4,067 matches
-
mica ei odăiță chiar în tipografie să-i plătim ceea ce ne servise în cont în timpul celor două săptămâni care trecuseră: ouă, lapte, debrețini, brânză, cafele... Domnul Sachelarie a plătit și el și a plecat grăbit. Era nu atât bătrân, cât ros de ani, înalt, slab, cu gât puternic. Nu deschidea gura decât ca să spună cuvinte scurte și memorabile, pe care apoi le repetam zile întregi... Viața e o fântână... Omul e soiul dracului... Norocul e chior... Felul cum le spunea, cu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nimic, și-a luat altă mașinuță cu care să se joace. Peste puțin timp, mama a auzit În coteț zgomote. Când a venit să vadă ce se Întâmplă, a rămas uimită ; Ghiță era foarte agitat, devenise chiar irascibil, Începuse să roadă tot ce Întâlnea, până și stâlpii din lemn, iar construcția care era cât de cât solidă, a devenit un fel de câmp de bătălie. La un moment dat, din cauza cutremurelor pe care le provocase Ghiță, devenise șubredă. Bieții părinți nu
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
câni. - Bine mamă, o să facem cum zici, dacă tot ți-e rușine cu noi. - Mai, eu vin la voi, doar mă vezi, dar, de, lumea vorbește, nu-l mai amărâți pe tac’tu, că-l vezi tu așa, da’ îl roade boala și durerea la inimă și îl macină și ne pierdem, și acum și tu cu... - Cu ce, mamă, cu ce, că tot nu spui? Cu ce?! Ah, mamă, că nu vrei să știi ce e cu adevărat credința. A
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
sub negreala adunată de pe drum se întrezărea însă albul lor de altă dată. Nu era vreme de odihnă, deși se împleticeu în mers. Iarba le cuprinse apoi până la glezne, lăsând să se vadă doar fusta de pânză țesută în casă, roasă de mizerie și ruptă de vreme. Când, într-un final, ieși din hățișul de salcâmi, fetița căzu frântă de durere. Crucea pe care o trăgea după ea se lăsă liniștită pe spate și așteptă cuminte cu fața în sus, să
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
strălucitoare, lasă uneori pe straiele lor întunecate lungi dâre, ca urmele melcilor după ploaie. O, Dumnezeule, îndură-te și dă o ploaie, o ploaie adevărată, o ploaie care să nu se mai sfârșească, o ploaie cu bășici, o ploaie binecuvântată! Ros de puhoaie, orașul cumplit s-ar surpa cu încetul, fără putință de scăpare, și, topit pe de-a-ntregul într-un șuvoi vâscos, i-ar târî către nisipuri pe cruzii lui locuitori. Îndură-te, Dumnezeule, și dă o singură ploaie! Domnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
reușesc să urc cuvintele pe buze. Pledoaria m-ar fi justificat, poate, i-aș fi câștigat încrederea ? Călătoarea ridică mâna spre gâtul înalt și robust. Îl înconjoară cu degetele. Mâini palide, subțiri, cu pete brune, unghii minuscule, tăiate sau poate roase până la carne. Degetele tremură pe claviculă, urcă, palpează pulsul stins al venelor. Pe cuier atârnă o geantă de vânătoare, din piele roșcată, și căciula cafeniu-roșcat. Salvele ploii se întețesc, furia cerului mă caută. În obrazul de argilă roșcată, cu porii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
el în rîul Iordan. 7. Dar cînd a văzut pe mulți din Farisei și din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: "Pui de năpîrci, cine v-a învățat să fugiți de mînia viitoare? 8. Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră. 9. Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Avem ca tată pe Avraam!" Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. 10. Iată că securea a și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
zice în voi înșivă: Avem ca tată pe Avraam!" Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. 10. Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face roadă bună, va fi tăiat și aruncat în foc. 11. Cît despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăință, dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decît mine, și eu nu sunt vrednic să-I duc încălțămintele. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
răsărit soarele, s-a pălit; și, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. 7. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, și au înecat-o. 8. O altă parte a căzut în pămînt bun, și a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul șaizeci, și altul treizeci. 9. Cine are urechi de auzit, să audă." 10. Ucenicii s-au apropiat de El, și I-au zis: "De ce le vorbești în pilde?" 11. Isus le-a răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
