2,957 matches
-
în sicrie deschise, împodobite cu flori sau cranii, altele decorate cu picturi baroce sau cu simboluri ale vanității. Cel mai renumit dintre cei înmormântați aici este Pietro Metastasio (1698-1782), cel mai celebru autor de librete de operă din epoca barocului. Săpăturile arheologice realizate în Michaelerplatz între 1989 și 1991 au dus la descopeirrea, printre altele, a urmelor unui canabæ asociat cu castrul roman de la Vindobona. Acolo se aflau locuințele soțiilor și copiilor militarilor romani. Situl arheologic a fost permanent accesibil publicului
Biserica Sfântul Mihail din Viena () [Corola-website/Science/328663_a_329992]
-
cercetări ale zonei. Prima excavație s-a efectuat însă abia în 1990, dar a fost limitată, restrăngându-se la presa de ulei găsită în una din peșterile din zonă. Între anii 1990-1992 s-au executat la fața locului 8 sesiuni de săpături arheologice din partea Serviciului antichităților al Israelului și a Universității Rochester din S.U.A, sub conducerea lui D.Edwards, Mordehay Aviam și D.Adan-Bayewitz. Arheologii au dezvelit urme mergând de la epoca elenistică și până în evul mediu.S-au găsit urmele
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
-se de pe stânca din capătul orașului. În schimb, în excavațiile și cercetările efectuate nu s-au găsit urmele unor astfel de sinucideri colective. Unii cred că s-ar fi produs. poate, victime, în timpul goanei în panică a unora dintre locuitori. Săpăturile au descoperit 1600 capete de săgeți romane, pietre lansate de baliste, fragmente de armuri ale soldaților romani. De asemenea s-au găsit oase omenești arse, aparținând unora din persoane ucise, probabil ale locuitorilor, ceea ce ar putea să reprezinte o dovadă
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
subsolurile apartamentelor. Spațiul îngust situat între cele două temenosuri spre nord și apartamentele private spre sud este ocupat de două mici ansambluri termale, fiecare cu propria palestră și cu acareturile proprii. Cele două băi au fost descoperite abia cu ocazia săpăturilor contemporane și au rămas multă vreme puțin cunoscute. Au fost identificate mai multe piese provenite din hipocaust, ca și un "praefurnium" pentru băile din vest. Alimentarea cu apă a acestor terme și a ansamblului palatului se făcea printr-un apeduct
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
realizarea unui mai vechi proiect de despresurare a fațadelor de nord și est ale palatului. Dar numai începând cu 1957, un efort de punere în valoare a complexului monumental i-a condus pe frații Jerko și Tomas Marasović să întreprindă săpături care le-au permis să revadă în numeroase puncte vechile elemente ale palatului: operațiunea lor, prelungită până în 1975 s-a concentrat în special pe Peristil, pe Vestibul și pe apartamentele imperiale. Ele au permis descoperirea a două mici clădiri circulare
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
1975 s-a concentrat în special pe Peristil, pe Vestibul și pe apartamentele imperiale. Ele au permis descoperirea a două mici clădiri circulare în temenosul Templului. În paralel, Sheila Mc Nally și Universitatea statului Minnesota au desfășurat nouă campanii de săpături stratigrafice între 1965 și 1974, explorând complexele termale de la nord de apartamentele private.
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
din anul 2015, având codul de clasificare . Casa a fost construită la începutul secolului al XIX-lea în centrul orașului, pe locul unde în trecut se afla un cimitir. În anul 1951 o echipă de arheologi din București a efectuat săpături în această zonă, descoperind mai multe morminte datate în baza materialului monetar în secolul al XVI-lea. Tot atunci s-a descoperit că pe locul casei ar fi fost altarul unei biserici ortodoxe numită „A fetelor” și care a fost
Casa „Ciprian Porumbescu” din Suceava () [Corola-website/Science/328851_a_330180]
-
romani au elaborat un ansamblu de amenajări care permiteau trecerea cursurilor de apă. Drumurile romane treceau deseori cursurile de apă prin vaduri. Aceste zone erau deseori pietruite sau făcute din piatră de zidărie cu var, susținute de dulapi de lemn. Săpăturile arheologice au scos la lumină vaduri de mare importanță, făcute din blocuri mari de piatră și un zid de sprijin, cu o parte inferioară, prin care era canalizată apa, și o punte pentru trecători. Aceste vaduri au evoluat, uneori, spre
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
Tehnica primitivă cunoștea și folosea principiul rotației rapide în jurul unei axe verticale în invenții foarte timpurii, cum au fost sfredelul cu coardă și arc pentru aprinderea focului, sau fusul și fusaiolele, care sunt posibile prefigurări ale titirezului de mai târziu. Săpăturile arheologice au scos la iveală obiecte considerate a fi cele mai vechi atestări istorice ale existenței titirezului, din perioda chacolitică și epoca bronzului, în culturi antice îndepărtate unele de altele, unde și-au făcut apariția independent. Ele erau confecționate prin
