3,617 matches
-
se amestecă fără să poți alege, iar momentele sângeroase urmează momentelor de grație, uite-așa. Ai spune că omul este o pietricică aruncată pe un drum, ce rămâne zile întregi în același loc, și că un picior dat de un trecător o mișcă și o face să zboare prin aer, fără motiv. Și ce poate face o piatră? În casă era o tăcere stranie, care m-a făcut să-mi pierd zâmbetul. Mai era și impresia că nu locuise nimeni acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
iar climatul inospitalier al acestei lumi mă afectează mai puțin decât pe voi. În plus mintea mea se lasă... mai greu distrasă decât cea a oamenilor. Mă voi putea concentra mai mult asupra activității mele. ― Dacă nu te acostează vreun trecător, îl atenționă Ripley. ― Da, totul ar trebui să se desfășoare bine dacă nimeni nu mă va deranja. (Zâmbetul se lărgi) Crede-mă, țin la pielea mea, deși este sintetică. Nu sunt chiar așa de stupid. Dar cum alternativa este incinerarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Breasla Dogarilor reprezentată de un bărbat ce Învârte o doagă de butoi pe care sunt așezate În formă piramidală pahare pline cu vin. Conducătorul Paradei este Însoțit de doi Îngerași. Pe lângă costumele inedite, farmecul acestui vechi obicei este faptul că trecătorii sunt prinși de lole cu biciul de piele, În jurul taliei, fiind luați la dans. Apoi primesc drept recompensă o gogoașă. Pentru numele de „Lole“, În germană „Urzeln“, există o legendă: pe când Agnita era atacată de turci, o curajoasă localnică pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
zici... Mda... A pătruns șnițelul vienez în Moldova? Foarte puțin, luminăția-ta, se corectă repede Barzovie-Vodă. Numai la nord, până la Suceava. La Pașcani, de pildă, nu găsești picior de șnițel. — Și pe unde dracu’-a intrat? - se enervează viziriul. — Prin trecători, din Transilvania - răspunse temător Barzovie-Vodă. — Uite-așa se infiltrează dușmanul! - medita viziriul. Azi un șnițel, mâine-un vals, poimâine-o divizie întreagă. Te pomenești că-ți plac și hamburgării? Jur că n-am mâncat în viața mea! - grăi cu spaimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
strigă Abăluță, care era cam tare de acea ureche. — Vodă! - strigă tare Metodiu. Acasă-i Vodă? — Vodă? Acasă, acasă! - strigă Abăluță, bucuros că în sfârșit auzise ceva. — Ți-am spus, armaș Abăluță, să nu mai vorbești de capul tău cu trecătorii - spuse deodată umbra care se strecură pe parapet pe lângă armaș. Văd că nu pricepi. Bine. — Iertare, luminăția-ta! - păli Abăluță și se plecă până la pământ în fața noului venit. — Cine sunt și ce vor? - șuieră acesta printre dinți. — Sunt doi călugări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-mi să ridic acest pahar în sănătatea dumneavoastră, și, dacă tot trebuie să intrăm în pământ, măcar s-o facem cu burta plină! La mulți ani! — La mulți ani, Măria-Ta! - strigară în cor boierii. Afară, în fața porții domnești, un trecător care mergea repede, zgribulit, se opri și ascultă. Nu se mai auzi nimic. Trecătorul dădu din umeri și plecă mai departe, fluierând. Episodul 86 MICI DISCUȚII LA MASĂ După toastul lui Vodă, cinstitele fețe boierești se lăsară asupra blidelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în pământ, măcar s-o facem cu burta plină! La mulți ani! — La mulți ani, Măria-Ta! - strigară în cor boierii. Afară, în fața porții domnești, un trecător care mergea repede, zgribulit, se opri și ascultă. Nu se mai auzi nimic. Trecătorul dădu din umeri și plecă mai departe, fluierând. Episodul 86 MICI DISCUȚII LA MASĂ După toastul lui Vodă, cinstitele fețe boierești se lăsară asupra blidelor de Lipsca și începură a gusta cu mișcări stăpânite obișnuitul borș grecesc. Un sunet plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
meu ca o nebună. Pentru un moment ce a ținut o veșnicie, nu l-am mai văzut pe Simon. Toate barurile și cafenelele își aranjaseră mesele afară, iar copacii erau deși de-a lungul trotuarelor largi, aruncând umbre înșelătoare asupra trecătorilor; una din două persoane părea a avea părul blond sau poate asta era doar reflexia soarelui printre frunze. Dar, într-un final, de partea cealaltă a Haverstock Hill și continuând să meargă în josul dealului, i-am văzut binecuvântatul costum bleumarin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