22. Sămînța căzută între spini, este cel ce aude Cuvîntul; dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvînt, și ajunge neroditor. 23. Iar sămînța căzută în pămînt bun, este cel ce aude Cuvîntul și-l înțelege; el aduce roadă; un grăunte dă o sută, altul șaizeci, altul treizeci." 24. Isus le-a pus înainte o altă pildă, și le-a zis: "Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămînță bună în țarina lui. 25. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
acasă. Nu mai plângea, dar ședea ceasuri întregi încremenit în fața unei fotografii care reprezenta pe tatăl său într-o poză dârză, amenințătoare. (Era făcută la Cluj, pe când se întorcea din temniță.) înainte îi fusese frică de fotografia aceasta. Acuma îl rodeau remușcări. Simțea împrejur întrebări fâlfâind cu aripi negre și nu îndrăznea să le privească. Își zicea mereu că n-a știut să-l prețuiască, își amintea îndrumările lui severe și-i era teamă necontenit să nu se dărâme ceva, undeva
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sărac și nobil. Între profesor și elev s-au statornicit niște legături ca între un duhovnic și un drept-credincios. Cunoscător al sufletului omenesc, profesorul a înțeles repede neastâmpărul lui Apostol și l-a îndrăgit. I se părea că tânărul acesta, ros până în temelii de îndoieli, e reprezentantul tipic al unei generații care, pierzând credința în Dumnezeu, se înverșunează a găsi ceva în afară de sufletul omului, un Dumnezeu științific, lipsit de taine și de necunoscut, un adevăr absolut, în dosul căruia să nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o însuflețire neobosită și cu convingerea aprigă că viața lui atârnă de ceea ce face acuma. Toată ziua o petrecu apoi cu binoclul la ochi, examinîndu-și sectorul cu atenție, comparând în gând punctele reperate pe hartă... Spre seară începu să-l roadă grija ca nu cumva, tocmai în noaptea aceasta, să lipsească iarăși reflectorul mântuitor. Totuși era gata să vegheze și o săptămână și să-l nimicească... Numai, între timp, să nu vie ordinul de schimbare! Dar nu, nu se poate! Trebuie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
barem și familia acolo, lângă Dobrițin, până ce va îngădui Dumnezeu să se liniștească vremurile. Apoi, pe neașteptate, i-au dat drumul să plece acasă, punîndu-i în vedere să se poarte bine... Apostol Bologa zâmbea din ochi, în suflet însă era ros de nemulțumire și de decepție. Frica preotului și umilința care-i sublinia toate vorbele și privirile îl izbeau ca niște cuțite, deși căuta să le treacă cu vederea. Îi povesti și el cum l-a împins soarta în război și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca să-ți mulcomești o durere prea mare. Numai după ce se răcori, se adresă direct preotului, dar cu vocea schimbată și cu o lucire nouă în ochi: ― Acuma s-a umplut paharul, părinte! Acuma nu mai pot! O ură istovitoare îmi roade inima. Urăsc tot ce-i aici, pe toți oamenii, prieteni, camarazi, superiori, inferiori, tot, tot, Constantine! Aerul de-aici mi-e nesuferit și mă înăbușe... Dacă voi mai sta în lumea aceasta, simt că ura mă va pierde, trebuie să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la masă, adăugă mai încet, cu tonul natural și ca pentru sine: ― Ce ticăloșie! Să trimiți pe front oameni bolnavi!... Uneori parcă într-adevăr îți vine s-o iai razna și să dai dracului toate! În inima lui Bologa disperarea rodea ca pecinginea. Prețul vieții e viitorul și viitorul lui i se părea zăvorât ca o poartă de fier în care și-a zdrobit pumnii bătând zadarnic. Neputința în fața vieții acuma mai mult îl îngrozea decât îl revolta. Conștiința că toate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu o singură fereastră, și aceea oblonită. Din tavan atârna lampa cu abajur de porțelan. Patul era așternut. Aici și-a petrecut Apostol copilăria, până ce a trecut în Năsăud. Aici fusese pătuceanul lui, unde-i acuma o sofa cu căptușeala roasă la colțuri, și aici zicea cu glas tare rugăciuni fierbinți, dimineața și seara, în genunchi, cu ochii la icoana cea veche din perete, deasupra patului, privind lacom pe bunul Dumnezeu, care șade pe nouri albi, pe tron de aur... Toate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dar merindea aceasta în zadar o cauți pe afară, în lumea simțurilor. Numai inima poate s-o găsească, fie în vreo tainiță a ei, fie în vreo lume nouă, mai presus de vederea ochilor și de auzul urechilor..." Îndoielile îi roaseră creierii toată noaptea. Când stinse lampa, prin perdelele albe tremurau zorile... Se simțea iar vinovat față de Marta și adormi plănuind cum ar putea repara nedreptatea ce i-a făcut-o... Peste gândurile lui însă se năpustiră, chiar de a doua
