3,147 matches
-
Gellu Naum și Ion Barbu, Caragiale (I. L. și Mateiu I.), I. Budai-Deleanu, adică toată floarea poemei române, se rotesc, dănțuiesc în fel și chip și vorbesc în giuvaericale întru a „pune capăt” cu gingașă parodie, la două sute de ani de rostire lirică: „Floare-a luminilor, otravă ce distili între petale,/Semilună care aur pui pă turle dă cristale,/ Vis al leneșii cadâne ce pe perini de atlaz/ Fundul greu strevede dulce pân șalvarii de Șiraz,/O, Levant, ostroave-n marea limpezită
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
antologie din versurile lui C., Scrieri lirice, s-a editat în 1970. Respirând o seninătate ce îngăduie și câte o inflexiune de umor, sonetele - înmănuncheate în Scrieri lirice, 1973 - întrețes îngândurări de convenție (despre deșertăciunea vieții, labilitatea soartei ș.a.) și rostiri de moralist încrezător, sub „clare ceruri”, în valorile sufletești pozitive. Tristețea ce se împânzește, prelingându-se dintr-un anotimp în altul, printre irizări albăstrui, exprimă chinurile potolite ale unei iubiri târzii. În creația poetică a lui C., după atâtea întortocheri
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
dar și unele sunete care amintesc de Tudor Arghezi. Legătura cu mitul este percepută ca o poruncă al cărei sol este poetul: „din ani de mit” vine chemarea de a reîmpărți lumii culorile paradisului, de a realiza, cel puțin prin rostire poetică, o întoarcere la taina primordială. Poetul nutrește speranța că i se va dezvălui măcar un semn al divinității; când, în cele din urmă, căutarea își află împlinirea în chiar sufletul său, intervine neputința ființei de a suporta atâta adevăr
CHIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286204_a_287533]
-
Ultima vacanță, București, 1977; Vămile nopții, București, 1980; Linia și sfera, București, 1982; Heralzii, București, 1983; Călărețul de fum, București, 1984; Casa fericiților, București, 1986; Arhipelagul, Timișoara, 1987; Roata lumii, București, 1988; Mic dicționar de cultură religioasă, Timișoara, 1994; Dicționarul rostirilor biblice, Timișoara, 1996; Jurnal. 1980-1984. Scara interioară, Timișoara, 1999. Repere bibliografice: Nicolae Balotă, Radu Ciobanu, „Crepuscul”, RL, 1971, 36; Dana Dumitriu, „Crepuscul”, ARG, 1972, 6; Mircea Vaida, Austeritatea narațiunii, LCF, 1973, 2; Val Condurache, Romanul politic, CL, 1974, 3; Ion
CIOBANU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286239_a_287568]
-
nu pierde din ochi, prețăluind-o când cu tandrețe virilă, când cu subțire ironie, femeia. Dar portretistica acestor proze tincturate de livresc (Proust nu-i doar o reminiscență de lectură, ci, ca și Mateiu I. Caragiale, se propagă în ondulațiile rostirii) și ispitite de ludic (aici ar intra micile cochetării textualiste) prinde un refief expresiv în regimul grotescului. Un grotesc dându-și mâna cu ciudățenia. Zurlii, haioși, trăsniți și alte soiuri de ipochimeni apar și dispar ca într-o părere. Ici
GHEORGHIU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287238_a_288567]
-
Foucault eruditio, Corneliu Bîlbă are dreptate, de vreme ce se referă exclusiv la primele două texte alcătuite de autor. "În epistema respectivă, comentează el, autoritatea eruditului constă în faptul că face să vorbească tradiția, iar subiectivitatea lui se retrage lăsând loc pentru rostirea adevărului"8. Odată cu Istoria ieroglifică însă ceva se schimbă în atitudinea lui Cantemir față de sursele pe care le folosește. "Autorul" se individualizează, iar opera, intrând, fără a avea această prejudecată, pe tărâm literar, devine din ce în ce mai apăsat subiectivă. Personalitatea autorului nu
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
