7,094 matches
-
apartamentului său din hotelul Royal Ganeel. CAPITOLUL XII LUCY RALL ieși din cabina de comunicare prin teleecran a guvernului și traversă repede un alcov, când, deodată, se zări reflectată într-o oglindă energetică. Se opri instantaneu. Luminile exterioare clipeau atrăgător. Trotuarele străluceau cu o luminozitate care sfida noaptea. Rămase o vreme în fața imaginii ei inversate. Întotdeauna se socotise atrăgătoare, dar chipul aflat dinaintea ei era cam palid și inexpresiv. Cum stătea așa, cu privirea încordată, se gândi: "Oare asta a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
predicator nu mai luă taxiul. A doua zi dimineață, când Omid trebuia să dea ochii cu Corbul Alb, se simțea vlăguit de presimțiri sumbre. Își îmbrățișase băiatul cel mic, înainte să-l lase în fața școlii, iar copilul rămăsese trăsnit pe trotuar: taică-său nu făcea așa ceva niciodată. Când ajunse în biroul călăului său, ca un om mort pe jumătate, Omid își întinse gâtul spre comisar și vorbi precum un bărbat care se îmbătase: — Sarok, n-a venit niciunul din ei, nici
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ori. Clinchetul delicat broda o melodie pastelată cu peisaje vechi. ... Străzi pustii de provincie, grădini sleite sub soarele greu al amiezii, scaune de răchită și o păpușă de cârpă uitată într-un tufiș, un flașnetar șchiop abia cărîndu-și cutia. Pe trotuare, frunzele strivite își îngropau în praf sigiliul galben, ud... ― S-a făcut târziu, observă bătrâna. Ploua mărunt, cerul de octombrie plin de apă și funingine părea gata să cadă. O umbrelă roșie traversă strada și Melania Lupu se înveseli. ― E
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
interveni Raul Ionescu. Vă cerem un singur lucru! Să fiți cuminte. Adoptase instinctiv un ton protector. Sentimentul de jenă persista, avea senzația că persecută niște pantalonași și rochițe scurte care se mai distrează cu cercul și coarda, ori mâzgălesc pe trotuar pătratele unui șotron." La urma urmelor, n-o să li se întîmple nimic rău. Câteva ore dezagreabile, cel mult..." ― Da, da, repetă Dascălu, să fiți cuminți. Eu o să vă pun note la purtare, o să vă spun poezii... Behăi înveselit. Găsise pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pe Carlo. Din cauza lui intrase în bandă. Ce ciudat! Debutase în Italia, iar cariera lui se sfârșise tot acolo... Ceva perfect rotund, ca un cerc. Simți o dorință sfâșietoare să vadă din nou țara aceea minunată cu portocale roșii, cu trotuare murdare, cu femei grase și oameni gălăgioși, cu vinuri ușoare și galbene, grele și uleioase, cu soare și cu cer mult, imens care nu semăna cu nici un altul. " Aș vrea să mor acolo... Nu doresc nimic altceva, gândi Scarlat stăpînindu-și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mult... ― Indiscutabil... ― Totdeauna ne-am interesat unul de celălalt. Amicul Popa, cel puțin, rar își dezlipește urechea de ușa mea... Melania Lupu tuși îngrijorată. ― Domnul Matei glumește... ― Îl stimulează, bănuiesc, ambianța, observă maiorul. Bătrânul morocănos se postă ostentativ pe marginea trotuarului cu fața spre șosea. Sculptorul tremura de frig. ― Oricum ar fi, hotărîți-vă odată! Cu dubă, fără dubă, chestia e să ne cărăm! Trage al dracului stațiunea asta! Zări un taxi și ridică mâna. Mașina opri la câțiva metri. Cristescu începu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Matei se lăsă greu pe canapea. Comentă printre dinți: ― Nu prea ești abil, papa! Melania Lupu îi arătă din ochi șoferul și sculptorul tăcu. Getaxul demară. Bătrâna se întoarse cu cel mai fermecător surâs spre Cristescu și Azimioară, rămași pe trotuar, și flutură în dreptul buzelor grațios degetele înmănușate. ― Ce oameni încîntători! Continuă să zâmbească mult timp după ce maiorul și subalternul său nu se mai zăriră. * Cristescu se îndreptă spre cuier și începu să se îmbrace. Întâi fularul, apoi raglanul larg din
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Lentilele mari, negre, îi acopereau jumătate de obraz. ― Dacă te vede Alain Delon, s-a terminat! Melania Lupu urcă într-o mașină de piață care o lăsă aproape de Cimitirul Bellu. Parcurse câteva străduțe și se opri în umbra unui copac. Trotuarele pustii, acoperite de clisă, străluceau murdar. Prin perdele, se strecurau lumini gălbui, albastre sau de un roz intens. Trecu un cuplu fără să o observe. Melania Lupu prinse frânturi de discuție. ―... e inadmisibil... Cu două salarii și împrumută tot timpul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
