3,846 matches
-
altceva, să ajungă nu boier, ci bogat, și asta să nu însemne lux, trândăveală și risipă, ci..." Păi singur spui, mă întrerupse Matilda, că n-ar avea nici un haz dacă odată ajuns bogat ar continua să muncească..." Nu asta spun, replicai deodată iritat, una e ce spune plăcintarul tău de dovleci și alta e ce-ți spun eu ție că ar trebui el să gîndească." "Cum o să gândească el ce vrei tu!? râse ea batjocoritor. Asta e gândirea lui, și dacă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
lui Jdanov, continuă marele poet, chiar rectorul mi le-a înmînat și, colega, zice, iată obiectul prelegerii cu care veți deschide cursurile. Vă declar în mod formal și confidențial că prelegerea dumneavoastră va fi urmărită. Și dacă refuz? i-am replicat. A dat din umeri, dar nu într-un fel fără sens. A închis și ochii în timp ce își ridica sprâncenele și își îndepărta brațele. Adică riscurile nu vor fi suportate de el, ci de mine. M-a pus să semnez că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
căci liderul nu avusese în primele clipe replică: apoi se înfuriase. "Cunosc eu acest gen de intelectuali foarte mândrii de drăcușorul mic-burghez care zace în ei și care își scoate cornițele ori de câte ori e vorba de lucruri serioase." Ion Micu îi replicase: "în orice caz văd că și dumneavoastră, gândiți prin sistemul de imagini care face parte din opiumul popoarelor: drăcușor, cornițe... Or, noi, marxiștii, știm că nu există draci și nici fii de-ai lor, drăcușori..." " Dumneata ești marxist?"' îl întrerupsese
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
în toate satele și comunele. Cum putuse, onorată instanță, să fure clientul meu porumb de pe câmp, argumentase avocatul triumfător, când practic demult se încheiase strângerea lui?" Și depusese foarte mândru proba la dosar, Scânteia... "Să vă spun eu cum, îi replicase judecătorul, cu căruța îl furase, cum declară paznicii care l-au prins și cum stă mărturie la sfatul popular chiar căruța încărcată. Sper că n-o să cereți să fie adusă aici căruța asta!" Uneori trebuia să condamne un om pentru
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
rău au făcut..." Foarte blând era bunicul, dar ironia lui era foarte eficace: bunica se enervă: "Poți să zici orice! N-am spus nimic de bani!" Aha! reluă el, au fost buni!" Niciodată, pesemne, nu reușise ea să-i dea replica în acest punct, deși ideea ei cu "iconomia" ar fi putut fi mortală: să faci o viață întreagă pe chibițul și pe urmă să îmbătrînești, chiar că nu mai avea rost să faci umbră pământului, dar bunicul era atât de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
spectacol caracteristic..." Se holbă literalmente la mine cu ochii ei mari, care mi se părură în clipa aceea masculini, străini de restul chipului și mai ales de gură, care rămase ușor deschisă într-o bizară perplexitate: "...Credeți", zise. "Vă temeți?" replicai. Se înstrăină, ași zice, fulgerător, își reveni, apoi cu un efort la fel de implicat în avans și retragere, asemănător celui al racului, care înaintînd, dă îndărăt: "Da... Nu..." murmură luînd-o spre ușă. Apoi după un timp, în stradă, foarte hotărâtă în
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
propriul lor trecut au, adesea, senzația că prezentul e vertiginos. Nu reacționează la el. Rămăsei inert. Da, gândii, o să vorbim la telefon. Aici erau niște socoteli de reglat. "Cam isterică soția ta", zise Matilda. "Mai puțin isterică decât tine", îi replicai. Da, reluă Matilda, o să vorbesc cu ea și o să-i spun că o s-o nenorocești ca și pe mine." " Nu mai spune! Ești nenorocită?", o întrebai cu o prospețime jubilatoare în glas. "Ai vrea tu!" "Eu nu vreau de la tine
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
așa prost să cadă! Toți copiii se duc acolo și nimeni n-a pățit nimic. Suntem prudenți. Iar eu sunt cea mai bună pentru că eu pot să mă strecor pe unde ceilalți nici nu reușesc să intre. ― Ca un vierme, replică fratele ei, scoțând limba. Ea îl îngână. ― Ți-e necaz, ți-e necaz. El întinse mâna să-i piște limba și ea țipă de spaimă, aruncându-se îndărătul unui analizator de filoane. ― Potoliți-vă, porunci Anne Jorden cu un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de dorit pentru operații din astea, mormăi el. ― Mai ales că trebuie să-ți vedem mutra la sculare, Drake. Era meditehniciana care vorbise: fără nici un dubiu, cea mai fermecătoare dintre membrii acestui echipaj, dar până deschidea gura. ― ' Te-n cur, replică cel în chestiune. Se uită la ocupantul unui alt cheson care tocmai se deschidea.) Hei, Hicks, ești de acord? Hicks era caporalul șef al grupei și comandantul secund al secției de asalt după sergentul șef Apone. Nu prea vorbea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