ceilalți să facă presiuni asupra rivalului să-și asume opinia în mod deschis. Culmea este că Vulpea nu falsifică nici cu o iotă realitatea; lăudându-l, chiar în exces, pe Lup, îl obligă să accepte o ipostază periculoasă: aceea a rostirii adevărului. Ea demonstrează că acesta este, în pofida reținerii sale, cel mai potrivit să deslușească problema privitoare la legitimitatea Strutocamilei de a ocupa tronul datorită priceperii sale concrete, practice de a găsi mereu cele mai bune soluții: "Adevărat, între toate jiganiile
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
din mediile boierești sau mănăstirești nu fusese multă vreme altceva decât o pregătire a prezenței, a apariției în public. Scrierea însăși fusese practicată mai ales ca un exercițiu al oralității, iar gramatica fusese studiată doar ca o tehnică indispensabilă unei rostiri corecte. Abia în epoca crizei de conștiință, lectura, comunicarea prin scris este inclusă de cărturari cu drepturi depline, alături de imagine și cuvânt, în taxinomia instrumentelor indispensabile cunoașterii". 8 Daniel Barbu, op. cit. p. 159. 9 Dimitrie Cantemir, Principele Moldovei, Descrierea stării
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
din mediile boierești sau mănăstirești nu fusese multă vreme altceva decât o pregătire a prezenței, a apariției în public. Scrierea însăși fusese practicată mai ales ca un exercițiu al oralității, iar gramatica fusese studiată doar ca o tehnică indispensabilă unei rostiri corecte. Abia în epoca crizei de conștiință, lectura, comunicarea prin scris este inclusă de cărturari cu drepturi depline, alături de imagine și cuvânt, în taxinomia instrumentelor indispensabile cunoașterii". 76 Daniel Barbu, op. cit. p. 159. 77 Dimitrie Cantemir, Principele Moldovei, Descrierea stării
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
portrete morale satirice, făcute după o rețetă clasicistă. Însă înainte de a-i aminti pe La Bruyère și pe La Fontaine, trebuie remarcat efectul de simplitate al înscenării lirice. Toate personajele, lingușitorul, scolasticul, femeile, nărodul se prezintă direct, printr-un procedeu teatral al rostirii. Nu e vorba de realism aici, ci de elementaritatea dispozitivului literar. Scriitorul care știa că literatura se face prin figuri și prin ilustrarea topoilor descoperă că e suficient să se pună pe ascultat. Că poezia se poate face și simplu
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
azi am întâlnit/ Pă cutare, ș-am vorbit" "Zic: vedeți ăst bilet scris/ De la una e trimis" etc. Scriitorul a pus la punct un model de duplicare lirică a vorbirii, a bricolat un mic tipar metric adaptat cadenţei rostirii, care înghesuie orice replică în două versuri. Ideea de geniu a instaurat un raport strâns cu realul, a autorizat o instalare apropiată, intimă - a lipit poezia de țesutul sensibil al realității. Pe ultimul etaj al acestei stimulări verbale poezia devine
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
doar cu mult. Oscilația lui Mumuleanu între o poezie subtilă și această proză rezultată din flecăreală trebuie înțeleasă pe fundalul unui raport specific cu literatura. Când poate un poet să aleagă dacă face poezie din "literatură" sau din vorbire, conversație, rostire - adică din non-literatură? Când se poate alege între o retorică și o tehnică a spontaneității? Pentru marea majoritate a scriitorilor opțiunile sunt limitate și nu ajung niciodată atât de departe. Un autor născut în 1890, educat în școală cu poeziile
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
subiectului. Mai exact, din particularitățile materiale ale operelor, poetul construiește o voce sau o modalitate a scriiturii. Personajele nu sunt caracterizate de biografeme, ci prin evocarea unei circumstanțe ce ține de specificitatea enunțării poetice. Ceea ce vedem sunt gesturi creatoare - cântarea, rostirea, imaginarea, scrisul, atingerea foii de hârtie. Să reamintesc aceste imagini devenite între timp clișee ale literaturii române: "glasul" lui Mumuleanu, "zidirea" din visuri a lui Heliade Rădulescu, "cântecul" lui Bolintineanu, "vocea ruginită" a lui Mureșanu, "lira de argint" a lui
