9,297 matches
-
în cadrul acestor controverse cei mai mulți scriitori occidentali, cu excepția lui Cassian, Boetius sau Rusticus. Alte scrisori, mai scurte, care nu au deci formă de „carte”, se referă la penitență și combat „semipelagianismul” lui Faustus din Riez; cîteva îi sînt trimise prietenului său, principelui Sigismund, pe care chiar Avitus îl convertise; altele îi sînt adresate împăratului din Orient, Anastasius I, sau regelui francilor, Clovis, ori senatorilor din Roma cu ocazia alegerii, în 501, a papei Symmachus, căruia Avitus îi acordă sprijinul său (cf. poziția
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Dialogul despre viața Sfîntului Ioan Gură de Aur al lui Palladius. Teofil trebuie să fi fost ales patriarh al Alexandriei de către episcopii reuniți pentru funeraliile predecesorului său, Timotei, între iulie 384 și iulie 387. A condus Biserica egipteană ca un principe lipsit de scrupule, preocupat mai cu seamă de consolidarea puterii sale. A făcut eforturi constante pentru a obține controlul asupra Patriarhiei de la Constantinopol, care fusese proclamată de către conciliul ținut aici în 381 a doua autoritate creștină după Roma, în timp ce Alexandria
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
TU 31, 4), Hinrichs, Leipzig, 1907; A. Harnack, Kritik des Neuen Testaments von einem griechischen Philosophen des 3. Jahrhunderts [Die im Apocriticus des Macarius Magnes enthaltene Streitschrift], (TU 37, 4), Hinrichs, Leipzig, 1911; R. Waelkens, L’économie, thème apologétique et principe herméneutique dans l’Apocriticos de Macarius Magnes, Bibliothèque de l’Université, Louvain, 1974. 3. Ioan de Antiohia L-am menționat deja de mai multe ori pe Ioan, patriarh de Antiohia începînd din 429 și pînă la moartea sa, în 441
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să-l prelucreze pe fiul meu. Konny n-avea decât zece sau unsprezece ani când a căzut în ghearele bunică-sii. Iar de la întâlnirea supraviețuitorilor în Damp, unde eu n-am fost decât o nulitate marginalizată în vreme ce el a devenit principele moștenitor, a început să-l îndoape cu istorii cu refugiați, istorii cumplite, cu violuri, pe care, chiar dacă nu le trăise pe propria-i piele, le auzise povestite și răspândite pretutindeni, ca să împrăștie groaza, de când în octombrie patruzeci și patru tancurile
Günter Grass - În mers de rac by Maria-Gabriela Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14959_a_16284]
-
renunțări și absolută dăruire, e detectat și în manifestările lui târzii, în Țările Române. O ofrandă lirică, s-ar putea spune, este transpunerea în românește a imnului lui Francesco d’Assisi, Cântarea Fratelui Soare. K., evident, nu a fost „un principe al versului symphonic”, cum îl recomanda, cu aristocratică pompă, Al. Macedonski. Dar orice antologie de poezie simbolistă poate și se cuvine să-l includă (Opale și rubine, 1904, Poemele visului, 1906, Harpegii, 1907, Crini albi și roșii, 1917, Mozaic bizantin
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
ghid al Iașului, Iași, 1932; Istoria neamului românesc povestită în zece șezători de Moș Andrei Gurăbogată, București, 1937. Traduceri: Evariste Carrance, Casa de închiriet, Iași, 1882, Căpitanul Bumbdeaur, Iași, 1906; Rouget de L’Isle, Marsilieza, Iași, 1886; W. Shakespeare, Hamlet, principele Danemarcei, Iași, 1887; P. Mollé-Gentilhomme, C. Guéroult, Marchiza de Pompadour, Iași, 1894; [Th. Barrière, L. A. Theuriet, Fr. Ponsard, A. Seguin, Ed. Pailleron, H. Monnier, H. Murger, Al. Dumas-fiul, G. de Letorière, Molière], în Alte 15 comedii, București, 1924. Repere bibliografice
BOGDAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285786_a_287115]
