5,478 matches
-
funciară, specifică primei copilării, se destramă brusc: Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit, Știam că va muri și c-o s-o doară (...) Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireș. Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară Bătaia puștii tatii să dea greș! Dar văile vuiră. Căzută în genunchi Își ridicase capul, îl clătină spre stele (...) Împleticit m-am dus și i-am închis Ochii umbroși, trist străjuiți de coarne. Tu, iartă-mă, fecioară tu, căprioara mea! În fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Orfeu și tentația realului (1974); Lectura poeziei (1980). Traduceri din: Goethe, Hölderlin, Mallarmé, Paul Valéry, Ruben Dario, José Guillen, Pierre Emmanuel și alții. GEO DUMITRESCU București. 18 mai 1920 București, 27 sept. 2004. Aritmetică (1941); Libertatea de a trage cu pușca. Poeme (1946); Aventuri lirice. Versuri (1963); Nevoia de cercuri (inclusiv Libertatea de a trage cu pușca), 1966; Jurnal de campanie (1974); Africa de sub frunte. Prefață de Eugen Simion (1978); Versuri. Prefață de Lucian Raicu (1981); Biliard / Biliard. Ed. bilingvă română-franceză
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Dario, José Guillen, Pierre Emmanuel și alții. GEO DUMITRESCU București. 18 mai 1920 București, 27 sept. 2004. Aritmetică (1941); Libertatea de a trage cu pușca. Poeme (1946); Aventuri lirice. Versuri (1963); Nevoia de cercuri (inclusiv Libertatea de a trage cu pușca), 1966; Jurnal de campanie (1974); Africa de sub frunte. Prefață de Eugen Simion (1978); Versuri. Prefață de Lucian Raicu (1981); Biliard / Biliard. Ed. bilingvă română-franceză, trad. Micaela Slăvescu (1981). Traduceri (singur sau în colaborare): din Charles Baudelaire, Rafael Alberti, Irving Stone
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ți-ar trece să calci hârtoapele alea. Așa-i, le răspundea. Nu mințea, însă îi era groaznic de dor. Îi era tot mai dor de peisajul de dincolo, de nucul în ramurile căruia și-a făcut "cetatea" cât a fost puști, de cireșul pe care el l-a altoit, de... de altceva nu prea avea de ce să-i fie dor. Dar îi era. Și cu cât trecea vremea, îi era tot mai tare. 124. Julius Zimberlan a devenit un om fericit
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
nu poate exista un proiect dominator. Dar există trăsături comune ce se pot constitui în elemente de legătură, prin schimb, cu tot mai puține limitări geografice și ale cunoașterii. Detest aroganța celor care se cred mai civilizați pentru că au o pușcă mai mare. Așa cum spuneam forța e a eticii și a adevărului. Cu această înțelegere fiecare ar trebui să înceapă să se lumineze lăuntric, să-și facă o curățenie în interior și-apoi să vedeți că va găsi și termeni mai
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
ți-ar trece să calci hârtoapele alea. Așa-i, le răspundea. Nu mințea, însă îi era groaznic de dor. Îi era tot mai dor de peisajul de dincolo, de nucul în ramurile căruia și-a făcut "cetatea" cât a fost puști, de cireșul pe care el l-a altoit, de... de altceva nu prea avea de ce să-i fie dor. Dar îi era. Și cu cât trecea vremea, îi era tot mai tare. 124. Julius Zimberlan a devenit un om fericit
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
se întîmplă, pentru dezastrele pe care le provoacă? Aceste "gulere albe" și cei care îi promovează și îi apără nu pot fi considerați și ei niște criminali în masă? Dar făcătorii de războaie? Este criminal doar cel care trage cu pușca în alții și cei care îndeamnă la așa ceva? Sau poți fi criminal și mînuind un stilou, sau votînd o lege? Vedeți, mă tem că este vorba de o problemă de sistem. Lipsindu-se de credință, reprezentanții săi se lipsesc implicit
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
de neam care au îmbrățișat cauza națională (Constantin Rosenthal). În cafenele, dezbăteau aprig idei progresiste după care se năpusteau în stradă, gata să moară pentru ele. Se cățărau pe baricade ca să le apere, dezvelindu-și pieptul în fața plumbilor sloboziți de puștile reacțiunii. Se prăbușeau, învăluiți într-un fum gros tăiat de flame, pocnete și mirosuri grele. Însângerați, se ridicau de fiecare dată cu mai multă înverșunare, strângând în pumni pietre smulse din caldarâm. Nimic nu-i putea speria și înfrânge, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
