3,728 matches
-
casă, ci se lasă afară, sub streșina casei. Fluier Cine fluieră în casă face a pustiu. De-ai fluiera pe drumul din sat, te-ar sudui ori te ar ține mulți de rău pentru asta. Dacă fluieri sara, tragi a pustiu. (Gh.F.C.) Fluture Cînd vei vedea vreun fluture prin casă, să nu-l omori, că-i sufletul vreunui copil ce ți-a murit. Se crede că nu e bine a lua fluture în mînă, căci intrînd colbul ari pelor lui cuiva
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
așternut. în ziua de Rusalii se pune pelin la brîu, ca să nu-i ia din căluș [să nu aibă amețeli]. Pelinul strîns din ziua de Rusalii e bun de afumat pe cel apucat de „cel rău“ sau „ducă-se pe pustiu“. în ziua de Mărina se culege pelin, din el se face apă de pelin, care este bună pentru subțierea obrazului. Pune pelin sub perna bolnavului fără să știe, ca să se liniștească și să adoarmă. (Gh.F.C.) Freacă scîndurile patului cu pelin
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
l-a propus. Cînd strănută e semn de chef și-și face omul cruce. Dacă strănută caii pe timpul cînd sînt în drum, este obicei a zice: „Sănătos!“ Streașină Să nu smulgi trestie din stuhul* din streșina casei, că faci a pustiu. Strecurătoare Cu strecurătoarea de brînză nu se trece pragul, nici găinile să beie din zăr, că pe urmă se întinde laptele și se face albăstriu. Strigoi Dacă o mamă a avut șese fete dupăolaltă și toate trăiesc, și a șaptea
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
Zid pare a se vedea de peste tot, fiind un reper îndelung, continuu, în spațiul parcurs și descris: Cînd vorbesc despre el, observă Milescu, chinezii se laudă că, atunci cînd a fost clădit, în munți n-a mai rămas piatră, în pustiu n-a mai rămas fir de nisip, în rîuri nici un strop de apă, în păduri nici un copac". Legendei i se dă curs nu o singură dată. Atrage atenția o adevărată schemă a dispunerii vizuale, întretăiată perpetuu de porți și împrejmuiri
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
mi-e că s-au prăpădit >>. Altele sunt reflexii asupra unor situații plăcute sau neplăcute vieții omului. Exemplificăm : Foie verde matostat Rău maică m-ai blestemat Să nu trăiesc bine-n sat. Nici În sat nici În vecini Numa-n pustiu de streini. ” -//,, Foaie verde flori de ghiață De-ar ști omul ce e viața Că-i subțirică ca ghiața. Ar petrece zi și noapte Să se sature de toate. Că viața-i trecătoare Ca și floarea cînd Înfloare. Dimineața că
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
mînăstirii și acoperirea ruinelor ei cu pămîntul tăcerii, iar amintirea cu timpul uitării, arată că toate În viață sunt trecătoare. Vremea, jaful, sărăcia sau duhul răzvrătirii și al nemulțumirii după cum glăsuiește doina, care Îi stăpînea pe călugări, au dus la pustiul mînăstirii și la dispariția ei. Actuala biserică cu hramul Sf.Mucenic Gheorghe este așezată pe locul vechii mînăstiri, În 1828. A fost o bisericuță mică, adusă de la Zegujani. De aici au venit și cărțile de ritual. În 1971 este restaurată
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
Luceafărul. Limbajul eminescian valorifică lexicul popular arhaic ("clopotul vechi împle cu glasul lui sara"), împletește imagini vizuale cu auditive ("Duduind soseau călării ca un zid înalt de suliți"), folosește substantive cu valoare de simbol ("Marea și cu râurile/ Lumea cu pustiurile"), plurale neobișnuite ("furtune", "grădine"), acorduri inedite între substantive și adjective ("umezi morminte"), forme inversate ale verbelor ("suna-vei"), sintaxa afectivă ("semnelor vremii profet"), rime deosebite ("încalte/ ceruri-nalte"; "recunoască-l"/ "dascăl"), rime culte ("oaspe"/ "Istaspe"). Dintre figurile de stil, cele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
liniară a propoziției și a frazei, care conferă stilului un caracter grav, solemn, cu tonalități elegiace asemănătoare doinei: "Numai omu-i schimbător/ Pe pământ rătăcitor,/ Iar noi locului ne ținem,/ Cum am fost așa rămânem:/ Marea și cu râurile,/ Lumea cu pustiurile,/ Luna și cu soarele,/ Codrul cu izvoarele". Aflat într-o veșnică metamorfoză, codrul "cu râuri line" este surprins în timpul iernii viscolite, dar și în timpul verii, când regenerează și privește nepăsător, cum trece vremea. Acesta mereu întinerește, pe când stele "scânteie pe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
le privești!" Tabloul al doilea prezintă spectacolul variat al umanității. Sunt aduse în față, prin antiteză romantică, diferite tipuri sociale de la rege până la omul sărac, copleșit de gânduri, care cugetă "la ziua cea de mâine". Luna tutelează universul: codri, izvoare, pustiuri, palate și cetăți, gândirea omului și meditează la problemele omenirii. În unele schițe de portret satiric sunt prezentate câteva "figuri": imaginea unui tânăr ce "caută-n oglindă de-și buclează al său păr", sau cea a negustorului care "-mparte lumea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
