3,958 matches
-
sau altcineva. Apoi făcu cîțiva pași Îndărăt și trase draperia de camuflaj ca Duncan să poată urca. — A, domnișoară Langrish, zise domnul Leonard deschizînd ușa. Kay se sperie. Mersese Încet pînă la scara Întunecată, dar probabil că o trădase o scîndură care scîrțîia. Domnul Leonard, bănui, sătea de unul singur În camera lui de tratamente, făcîndu-și garda de noapte și expediind rugăciuni. Era Îmbrăcat În cămașă, cu manșetele rulate. Aprinsese lampa indigo pe care o folosea la vindecările nocturne, iar lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Ceaiul arăta Înfiorător: cenușiu, fiind probabil pregătit cu apă cu clor, iar laptele era praf, și forma cocoloașe. Julia luă ceștile și o conduse pe Helen alături, spre o grămadă de saci de nisip puși sub o fereastră astupată cu scînduri. Sacii stătuseră În soare și miroseau destul de plăcut a iută pe cale de a se usca. Unii se rupseseră și lăsau să se vadă pămîntul străveziu cu rămășițe vlăguite de flori și iarbă. Julia trase o tulpină frîntă. — Natura care triumfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o să vezi ce facem noi doi. Se Întoarse În hol și Helen o urmă, coborînd cîteva trepte neluminate spre o cameră de la subsol, unde Întinsese, pe o masă pusă pe o capră, la lumina unei ferestre sparte, dar acoperite cu scînduri, diverse planuri și elevații ale caselor din piață. Îi arătă lui Helen cum marca distrugerile - simbolurile pe care le folosea, sistemul de măsurare, chestii de genul ăsta. — Pare o chestie foarte tehnică, zise Helen impresionată. — Probabil că nu-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
desăvîrșită. Nu-s geamuri la ferestre și alte asemenea lucruri - se spărgeau atît de des că Olga a renunțat. Vara trecută am pus tifon - arătau superb, ca Într-un cort. Acum e prea frig pentru tifon. L-am Înlocuit cu scînduri date cu talc. Noaptea arată bine, pentru că draperiile sînt trase, dar ziua mă deprimă. Mă face să mă simt ca o curvă sau ceva de genul ăsta. În timp ce vorbea Înșuruba tirbușonul În sticlă; cu un mic efort scoase dopul. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
din nou figura frumoasă și fragilă a Juliei și-și zise: Oare ce-are Julia? De ce-i mereu singură? Nu vorbeau. Helen Își dădu seama că n-are ce spune. Mai sorbi vin, apoi auzi zgomotele de sus: pași neregulați, scînduri care trosneau. Își dădu capul pe spate și privi În sus. Julia făcu la fel. — Vecinul meu e polonez, murmură ea. A ajuns la Londra din Întîmplare. Merge așa ore În șir. Orice veste nouă din Varșovia este mai rea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Kay Își dorește o nevastă, spuse ea și zîmbi. Întotdeauna și-a dorit. Cu Kay trebuie să fii soție sau nimic. Căscă, de parcă ideea o plictisea peste măsură; apoi se duse la fereastră și trase perdeaua. Helen văzu că În scîndurile acoperite cu talc cenușiu erau mici spărturi, și Julia Își lipise ochiul de una, Încercînd să se uite afară. — Nu detești serile astea? o Întrebă ea. CÎnd nu știi dacă sună Alarma, și toate celelalte? E ca și cum ai aștepta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
spre stînga și coborîră un delușor. Uite, ăsta probabil că este Farringdon Road. Aici reapărură taxiurile și alți trecători, creînd un sentiment de spațiu liber - dar și unul Înspăimîntător, pentru că jumătate din clădirile de pe stradă erau avariate și acoperite cu scînduri. Julia o conduse pe Helen spre sud, spre fluviu. La un post de jandarmi, aflat Într-una dintre colonadele de sub viaductul Holborn, un bărbat le auzi și le fluieră. — Doamnele alea două! Trebuie să aveți un batic alb sau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