Titirez () [Corola-website/Science/330975_a_332304]
-
Universitatea Luigi Bocconi din Milano. Înainte de aceasta, a predat și a ținut conferințe în cele mai prestigioase institute de cultură italiene și străine. A condus, de asemenea, o serie de expediții ștințifice și a luat parte la numeroase campanii de săpături arheologice în multe localități din Italia și din alte țări. Astfel, între anii 1970-1980, a întreprins expedițiile „Anabasis” pentru reconstituirea itinararului de retragere a celor zece mii de mercenari greci din Persia (acțiune militară din anul 401 î.Hr., cunoscută sub numele
Valerio Massimo Manfredi () [Corola-website/Science/334961_a_336290]
-
(„Echipa timpului”) este un serial britanic de televiziune difuzat de Channel 4 din anul 1994. Creat de producătorul de televiziune Tim Taylor și prezentat de actorul Tony Robinson, fiecare episod prezintă o echipă de specialiști executând săpături arheologice de-a lungul unei perioade de trei zile, Tony Robinson explicând telespectatorilor etapele și procedurile în termeni simpli și ușor de înțeles. Componența echipei de specialiști s-a schimbat pe parcursul seriilor de episoade dar a inclus cu rol permanent
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
2013, a fost difuzată în 2013, conform anunțului făcut de Channel 4 în octombrie 2012, un numar de episoade speciale fiind planificate pentru anul 2014. O echipă de arheologi, de obicei condusă de Mick Aston sau Francis Pryor (ulterior conducând săpăturile de la obiective din Epoca Bronzului și Epoca Fierului) și incluzând arheologul de teren Phil Harding, se întrunește la un sit arheologic situat de obicei în Marea Britanie. Situl selectat este adesea sugestia unui membru al publicului telespectator care are știință despre
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
un potențial interesant. "" acoperă cât mai mult posibil cercetările din punct de vedere arheologic și istoric ale sitului într-o perioadă de trei zile. La începutul programului, Tony Robinson explică în fața camerei motivele prezenței echipei la respectivul sit și, pe parcursul săpăturilor, încurajează cu entuziasm arheologii să justifice și să explice deciziile, descoperirile și concluziile. El încearcă să se asigure că totul este inteligibil publicului neinițiat în detaliile tehnice ale arheologiei. Săpăturile arheologice nu au doar rolul de a delecta telespectatorii. Tony
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
în fața camerei motivele prezenței echipei la respectivul sit și, pe parcursul săpăturilor, încurajează cu entuziasm arheologii să justifice și să explice deciziile, descoperirile și concluziile. El încearcă să se asigure că totul este inteligibil publicului neinițiat în detaliile tehnice ale arheologiei. Săpăturile arheologice nu au doar rolul de a delecta telespectatorii. Tony Robinson susține că arheologii implicați în proiectul "Time Team" au publicat mai multe lucrări științifice legate de cercetările siturilor din programul TV decât toate departamentele universităților britanice puse la un
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
cultura anglo-saxonă Helen Geake, iar istoricul în arhitectură Beric Morley a apărut în zece episoade difuzate între 1995 și 2002. Echipa este suplimentata cu experți adecvați perioadei corespunzătoare sitului și tipului acestuia. Guy de la Bédoyère a fost adesea prezent în cadrul săpăturilor aferente Imperiului Român cât și a celor legate de Al Doilea Război Mondial precum Debarcările din Normandia sau de avioane militare (de pildă Spitfire). Mick "the dig" Worthington, care a participat că săpător în seriile inițiale, a reapărut ocazional că
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
membri sau comunități care fac parte din publicul general și manifestă interes; ele includ orice perioada cuprinsă între Paleolitic și Al Doilea Război Mondial, printre acestea numărându-se așezări din Epoca Bronzului, Epoca Fierului, vile române și biserici medievale. Unele săpături arheologice au dus la descoperirea de situri de importanță națională. La 13 septembrie 2007, în timpul filmărilor la o reconstituire pentru un episod special din "Time Team", o așchie dintr-o lance confecționata din lemn de balsa a trecut prin viziera
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
visul, apoi trimite [[Șeyhülislam|șeyhülislamului]] toate aceste notițe. Visul celor doi era unul și același. La vederea acestora, șeyhülislamul îi spune sultanului să construiască acolo un mare lăcaș de cult. Auzind acestea, Baiazid al II-lea curăță locul și în urma săpăturilor găsește un cufăr din marmură pe care scria: „Acest mormânt este al lui Saltuk Bay Seyyid Mehemmed Gazi‟. Sultanul Baiazid poruncește construirea deasupra acestui cufăr a unui mausoleu cu cupolă, urmată de construirea unui han, a unei școli coranice, a
Sarı Saltuk Baba () [Corola-website/Science/331914_a_333243]
-
