22,065 matches
-
sus mi-ar cerceta creierul? Nu mă gîndesc la Îngeri, ei au alt rost În univers: s-aducă vești care să mute lumea din loc, să ocrotească mutarea, mutîndu-le oamenilor cărările plănuite. Ei le vorbesc Mariei și lui Iosif În somn, ei Îl pun la Încercare pe Iacob, nelăsîndu-l să treacă, ei mută, la sfîrșitul sfîrșitului, planeta Într-o altă dimensiune. Umblă și ei cu precădere noaptea, ca demonii, se arată În visele oamenilor ori le taie calea la adăpostul Întunericului
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și țuica se arătau rar, iar băutura de căpătîi stoarsă la fața locului era pălinca de napi, altfel zicînd, sama hoanca de sfeclă, grea, dulceagă și puturoasă, dătătoare de dureri de cap o zi Întreagă și Încă o noapte fără somn, de-ți venea să-ți cufunzi tîmplele pe veci În apă rece. Localnicii, cine știe din pricina căror păcate, aveau greutăți cu darurile lăsate de Dumnezeu omului să le soarbă de nevoie ori de plăcere, precum apa, vinul și rachiurile. Fără
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Înlocui un cal cu unul de Împrumut și a-l lăsa pe cel beteag În grija unui om priceput pînă la următoarea lor misiune. Îi prinsese Întunericul pe drumul spre casă. După cîteva pahare de votcă, pe rus Îl luase somnul și sforăia sub blănuri. Pomean se ținea cu băgare de seamă la pasul cailor ca nu cumva să piardă șirul urmelor pe care veniseră În aceeași dimineață. I se păru Într-o clipită că neaua prinde a bate În albăstrui
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
soarele Își desena geometriile prin rețeaua de umbre Întinse pe sol de vergelele gardurilor de fier forjat. Mama s-a internat pentru un timp În spital Împreună cu mine. Într-o după-amiază, cînd m-am trezit de-a binelea dintr-un somn greu, mi-a spus: — Astăzi ți-au scos ochiul stîng. Te-au adormit la operație, dar ai plîns tot timpul tare, foarte tare, se auzea pe coridor!... CÎt de mic eram, am Înțeles că-n viața mea intervenise o schimbare
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
durează doi ani. La întoarcere, corabia trece iarăși pe lângă insula unde principele își abandonase familia. Coborând, îl întâlnește pe copil jucându-se cu scoicile de pe țărm, iar când se apropie de cadavrul soției, aceasta se trezește ca din mrejele unui somn adânc. Rugăciunile Mariei Magdalena o susținuseră doi ani de zile, iar pruncul crescuse și se înzdrăvenise sugând lapte proaspăt de la sânul unei moarte. Mai mult decât atât, femeia îi mărturisește soțului că parcursese împreună cu el și cu apostolul Petru toate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
putut. Apoi a înaintat singur, călăuzit de propriu-i suflet. Prin cețurile și umbrele noptatice ale copacilor începuse să se zărească ochiul de gheață. A înaintat spre mijlocul gheții. În adâncul ochiului întunecat, zăcea, încremenit, Soarele și alături de el dormeau somnul gheții făpturi cu chip de înger, de om, de păsări, de animale. A încercat să-și trimită răsuflarea fierbinte asupra gheții, dar suflul cald s-a risipit ca o pulbere de diamante deasupra și gheața a rămas neclintită. A pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
strigătele se îndepărtară, apoi se apropiară din nou, iarăși și iarăși se spărgea ceva lemne, sticlă... cine știe. Un fum acru și gros își făcea loc prin tavan. Apoi se făcu liniște. Nu știu cât a stat așa. Nu-i mai era somn. Încremenise de frică. Se priveau unii pe alții și nu îndrăzneau să vorbească. În pivniță era de mâncare, aveau și apă abia atunci văzu că pivnița era făcută exact ca și casa de deasupra mai puțin ferestrele. Dar, oricum, aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