un albastru Wedgwood, o priveliște uimitoare. Probabil că el era obișnuit cu priveliștea, dar dacă aș fi avut eu un birou ca acesta aș fi petrecut prima săptămână aici nefăcând nimic altceva decât să stau lângă fereastră, privindu-i pe trecătorii. —Sam, draga mea! a spus, ocolind biroul pentru a mă săruta pe obraz. Cu ce te pot ajuta? Era într-o dispoziție mult mai bună decât de obicei; m-aș fi așteptat exact la contrariu în timpul orelor de muncă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
m-am născut (decât Într-un colț de fotografie, un colț de acoperiș de stuh). - Nici măcar bojdeucă nu era, de să zici..., zice tata. Cândva, demult, fusese casă, dar noi am găsit o ruină, vecinii azvârleau În curtea ei gunoaiele, trecătorii Își făceau nevoile. Nu numai tufele de soc crescuseră mai Înalte decât acoperișul, dar și cele de boz, de ștevie, de brusture. Când am sosit noi la Mana, am Închiriat o odaie la Severin, tatăl lui Pantelimon: ziua era sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nostru este pilduitoare: menționat În documente Încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea (și, fiind o danie către mânăstire, exista de mai multă vreme), Mana a rezistat, renăscând din cenușa tuturor arderilor, a jafurilor, a trecerii tuturor „trecătorilor”: Tătari, Polonezi, Lituanieni, Turci, Suedezi, Cazaci, Ruși... Însă ceea ce nu izbutiseră focul și sabia năvălitorilor, ceea ce nu reușise armia rusească (cea care zicea că pornește războiul-sfânt Împotriva păgânilor, până la liberarea Țarigradului, dar se așeza cu nădejde În țările românești, prietene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și mai și! - Dar ziceați că le făceau ca să aibă unde-și muta șezutul de pe prispă - nu ședeau ei, tot ca pe prispă, dar mult mai sus? Nu priveau ei lumea de la Înălțime? - Ba da, Însă lumea care-i interesa: trecătorii... La ei răcneau, Întâi, ca la hoți; pe ei Îi rugau, Îi sileau să le cinstească harbujii... De fapt, nu voiau decât să le arate străinilor cât de Înalt, de Înflorit, de... scump e prepeleacul... FĂRĂARABIA - Ia să-mi spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
al Est-ului 2. Pe un punct din raza mea vizuală, cam pe la jumătatea mașinii mele, lumina de pe stradă se stinse brusc și ciudat. Poate se produsese un scurtcircuit pe undeva sau poate chiar sosise momentul să se stînga. Numărul trecătorilor crescuse vertiginos și nu erau numai femei care veneau de la cumpărături, ci și bărbați ce se Întorceau de la lucru. Cred că tocmai sosise un autobuz. Privindu-i, eram tentat să accept ideea că omul nu este altceva decît un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
traficului intens, așa că m-am hotărît să-mi las mașina În parcarea din fața stației S. Am trecut pe lîngă un cinematograf și am luat-o pe alee În jos. Zidurile zgrunțuroase, asfaltul plesnit, valea Întunecată erau parcă Întipărite pe chipurile trecătorilor În ale căror priviri se citeau oarecare licăriri de speranță. Freamătul era Însă iluzoriu și ceea ce am văzut eu nu era decît un bărbat pitit după un stîlp de telefon blindat cu afișe. Am urinat repede și am luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
deșertăciunii, o lume făcută pentru alte ființe decît fotografi, detectivi și hoți de buzunare. Faptul că stătea acolo nu mi se părea deloc normal și cu cît Îl priveai mai atent, cu atît Îți era mai greu să-l Înțelegi. Trecătorii nu se prea sinchiseau Însă de ființa aceea ciudată, poate pentru că era și el o părticică din spațiul respectiv, dispărînd printre picioare precum modelul de pe lespezi. Mi-a trecut prin minte, o clipă, că s-ar putea ca omul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
care se ridica o ceață albă. Tashiro Își termină whisky-ul și trecu la cuburile de gheață. Nu știu dacă asculta sau nu ceea ce vorbeam. Oricum, privea absent În gol. Îți lăsa impresia că se uită la o mulțime de trecători insensibili, care-și croiau drum pe lîngă el și-l ignorau. Am Înghițit și eu ce mi-a mai rămas În pahar și am mai comandat un rînd. Tashiro, nervos, și-a luat inima-n dinți și s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