-
mitropolitului Gavriil Callimachi, precum și câteva traduceri anonime, păstrate în copii manuscrise. Tălmăcirile, realizate prin intermediare grecești, au în vedere scrieri de mare circulație în epocă: Întâmplările lui Telemah de Fénelon, Teatron politicon, adecă priveliște politicească, după manualul de educație a principilor al lui Ambrosius Marlianus, și, sub titlul Zăbava fantasiei, zece capitole din Gli scherzi geniali a italianului Gian Francesco Loredano. Traduceri: Alcătuire înaurită a lui Ravvi Samuil jidovului, mustrând rătăcirea jidovilor, Iași, 1771; Învățătură a însuși stăpânitoarei măriri Ecaterinii II
DIMITRIU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286780_a_288109]
-
în loc să îl descopere. În consecință, el nu se poate face cunoscut la nivelul limbajului rațional uman, ci numai la nivelul viziunii extatice, dumnezeiești. Tot astfel, cel ce se pretinde Cristos înaintea parusiei nu este decât un avatar al lui Beliar, principe metafizic existent în afara umanității propriu‑zise. Teologia autorului Urcării la cer... este esențial mitologică, proprie creștinismului gnostic. Ea se reflectă și în eshatologie, fiind cu totul convențională și lipsită de consistență reală. Grupul profeților pare să aștepte sfârșitul lumii celorlalți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În consecință, Iustin, convertindu‑se la creștinism, nu a făcut decât să‑și convertească ambiția soteriologică de tip platonic - filozofie a revelației finale, epoptice - la creștinism - religie a revelației inițiale. Această conversație este marcată de renunțarea la Satan, adică la „principele acestei lumi” și, în același timp, zeul suprem al cultelor păgâne. Dumnezeu (ΔΔ0ϑ≅Η, în viziunea lui Iustin) l‑a așezat pe om ca stăpân al pământului, iar pe îngeri, păzitori ai tuturor celor de sub cer, inclusiv ai oamenilor (2
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu poate fi acceptată, merită remarcat rolul capital pe care figura tiranului păgân l‑a avut în gândirea apocaliptică creștină din toate timpurile. Autorul Urcării la cer a lui Isaia (cap. 4) vede în Nero însăși încarnarea lui Beliar, „marele principe”, întâiul cârmuitor al lumii. Acest Nero‑Beliar se va impune printr‑o serie de minuni false și gratuite: el va face soarele să răsară în miez de noapte, va ridica luna pe cer în miezul zilei; „va vorbi și va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ippolito. Saggio sul «male katechontico»”, în Il Dio mortale. Teologie politiche tra antico e contemporaneo, P. Bettiolo et G. Filoramo (éd.), Brescia, 2002, pp. 135-161. Badilita, C., Manual de anticristologie. Studii, dosar bilic și traduceri, Iași, 2002. Barbuto, G.M., Il principe e l’Anticristo, Naples, 1944. Bardy, G., „Théodoret”, în Dictionnaire de théologie catholique, vol. 15, 1945, pp. 299-325. Barnard, L., Justin Martyr, His Life and Thought, Cambridge, 1967. Bartelink, G.J.M., „Les démons brigands”, în Vigiliae christianae, 21, 1967, pp. 12-24
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Paris, 1959. Pavel, A., Le Livre du prophète Daniel, Sibiu, 2000. Pedicini, C., „Il significato politico della escatologia di Ippolito di Roma”, în Annali della Facoltà di lettere e filosofia dell’Università di Napoli, 4, 1954, pp. 97-122. Penna, A., Principi e carattere dell’esegesi di S. Gerolamo, Rome, 1950. Peretto, E., La Giustizia, Rome, 1977. Perrin, M. (éd.), Lactance et son temps. Recherches actuelles, Paris, 1978. Pesce, M., (éd.), Isaia, il Diletto e la chiesa. Vizione ed esegesi profetica cristiano-primitiva
