâs: - Vinul, mâncarea și patul de dormit pentru voi sunt incluse în preț. A făcut un semn către un fecior al său, poruncindu-i: - Opt pari, ascuțiți la meserie. S-a adresat apoi unui alt fecior: - Mergi la Frediberto, cel cu via, și spune-i să-ți dea vin. Noaptea ne-am petrecut-o în atelier, și, înainte să ne culcăm, Gundo a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Iată-ne din nou bătând la poarta mănăstirii. Militarii din turnuri ne observaseră, drept care veteranul ne aștepta deja la ferestruică. - Iar ați venit. Ce mai vreți? Am arborat o expresie fermă înrăită, mai ales că soarele apunea, și i-am poruncit: - Deschide-ne! Andras ne-a dat ordin să-l așteptăm aici. Anunță-l și pe călugărul de data trecută. Veteranul a înjurat. - Călugării au închis deja porțile. Fac asta de îndată ce apune soarele. M-am prefăcut supărat, deși contasem pe acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]