înflorate. În fruntea lor, Spunkmeyer bombănea mereu. ― Sunt frânt, bătrâne. Nu se poate să ne trimită așa la petrecanie. Nu-i în regulă. Musai să mai tragem și noi pe dreapta din când în când. ― Asta faci de trei săptămâni, replică Hicks. Ai vrea să te bați toată viața? ― Eu vorbesc de permisii, nu de stat la frigider. Trei săptămâni ca țuțuroiul, asta nu-i destindere. ― Mda. Cum e cu permisiile șefu'? vru să știe Dietrich. ― Știi că nu eu hotărăsc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
materialului, își schimbă poziția pentru a vedea mai bine și murmură pentru Gorman: ― Ce caută? ― EBP-urile. Emițătoarele biologice personale. Fiecare colon are implantat, chirurgical, un astfel de aparat, la sosirea aici sau la naștere. ― Știu ce e EBP-ul, replică Burke. Că doar Compania le fabrică. Dar nu văd de ce le caută. Dacă ar mai fi supraviețuitori i-am fi găsit până acum. Sau ar fi venit ei în întâmpinarea noastră. ― Nu neapărat. Gorman răspunse politicos. În mod oficial, Burke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
încețoșau privirea și-i încetineau reflexele. Singurul sprijin pe care-l putea oferi lui Ripley ar putea fi numai de ordin moral. Bishop o văzu și încercă să o facă să se răzgândească. ― Renunță, Ripley, chiar dacă înțeleg ce simți. ― Zău? replică ea scurt fără să-și ridice ochii. ― Da. De fapt, aceasta este inclusă în programarea mea. Este absurd să-ți sacrifici inutil viața. ― Newt trăiește. Au adus-o aici, așa cum au făcut și cu ceilalți. Știi bine! Descoperind un buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
într-un moment când mai multe persoane importante se aflau cu el - importante în această zonă din spațiu; și ei ar dori să vină aici și să stea de vorbă cu tine și cu personalul tău militar și științific. Femeia replică: - Sunt sigură că trebuie să fie posibil. Noi ne aflăm aici într-o situație de izolare. O navă mare, o sută șaptezeci și opt de mii de oameni și un băiat și o femeie. Adăugă, neliniștită: - S-ar putea întâmpla ca unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
azi, ce-o să poată răspunde? Rânjetul lui Blayney se întinse mai tare, dezvelindu-și dinții: - Sunt legați prin jurământ să nu dezvăluie unor persoane neautorizate nimic din ceea ce se întâmplă, câtă vreme se află în exercițiul funcțiunii. - Cu alte cuvinte, replică Gosseyn, dacă ai să le dai cumva ordinul să tragă în mine, ar face asta fără să trebuiască să recunoască motivul? - Exact! Blayney părea că-și pierde răbdarea. - Guvernarea prin autoritate va mai continua pe Pământ. Așa că să trecem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
dar nu destul de călduroasă pentru ger. - Eu cred, continuă Gosseyn, că vei înțelege când o să-ți spun că este vorba despre o discuție intimă; care nu poate fi dusă în biroul cuiva unde s-ar putea să fim auziți. - Dacă, replică Gorrold, președintele vrea să-mi dea anumite indicații, n-are decât să pună mâna pe telefon, așa cum a mai făcut de o sută de ori; și când o să-i recunosc vocea, o să-i spun: Da, Domnule Președinte, consideră treaba asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
a trecut pe naiba...“, a intuit Mihnea, „Să admitem că-i omul vostru. De unde, de la ce catedră?“ „Aș merge pe literatură.“ „În cazul ăsta, e coleg cu tine, ar trebui să-l știi.“ Mi s-a părut că mai auzisem replica asta. Cuvintele sunau proaspăt, aveau urme în coca memoriei. M-am apărat: „Nu, nu-l știu. Dacă-l știam, te mai întrebam pe tine?“ „Să admitem. Doi: cine-i pipița din poveste?“ „Una care-i face viața amară. O viperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o găină. Ultima ispravă a fost consemnată sâmbătă, în comuna mureșeană Iernut. Acolo, la o fermă de păsări, premierul a luat în brațe o găină și a dus-o aproape de ureche. Chestionat despre ce a "discutat" cu galinaceea, Năstase a replicat: "Am întrebat-o cu cine votează și mi-a răspuns clar cu PSD". Cum o fi reușit premierul să convingă găina de la Iernut să țină cu "aripa Năstase"? Există trei variante: prin promisiuni, prin amenințări sau prin șantaj. La capitolul