mult sau mai puțin amuzante, a devenit reper de orientare pentru întreaga societate. Candela românismului arzând în Siberia Într-un timp al smintelii ideologice, dube negre străbăteau în goană străzi și ulițe, umplându-se cu oameni nevinovați. Între țevile de pușcă și colții dulăilor, românii erau scoși cu forța din case și duși în gări. Pe peroane, se înșirau destine oropsite sub priviri demente și glasuri tăioase de nacealnici. În vagoane se stivuia suferința, încărcându-se cu scâncete de prunci și
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Corneliu Botez, repetă acea poveste, cum că, după tratatul de la Adrianopole (1829, sept.), un rus, Jeltuhin, general de intendență, ar fi trecut iar pe la Sarafinești și i-ar fi adus Donțului patru valuri de pînză de borangic, lui Iurașcă o pușcă cu două țevi de Damasc, iar pentru bunică-sa, Paraschiva, o alisidă de aur masiv, care a trecut în zestrea Ralucăi. "Și continuă Matei Eminescu de cîte ori o punea mama la gît, amintea că e adusă din Țarigrad și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
multe cadouri, prin oameni de mare încredere: sipete pline cu scumpeturi, traiste cu haine, năframe de obraz, basmale, soponuri de mosc, zgărzi cu diamanturi, brîie scumpe, inele de aur, brățări de aur, cu multe diamanturi, cercei cu briliante, pînzeturi scumpe, puști de Damasc pentru cumnați etc., etc.69, așa că, din toate cadourile primite de Maria Jitniceroaia, nepotul ei, aga Grigore Cananău a avut de unde alege, ca să facă și el cadouri Paraschivei și Donțului. Relațiile dintre aceștia s-au încîlcit nebă nuit
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
XV-lea, când Africaxe "Africa" a fost introdusă pe piața mondială ca furnizor direct de sclavi și de materii prime ieftine. O dată cu abolirea sclaviei, puterile europene au creat un sistem comercial colonial cu Africa, folosind în continuare „diplomația” prafului de pușcă pentru a extrage materiile prime și a exploata forța de muncă ieftină de aici, în cadrul producției agricole și miniere. Globalizarea secolului XXI este pentru Africa întâia contradicție. Acordurile internaționale, cum este Convenția de la Loméxe "Convenția de la Lomé", și cele mai
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
Deși fiecare avea circumstanțele lui, a adăugat. Pentru Faulques era un alt fapt de muncă, firește. Rutină profesională. Dar el trăia prima oară așa ceva. Îl recrutaseră cu câteva zile Înainte și ajunsese printre camarazi la fel de Înspăimântați ca el, cu o pușcă În mâini În fața tancurilor sârbești. - Uite ce-i, ne-au făcut zob. De-adevăratelea. Eram patruzeci și opt, și ne-am Întors cinșpe. Ăi de i-ai văzut pe șosea. - Nu arătau prea bine. - Imaginează-ți. Fugiserăm ca iepurii peste
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mai e și evoluția bărbatului, a gândit Faulques: pește, crocodil, asasin, cu propriul cadavru interpus Între etape. Fiii de azi, călăii de mâine. Aceleași trăsături ale copilului abia pictat le rezerva pentru unul dintre ostașii care, la dreapta scenei, cu pușca În mână, Îmbrânceau mulțimea ce fugea din oraș, rezolvată În pictură - bătrânii maeștri flamanzi nu existau doar pentru a fi admirați - prin pătratele ferestrelor și ruinele negre, dințate, ce se profilau pe roșul incendiilor și exploziilor, care Încorona dealul În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și fiul avuseseră noroc: locuiau În zona cu populație majoritar sârbească și rămăseseră acolo, pe când soțul, fugar, fusese Înrolat În milițiile naționale croate. - În privința familiei, ostașul era liniștit. Înțelegi, domnule Faulques? Mama și fiul erau În siguranță. Când Își căra pușca, trăind mizeriile și spaimele războiului, el se consola, știindu-i la adăpost. Dumneata, care ai fost martor, cu bilet dus-Întors, al atâtor nenorociri, Înțelegi ce vreau să spun. Nu-i adevărat? Ușurarea de a ști, când totul arde, că În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și ea intraseră În oraș trecând granița cu Ungaria Într-o mașină de Închiriat și traversând Carpații ca nebunii, nelăsând volanul din mâini, șofând cu schimbul, timp de douăzeci și opt de ore, derapând pe șoselele Înghețate, printre țăranii care, Înarmați cu puști de vânătoare, blocau podurile cu tractoarele și-i priveau trecând din Înălțimea trecătorilor, ca În filmele cu indieni. Două zile mai târziu, pe când familiile morților săpau cu pickhamere automate pământul Înghețat din cimitire, Faulques observase că Olvido pășea precaut, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ca mine. După ce i-a dat ocol, a urcat la al doilea cat din turn și a scos de pe fundul unui cufăr, Învelită În cârpe unsuroase, o armă Remington 870 și două cutii de cartușe. N-o folosise nicicând: o pușcă cu repetiție, care se Încărca din nou, acționând un mecanism cu