într-un Bizanț marcat de vicii, un adevărat Infern. Împărăteasa Irina îl considera mag, făcător de minuni: "Ești, precât înțeleg, un taumaturg", iar episcopul Platon îi remarca singurătatea absolută: "Părea singur în mulțime și ridicat deasupra ei. Părea într-un pustiu al propriului suflet". El va fi un conducător spiritual (caesar = împărat; breb = rozător); arată legătura omului cu natura primordială; boierii de viță veche purtau "căciuli de breb"). "Kesarion" repezintă natura spirituală eternă, iar "breb" natura materială efemeră. Protagonistul a renunțat
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
imagine. Tot așa și în scrisul lui Creangă, umorul rezultă dintr-o afirmație șăgalnică ce are un anumit subînțeles, care speculează perspicacitatea sau atenția cititorului. Luăm un alt exemplu, din descrierea Cetății Neamțului, care, după spusele autorului, era „îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger și păzită de ceuce și vindereiDin înțelesul metaforic al umorului trebuie să deducem că vestita cetate nu era nici îngrădită, nici acoperită și nici păzită, ceea ce se pare că nu era chiar pe placul povestitorului. Aceeași oralitate
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
pe Milà în vetustele veșminte ale lui Isabel, spre a retrăi o imagine ce i s-a refuzat. După Revoluția Garoafelor, Milà, datorită acelei relații nefaste, va fi silită să revină la statutul de sărăcie lucie. Se va însoți cu pustiul și singurătatea, exilată într-un univers îmbătrânit, pradă alienării și psihozei. Paula, fetița bucătăresei, înfiată și crescută de o femeie cu suflet mare, este vizitată de Domnu, sosit în oraș în fruntea alaiului său grobian de polițiști și gărzi de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
lingvistic fabulos (irezistibil prin cromatică, suculență comică și morală în poemul "Zăpodie") își îngăduie imposibile derapaje într-un idiolect aproape macheronic al paiațelor și măscăricilor, pitoresc, truculent, cu mixturi de paremiologie și cruzime deochiată. Idiolect ce dă copia neretușată a pustiului sufletesc, a necurățeniilor și primitivismului condiției de fantoșe belicoase, ridicole, dezgustătoare, prinse în mâzga unor dispute de mortăciuni cu ifose. Mascaradă, bufonadă, carnaval al măștilor turpitudinii, toate acestea explică deșănțarea limbajului, abolirea comunicării în favoarea ritualului mecanic, al caraghioslâcului într-o
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
sănii cu ochi de beții") și mai ales țipătul ("țipă vraja-n ochiul greu/ Doamne-i țipăt ochiul meu"; Doamne țipă apa-n unde/ Ochiul țipăt mi-i niciunde"; "Bolnav sunt de experiențe vândute/ de poleiala cuvântului/ de țipătul în pustiu" etc.). Tot de sorginte blagiană este obsesia încorporării lumii prin cuvântul capabil să o transfigureze și să o modeleze. Ei îi corespunde, în plan lexical, recurența compunerii cu prefixul în-: "te încuvânt în ochiul meu", "aș fi primul însemn înlumit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o binefăcătoare regressus ad uterum: "de ziua Mamei/ să vină Îngerul Durerii/ să-mi rupă deget după deget/ cum se frâng lemnele/ din raze/ ale tristeții/ să-mi apese ochiul/ dreptul/ stângul/ cum se lasă peste umeri nostalgia/ când prin pustiul stepei/ se adună pașii/.../ de ziua celei care nu mai este/ scriu cartea desăvârșitei tristeți./ cu inima frântă și mâna-nghețată/ direct pe pielea întinsă a sufletului/ cu o peniță bine ascuțită/ înmuiată într-un sânge gâlgâitor/ ca izvorul când
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
severă cultivă flori multicolore, "aduse din paradisuri/ neinventate încă" (lacrimile paradisului), pe care apoi le poartă, în uriaș buchet, spre mormintele victimelor (sisif); dimineața se trezește primul, "cu inima plină de toate durerile lumii" și cu "ochii scăldați în roua pustiului" etc. De aici, senzația inițială că personajul (când lugubru, când luminos) este dramatic scindat, că morbul dublei sale naturi îl infestează, cu o lentoare otrăvită. Dar în ultima secțiune a cărții, instanța auctorială își devoalează, finalmente, miza portretistică, cea de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și ziare.../ complexele alimentare în vomă și urlet .../ tipii din vârfurile societății duhnind a femei / și lașitate.../ autorul între câmpie de cenușă/ citind din G. Bacovia și C. Vallejo..." (În roua atât de fierbinte). Sau: "(astăzi va fi așa de pustiu / astăzi aceste cărți ce-mi subvenționează/ existența vor coborî în stradă să mănânce/ vehicule și oameni / astăzi în beatitudine și umilință/ te-am invocat două cârtițe au venit/ și au lucrat până noaptea târziu;/ astăzi mi-am înnegrit fața / din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lumină marchează desprinderea de starea originară de bine, întreruptă de contactul cu durerea. Acest univers primordial, făurit din tainice iluzii în care se împletesc ape, cuvinte, arbori, imagini fantastice și liniște se destramă: Zi inutilă, / mă iei din spații suspendate, / (pustiuri stinse, renunțări) / din codri tăcuți / înlănțuiți cu șfori de aur / cărora nu le schimbă sensul / nici foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici rotire de stelele (Forme de arbori chinuite).294 Foșnetul vântului și desișurile sunt imagini leopardiene, preluate de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