uita în sus, cu ochii lui negri, rotunzi, mari și blânzi, undeva, peste umărul bătrânului. Îi părea rău, în inima lui de câine, că n-a putut să meargă cu bătrânul. Fiindcă el știa demult ceea ce copiii abia acum aflaseră : somnul și hrana, bucuria și îndestularea vin de acolo, din bucățica aceea de pâine pe care aproape că n-o vezi de mică ce e. De aceea oamenii trăiesc mult și se bucură. Fiindcă, atunci când rătăcesc drumul, vine El, îi caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lumina din ochi părea că trece prin corpul său străveziu, făcându-l să strălucească mai tare și mai tare... și, pe măsură ce îmbrăca strălucirea soarelui, copilul creștea, înălțându-se. S-a ridicat în picioare, și-a întins mâinile ca după un somn lung, mâinile i-au devenit aripi și, înainte de a se topi în cerul înalt și senin (de pe care dispăruse orice nor de ploaie), a șoptit: "Acesta e secretul vieții: să dorești prezentul, în fiecare clipă;: oamenii pe care i-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Spicul de grâu M-am trezit, ca de obicei, când se îngâna ziua cu noaptea. Mie-mi place să dorm, mai ales când știu că-i treabă dimineața așa că întotdeauna mă trezesc în zori, ca să pot trage un puișor de somn mai departe așa, ca și când ar mai fi o noapte întreagă de dormit. Zis și făcut. Mă întorsei pe partea cealaltă, dar somnul nu venea. Am stat cât am stat, m-am foit în așternut și pe urmă, nu știu cum, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
când știu că-i treabă dimineața așa că întotdeauna mă trezesc în zori, ca să pot trage un puișor de somn mai departe așa, ca și când ar mai fi o noapte întreagă de dormit. Zis și făcut. Mă întorsei pe partea cealaltă, dar somnul nu venea. Am stat cât am stat, m-am foit în așternut și pe urmă, nu știu cum, mi-am zis c-ar fi bine să mă scol. Știam de la văru-meu că venise cineva în satul nostru și că dimineața stătea întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ce treabă aveam eu cu oamenii ?! Eu așteptam. Mă uitam fix la apă și așteptam. Uneori, mi se părea că văd încrețindu-se apa, ca o tremurare... și o umbră de lumină trecând pe deasupra... dar ce folos ?! Câteodată mă prindea somnul și visam... visam apa și umbra de lumină și tremurarea și iarăși apa, care se făcea dulce... dulce... Alteori, chiar era de-adevărat și atunci se zvârleau toți înăuntru, care cum putea pe mine, cine să mă arunce ?! Și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
făcut... și uite, acolo, mai este unul care era mereu cu El... aștept să văd, când or să-i dea drumul, merg mai departe cu el... Doar de asta pot să merg, ca să merg după El... ...Aaa ! Am strigat în somn... că bine ziceți ! Am strigat fiindcă visam apa și pe El, plin de sânge, cum vorbea cu Tatăl Lui. Uite, nu mi-a dat prin minte până acuma că are tată... Cu atât mai bine, am să merg după El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
zis. A întors iar spre mine fața aceea de copil senină și frumoasă, scăldată în lacrimi : "Nu-mi amintesc decât ochii. Avea ochi de lumină, o lumină verde-albastră, ei înșiși erau lumina o lumină verde-albastră, așa i-am văzut în somn, era la început doar o lumină albă, nesfârșită, ca a soarelui de amiază, care inunda totul, dar blândă, mângâietoare, spre care lunecam plină de bucurie, apoi s-a făcut albastră-verde, unduitoare, ca o apă nesfârșit de adâncă și înmiresmată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
muntele respira, iar ceața atârna în nouri lungi pe crengile copacilor, pe frunze și flori. Când ușa casei s-a închis ("ca să nu iasă căldura", spun oamenii, fiindcă seara întotdeauna e răcoare și umed la munte), florile se treziră din somnul de peste zi. Era o noapte cu totul și cu totul specială noaptea în care și oamenii, și florile, și animalele vorbesc și înțeleg aceeași limbă. Oamenii au uitat demult asta, așa cum s-au uitat și pe ei înșiși și totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
după noi, uite-l , acu' îi în frunte, lătrând de mama focului, ca să ne apere adică !.... Ne-am izbit în ușa grajdului, că de acolo se vedea lumină! Și dac-o fi, să scoatem animalele dinăuntru ! Înnebunit de frică, de somn, de frig, nu mă gândisem că nu mirosea a foc, că nu se auzea nimic dinăuntru... Mițosul, deșteptul de el, mă apucase de cojoc și mă trăgea înapoi mârâind și scuturându-și capul ușor: mai târziu am înțeles părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
n-ar fi suit acolo, nici să-l pici cu ceară, se spunea că, dacă ajungi acolo, acolo-ți rămân oasele. Dar eu știam că, dacă stau acolo, am să-L văd din nou. Dacă adorm. Mergeam pe deal, dar somnul nu venea. Nici regele nu venea. Venea, în schimb, odată cu seara, liniștea aceea plină de lacrimi, care sfâșie sufletul și te lasă istovit și gol și plin de groază pe dinăuntru. Așa o fi când mori, îmi spuneam... De atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