verde, crem și gri, și arătau mai rău ca niciodată În lumina albăstruie slabă. În hol era un vălmășag de paltoane, pălării și umbrele de damă. Pe o masă erau risipite hîrtii și corespondență neridicată. Bineînțeles, oberlichtul fusese acoperit cu scînduri, dar sticla anti-bombă de la ușa care ducea spre subsol strălucea cu pompă. Din spatele lui se auzea vocea unei fete, apoi altele: Primulă... Pansea... Viv Își aprinse lanterna. Telefonul era mai departe, Într-o nișă dincolo de sala de mese - Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Am auzit un monstru căzînd săptămîna trecută, și aș fi jurat că-i În Euston Road, dar s-a dovedit c-a fost În Kentish Town. Se duse la fereastră, trase draperia și se uită printr-una dintre crăpăturile din scîndurile cenușii date cu talc. Ar trebui să vezi luna, spuse ea. Este absolut superbă În noaptea asta. Dar Helen era atentă la bombe. Încă una, zise ea tresărind. Nu mai sta la fereastră. Oricum n-are sticlă. — Știu, dar... Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lăsă o clipă singură, se duse Încet la fereastră și se uită În piață prin crăpături. Vedea casele argintate de lumina lunii și, În timp ce privea, cerul era luminat de scîntei și flăcări sinistre; le simțea vibrația ușor, În frunte, prin scîndură. Tresărea la fiecare din ele. Se părea că nu mai avea nici o urmă de Încredere. Începu să tremure - de parcă și-ar fi pierdut deprinderea, trucul de a trăi În vreme de război, de parcă știa dintr-odată doar de amenințare, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dintre oameni e cu ea și o Încurajează. Îi arătă lui Kay pe unde să meargă. O lăsă pe Mickey să aibă grijă de cel rănit, și Începu să-și croiască drum spre spatele locului. Călca peste sticlă; o dată o scîndură cedă și se cufundă pînă la șold Într-un talmeș-balmeș de tencuială și lemne. Trosnetul scîndurii fu atît de ascuțit că o auzi pe fată țipînd. — Nu-i nimic, totul e bine, spuse cineva blînd. Kay scutură ușor lanterna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
O lăsă pe Mickey să aibă grijă de cel rănit, și Începu să-și croiască drum spre spatele locului. Călca peste sticlă; o dată o scîndură cedă și se cufundă pînă la șold Într-un talmeș-balmeș de tencuială și lemne. Trosnetul scîndurii fu atît de ascuțit că o auzi pe fată țipînd. — Nu-i nimic, totul e bine, spuse cineva blînd. Kay scutură ușor lanterna și desluși figura unui bărbat care stătea ghemuit pe moloz, la vreo șase metri. Își ținea brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
empatie. Cred că te doare, spuse ea În cele din urmă. O să vină un doctor. Trebuie să te mai ții Încă puțin. Apoi amîndouă Întoarseră capetele. Mickey Își croia drum spre ele, iar bocancii ei, ca ai lui Kay, făceau scîndurile să trosnească. — Ptiu, drace! zise ea cînd văzu toaleta. Apoi desluși figura fetei. Din nou, ptiu, drace! Ai dat de naiba. — O să ne scuzi, Îi zise Kay, dacă n-o să ne ridicăm? Se Întoarse spre fată. Ea e cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
stai acasă și să-l asculți. Degetele lui Helen erau reci și pline de nisip, dar palma și vîrfurile erau moi și supuse. Kay le apăsă mai tare, apoi le dădu drumul. — Uite c-a venit doctorul, zise ea, auzind scîndurile care trosneau. A propos, chestia aia că-i mai ușor afară, e un secret, adăugă ea Încet. Doctorița era o femeie alertă și frumoasă, de vreo patruzeci și cinci de ani, Îmbrăcată Într-o salopetă de stambă și pe cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ia puternic la bot. Stabilesc cu toți să mai tragem o băută noaptea târziu la cazinoul despre care știu că e Închis pentru renovare. Acum e ger și mergem prin zăpadă mare. — Rahat, suspin eu când văd ușile acoperite cu scânduri, acu obligatoriu mergem la unu din localurile astea de poponari, le spun eu, arătând spre Top of the Walk. — Io nu merg acolo, face mișto Inglis. Acolo n Shrubhill la masoni... — Ai ceva de ascuns? râde Ray. Și-a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
raze X. Soția lui Grady o însoțise personal pe Chrissy în camera de gardă, împreună cu Luis și un alt membru al echipei de protecție. - Aveam la un moment dat un profesor la facultatea de Drept, continuă Grady, țeapăn ca o scândură. Fusese procuror și apoi judecător. Odată, la curs, ne-a povestit că niciodată în cariera sa nu avusese de-a face cu un caz clar, zugravit exclusiv în alb și negru. Toate aveau, în opinia lui, nuanțe de gri. Griul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Klapka tăcea, parcă nici nu l-ar fi auzit. 5 Apostol Bologa își luă în primire bateria, mai stătu puțin de taifas cu comandanții de secție și apoi coborî în adăpostul subpământean să se odihnească. Se întinse pe patul de scânduri. Era prăpădit de osteneală și de nesomn, căci toată noaptea se zvârcolise, dar acum sufletul i se ușurase, parcă ar fi scăpat dintr-o cameră de tortură și parcă toate zbuciumările ar fi rămas acolo, în satul cu spânzurătoarea... De