care înțepa cerul prea jos, la vreo sută ― o sută douăzeci de metri, o clădire cu o înfățișare ciudat de sinistră. Afară nu era nici un semn care să arate ce se petrece înăuntru, doar o alee îngustă care ducea de la trotuar la o ușă simplă, deloc impresionantă, la nivelul străzii. În timp ce suna, încerca să și-l închipuie pe Gilbert Neelan îndreptîndu-se pe aceeași cale spre ziua morții, pășind în fața ușii și apoi dispărînd definitiv. Imaginea mintală nu părea completă și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
TREZI ÎN CURTEA DIN SPATE A UNEI CASE MARI ȘI PUSTII. EXISTA OBIȘNUITA PELUZĂ VERDE, GRĂDINA ÎNFLORITĂ, GARAJUL PENTRU AUTOAVION ȘI UN GARD ÎNALT CU POARTĂ. POARTA SE DESCHISE UȘOR DIN INTERIOR DÎND SPRE O FUNDĂTURĂ A UNUI BULEVARD, CU TROTUARE MICI, LIPITE DE ZIDURILE CASELOR. CEVA MAI DEPARTE HEDROCK VĂZU O ARTERĂ LARGĂ CU CIRCULAȚIE INTENSĂ. SE GRĂBI ÎNTR-ACOLO, NERĂBDĂTOR S-O IDENTIFICE PENTRU A PUTEA JUDECA LA CE DISTANȚĂ SE AFLĂ DE NAVA COSMICĂ. DACĂ ȘTIA UNDE SE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
SPLENDOAREA NOPȚII SCÎNTEIETOARE. TOTUL PĂREA NORMAL, DAR EL STĂTEA ACOLO RĂBDĂTOR ȘI ÎN LUMINA EXPERIENȚEI CÎNTĂREA DIN OCHI PERSOANELE CARE TRECEAU PE LÎNGĂ EL, EVALUÎNDU-LE CARACTERUL DUPĂ EXPRESIA FEȚEI. ȘI NU-I TREBUI MULTĂ VREME PÎNĂ SĂ DESPRINDĂ ADEVĂRUL: TROTUARELE MIȘUNAU DE AGENȚI AI GUVERNULUI IMPERIAL. GONISH SE ÎNCRÎNCENĂ LA FAȚĂ. CONSILIUL FĂURITORILOR DE ARME INSISTASE CA ÎNTÎLNIREA LOR SĂ SE PRODUCĂ ÎN PUBLIC. ERA DE ÎNȚELES CĂ POLIȚIA SECRETĂ GUVERNAMENTALĂ SĂ IA MARI PRECAUȚII, PRECUM ȘI CA MAIESTATEA SA SĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
a chemat pe subofi țerul de la magazia de îmbrăcăminte și armament și a dat ordinul să mă echipeze și să dea armamentul din dotare. Amș fost echipat cu ce au găsit. O pereche de bocanci mari de hârâiau pietrele pe trotuare încât și pisica data de mama ca zestre, de pe prispa casei mă auzea de departe când mă apropiam de casă. Și astfel, în loc să ajung învățător după dorința mamei, am ajuns milițian (cum se zice din popor - din cal - măgar). Odată
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
fi plictisit de asta, cum mă plictisisem și de alte isprăvi nu mai puțin stingheritoare, dar au intervenit două întîmplări, una după alta, care m-au făcut să nu cedez atât de repede. Un agent de circulație, proțăpit pe marginea trotuarului, m-a lovit de mi-a țâșnit sângele pe nas fiindcă mă uitasem la el chiar în clipa când am zis ceva despre Dumnezeu și a avut impresia că l-am înjurat. "Să se învețe minte, bine i-ai făcut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a decurs altfel de cum am crezut. Când l-am apucat pe G. de braț, el s-a smucit și s-a aruncat asupra mea. Apărîndu-mă, l-am împins și s-a lovit cu capul de zid. S-a prăbușit pe trotuar. M-au trecut sudori reci. Din fericire, fiind târziu nu trecea nimeni pe stradă. Felinarul din colț arunca o lumină chioară pe obrazul lui G. care zăcea în nesimțire la picioarele mele. Nu știam ce să fac. Să fug? M-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu pricepi? Nu vezi ce fac trecătorii? M-am uitat din nou. Nici de data aceasta n-am observat nimic neobișnuit. Pietonii traversau strada și, cum zăreau zidurile închisorii, cu santinelă la poartă, tresăreau și se trăgeau înapoi, pe celălalt trotuar. ― Nu observ nimic anormal, iertați-mă, i-am zis. ― Dar normal? sări directorul încă și mai enervat, ștergîndu-și încă o dată chelia transpirată cu batista plină de pătrățele. Ce vezi normal? ― Oamenii se tem de închisoare, domnule director. Le e frică
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
