3,927 matches
-
moștenitoare ale fondului lexical latin, limbile romanice au în vocabularul lor fundamental elemente cu originea în limba latină, dar care au cunoscut transformările specifice evoluției de la latină la romanitate ce caracterizează istoria fiecărui idiom neolatin. În momentul constituirii limbi-lor literare romanice, asemenea elemente au fost preluate de la nivelul popular al limbii la cel literar, rămînînd de cele mai multe ori o corespondență de formă și de conținut între cele două niveluri. Limbile literare romanice însă au avut (și au încă) nevoie de mijloace
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
istoria fiecărui idiom neolatin. În momentul constituirii limbi-lor literare romanice, asemenea elemente au fost preluate de la nivelul popular al limbii la cel literar, rămînînd de cele mai multe ori o corespondență de formă și de conținut între cele două niveluri. Limbile literare romanice însă au avut (și au încă) nevoie de mijloace sporite de expresie, îndeosebi pentru domeniile culturii, științei și filozofiei, mijloace pe care le-au putut prelua tot din limba latină, sub forma împrumuturilor lexicale culte. Din limbile literare cele mai multe împrumuturi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în limbile populare corespunzătoare, dar ele nu au mai urmat același traiect evolutiv, fiind adaptate în limbile care le-au receptat cu forme diferite de cele ale cuvintelor moștenite. S-a întîmplat de aceea ca deseori, pe terenul aceleiași limbi romanice, să se întîlnească elementele moștenite cu elementele împrumutate avînd la bază același cuvînt latin sau s-a întîmplat ca o parte dintre cuvintele unei familii lexicale din latină să fie moștenite, iar o altă parte să fie împrumutate. Astfel s-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
moștenite cu elementele împrumutate avînd la bază același cuvînt latin sau s-a întîmplat ca o parte dintre cuvintele unei familii lexicale din latină să fie moștenite, iar o altă parte să fie împrumutate. Astfel s-au creat în limbile romanice structuri formale paralele (prin forme supletive) cu originea în același element latin, dar fiecare cu altă istorie. Așa, de exemplu, lat. subtilis a fost moștenit de limba română în forma subțire și a fost împrumutat în secolul al XIX-lea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la franceză, decît numai într-o mică măsură (precum pronunția [ü] pentru u). Acest fenomen al dublei redări (numit de Eugen Coșeriu dublă articulare 93) a cuvintelor coradicale în funcție de faptul dacă sînt moștenite sau împrumutate, caracterizează, în princi-piu, toate limbile romanice, dar se manifestă diferențiat în cazul fiecărei limbi și, uneori, în cazul fiecărui radical latin 94. Paralelismul formal dintre cuvintele moștenite și cele împrumutate nu se regăsește însă întotdeauna ca atare, deoarece, în unele cazuri, elementele moștenite au fost aduse
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
au fost aduse mai aproape de forma originară (prin etimologism), încît au ajuns asemănătoare cu cele împrumutate, iar altădată împrumuturile au fost modificate după modelul cuvintelor moștenite (prin anolo-gism), încît au căpătat un aspect similar cu acestea. Din aceste motive, limbile romanice prezintă evidente diferențe în modul în care omogenizează sau nu elementele moștenite și cele împrumutate, italiana prezentînd frecvent fenomenul omogenizării (de obicei pe baze analogice), franceza și româna carac-terizîndu-se îndeosebi prin fenomenul dublei articulări, iar spaniola și portugheza ocupînd o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
analogice), franceza și româna carac-terizîndu-se îndeosebi prin fenomenul dublei articulări, iar spaniola și portugheza ocupînd o poziție intermediară. Pe de altă parte, fenomenul omogenizării și cel al dublei articulări se manifestă diferit de la un caz la altul în cadrul aceleiași limbi romanice, iar uneori, confruntarea dintre cuvîntul moștenit și cel împrumutat nu s-a putut produce dacă o limbă romanică sau alta nu are elementul moștenit sau împrumutat avut în vedere. Cu toate acestea, fenomenul dublei articulări este caracteristic limbilor romanice, iar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Pe de altă parte, fenomenul omogenizării și cel al dublei articulări se manifestă diferit de la un caz la altul în cadrul aceleiași limbi romanice, iar uneori, confruntarea dintre cuvîntul moștenit și cel împrumutat nu s-a putut produce dacă o limbă romanică sau alta nu are elementul moștenit sau împrumutat avut în vedere. Cu toate acestea, fenomenul dublei articulări este caracteristic limbilor romanice, iar manifestarea lui are o arie extin-să în toate aceste limbi. În cazul altor familii lingvistice nu se poate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbi romanice, iar uneori, confruntarea dintre cuvîntul moștenit și cel împrumutat nu s-a putut produce dacă o limbă romanică sau alta nu are elementul moștenit sau împrumutat avut în vedere. Cu toate acestea, fenomenul dublei articulări este caracteristic limbilor romanice, iar manifestarea lui are o arie extin-să în toate aceste limbi. În cazul altor familii lingvistice nu se poate constata ceva similar, în sensul că nu există o confruntare între elementele moștenite din limba-bază și elemente care să fi fost