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
i se refuza dreptul la o informare corectă asupra propriei culturi. Unde scurte. Jurnal indirect, publicat pentru prima dată în 1978 la editura Limite de la Madrid, este primul dintr-o serie de șase volume de Unde scurte, însumând în formă scrisă rostirile Monicăi Lovinescu la microfonul „Europei Libere” în perioada „liberalizării” culturale din România debutând în 1961 și încheindu-se prin tezele din iulie 1971. în ceea ce privește gradul de obiectivitate și credibilitate a materialului prezentat în volum, trebuie precizat că sursele de informare
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
fi trebuit să ofere semnului un loc privilegiat. Există oare, ca posibilitate măcar, în filosofia creștină un alt loc al semnului? Tocmai calitatea de lucru a semnului împiedică constituirea lui ca obiect epistemic autonom. Ordinea existenței, a gândirii și a rostirii fac una, nu sunt despărțite. 17 O dată cu a doua tematizare, a cunoașterii, ceea ce este devine relativ la ceea ce cunoaștem. Adică ceea ce nu cunoaștem nu există în mod real pentru noi. Există aici deja două ordini distincte: ordinea a "ceea ce este" pe
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
a doua tematizare, a cunoașterii, ceea ce este devine relativ la ceea ce cunoaștem. Adică ceea ce nu cunoaștem nu există în mod real pentru noi. Există aici deja două ordini distincte: ordinea a "ceea ce este" pe de o parte, și ordinea gândirii și rostirii, pe de alta. Ordinea a "ceea ce este" nu mai poate fi direct accesată, dacă nu cumva, așa cum crede Kant, nu poate fi deloc accesată, fiind "lucrul în sine". Ordinea cunoașterii și ordinea comunicării nu sunt distincte: Kant acoperă comunicarea prin
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
mereu peste nivelul frazei, peste și cu planul semantemelor limbajului. Datorită acestei situări între limbaj și vorbire a mitului și a altor obiecte structurale, ele sunt țesute de o ordine intermediară, între cea virtuală a sistemului, și cea actuală a rostirii, între cod și mesaj. Cu tot stilul înclinat mai degrabă spre expresivitate decât spre sistematizare, spre paradox mai mult decât spre un raționament urmat pas cu pas, cu tot "diletantismul" său structuralist opus didacticismului, este evident că structuralismul lui Roland
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
plecare al hermeneuticii îl reprezintă o suprapunere tacită limbă-gîndire, dar pentru hermeneutică, limba nu e prezentă niciodată singură; există mereu un dublu ce se suprapune mai mult sau mai puțin exact peste limbă: gândirea. Doar prin ambele instanțe (gînd și rostire) se poate realiza înțelegerea. Consecința este că hermeneutica, în raport cu semiotica, este o disciplină mai slabă. Disciplinele "tari" sunt cele cu un singur principiu, monadice și monarhice. Corolarul este că disciplinele slabe, cum este și hermeneutica, sunt "democratice". Din presupoziția că
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
importanți tropi și stiluri. La Fericitul Augustin apare cu claritate forma creștină a ceea ce este principiul hermeneuticii: distincția și corelația obligatorie dintre gând și expresie. El distinge, la fel ca stoicii, între un logos interior, gândirea, și un logos exterior, rostirea. Mai nuanțat, distincția se face aici între un limbaj interior, "al inimii", și unul exterior: încarnarea spiritualului în corporal este, ca întotdeauna, imperfectă. înțelesul este mijlocit de cuvinte vorbite sau scrise. Pentru hermeneutica biblică înțelesul adevărat revine cugetării, expresia putând
