3,443 matches
-
Finalul ar fi putut foarte bine să aducă o satiră amară pe tema corupției politice, dar piesa era, În esență, o comedie sentimentală. Și le plăcuse - spectatorilor le plăcuse la nebunie. Își arcuiseră spinările colective și torseseră de plăcere, se rostogoliseră și dăduseră din lăbuțe, În timp ce Oscar le gâdila burticile cu spiritul lui facil. Traversase pe jumătate St James’s Square când greutatea propriilor gânduri Îl izbi cu o forță aproape fizică, oprindu-l locului. Dacă Soțul ideal era genul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Îl escortă până la Dorking, pentru o Întâlnire cu George Meredith, și cei doi bătrâni se Îmbrățișară impresionant pe peronul gării, deși erau amândoi atât de slăbiți, Încât se temu să nu se prăbușească, strângându-se În brațe, și să se rostogolească sub roțile trenului. Mai târziu, oferi un dineu În onoarea lui Daudet la clubul Reform, la care luară parte Du Maurier și toți oaspeții distinși, vorbitori de franceză, pe care Îi putu aduna la Londra. Dineul fu reușit, În ciuda umbrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
el, „un scris hotărât și frumos“, care mă iubea după măsura lui, el, soțul înnăscut, pe care nevasta lui îl numea Willy, stătea lângă mine atunci când trenul a intrat în gară umplând peronul de abur. Lui, nu mie, i se rostogoleau lacrimile pe obraji. M-a strâns în brațe. Nu, afirm insistent că mi-am îmbrățișat tatăl. Sau ne-am mulțumit cu o bărbătească strângere de mână? Oare am fost economi până la zgârciți cu cuvintele: „Ai grijă de tine, băiete!“?, „Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
când dintr-odată ne-a atacat un avion de vânătoare american, numit Jabo, venind în picaj, și a transformat camionul într-o pălălaie de flăcări, la scurt timp după ce eu, care văzusem Jabo-ul cum vine, sărisem de pe platformă și mă rostogolisem în șanțul de pe marginea drumului; turnată pentru un film de război cu titlul Când totul s-a făcut țăndări, scena ar trebui să fie jucată de un cascador. După aceea pasaje oarbe. Nimic care să se poată lega într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
adăpost acolo într-o clădire anexă, adică o chilie cu vedere spre munții Albaniei. În fiecare seară ne aștepta câte un urcior de vin. Mâncarea o aducea o călugăriță rotofeie originară din Westfalia, căreia îi plăcea ca, înainte să se rostogolească mai departe, să îmi spună câteva fraze înălțătoare. Ea îi explica necredinciosului, folosindu-se de paharul de vin încă gol, care era lovit de o rază de soare ce cădea dintr-o parte, într-o manieră foarte ușor de înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rostogolitul bolovanilor a devenit o disciplină zilnică. Un tip ca ăsta era pe placul meu. Ocnașul osândit de zei, pentru care absurdul existenței umane este la fel de cert precum răsăritul și asfințitul soarelui și care, de aceea, știe că un bolovan rostogolit pe deal în sus nu rămâne acolo, a atins, pentru mine, statura de sfânt demn de a i te închina. Un erou dincolo de speranță și disperare, pe care bolovanul neliniștit îl face fericit. Un om care nu renunță niciodată. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe săraci sau pe bolnavi, nici pomeneală, tot mereu numai pocăință, reculegere și de-astea... Voia să iasă de aici și să plece, cât mai repde cu putință... Da, astăzi chiar... Dar apoi, după o scurtă ezitare și cu lacrimile rostogolindu-i-se încă pe obraji: „Dar șefa novicilor e severă, vă spun eu, tot timpul severă...“ Așadar, am rugat să mi se permită, ba nu, am solicitat o discuție cu temuta gardiană de pușcărie. Fără nici o ezitare, a venit până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și răbdarea la un câine doge, care la sfârșit l-a văzut pă dos, mi-a pus câteva pedici În față la gagiii ilarianți, de mi-am tras radiatoru-n cap drept galibardă până la năsoi, iar dân vestă mi s-a rostogolit chirola, care o pusesem acolea ca să nu joc un rol prea nașpa când avea să deie În fert camionu cu ricotta. Da chirola a-Îngroșat buzunaru comun și camionagiu, de cum m-a terminat, a dat să să ocupe dă Souza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
