8,522 matches
-
într-o narațiune. Propriu-zis, ele trebuie prin urmare să fie excluse din conceptul de prezentare scenică. Prezentarea scenică, privită ca formă narativă, include întotdeauna o anumită cantitate de dialog, acompaniată de verbe introductive, "indicații regizorale" auctoriale și cel puțin cîteva relatări ale acțiunii, chiar dacă acestea sînt foarte condensate. Astfel de exprimări narative reduse la formule impersonale nu distrug de obicei iluzia cititorului că el trăiește întîmplarea narată direct, in actu, așa cum s-a petrecut aceasta. Iluzia nemedierii care apare aici din cauză că
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de altă parte, prezentarea scenică văzută ca o reflectare a întîmplărilor în conștiința personajului ficțional ține de domeniul situațiilor narative personale 343. Diversitatea terminologică derutantă și parțial contradictorie din această zonă derivă în mod special din dificultatea de a distinge relatarea sau telling de prezentarea scenică sau showing. Din acest motiv, opoziția mod va fi în primul rînd descrisă nu în termenii procesului transmiterii narative, ci în termenii agentului de transmitere, care de obicei este mai simplu și mai ușor de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pot fi situate aceste lucrări narative, în care este încă neclar dacă procesul de transmitere este determinat de un personaj-narator sau de un personaj-reflector. Pe scurt, narațiunile în discuție sînt alcătuite în primul rînd din dialog cu o foarte scurtă relatare a acțiunii și o scurtă redare ocazională a conștiinței. Poveștile lui Hemingway, precum Asasinii (la persoana a treia) și Fifty Grand (r. Cincizeci de bătrîne, la persoana întîi), abordează foarte strîns acest model de text. Un echilibru instabil între momentul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în mod distinctiv auctoriale sau personale. Problemele de demarcație apar și aici foarte frecvent. De exemplu, este neclar cîteodată dacă o anumită descriere este menită să reprezinte o percepție a personajului-reflector, adică a unui personaj ficțional sau o parte a relatării auctoriale a personajului-narator. În acest sens, citirea operelor lui Hemingway cere o atenție specială. Această subtilitate reprezintă cu siguranță unul dintre motivele pentru diversitatea punctelor de vedere asupra semnificației unora dintre povestirile lui Hemingway. 6.1. Personaje-narator, personaje-reflector și forme
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de Petru Creția, RAO, 2003, p. 5) Discuția introductivă despre opoziția mod a dezvăluit cîteva trăsături specifice ale personajelor-narator și ale personajelor-reflector. Distribuția acestor trăsături între cele două tipuri depinde, în primul rînd, de asocierea lor cu modurile narative ale relatării sau telling, prin intermediul unui personaj-narator, și cu prezentarea scenică sau showing, prin intermediul unui personaj-reflector. Procesul transmiterii și receptarea diferă dacă ele sînt guvernate de un personaj-narator sau de un personaj-reflector. Un personaj-narator funcționează întotdeauna ca un "emițător", adică el narează
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
credibilitate sau de validitate, în funcție de modul său de transmitere dacă aceasta e transmisă de un personaj-narator sau de un personaj-reflector. Friedman a făcut deja aluzie la un motiv al acestui fenomen în teoria sa despre punctul de vedere. În telling relatarea este explicită, generalizată și semnificativ completă; în showing, relatarea este implicită, specifică și evident incompletă, din cauză că este centrată nu pe întreg, ci numai pe o parte 346. Această diferență poate fi exprimată mai concret. Diferența epistemologică dintre o povestire care
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dacă aceasta e transmisă de un personaj-narator sau de un personaj-reflector. Friedman a făcut deja aluzie la un motiv al acestui fenomen în teoria sa despre punctul de vedere. În telling relatarea este explicită, generalizată și semnificativ completă; în showing, relatarea este implicită, specifică și evident incompletă, din cauză că este centrată nu pe întreg, ci numai pe o parte 346. Această diferență poate fi exprimată mai concret. Diferența epistemologică dintre o povestire care este comunicată de un personaj-narator și una care este
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
XXII-lea al romanului Emma al lui Jane Austen, la începutul căruia vocea unui narator auctorial se aude distinctiv. Mulți dintre romancierii moderni procedează în mod similar. În The Prime of Miss Jean Brodie de Muriel Spark, de exemplu, o relatare, negreșit a unui narator auctorial, este strîns urmată de reprezentarea personală a gîndurilor și percepțiilor personajului-reflector Sandy Stranger 348. Există, de asemenea, un caz special în care personajul-narator abordează rolul personajului-reflector. Această tehnică va fi discutată separat în secțiunea "Reflectorizarea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și percepțiilor personajului-reflector Sandy Stranger 348. Există, de asemenea, un caz special în care personajul-narator abordează rolul personajului-reflector. Această tehnică va fi discutată separat în secțiunea "Reflectorizarea personajului-narator" (6.4). Prezentarea scenică alcătuită din pasaje de dialog cu o scurtă relatare auctorială impersonală similară indicațiilor regizorale ocupă de obicei o poziție neutră între cei doi poli ai acestei opoziții. Se obține un fel de echilibru instabil, care poate oferi informații despre polul personajului-narator sau al personajului-reflector, cînd apar semne definite ale