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe teren. Atunci a fost atât de mișcat, atât de înfrigurat din pricina hotărârii de-a trece negreșit. Sau poate din pricina boalei? Dacă nu cumva din pricina lașității, fiindcă orice clipă petrecută aici îi slăbea încrederea în propria-i voință și-i rodea însăși credința... Urmări cu creionul drumul de atunci, până la adăpostul căpitanului Klapka. A, dar de aici mai e cale bună până la infanterie!... Și ce aproape i s-a părut "pe teren"! Firește, pentru că uite ce mai cotituri până la primele linii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
simți deodată atât de ostenit, că gândurile toate i se ostoiră într-o nesfârșit de chinuitoare dorință de odihnă. Îi ardea cerul gurii de sete și iar asuda cumplit. Îi stătea pe limbă să întrebe dacă mai este mult. Îl rodea teama că nu va sosi niciodată și, chiar în aceeași clipă, că va sosi prea curând. " În sfârșit... În sfîrșit!" îi bâzâi iar prin creieri drept răspuns la toate gândurile și simțămintele vălmășite. Apoi convoiul se opri într-o poiană
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fost Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos... Apostol Bologa se cutremură, dar se ridică îndată și se uită împrejur cu ochi întrebători. Descoperind în ușă figura pretorului, își aduse aminte și întinse brațul spre masă după pălăria moale, fără panglică și roasă pe margini. Atunci își văzu ceasornicul, retrase brusc mâna, desfăcu binișor curelușa și-l dădu preotului, fără să-și arunce ochii pe cadran, zicând încet: ― Constantine, să nu mă uiți... Popa strânse ceasornicul în palmă, sub crucea care tremura. Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ne schimbăm obiceiurile, trebuie să fim conservatori. Criza vine, trece, se fandosește un pic și gata, viața merge Înainte, berea tot bere va fi. Da, da’ mai scumpă, murmură Șpriț. Nu vedeți, bă, că se scarpină lumea În fund, Își roade lumea de sub unghii și așteaptă ziua de mâine cu inima-n chiloți? Vine Băsescu și zice că e de vină Tăriceanu. Vine Tăriceanu și Îi sare la gât lu’ Crin. Crin - zici că e domnișoară! - vrea președinție și se lasă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
mi le iubeam pe toaaaate... Lăutăreștile de fiecare zi răsar din cele două boxe, iar mușterii cârciumii discută despre furtuna teribilă care a lovit tam-nisam localitatea. Îngândurat, Sandu Șpriț a oftat ce a oftat, apoi a deschis discuția care-l rodea În interior precum roade șoarecele porumbul de la siloz. Dragă Gore că tu știi cât te respect eu, de aia Îți spun așa, pentru tine mănânc și-un pui fript - nevastămea era pe canapea, În sufragerie, se uita la acasă tv.
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
toaaaate... Lăutăreștile de fiecare zi răsar din cele două boxe, iar mușterii cârciumii discută despre furtuna teribilă care a lovit tam-nisam localitatea. Îngândurat, Sandu Șpriț a oftat ce a oftat, apoi a deschis discuția care-l rodea În interior precum roade șoarecele porumbul de la siloz. Dragă Gore că tu știi cât te respect eu, de aia Îți spun așa, pentru tine mănânc și-un pui fript - nevastămea era pe canapea, În sufragerie, se uita la acasă tv. La o telenovelă. Firesc
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
toate femeile la dans. Ce-aveți cu moni, nu e și ea femeie? Și ce femeie, mie Îmi place de ea, s-a mai cizelat, are profesor de palavrageală, umblă pe podiumuri cu haine scumpe pe ea, pe unele le roade invidia, cred eu... A făcut fata hocus pocus din trupul apetisant, i-a sucit mințile irinelului și gata, altele n-ar fi făcut la fel? Acu’, dacă intră și-n politică, e realizată... Sandu Șpriț Îl privește pe Gore cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]