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din perspectiva tradiției iudaice, mesianismul implică acțiunea politică și militară. . Cf. M. Mor, The Bar‑Kochba Revolution, Its Extent and Effect, Ierusalim, 1991; G. Firpo, Le rivolte giudaiche, Roma‑Bari, 1999, pp. 75‑87, în special capitolul „Simone bar Kochba principe messianico”, pp. 80‑87. . R. Bauckham, „The Apocalypse of Peter: A Jewish Christian Apocalypse from the Time of Bar Kokhba”, în Apocrypha, 5, 1994, p. 37. . Vom reveni asupra acestui subiect în capitolul dedicat sfântului Irineu de Lyon. . Cf. M.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Lumea” este supusă păcatului și trebuie răscumpărată prin jertfa lui Isus (In. 1,29; 3,17; 4,42); ea este lipsită de viață și trebuie făcută vie de Cristos (6, 33; 6, 51); „lucrurile sale sunt rele” (7, 7) iar „principele său este diavolul” (12, 31); această lume este incapabilă să primească Duhul Sfânt (14, 17). Afirmația lui Isus din In. 8,23 este foarte tranșantă: „Voi sunteți dintru cele de jos, eu sunt dintru cele de sus; voi sunteți din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ϑγΗ ≅⊇ ∃∀Φ∀<∴.≅<ϑγΗ ((γ8≅4. Este evident că Hipolit vede în Babilon unul dintre simbolurile lumii, aceasta fiind înțeleasă ca entitate metafizică, opusă lui Dumnezeu, și nu ca entitate politică. În consecință, „satrapii” sunt „forțele” rele ale acestei lumi; Darius, „principele său”, adică Satan etc. Cuvântul ∀⊇ ƒ>≅ΛΦ∴∀4 constituie o trimitere directă la pasajul, foarte controversat printre cercetătorii moderni, de la Rom. 13,1‑7 (cf. de asemenea Ef. 2,2; 6, 12; Col. 1,13). Are acesta simpla semnificație de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Epistola 57, 7, precum și Prefață la Paralipomena, PL 28, coll. 1325‑1326. . Tu autem describe ea tripliciter in consilio et scientia, ut respondeas uerba ueritatis his qui proponunt tibi. . Legătura între cele două pasaje a fost făcută de A. Penna, Principi e carattere dell’esegesi di S. Gerolamo, Roma, 1950, pp. 49‑58 și de P. Jay, „Saint Jérôme et le triple sens de l’Écriture”, în Revue des études augustiniennes, 26, 1980, pp. 214‑227. . Ad Hedybiam, cap. 12, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
transilvănean George Șincai...., o compunere în latină, în care, după laudele aduse inițiatorilor culegerii, autorul își face autobiografia, cu aluzii la unele realități contemporane. Tradusă în românește, a fost publicată în „Gând românesc”. În alt volum, destinat să celebreze aniversarea principelui moștenitor al tronului habsburgic (Buda, 1804), la capitolul Valachica este inserată o poemă pastorală a lui Ș., concepută ca un dialog între niște ciobani români care laudă reformele împăratului, dar nu ocolesc nici neajunsurile vieții sociale. Cu ocazia înscăunării episcopului
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
plângeri, Iași, 1852, Poeziile vechi și noue ale d-lui..., pref. Radu Ionescu, București, 1855, Poezii, I-II, pref. edit., București, 1877; Carte românească de învățătură de la Pravilele Împărătești și de la alte giudețe, pref. edit., Botoșani, 1875; Dimitrie Cantemir, Operele principelui..., V, pref. edit., București, 1878. Traduceri: Athanasie Christopoulos, Ahil, pref. trad., Iași, 1843; Voltaire, Zaira, în Gheorghe Sion, Ceasurile de mulțemire a lui..., Iași, 1844; Lamartine, Moartea lui Socrat, Iași, 1847; Milton, Din Paradisul perdut, Iași, 1851; Molière, Mizantropul, Iași
SION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