glisieră, paralel cu țeava. După ce a verificat dacă acesta funcționa, a băgat cinci cartușe și a armat unul cu o mișcare seacă, urmată de o pocnitură metalică, legată de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care fumau privind-o (un milițian foarte negru și slab cronometra, cu ceasul lui Faulques În mână), ea Îi pusese s-o lege la ochi și, cu mișcări precise, fără greșeli și șovăieli, demontase și remontase de câteva ori o pușcă de atac, aliniind piesele pe o manta și Îmbinându-le una câte una, pe pipăite, Înainte de a pune În mișcare trăgaciul, clac, clac, cu un zâmbet triumfător, fericit. Exersase Întreaga după-amiază, În vreme ce Faulques o privea tăcut, de aproape, Întipărindu-și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
vreau să fac Înșelătorii. Fac destule, cu un aparat de fotografiat atârnat de gât, un pașaport civilizat și un bilet de Întoarcere În buzunar. Sunt un tehnician indulgent, Îți dai seama? Femeie care montează și demontează și iar remontează o pușcă inutilă. Da. L-am prins. Mi se pare că ăsta-i titlul potrivit. Și nici să nu-ți treacă prin minte să-mi faci fotografia asta, Faulques. Te aud scociorând prin geanta cu camere foto. Adevărata artă modernă este efemeră
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
umbra capului unui om pe nisip, unde, În ciuda ușoarei defocalizări a fundalului, se ghicea - tușă măiastră a hazardului și naturii, implacabile amândouă - urma lăsată de labele și coada crocodilului care venea târâș. Faulques trăsese nouăsprezece poziții când o santinelă, cu pușcă și ochelari de soare, care purtau eticheta controlului de calitate lipită pe lentila stângă, se apropiase și Îi arătase cu gesturi că gata, bine, se sfârșise cu pozele. Și Faulques, mai curând de formă decât din speranță, făcuse un gest
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de 50 de milimetri. Un munte cu vârful nins, abia Întrezărit În ceață, servea de fundal scenei principale: trei milițieni druzi În clipa când urmau să fie executați de către șase falangiști creștini, Îngenuncheați la trei metri de victimele lor, cu puștile deja la ochi, pentru tragere. În fața lor, druzii, legați la ochi, doi În fundal, deja loviți de gloanțe, cu hainele cutremurate de impact (unul aplecat peste pântec și cu genunchii Îndoiți, altul căzând pe spate cu mâinile ridicate, ca și cum lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu umbre pe post de martori anonimi și triunghiul Închis, echilateral, perfect geometric (precum triunghiul simbolic care, În manualele școlare ale lui Faulques, Îl reprezenta pe Dumnezeu), ale cărui laturi uneau omul rămas În picioare, victima căzută la pământ și pușca, o prelungire a brațului și voinței raționale care ucideau. Plâng, imploră, se târăsc, zisese Markovic. Ca să supraviețuiască. Nu acesta era cazul celor trei druzi din prima fotografie, care se lăsaseră omorâți fără să spună nici pâs, fără să se piardă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lor erau umbrele proiectate pe perete; astfel, În genunchi și agățat de picioarele milițianului, omul primise Întâi lovitura de chiulasă care Îl dăduse pe spate, apoi, rugător, cu mâinile ridicate ca să-și apere chipul, strigase când văzuse lângă el gura puștii, Înainte de a i se cutremura tot trupul, În ultimele spasme dintre detunături. Atunci Faulques declanșase cu motorul și acționase automat, Între o fotografie și alta, clic, clic, clic, clic, clic, clic, clic, clic, de opt ori, o serie completă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ridica brațele și picioarele. Apoi, uitându-se la fotograf (Faulques se apropiase cu o tăcere tactică impecabilă, În timp ce Olvido șoptea nu face nimic, te rog, stai aici și nici nu te mișca), milițianul somalez făcuse un gest fanfaron, ținându-și pușca cu ambele mâini, punând un picior pe pieptul cadavrului, ca un vânător ce poza cu trofeul său. Meik mi uan foto. Zâmbet și relaxare. Și Faulques, ridicând iar aparatul, se prefăcuse că fotografia și acea imagine, deși n-o făcuse
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu trofeul său. Meik mi uan foto. Zâmbet și relaxare. Și Faulques, ridicând iar aparatul, se prefăcuse că fotografia și acea imagine, deși n-o făcuse. Mai avea o imagine identică din Tessanei, Eritrea: doi luptători din FEE pozând cu puștile În mână, unul dintre ei stând cu un picior pe gâtul unui ostaș etiopian mort. Nu era cazul să publice de două ori aceeași fotografie; era absurd să se plagieze singur. Cât despre chestia cu meik mi uan foto și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]