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
definitivă) În revizuirea textului eul naratorial este mutat mai aproape de poziția personajului-reflector prin transformarea expresiei de timp "acea seară" în "seara" și prin înlocuirea unei descrieri generale, distanțate și evaluative ("o seară grea de vară de aur stins") cu o relatare mai detaliată a lucrurilor ce uimesc cititorul, precum și percepția unui impresionabil spectator 349. Un personaj la persoana întîi, precum Molly Bloom, ale cărei gînduri sînt redate exclusiv sub forma unui monolog interior, nu mai este un personaj-narator, ci mai degrabă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
credibilității în egală măsură ambelor categorii, Booth atenuează semnificația structurală a acestei distincții și reduce utilitatea de altfel foarte importantă a criteriului credibilității. Criteriul credibilității ar fi mai util dacă s-ar limita la personajele-narator, adică la cele care produc relatări verbale și, prin urmare, se adresează sau au intenția de a se adresa unui auditoriu ("textele Eu-Tu" ale lui Anderegg). Doar în acest caz problema încrederii, a credibilității și a veridicității poate fi un subiect de interpretare important. Criteriul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Indeterminarea nu e aici o problemă de comunicare, așa cum se întîmplă în cazul personajului-narator, ci este experimentată ca o condiție a existenței personajului ficțional. Modul narativ al personajului-narator (telling) tinde spre un rezumat conceptual al evenimentului concret sub forma unei relatări comprimate, suplimentată de comentarii care o explică sau o evaluează. În prezentarea realizată de un personaj-reflector predomină detaliile individuale și concrete, care nu au fost reduse sau abstractizate, exact în forma în care sînt trăite și percepute de către acest personaj
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cititorului este racordată la modul actual al narării începe cu primul cuvînt al narațiunii. Deschiderea unei narațiuni este cel puțin evidentă într-o situație narativă auctorială cu un personaj-narator, deoarece acest început se desfășoară în mod analog cu începutul unei relatări non-ficționale. Personajul-narator își anunță de obicei prezența în propozițiile introductive ale narațiunii și îl conduce pe cititor la informațiile preliminare necesare pentru înțelegerea povestirii, mai bine spus îl conduce în mod deliberat pe cititor în pragul povestirii. În romanul de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
colectiv nu prea este de conceput. S. Chatman explică începutul povestirii The Garden Party, reprezentat de ultimul dintre citatele anterioare, după cum urmează: "insesizabil gîndul cuiva sau al întregii familii sau ceea ce unul dintre ei le-a spus celorlalți sau o relatare a consensului atitudinilor lor sau judecata naratorului dar care nu diferă sub nici o formă de a lor"384. Tocmai pentru că este imposibil să identificăm clar un personaj-reflector în începuturile narative precum acestea, trebuie să postulăm un personaj-narator care rezumă și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
un text non-ficțional. Începutul narativ al textului lui Maugham corespunde modelului narativ al lui Anderegg. Doar prima propoziție scurtă a povestirii lui Mann creează impresia că începutul textului este construit potrivit modelului narativ, dar se dovedește imediat că aparține modelului relatării sau, în termenii opoziției mod, că procesul comunicării de la începutul povestirii The Force of Circumstance este dominat de un personaj-reflector. Spre deosebire de acesta, începutul povestirii Schwere Stunde dispune de un personaj-narator, în ciuda nedeterminării referențiale a primului cuvînt. Thomas Mann a impus
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
fi înțeleasă, ordonată și are sens Ceea ce este prezentat este ca un întreg, este înregistrat de reflector la momentul perceperii. De obicei, el nu o poate percepe ca pe un întreg, și înțelesul ei devine problematic Tendință către prescurtare în relatare, către abstractizare conceptuală și generalizare Tendință spre particularitate concretă, spre impresionism și empatie Situație narativă auctorială, precum și situație narativă la persoana întîi cu predominanța eului narator Situație narativă personală și situație narativă la persoana întîi, cu predominanța eului care trăiește
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
particularitate concretă, spre impresionism și empatie Situație narativă auctorială, precum și situație narativă la persoana întîi cu predominanța eului narator Situație narativă personală și situație narativă la persoana întîi, cu predominanța eului care trăiește, monolog interior Procesul comunicării ca în modelul relatare (Anderegg) Procesul comunicării ca în modelul narativ (Anderegg) Criterii de selecție evidente, motivate de personalitatea naratorului Criterii de selecție neevidente, zone de nedeterminare existențial semnificative Distanța narativă este marcată, preteritul epic are sens de trecut Prezentarea acțiunii in actu, preteritul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