lipsit de contur, Într-o gîngăveală asemănătoare unei halucinații auditive. Propriile mele simțuri, care se dizolvau Încet În Întuneric, continuau să se risipească și ele. Mi-am grăbit pașii Înspre zona luminată de neon. Încercam să imit și eu mersul trecătorilor ce se Îndreptau spre propriile lor ținte... Și eu cît mergeam mai repede, cu atît Îmi dădeam seama că altcineva, În urma mea, nu se lăsa cu nimic mai prejos, urmărindu-și ținta. Nu se găseau mulți trecători la ora aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și eu mersul trecătorilor ce se Îndreptau spre propriile lor ținte... Și eu cît mergeam mai repede, cu atît Îmi dădeam seama că altcineva, În urma mea, nu se lăsa cu nimic mai prejos, urmărindu-și ținta. Nu se găseau mulți trecători la ora aceea, dar pe strada principală taxiurile treceau unul după altul prin fața cinematografului... Mi-am văzut de drum, poate pentru că nu era nici unul liber, dar mai ales pentru că-mi doream ca pașii aceia ce venea În urma mea să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
zgîndăriți... N-am zis nimic... nici În semn de aprobare, nici de contrazicere, ci mi-am văzut mai departe de drum, cu același pas grăbit, ca o insectă de noapte atrasă de lumină. Am Început să bag În seamă și trecătorii. Tashiro nu mai scoase o vorbă cîtva timp dar, În cele din urmă, n-a mai rezistat și-a-nceput iar: — Din două motive am inventat povești ca aceea pe care ați auzit-o. Mi-a fost teamă... Înțelegeți?... la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de momentul de slăbiciune pe care l-a avut cît puteam de mult. Nici nu mi-am dat seama cînd s-au umplut străzile de lumină - un fel de zi artificială inserată În noapte - ritmul lunatic al timpului stimula pașii trecătorilor, fascinîndu-i. — Ei, poftim! Tashiro era teribil de Încordat și respira greoi. V-ați dat seama? Iar am spus o minciună. Minciunile-mi vin pe limbă una după alta, fără să vreau. Cred că-i o boală. SÎnt mincinos din născare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
afară, auzi? Afară, mă! ENȚICLOPEDIA ENCARTA Jean-Marc Luiza VASILIU Jean-Marc Restoux a stat cu mâna întinsă vreo 26 de ani, între Café de Flore și Deux Magots, adică în unul dintre cele mai șic locuri ale Parisului, a vorbit cu trecătorii în fiecare zi, a văzut crescând sub ochii lui trei generații de saintgermainezi, a fost măturător, asistent de lumini pentru spectacolele lui Léo Ferré și, brusc, s-a hotărât să candideze la primăria celui de-al șaselea arondisment. Asociația Salauds
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
de spectacol, ai schimbat realitatea și ai denaturat adevărul. Îmi amintesc că aveam live-uri în care trebuia să adunăm, pe panouri amplasate în anumite locații în oraș, mesaje de la oameni pe diferite subiecte. Mie îmi reveneau zilele în care trecătorii erau așteptați să transmită mesaje echipei naționale de fotbal, aflată în acea perioadă la Campionatul European de Fotbal. Începeam live-urile la ora 8 dimineața, când panourile erau curate. Niciun trecător nu se trezea la ora 7 dimineața pentru a
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
pe diferite subiecte. Mie îmi reveneau zilele în care trecătorii erau așteptați să transmită mesaje echipei naționale de fotbal, aflată în acea perioadă la Campionatul European de Fotbal. Începeam live-urile la ora 8 dimineața, când panourile erau curate. Niciun trecător nu se trezea la ora 7 dimineața pentru a veni să scrie mesaje pe perete. Șefii însă nu erau înțelegători și așteptau să transmiți live despre mesajele poporului. Ce puteam face? Ne rugam de trecători să scrie un mesaj. Măcar
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
când panourile erau curate. Niciun trecător nu se trezea la ora 7 dimineața pentru a veni să scrie mesaje pe perete. Șefii însă nu erau înțelegători și așteptau să transmiți live despre mesajele poporului. Ce puteam face? Ne rugam de trecători să scrie un mesaj. Măcar unul sau două, ca să putem începe transmisiunea. Uneori ne ignorau sau ne răspundeau în doi peri. Alteori, apelam la colegi (tehnicienii de pe fly, șoferii, producătorul de locație etc.). Nu mințeam prin nimic. Scopul nostru era
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
tehnicienii de pe fly, șoferii, producătorul de locație etc.). Nu mințeam prin nimic. Scopul nostru era să strângem mesajele oamenilor pentru echipa națională. Și colegii noștri erau suporteri prin urmare aveau dreptul să scrie. Uneori, văzând că scrie cineva la panou, trecătorii se opreau din instinct și atunci treaba noastră era mult mai ușoară. În concluzie, ar trebui să existe anumite limite în care putem aranja realitatea, iar acestea sunt dictate de etica profesiei, dar și de bunul simț al fiecăruia în
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]