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
grafice) mente în loc de minte (prin etimologism) și, pe de altă parte, prin adaptarea lat. mentalis după aspectul cuvîntului moștenit (prin analogism), propunîndu-se mintal în loc de mental. De aici, rezultă că franceza reprezintă un tip aparte, în acest caz, în raport cu celelalte limbi romanice, deoarece nu a moștenit cuvîntul latin mens, -tis, iar româna reprezintă la rîndul ei un subtip, fiindcă are marcat fenomenul dublei articulări, ce lipsește în italiană, în spaniolă și în portugheză. Din altă perspectivă, neologismul românesc mentalitate este cel mai
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Dubla articulare se poate manifesta și în cazul unuia și aceluiași cuvînt latin, atunci cînd acesta a fost atît moștenit, cît și împrumutat. Cuvîntul latin causa, care a primit semnificația "res" în limbajul juridic, a păstrat această semnificație în limbile romanice în care a fost moștenit: fr. chose, it. cosa, sp. cosa, pg. coisa și cousa, toate avînd semnificația "lucru, obiect". Limba română, care nu a moștenit cuvîntul, folosește pentru redarea acestei semnificații derivatul postverbal lucru, de la verbul lucra, urmașul lat.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
semnificația "lucru, obiect". Limba română, care nu a moștenit cuvîntul, folosește pentru redarea acestei semnificații derivatul postverbal lucru, de la verbul lucra, urmașul lat. lucrare. De aceea, existența neologismului cauză în această limbă nu realizează fenomenul dublei articulări. În celelalte limbi romanice însă, împrumutul neologic (fr. cause, it. causa, sp. causa, pg. causa), cu semnificația "cauză", generează acest fenomen. Uneori, dacă dubla articulare nu a fost asigurată prin opoziția cuvînt moștenit cuvînt împrumutat, ea s-a putut realiza printr-o dublă adaptare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
urmaș al lat. ratio a realizat totuși la nivel neologic o dublă redare prin rațiune și prin rație. Forma lungă, rațiune, a rezultat din adaptarea neologismului după modelul cuvintelor vechi în -ciune și are semnificația corespunzătoare formei moștenite din limbile romanice vestice, în vreme ce forma scurtă, rație, este preluarea nominativului latin (ratio) și redă semnificația corespondentă împrumutului din limbile occidentale. Determinarea mai exactă a gradului în care limbile romanice se caracterizează prin dubla articulare se poate realiza dacă se urmărește situația unor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
modelul cuvintelor vechi în -ciune și are semnificația corespunzătoare formei moștenite din limbile romanice vestice, în vreme ce forma scurtă, rație, este preluarea nominativului latin (ratio) și redă semnificația corespondentă împrumutului din limbile occidentale. Determinarea mai exactă a gradului în care limbile romanice se caracterizează prin dubla articulare se poate realiza dacă se urmărește situația unor sunete sau grupuri de sunete latinești, atît în cuvintele moștenite, cît și în cele împrumutate. Grupul latin -ct-, de exemplu, a fost modificat prin evoluție în rom
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în această limbă fenomenul de omogenizare analogică: latte / latteo "lactat", lattasi, lattico, lattasio "lactoză"; notte / nottambulo, notturno. Această trăsătură a limbii italiene de a modifica deseori și elementele radicalului din împrumuturile latine în procesul adaptării și faptul că această limbă romanică a făcut asemenea împrumuturi încă din timpurile foarte vechi explică dificultatea de a stabili uneori dacă un element de origine latină din italiană este moștenit sau a pătruns ulterior pe cale cultă. Dacă în italiană fenomenul modificării analogice a neologismelor după
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mențin apropiate formei din latină (de exemplu, lat. augmentari > fr. augmenter [ogmă΄te]). Franceza, așadar, dacă nu apropie împrumuturile neologice de elementele moștenite -ca italiana-, le modifică totuși, menținînd și fenomenul dublei articulări. Apariția textelor scrise și a limbilor literare romanice Există în general predispoziția de a considera că se poate vorbi de aspectul literar al unei limbi atunci cînd limba respectivă este scrisă 95. Această relație care se face de obicei între scrierea limbii și existența aspectului ei literar, deși
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