foarte mare, deci are o gravitație Însemnată. — Exact. Ted Îi Întinse o bilă. — Asta este o astronavă. Vreau s-o trimiți prin sistemul solar astfel Încât să treacă cât mai aproape de Soare, da? Norman luă bila și o făcu să treacă rostogolindu-se pe lângă portocală. — Așa... — Ai observat că bila s-a rostogolit În linie dreaptă pe suprafața plană a mesei. — Întocmai. Dar ce s-ar fi Întâmplat În realitate cu nava ta dacă ar fi trecut pe lângă Soare? — Ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
o bilă. — Asta este o astronavă. Vreau s-o trimiți prin sistemul solar astfel Încât să treacă cât mai aproape de Soare, da? Norman luă bila și o făcu să treacă rostogolindu-se pe lângă portocală. — Așa... — Ai observat că bila s-a rostogolit În linie dreaptă pe suprafața plană a mesei. — Întocmai. Dar ce s-ar fi Întâmplat În realitate cu nava ta dacă ar fi trecut pe lângă Soare? — Ar fi fost atrasă de acesta. — Da. Se spune că „ar fi căzut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Nu. — Deci, am aflat că masa asta plană nu este bună. Spațiul real nu poate fi așa. — Nu? — Nu. Ted luă castronul și puse portocala pe fundul acestuia. — Acum, Împinge bila către Soare. Norman aruncă În castron bila care se rostogoli În spirală până când lovi portocala. — OK, spuse Ted. Racheta lovește Soarele, ca În realitate. — Da, dar dacă i-aș fi imprimat o viteză suficientă, ar fi trecut de portocală și ar fi putut trece chiar și de marginea opusă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
determină curbura spațiului din jurul său. — Înțeleg. — Numai că nu e așa de simplu. Norman oftă: — Nici nu-mi imaginam c-ar fi simplu. Harry, revenit În cameră, privi fructele de pe masă, fără să spună nimic. — Deci, continuă Ted, când ai rostogolit bila În castron ai observat că aceasta nu numai că s-a deplasat În spirală spre fund, dar, totodată, s-a mișcat mai repede, așa e? — Da. — Când un obiect Își mărește viteza, timpul măsurat pe acel obiect se scurge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
deplasează pe aceeași curbură a spațio-timpului, așa cum se mișcă această bilă În castron. Privește! Ted puse portocala În castron. — Ăsta e Pământul. Apoi puse două degete de o parte și de alta a portocalei. — Ăștia sunt cei doi jucători. Acum, rostogolind bila de la un deget la altul, vei afla că trebuie să te deplasezi pe curbura castronului. Și asta indiferent dacă trimiți bila ușor și ea se va Învârti În apropierea portocalei, sau dacă Îi imprimi un impuls mai mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Marinei Militare lansa la apă un al doilea robot, Într-un potop de urlete, blesteme și fluturări de mâini; ale lor erau vocile abia percepute de Norman prin pereții groși, de oțel, ai camerei. În apropierea camerei, un marinar solid rostogolea un rezervor verde uriaș cu inscripția „Oxigen“, aliniindu-l lângă o duzină de alte asemenea recipiente. Cei trei membri ai echipei medicale care supraveghea camera de decompresie jucau cărți. Privind prin sticla groasă de aproape trei centimetri a hubloului, Norman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
acea lumină străină să ne strivească AMORUL, și nu s-a făcut suficient de noapte în noi, Nu-i așa iubitule, că putem adormi în această fereastră a tinereții de dragoste înfrigurată unde trupurile noastre vor străluci de sensuri noi, rostogolite prin CUVINTE DE ÎNALTĂ TRĂIRE, ce vor ști să facă, înconjurul unei lumi, unde dorul meu va fi străpuns de acei spadasini ai cuvântului, ce-mi vor îngheța pletele de zări, ce vor ști să slăvească chipul meu de zeiță
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
pe străzile pustii Orașul culcat pe-a mea poezie. A întins un braț ce voia să rămâi. Noaptea îmi arunca capcane de zări, Prin ținutul fantomei de stele, El, prin sufletul lunii un eșafod de chemări, El, roua de cer rostogolită-n speranțele mele. El, mi-a inserat drumul ce-aveam de urmat, Mi-a vindecat teama de noapte, Sărăcia din himera cu capul plecat, El, dorul de viață prin nimfa de șoapte. El prin oceanul de vis, mai departe Naviga
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
aceeași mână până-n școală Tu m-ai condus când m-am mărit. De-aceea eu, iubită mamă, Îți mulțumesc și te sărut, De ziua ta ți-aduc o floare Și-ți modelez chipul în lut! Își șterse lacrimile ce se rostogoliseră încet pe obraji, oftă lung, aruncă o ultimă privire în care să cuprindă curtea cu tot ce era în ea și plecă. Trecu pe sub pragul porții și o închise cu grijă. Se lăsă condus de pașii care-l purtau, sigur