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
inerția ideologică. Descoperim mereu că 126 totul e altfel decât credeam. Tot astfel, răspunsul vine singur când îl meriți; totul e să fii pregătit pentru el pentru că înțelegerea este ontică. Procesul hermeneutic se produce pe teren lingvistic. "Limba vine la rostire", spune Gadamer. Limba este mediul universal în care înțelegerea se înfăptuiește de la sine iar subiectivitatea nu are ce căuta aici. Hermeneutica filosofică nu elaborează o tehnică; ea este o descriere fenomenologică a ontosului ca și condiție a înțelegerii. în hermeneutica
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
și înțeles și libertate dar și tăria realului fiind în același timp semnificație și sugestie. Cuvântul, prin forța sa expresivă, dă valoare comunicării. Este mijlocul de comunicare cel mai bogat în sensuri, în rezonanțe interioare generate și amplificate de muzicalitatea rostirii. Cuvântul corect utilizat gramatical și ca tonalitate, fără prețiozități, are menirea să înlăture barierele dintre emițător și receptor, precum bătrâna ateniană îl recunoaște pe Theophrast că este străin după un singur cuvânt rostit, la fel ascultătorul simte când cel ce
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
am observa altfel. Încărcătura emoțională transformă banalitățile în expresii cu valoare. Este suficient de analizat, spre dovedire, convorbirea unor îndrăgostiți. Ei nu spun lucruri deosebite, ci transmit emoții deosebite, convingătoare. Forța fizică nu înseamnă nimic în comparație cu puterea cuvântului. 2.8 Rostire și sens Rostirea este aceea care aduce cu fiecare cuvânt înseși lucrurile prezente, face ca totul să se miște și să pară viu într-atât încât să capete bunăvoința și interesul ascultătorului. Rostirea exactă, nuanțată, armonioasă, articulată corect dă comunicării
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
Încărcătura emoțională transformă banalitățile în expresii cu valoare. Este suficient de analizat, spre dovedire, convorbirea unor îndrăgostiți. Ei nu spun lucruri deosebite, ci transmit emoții deosebite, convingătoare. Forța fizică nu înseamnă nimic în comparație cu puterea cuvântului. 2.8 Rostire și sens Rostirea este aceea care aduce cu fiecare cuvânt înseși lucrurile prezente, face ca totul să se miște și să pară viu într-atât încât să capete bunăvoința și interesul ascultătorului. Rostirea exactă, nuanțată, armonioasă, articulată corect dă comunicării valoare de interpretare
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
înseamnă nimic în comparație cu puterea cuvântului. 2.8 Rostire și sens Rostirea este aceea care aduce cu fiecare cuvânt înseși lucrurile prezente, face ca totul să se miște și să pară viu într-atât încât să capete bunăvoința și interesul ascultătorului. Rostirea exactă, nuanțată, armonioasă, articulată corect dă comunicării valoare de interpretare personală, o personalizează sporind implicarea vorbitorului. Modul cum sunt rostite cuvintele și frazele exprimă trăsături de presonalitate, face inimitabil pe cel ce vorbește. Să ne gândim la discursurile lui Titulescu
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
ne gândim la discursurile lui Titulescu, la „lecțiile pe întuneric” rostite de Iorga, Sadoveanu, la radio, la prelegerile lui Călinescu. Toate dovedesc adevărul că regulile comunicării au valoare numai în măsura în care dincolo de ele se află personalitatea emițătorului. Pronunțarea, în sensul de rostire, „are atâta eficacitate încât trezește mânie, lacrimi, îngrijorare”, și face astfel că „un discurs chiar mediocru prezentat într-o acțiune energică, va produce mai mult efect decât un discurs foarte bun însă lipsit de o atare acțiune”. Demostene, fiind întrebat
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]