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nouă! se gândea mereu cu bucurie. În sfârșit mi-am găsit calea... Au trecut șovăirile și îndoielile! De acuma, înainte"! O poftă de viață vajnică îi clocotea în piept. Când venea, dimineața, de la observator și se întindea pe patul de scânduri, adormea repede și visa numai fericire... Într-o după-amiază târzie se pomeni iar cu Klapka la baterie. Bologa, aducîndu-și aminte de îngrijorarea de deunăzi a căpitanului, se miră văzîndu-l foarte senin și zâmbitor, cu o mulțumire în ochi aproape provocatoare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zgomot, de frică să nu-ji descarce generalul mânia asupra lui. În mijlocul curții, Apostol Bologa se uită împrejur, parcă ar fi fost aici întîia oară în viață. Ograda era mare, cu gard de uluci spre uliță și cu poartă nouă de scânduri, deschisă. Câteva căruțe se înșirau în fund, lângă grajduri, iar automobilul cu care venise stătea părăsit, cu ușile căscate. Casa de piatră, acoperită cu olane vechi, vastă cât o cazarmă, era stropită cu urme de schije de pe vremea când a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vorbit vreo două săptămâni că vine pacea, că muscalii așa și pe dincolo... aș, palavre! De altfel, de pe aici s-au dus mai toate cătanele, de-abia au mai rămas de sămânță, din pricina depozitelor... poate le-ai văzut, barăci de scânduri, un oraș întreg, lângă drumul Feleacului... O întrerupse Rodovica, rumenă de sprinteneală, aducând mâncarea domnișorului. Pe când așternea masa, găsi și ea de cuviință să zică: ― Vezi, doamnă, cât de adevărate-s semnele la om? Toată ziulica mi s-a bătut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
De-o fi să zăbovești mai mult, n-o să te lăsăm pe drumuri. Uite, colo, în fund... Arătă cu degetul un mic chioșc de bârne, cu o ușă și un geam, cu coridor în față și cu trei trepte de scânduri, lipit de casa din dreapta. ― Crezi că aș încăpea eu în coliba aceea? zise Apostol, cercetând din ochi chioșcul cu luare-aminte. ― Cum nu!... La nevoie omul încape și în gură de șarpe, urmă primarul blând. Am făcut-o, acu-s vreo
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
datoria... La vreo treizeci de pași intrară cu toții într-un adăpost larg, luminat cu o lampă mare de petrol. In fața unui multiplu telefonic moțăia un sergent cu receptorul în cap, ca un bandaj de urechi. Pe un pat de scânduri horcăiau alți trei subofițeri, toți cu burta în sus, cu gura căscată și lucitori de sudoare. In colț, pe o masă cu multe hârțoage, domina un registru deschis. Telefonistul se trezi și întoarse capul, uluit, spre intrare. ― Ia cheamă, băiete
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Făcu un pas spre el, să-i întindă mâna. Își luă seama brusc și trecu fără să-l mai privească. Și, ieșind, tuși ca și cum ar fi vrut să-și curețe din inimă urmele înduioșării... Apostol ședea pe colțul patului de scânduri ca o stană de piatră. La spatele lui, horcăiturile reîncepură ca niște ferăstraie ruginite. Un soldat se lăsă pe vine, în ungherul de lângă ușă, cu arma în brațe și adormi numaidecât, pe când cellalt cîrliga când un genunche, când pe cellalt
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în dreapta, căutând barem casa Ilo-nei. Dar Lunca era ascunsă după coastă. Apoi se apropiară de braniștea cu spânzurații. Apostol nu voia s-o mai vază, și totuși o văzu de îndată ce trecură de cotitura a doua... Plecă fruntea în fundul căruței, două scânduri printre care fugea șoseaua înapoi... Caii, obosiți, cum dădură de umbră, își înceteniră trapul, până ce căzură la pas. Când zări sublocotenentul spânzurații, nu-și mai putu stăpâni uimirea și chiar o bucurie, parc-ar fi descoperit o mare noutate. ― Uite
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aminte, își curmă brusc veselia și, cuprins de rușine, se răsti la vizitiu: ― Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întocmai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic, în stânga, îl cutremură o spaimă ciudată și, ca o rugăciune, începu să murmure din buze: ― Dumnezeu... Dumnezeu... Repetând același cuvânt cu nădejde fierbinte, i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]