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
tu... bine, ești Creștin, dar mai ești ceva, nu e așa? Nu te simți tu că ești din moși-strămoși Român, Român verde ca stejarul și cu brațul vitejesc ce s-abate ca o ghioagă drept în pieptul strămoșesc? Eh, Domnule, replică săteanul, eu nu știu d-ald-astea; dumneata vorbești ca din carte" (Murgescu, 1999, pp. 12-13). Toate aceste rezistențe ilustrează dificultățile inerente, precum și volumul, intensitatea și sistematicitatea eforturilor întreprinse de naționalizatori în vederea impunerii în mentalul colectiv a identificării naționale. Crearea "sinelui național
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Lvovici? L-ai mai apucat în viață... la Tver? Nu mi-l amintesc pe Nikolai Lvovici. A fost tatăl dumneavoastră? îl întrebă ea pe prinț. — Da, tata; însă mi se pare că a murit la Elizavetgrad, nu la Tver, îi replică prințul, cu sfială, generalului. Am auzit de la Pavlișcev... — La Tver, preciză generalul, chiar înainte de a muri a fost transferat la Tver și chiar înainte de agravarea bolii. Erați prea mic ca să țineți minte transferul și călătoria; Pavlișcev putea greși, deși a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o dată în viața lui. E ideea mea, din care, totuși, nu trag deloc concluzia că lumea ar fi alcătuită numai din hoți, cu toate că, zău, uneori tare-aș mai vrea să trag această concluzie. Dumneavoastră ce credeți? — Ptiu, ce prostește povestiți, replică Daria Alexeevna, și ce aiureală; nu se poate ca toată lumea să fi furat ceva; eu una n-am furat niciodată nimic. — Bine, Daria Alexeevna, n-ați furat niciodată nimic; dar ce-o să spună prințul, care s-a înroșit tot deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
izolare care s-a amplificat cu timpul, din generație în generație, rezultă, prin urmare, că tot ce au făcut și fac ele a fost și este ceva absolut nenațional... — Cum? Deci tot ce s-a făcut nu este rusesc? îi replică prințul Ș. — Nu e național; deși s-a făcut rusește, nu e național; nici liberalii noștri nu-s ruși, nici conservatorii noștri nu-s ruși, nimeni... Și puteți fi siguri că națiunea nu va recunoaște nimic din ce au făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ce au făcut moșierii și seminariștii, nici acum, nici mai târziu. — Na-ți-o bună! Cum poți susține un asemenea paradox, dacă o faci în serios? Nu pot permite asemenea extravaganță la adresa moșierului rus; și dumneata ești moșier rus, îi replică înflăcărat prințul Ș. — Păi nu mă refer la moșierul rus în sensul în care îl iei dumneata. Categoria e respectabilă, măcar prin faptul că și eu îi aparțin; mai ales acum, după ce și-a încetat existența... Oare nici în literatură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să explicăm, la noi, aceste lucruri? La fel ca altădată: prin faptul că liberalul rus nu este deocamdată liberal rus; cred că prin altceva nu se mai poate. — Evgheni Pavlovici, toate câte le-ai zis le iau drept glumă, îi replică serios prințul Ș. — Nu i-am văzut pe toți liberalii și nu mă apuc să-i judec, spuse Alexandra Ivanovna, dar am ascultat cu indignare ideea dumitale; ai luat un caz particular și ai extras din el o regulă generală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acum, ascultându-l, îl privi cumva serios, ca și cum nu s-ar fi așteptat la un asemenea răspuns din partea lui. — Așa... deci așa ziceți, ciudat, rosti el. Și chiar mi-ați răspuns serios, prințe? — Păi nu m-ați întrebat serios? îi replică acesta mirat. Toți izbucniră în râs. — Să nu-l crezi, spuse Adelaida, Evgheni Pavlovici se amuză întotdeauna pe socoteala tuturor! Dacă ai ști dumneata ce îndrugă uneori la modul cel mai serios cu putință! Cred că e o discuție dificilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ne-am înțeles să nu ne întrerupem unii pe alții; să nu râdem în timp ce unul vorbește; să i se permită să exprime liber tot ce are de spus, iar apoi chiar și ateii, dacă vor, n-au decât să-i replice; pe general l-am pus președinte, asta-i! Păi altfel ce s-ar întâmpla? Așa am putea deruta pe oricine în timp ce enunță o idee superioară, o idee profundă... — Vorbiți, vorbiți: nu vă întrerupe nimeni! se auziră voci. — Vorbiți, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]