modernă și colecția grafică. Instituția și-a sărbătorit centenarul în 2006. Galeria deține a doua cea mai mare colecție de artă egipteană din Europa Centrală. Ea cuprinde un număr de piese achiziționate împreună cu egiptologul maghiar Eduard Mahler în anii 1930. Săpăturile ulterioare din Egipt au dus la lărgirea colecției. Unele dintre cele mai interesante piese sunt sarcofagurile pictate ale mumiilor. Nucleul colecției a fost alcătuit din piese achiziționate de la Paul Arndt, un colecționar de antichități din Munchen. Expoziția cuprinde în principal
Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta () [Corola-website/Science/328413_a_329742]
-
oscila în jurul unui metru și treizeci de centimetri, în secolul al XIX-lea, în Africa ecuatorială, a provocat o confuzie între pigmeii din mitologia greacă și această nou descoperită populație de oameni de talie mică. Dificultățile de efectuare a unor săpături în aceste locuri greu accesibile nu au permis, se pare, descoperirea deocamdată a unor oseminte ale veritabililor pigmei, deși a fost demonstrată existența, în paleolitic, a unor rase pitice în Europa, de cercetătorii elvețieni Jakob Nüesch și Julius Kollmann. Descoperirea
Pigmei (mitologie) () [Corola-website/Science/328524_a_329853]
-
bază a Muzelui de Istorie a fost concepută ca o prezentare a istoriei locale împletită cu cea națională. Muzeul are 27 de săli. Secția de istorie prezintă material arheologic începând din paleolitic până în epoca contemporană, piese dacice, piese rezultate din săpăturile arheologice de la Cetatea Sucevei, colecții de ceramică, piese litice, metal, textile, numismatică, documente, carte veche, memoriale, artă, mineralogie-petrografie, paleontologie, botanică, malacologie, entomologie, mamalogie. Piese excepționale: tronul de la Lipcani (eneolitic), idolul androgin de la Mioveni (eneolitic), pandantiv de aur cu almandine de la
Casa Memorială „Veronica Micle” () [Corola-website/Science/331359_a_332688]
-
Văii Budureasca îi este rezervată o întreagă sală, care valorifică expozițional principalele descoperiri arheologice întreprinse în cei 50 de ani de cercetări sistematice. Cercetările arheologice întreprinse aici s-au axat pe cunoașterea civilizației geților și a perioadei mileniului I d. Chr. Săpăturile au scos la lumină locuințe de suprafață construite din bârne de lemn și pereți din împletituri de nuiele lipite cu lut. Pentru aceasta perioadă, caracteristice sunt ceramica lucrată cu mâna, la roată, dar și de import, în special amfore. Prezența
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova () [Corola-website/Science/331369_a_332698]
-
și podoabe. La Plopu a fost descoperit un depozit de piese de metal, având printre altele în inventar 11 monede bizantine din bronz emise pe parcursul secolului al XI-lea. În 1941 la Ploiești, în punctul Triaj s-a întreprins o săpătură de salvare într-unul din monumentele funerare de tip tumular, urmată apoi în perioada 1942-1944 de cercetare sistematică a unui al doilea tumul, dezvelindu-se complexe funerare eneolitice din prima epoca a fierului și sarmatice, precum și o așezare datată în
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova () [Corola-website/Science/331369_a_332698]
-
ruinată. Încă din 1887, primăria orașului ia hotărârea de a interzice distrugerea zidurilor cetății și pășunatul în apropierea acesteia. În perioada 1895-1904 se efectuează lucrări de degajare a ruinelor cetății, care fuseseră acoperite în timp cu pământ, au loc primele săpături arheologice și sunt consolidate părțile amenințate de prăbușire. Pentru a împiedica dispersarea materialelor descoperite în urma lucrărilor de la Cetatea de Scaun sau mutarea lor la Muzeul Regional din Cernăuți (recent înființat), la propunerea profesorului Iosef Fleișer, se solicită autorităților austriece ale
Muzeul Bucovinei () [Corola-website/Science/331377_a_332706]
-
purtat de-a lungul timpului mai multe denumiri (Societatea Muzeul, Muzeul orășenesc, Muzeul Regional, Muzeul Județean, Muzeul Bucovinei). Muzeul de Istorie a fost înființat în anul 1900 din inițiativa unor intelectuali suceveni. Deținător, inițial, al unui patrimoniu restrâns, rezultat din săpăturile arheologice începute în anul 1895 la Cetatea de Scaun a Sucevei, muzeul și-a îmbogățit de-a lungul timpului colecțiile, și-a amplificat și diversificat în permanență activitatea. Pornindu-se de la ideea caracteristică etapei dinainte de 1989, potrivit căreia structura de
Muzeul Bucovinei () [Corola-website/Science/331377_a_332706]
-
să fie construită după 1541. Prezența în naos a pietrei de mormânt a Marenei, mama pârcălabului Nicolară Hâra, decedată la 8 aprilie 1542, ceea ce a dus la concluzia că biserica era în construcție în acel an, nefiind probabil finalizată. În timpul săpăturilor arheologice începute în septembrie 2005 și coordonate de profesorul Florin Hău s-a găsit pisania îngropată la circa 2 m sub podeaua dintre naos și pronaos. Cu această ocazie, s-a aflat că lăcașul de cult a fost sfințit la
Nicoară Hâra () [Corola-website/Science/334071_a_335400]