au început a fi scrise, momentul în care au cunoscut faza de înflorire, prefacerile care au dus la apariția aspectului modern, relațiile cu limbile populare corespunzătoare, contactul cu alte limbi etc. După unele opinii, unele dintre limbile literare, precum cele romanice, au putut lua naștere chiar înainte de apariția primelor texte scrise, fiindcă, în textele latinești medievale, sînt folosite uneori cuvinte și expresii din limbile populare locale, asemenea fenomene fiind o dovadă a primelor manifestări de limbă literară. În acest mod, limba
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
deoarece există o lungă perioadă de la primele consemnări grafice ale unei limbi și pînă la definitivarea aspectului ei literar. Începutul acestei perioade, marcat prin primele texte scrise, ține de condițiile sociale, istorice și culturale ale fiecărui popor, în cazul limbilor romanice limita cea mai îndepărtată fiind franceza cu începutul în secolul al IX-lea și limita cea mai apropiată româna cu începutul în secolul al XVI-lea. Celelalte limbi romanice importante au primele texte atestate în intervalul secolelor al XI-lea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
condițiile sociale, istorice și culturale ale fiecărui popor, în cazul limbilor romanice limita cea mai îndepărtată fiind franceza cu începutul în secolul al IX-lea și limita cea mai apropiată româna cu începutul în secolul al XVI-lea. Celelalte limbi romanice importante au primele texte atestate în intervalul secolelor al XI-lea și al XIV-lea. Cît privește momentul definitivării aspectului literar al limbilor romanice, acesta este foarte diferit de la un caz la altul sub aspectul situării în timp și al
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-lea și limita cea mai apropiată româna cu începutul în secolul al XVI-lea. Celelalte limbi romanice importante au primele texte atestate în intervalul secolelor al XI-lea și al XIV-lea. Cît privește momentul definitivării aspectului literar al limbilor romanice, acesta este foarte diferit de la un caz la altul sub aspectul situării în timp și al formei în care se prezintă fiecare limbă avută în vedere. În perioada medievală, limbile literare nu s-au manifestat de obicei unitar și nu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
literare pe lîngă caracter scris și stabil (normat) și caracter național. În plus, în timpul feudalității, limbile literare nu au înlăturat folosirea paralelă, ca limbă de cultură, a limbii latine în Apus și a limbii slavone în Est. Ca atare, limbile romanice literare au devenit supra-dialectale și naționale numai în epoca modernă, încît o limbă romanică cu o dezvoltare importantă în feudalism și cu texte foarte vechi, precum franceza, a devenit limbă națională abia în secolul al XVIII-lea. În cazul românei
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
feudalității, limbile literare nu au înlăturat folosirea paralelă, ca limbă de cultură, a limbii latine în Apus și a limbii slavone în Est. Ca atare, limbile romanice literare au devenit supra-dialectale și naționale numai în epoca modernă, încît o limbă romanică cu o dezvoltare importantă în feudalism și cu texte foarte vechi, precum franceza, a devenit limbă națională abia în secolul al XVIII-lea. În cazul românei aspectul literar feudal a ajuns la o oarecare înflorire la sfîrșitul veacului al XVII
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cele vechi, ci le continuă, transformîndu-le însă uneori destul de mult. Doar limba literară italiană a rămas foarte stabilă începînd din secolul al XIV-lea, dar și ea a devenit națională abia cîteva secole mai tîrziu. Dacă se analizează monumente culturale romanice pre-cum Chanson de Roland, realizat în franceză la sfîrșitul secolului al XI-lea, și Cantar de mio Cid, realizat în spaniolă la mijlocul secolului al XII-lea, se pune problema dacă acestea sînt scrise într-adevăr în limba literară și dacă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
rezulta din cultivarea limbii. Pe baza acestor norme ale limbii în general textele foarte vechi pot fi descifrate, dar ele nu atestă și dacă au fost scrise după anumite reguli bine stabilite și urmate întocmai. Ca atare, apariția limbilor literare romanice și a oricăror altor limbi literare este legată de consemnarea lor în scris, dar scrisul și limba literară sînt noțiuni corelative, iar nu identice. Dacă nu poate exista limbă literară fără scris, nu orice text scris reprezintă un document de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
orice text scris reprezintă un document de limbă literară, doarece aceasta presupune un anumit grad de cultivare și tendința de a se stabiliza pe baza unor norme, diferite uneori de cele ale limbii în general. Formarea și evoluția limbilor literare romanice În Spania aflată sub ocupație arabă, traducerea lucrărilor filozofice și științifice se făcea la început din limba arabă în limba latină, fiindcă aceasta reprezenta atunci limba de cultură a Vechiului Continent. În secolul al XIII-lea însă, limba-țintă a traducerilor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]