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
crose de golf care arătau de parcă ar fi fost acolo de pe la sfârșitul anilor ’70 și care trecuseră pe lângă mine de paisprezece ori, iar eu și fetița mea eram singurele ființe umane rămase în sala sosirilor, în timp ce scaieții începuseră să se rostogolească împinși de vânt pe lângă mine, a fost limpede că sosise momentul să accept evidenta concluzie. „Am știut că într-o zi o să mi-o facă“, m-am gândit simțind că-mi vine rău. „N-a fost decât o chestiune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Helen se uitau, cu răsuflarea tăiată și chipurile oripilate, la felul în care înfuleca Adam mâncarea. Era clar că așteptau să-l vadă dându-și duhul. Dar când, după vreo cinci minute, Adam era încă în viață și nu se rostogolea pe podea, ca o victimă a familiei Borgia, urlând să fie cruțat de chinuri, tata s-a aventurat să guste din mâncare. Ei, mi-ar plăcea să vă spun că, unul câte unul, toți membrii familiei au luat în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să cred că pe stradă nu mă așteptau nici camere de filmat, nici vreo mulțime în delir agitând pancarte. În fața secției nu a apărut decât o altă mașină de poliție care a frânat brusc zgâriind bordura. Din ea s-au rostogolit cinci bețivi. James m-a dus acasă. A făcut rost de la un prieten de numele unui avocat și l-a sunat. M-a trezit de dimineață, atunci când eu n-am fost în stare să deschid ochii din cauza sentimentului că ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
jos. La ce-ți trebuie geanta? N-ai nevoie să-ți refaci machiajul, mi-a spus el zâmbind. Nu vreau să mă machiez, prostuțule. Atunci de ce ai nevoie? Mă tachina. —Claire, relaxează-te, te rog, mi-a spus el exasperat rostogolindu-mă cu fața în sus. Presupun că te referi la prezervative. —Ăăăă, da, am zis eu nițel rușinată. —Ei, nu-i nevoie să-ți faci griji. Am eu câteva aici. A! Nu știam ce altceva aș fi putut spune. Exprimarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pentru cei de vîrsta a doua, pot fi Însoțite de lama lui Cohen, acasă, la Boa Vista, În Capul Verde al păsărilor colorate tăcut, nod muzical al unor civilizații oarecum dispărute, cu linii melodice simple, sferice, micuțele sfere rubinii ale nostalgiei rostogolindu-se direct la țintă, În pompa musculară despre care unii au susținut cu prețul posterității că-i casa neobosită a sufletului, cordul, hașurat de by-pass-urile diferitelor lumi, dovada vie a intersectărilor armonice fiind mai ales aranjamentul orchestral, unde, pe lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
audibil, mă pierdeam complet, surîdeam creștinește, le pipăiam. Acasă cădeam În visare. Adevărul este că niciodată nu m-am simțit atît de minunat ca-n zilele acelea. Sigur că-n timpul demontărilor succesive Îți mai scapă cîte-o piesă pe covor, rostogolindu-se printre hîrtii mototolite, printre ciucuri, o cauți ore-ntregi pe sub canapea, pe sub fotolii, uneori n-o mai găsești. Și dacă e prețioasă, faci niște inubliabile crize de isterie solitară, tremuri, tropăi, răcnești scurt, apoi o Înlocuiești cu alta. Important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
grotesc conturează În alt registru și extrem de intens furia, amintește de Fellini. A doua: Mason bolnav, În pat, fîlfîind plapuma pentru a vorbi la telefon Într-o atmosferă de Welles. Să ne gîndim Însă mai bine la incredibila portocală mecanică rostogolindu-se pe Oda bucuriei lui Malcolm McDowell (un actor uriaș desființat de Hollywood). Apropo de Ludwig, autorul simfoniei: pentru rolul Lolitei cea mai potrivită alegere ar fi fost, bineînțeles, Sharon Stone. Avea aproape și vîrsta necesară (peste cinci ani). Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
razele solare, spectatorul se bucură că s-a făcut dimineață și pleacă acasă În regia lui Sam Raimi. Că la serviciu, după un asemenea western, nu se mai poate duce. Subiectul este așadar cumplit, cartușele și pintenii de argint se rostogolesc prin praf și, fiind femeie, eroinei Îi este sortit să-l vadă murind pe fiul lui Hackman - Di Caprio -, Împușcat În inimă, din fericire după ce-o sprijinise de perete pe Stone, că nu stătea altfel. Dramă ce ne Înviorează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]