copil speriat în puterea nopții... "Așa. Hai, deschide ochii și spune-mi ce-ai visat..." Cele două surori stăteau îmbrățișate, cea mare căutând s-o liniștească pe cealaltă, care începuse deodată să plângă și să strige cuvinte de neînțeles în somn... un singur cuvânt se auzea clar: "moare... moare..." Căuta s-o trezească și s-o liniștească, dar era îngrozită și ea. Nu știa de ce. Să fi fost coșmarul acela al surioarei ei, care se repeta de la moartea tatălui ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ochiului când mânca sau când mergea... sau când dormea, îl asculta când vorbea să vadă daca are glasul fratelui lor... cum altfel?! Doar cine a mai văzut mort de patru zile, înviat uite-așa, de parcă s-ar fi trezit din somn: nici măcar picioarele nu-i erau înțepenite, iar ea, care se temuse de miros... mirosul morții!... Nici măcar atunci nu folosiseră parfumul de nard, pentru fratele lor mort... iar acum ea, surioara ei, spărsese vasul în fața tuturor și unsese picioarele musafirului, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
până la urmă, chiar așa am făcut ! Plec spre El, uite-L în lumina de acolo, alb-sidefie, dulce și parfumată, dulce și blândă... dulce ca îmbrățișarea mamei, tandră, ca sărutul Martei (hei, parcă eu nu știam că ea ne săruta în somn și eu de-aia mă făceam că dorm, numai ca să mă sărute!), plină de curaj ca sărutul tatălui nostru... plină de viață și bucurie, lumina Lui... am să-mi las capul pe pieptul Lui și o să aflu toate... Alergam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acu' pe frate-miu și pe soră-mea să vină acasă... Lui nu I-am spus niciodată cât de mult Îl iubesc... dar El știe doar e Dumnezeu. Ai mei însă nu știu... Când eram mai mici, îi sărutam în somn pe fiecare... cum era să-i strâng în brațe și să le spun așa, nitam-nisam, că-i iubesc ?! Dar numai Domnul știe inima fiecăruia oamenii, nu. Lor trebuie să le spui ca să înțeleagă... și să le spui clar și niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de raze țesută pe mare, până a apus luna. Am spus pe urmă împreună cu el: "Tatăl nostru, care ești în Ceruri..." și m-am dus la culcare. Nu aveam nevoie să știu cum arată Tatăl nostru, ca să-L pot iubi... Dar prin somn, știam că sunt în brațele Lui și că, oricând, oriunde, sunt acasă fiindcă El e cu mine. Și în brațele Lui se odihneau și tata, și mama și era cald și bine și pace... Am dormit împăcat : ai mei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
noul venit pe lume, este clipa astrală plină de dumnezeire. Atunci nu te mai gândești la nimic altceva, ci doar ești pătruns ca de un fluid de prezența noii Întruchipări a vieții care respiră, mișcă și chiar zâmbește poate În timpul somnului profund; somn de recuperare după efortul deosebit În urma drumului de venire În această lume!. ― Te rog să nu te superi dacă am să spun că mi se pare că ai momente de efuziuni poetice, dragule! ― Poate nici nu știu prea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe lume, este clipa astrală plină de dumnezeire. Atunci nu te mai gândești la nimic altceva, ci doar ești pătruns ca de un fluid de prezența noii Întruchipări a vieții care respiră, mișcă și chiar zâmbește poate În timpul somnului profund; somn de recuperare după efortul deosebit În urma drumului de venire În această lume!. ― Te rog să nu te superi dacă am să spun că mi se pare că ai momente de efuziuni poetice, dragule! ― Poate nici nu știu prea bine să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
moment? Pe urmă vom vedea noi ce mai trebuie. ― Am cumpărat, scumpa mea. Ce face bărbatul? - a Întrebat Gruia, aplecându-se asupra copilului care dormea dus. ― El nu are probleme decât atunci când Îi este foame sau e Însetat... În rest, somn de voie... Acuma trebuie să-l Îmbrac. Până atunci, te rog să cauți o birjă. Da’ știi tu, iubitule... Una frumoasă, ca pentru un cavaler! Te aștept. Până În Piața Unirii, Gruia aproape că a alergat. Când a ajuns, s-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]