către cutia de scrisori roșie de la colțul străzii Fitzgibbon. Dar ai grijă să nu te pui și pe tine la cutie, micuțule, îi spuse. Băiețașii îl priviră cu șase ochi pe părintele Conmee și rîseră 408. Găsim aici, de asemenea, relatarea unui narator, vorbirea directă citată, stilul indirect liber și omisiunea părții individuale a dialogului fără explicație din partea naratorului. Propoziția "Băiețașii îl priviră cu șase ochi pe părintele Conmee și rîseră" este, totuși, extrem de surprinzătoare. Sintagma neobișnuită "cu șase ochi", în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
naratorului auctorial și includerea invizibilității sale (aparente) în procesul narativ; 2. apariția graduală a personajului-reflector (sau reflectorizarea unui personaj-narator auctorial) și, în consecință, o schimbare în sistemul de orientare al cititorului și în deicticele spațio-temporale din realitatea reprezentată; 3. înlocuirea relatării gîndurilor de către stilul indirect liber ca tehnică de redare a dialogului și a gîndurilor caracteristică tranziției de la situația narativă auctorială la cea personală. Prima dintre aceste trei tendințe generale este, de obicei, o premisă pentru ultimele două, dar suprapunerile și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dintre aceste trei tendințe generale este, de obicei, o premisă pentru ultimele două, dar suprapunerile și "schimbările de fază" dintre cele trei grupe nu sînt neobișnuite: pasaje personale lungi apar în mijlocul unei narațiuni cu o situație narativă auctorială pronunțată, iar relatarea auctorială devine vizibilă într-o altă narațiune personală. În sfîrșit, perspectiva auctorială și cea personală se combină de asemenea în stilul indirect liber. 7.1.1. Retragerea naratorului auctorial Consecințele retragerii naratorului personalizat din roman și din povestirea scurtă începînd
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ale cercului tipologic, două fenomene rezultă direct din retragerea graduală a naratorului personalizat. Pe de o parte, apar o reducere a părții narative și o creștere a părții dialogate ale textului narativ; pe de altă parte, există o înlocuire a relatării auctoriale a evenimentelor lumii exterioare prin prezentarea personală a evenimentelor lumii interioare sau reflectarea evenimentelor lumii exterioare dinspre conștiința unui mediu personal sau a unui personaj-reflector care își asumă funcția de transmitere a personajului-narator auctorial. Aceste două fenomene apar unul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dialog și pentru redarea gîndirii fără o introducere auctorială. În timp ce folosirea tot mai frecventă a stilului indirect liber ca tehnică de a reda vorbirea și gîndurile personajelor accentuează tendința spre o situație narativă personală, folosirea frecventă a vorbirii indirecte și relatarea gîndurilor accentuează tendința către o situație narativă auctorială 433. Atît relatarea gîndurilor, cît și vorbirea indirectă ca "discurs narat" pot dezvălui diferite grade ale rezumatului (auctorial) și ale condensării. Relatarea vorbirii și descrierea acțiunii sînt deseori combinate, așa cum se poate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tot mai frecventă a stilului indirect liber ca tehnică de a reda vorbirea și gîndurile personajelor accentuează tendința spre o situație narativă personală, folosirea frecventă a vorbirii indirecte și relatarea gîndurilor accentuează tendința către o situație narativă auctorială 433. Atît relatarea gîndurilor, cît și vorbirea indirectă ca "discurs narat" pot dezvălui diferite grade ale rezumatului (auctorial) și ale condensării. Relatarea vorbirii și descrierea acțiunii sînt deseori combinate, așa cum se poate vedea în expresiile "Spunea el adesea" sau "ar spune el", care
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o situație narativă personală, folosirea frecventă a vorbirii indirecte și relatarea gîndurilor accentuează tendința către o situație narativă auctorială 433. Atît relatarea gîndurilor, cît și vorbirea indirectă ca "discurs narat" pot dezvălui diferite grade ale rezumatului (auctorial) și ale condensării. Relatarea vorbirii și descrierea acțiunii sînt deseori combinate, așa cum se poate vedea în expresiile "Spunea el adesea" sau "ar spune el", care erau întrebuințate foarte frecvent de Thackeray și de alți scriitori din epoca victoriană pentru a indica faptul că un
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sistematic la nivelul tranziției auctorial-personal. 7.1.5. "Contaminarea" vorbirii naratorului de către vorbirea personajelor O primă etapă în modificarea unei forme narative auctoriale în direcția stilului indirect liber și apoi spre o situație narativă personală se poate observa atunci cînd relatarea naratorului auctorial este "contaminată" de vorbirea personajelor 445. Următorul pasaj din romanul Casa Buddenbrook este un exemplu clasic pentru acest fenomen. Acesta a fost deja citat în studii anterioare referitoare la stilul indirect liber: În ziua nunții doamna Stuht din
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]