bine reprezentat la ambii poeți, contribuie la evocarea în termeni pozitivi a universului neatins, a peisajelor intacte (nearate / ogoare) premergătoare vieții: mute razele de soare, neauzit, plăcut, necunoscută pace, neatinse de plug, mut, străină de vini cântă Leopardi, codri tăcuți, pustiuri stinse, abandonuri, necunoscut mă trezești, reia emulul. Spațiile nocturne quasimodiene învăluite în liniște, anterioare curgerii vieții, precum și sentimentul desprinderii de acestea au un ascendent în tristețea leopardiană de la dispariția lumii originare, viciate de prezență omului care se vede aruncat în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
21-28).345 Rezumând, vântul apare că manifestare violență a ostilității naturii, ca semn al maniei divinității (cu referire la Dumnezeul creștin în Imn patriarhilor sau la zeii olimpieni în La nunta surorii Paolina), dar și ca simbol al golului, al pustiului din prezent, cu toate implicațiile leopardiane ale dialecticii trecut modernitate. În registru pozitiv este utilizat că vehicul al cunoașterii și al amintirii devenind, alături de imaginea sonoră, vector de distanțare față de un prezent detestat. De asemenea, secondează imaginile proiectate în trecut
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și a divinității (anche îl cielo è solo). O imagine asemănătoare, ce confirmă faptul că efectul reprezentărilor romantice s-a atenuat, se regăsește în Forme de arbori chinuite: Desișurile se apleacă / în umbre. // Zi inutilă, / mă iei din spații suspendate, / (pustiuri stinse, renunțări) / din codri tăcuți / înlănțuiți cu șfori de aur / ce nu își schimbă sensul / la foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici la rotirea stelelor (Forme de arbori chinuite).360 Se remarcă aici prima ocurenta a verbului leopardian stormire
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în geana de lumină se zărește / vulpea de aur / ucisă lângă un izvor (Eucalyptus), Dorm păduri / de verde luminate, de vânt, / câmpii unde pucioasa / era vară imobila / a miturilor (Dorm păduri, trad. MB); Zi inutilă, / mă iei din spații suspendate, / (pustiuri stinse, renunțări) / din codri tăcuți / înlănțuiți cu șfori de aur / ce nu își schimbă sensul / la foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici la rotirea stelelor. // Descoperi a mea inima subpământeana / ce-nchide luni și roze legănate / și aripile fiarelor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Nici măcar nuci/ Ca arborii cu umbră amară/ Și foșnet ușor,/ Un singur lucru știu să fac/ Cu o pricepere extraordinară:/ Știu să mor.// Nu mă laud,/ Știu să mor cum puțini oameni știu -/ Mă învelesc întâi în tăcere,/ Apoi în pustiu/ Și pornesc astfel încet, un pas,/ Încă un pas, și încă un pas,/ Până nu se mai vede din mine/ Decât un glas/ Așezat somptuos/ În al cărții sicriu. / Nu mă laud,/ Credeți-mă, știu să mor/ Și știu, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
omului și al poetului, care, oricum, se rătăcește permanent în vitregiile unei societăți aspre care îi demolează toate vechile certitudini: "Singurătatea e un oraș/ În care ceilalți au murit,/ Strâzile sunt curate/ Piețele goale,/ Totul se vede deodată/ Dilatat în pustiul/ Atât de limpede sortit./ În valea/ Dintre suferință și moarte,/ Singurătatea e un oraș fericit." (Singurătatea) Totodată, înstrăinarea poartă aici o nouă amprentă a condiției de poet, care, dintotdeauna, a fost în afara societății și contra ei: "Dor aproape stins de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Manolescu); Cărți de eseuri și publicistică în volum: Vina tragică, Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka, 1978; Călătorie spre mine însămi, 1987; Crimă și moralitate (eseuri politice), 1993; Cronica melancoliei, 1998 (Premiul Salonului de Carte de la Cluj); A vorbi într-un pustiu, Editura Polirom, 2002; Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache, Editura Polirom, 2003; Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică, Editura Polirom, 2006165. Întrebată fiind "cum se înțelege cu poeta care o locuiește și care o pune la atâtea încercări ale
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]