scaun la 13 martie 1658, dar devenise indezirabil încă din 1657 din cauza participării la campania poloneză a lui Gheorghe Rákóczy al II-lea) și a trecut în Ardeal - a rămas în apropierea țării al cărei Domn fusese. în 1660, însă, principele Gheorghe Rákóczy al II-lea, sprijinitorul lui Gheorghe Ștefan, moare și calea spre Apus și pribegia de o durată imprevizibilă rămân singurele opțiuni ale celui căruia Miron Costin îi făcuse un „portret al excelenței” („Om deplin, capú întregu, hire adîncă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a fostului Domn. între cei ce râvneau la bunurile voievodale se afla și Grigore I Ghica, trăitor atunci la Viena și rudă prin alianță cu Gheorghe Ștefan (tocmai el, fostul inamic). Nici vorbă ca Mihailovna să fi fost soție a principelui - susțineau partizanii ilegitimității statutului ei -, „întrucât cea dintâi soție este încă în viață, în a cărei casă se afla Ștefana ca sclavă, iar în urmă fu răscumpărată”. Ștefana Mihailovna, „văduvă” contestată, a dus în Moldova sicriul cu trupul neînsuflețit al
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
funcționau mai ales dincolo de fruntariile țării, căci odată întoarsă acasă, în 1672 (soțul ei - care, semnificativ, într-o stampă contemporană lucrată de Cornelius Meyssens, apare cu părul pieptănat cu cărare pe mijloc și îmbrăcat în armură; inscripția: „Giovanni Gregorio Gika, principe di Valachia. Anno 1663” - redobândise tronul la „leat 7180”, iertat de turci), mai sus pomenita Doamnă a „lepădat hainele acelea [care erau «foarte frumoaseț - nu se peste abține cronicarul să constate] și au luat românești”327. A reintrat, adică, sub
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
noastre și să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”. 129. „Fiți statornici, copiii mei! Noi am pierdut tot ce am avut pre lumea aceasta. Să păstrăm însă sufletele noastre, și să plătim păcatele noastre cu sângele nostru” (Evenimentele..., în Operele principelui Dimitrie Cantemir, ediția G. Sion, vol. V, București, 1878, pp. 27-28). 130. în Cronicari munteni, ediția D.H. Mazilu, p. 542. 131. Nicolae Stoicescu, Dicționar..., p. 252. 132. Axinte Uricariul, A doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat, în Letopisețile Moldovei și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
așa să intre întru nuntă, iarea muiaria să fie de 12 ai”), înainte de 1639. I-a făcut mai mulți copii 248 - între ei pe Lupașcu (cel ce va primi titlul de nobil ardelean în 1676 printr-o diplomă dată de principele Mihail Apaffy I) și pe Anastasia, viitoarea Doamnă a lui Gheorghe Duca - și l-a văzut murind. Dumitru Buhuș, un apucător pus pe înavuțire (înaintea Dafinei, mai fusese căsătorit cu Ileana, fiica lui Ilea Bucioc), om al lui Vasile Lupu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la bunurile voievodale se afla și Grigore I Ghica, trăitor atunci la Viena, care se declara rudă după nevastă cu Voievodul Moldovei (tocmai el, fostul inamic) și arăta că nici nu poate fi vorba ca Mihailovna să fie soție a principelui, „întrucât cea dintâi soție este încă în viață, în a cărei casă se afla Ștefana ca sclavă, iar în urmă fu răscumpărată”. Ștefana Mihailovna a obținut totuși permisiunea să ducă în Moldova sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Gheorghe Ștefan
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
care reclamă insistent „marea lipsă și sărăcie” a ginerilor ei: Agenții ei, un Apostol Manu (lovit uneori de amnezie) și doctorul Gheorghe din Trebizonda (Trapezuntiul), fidel și eficient - împuternicit printr-o procură generală: „Io Maria Brancovana rimasta vedova del signor Principe Costantino Brancovano, di felice memoria, che fu Principe di Valachia constituisco mio procuratore e plenipotenziario il signor Giorgio Trabisonzia Dottor di medicina sopra tutti gli afari et interessi di casa mia, tanto in Vienna, quanto attrove et in particolare in
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]