țigară; pe urmă s-a răzgândit. ― Nu, deținuții n-au voie să fumeze în biroul directorului, mi-a explicat el. Neavând ce face, m-am uitat pe fereastră. Am zărit aceiași pietoni care treceau, tresăreau și se duceau pe celălalt trotuar. În depărtare se vedea capătul unui parc. Un măturător de stradă culegea hârtii cu un băț care avea un cui în vârf. În dreapta, se zărea un magazin cu două trepte în față. Cumpărătorii se înghesuiau să intre și să iasă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cei mai săraci dintre clienții săi. Pe aici strângerea gunoaielor se făcea mult mai târziu și mașina doctorului, care mergea de-a lungul drumurilor drepte și prăfuite ale acestui cartier, atingea în treacăt lăzile pline cu resturi, lăsate la marginea trotuarului. Pe o stradă de-a lungul căreia trecea astfel, doctorul numără o duzină de șobolani aruncați pe rămășițele de legume și de cârpe murdare. Pe primul său bolnav l-a găsit în pat, într-o încăpere care dădea în stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cafenelelor. Concetățenii noștri, uluiți, îi descopereau în locurile cele mai frecventate ale orașului. Piața Armelor, bulevardele, promenada Front-de-Mer erau, din ce în ce mai departe, mânjite. Curățat în zori de guzganii săi morți, orașul îi regăsea încetul cu încetul, din ce în ce mai numeroși, în timpul zilei. Pe trotuare i se întâmpla de asemenea nu numai unui trecător nocturn să simtă sub talpă masa elastică a unui cadavru încă proaspăt. Ai fi zis că însuși pământul, în care erau înfipte casele noastre, se curăță de încărcătura sa de secreții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
foarte scurt. Gura este arcuită, cu buzele pline și aproape întotdeauna strânse. Are întrucâtva înfățișarea unui țăran sicilian cu pielea lui arsă de soare și hainele lui în tonuri veșnic închise, dar care îl prind bine. Umblă repede. Coboară de pe trotuare fără să-și schimbe mersul, dar de două ori din trei se urcă pe trotuarul opus făcând o mică săritură. La volanul mașinii e distrat și lasă adesea semnalizatorul de direcție aprins, chiar după ce a luat curba. Totdeauna cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
unui țăran sicilian cu pielea lui arsă de soare și hainele lui în tonuri veșnic închise, dar care îl prind bine. Umblă repede. Coboară de pe trotuare fără să-și schimbe mersul, dar de două ori din trei se urcă pe trotuarul opus făcând o mică săritură. La volanul mașinii e distrat și lasă adesea semnalizatorul de direcție aprins, chiar după ce a luat curba. Totdeauna cu capul gol. Aer de om informat" Cifrele lui Tarrou erau exacte. Doctorul Rieux știa el ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de grup de copii. Jucau șotron și țipau. Dar unul dintre ei, cu părul negru, lipit, cărarea perfectă și obrazul murdar, îl fixa pe Rieux cu ochii lui limpezi care te intimidau. Doctorul își întoarse privirea. Cottard, în picioare pe trotuar, îi strânse mâna. Reprezentantul comercial vorbea împiedicat, cu o voce răgușită. De două sau de trei ori s-a uitat în urmă. ― Oamenii spun că ar fi epidemie. E oare adevărat, domnule doctor ? ― Oamenii spun multe totdeauna, e firesc, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lui Rieux s-a răspuns că stocul de securitate era epuizat și că se începuse fabricarea altuia. În acest timp, și din toate cartierele mărginașe, primăvara sosea în piețe. Mii de trandafiri se vestejeau în coșurile vânzătorilor de-a lungul trotuarelor și mirosul lor dulceag plutea în tot orașul. Aparent, nimic nu se schimbase. Tramvaiele erau tot pline la orele de vârf, goale și murdare în timpul zilei. Tarrou îl observa pe bătrânel și bătrânelul scuipa pisicile. Grand venea acasă în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe cerul înserării, devenea mai strident peste oraș. Nu mai era pe măsura amurgurilor de iunie care, în orașul nostru, îndepărtează orizontul. Florile pe piețe nu mai ajungeau boboci, se deschideau înainte și, după vânzarea de dimineață, petalele lor acopereau trotuarele prăfuite. Se vedea limpede că primăvara își sleise puterile, că se risipise în miile de flori care se deschideau pretutindeni în grădini și că acum avea să ațipească, să se strivească încet sub dubla apăsare a ciumei și a căldurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
care copiii și-au adus totuși partea lor." Când Rieux a ieșit, un vânt violent a năvălit cu putere prin ușa întredeschisă și i-a izbit în plin pe credincioși. Aducea în biserică un miros de ploaie, o mireasmă de trotuar ud care îi lăsa să ghicească înfățișarea orașului înainte ca ei să fi ieșit. În fața doctorului Rieux, un preot bătrân și un tânăr diacon care ieșeau în acest moment, au avut de furcă să-și țină pălăria pe cap. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
privirea rătăcită. Rieux i-a luat mâna. Ardea. \ Trebuie să te duci acasă. Dar Grand îi scapă și aleargă câțiva pași, apoi se oprește, desface brațele și începe să se legene înainte și-îndărăt. Se învârte în loc și cade pe trotuarul înghețat, cu chipul mânjit de lacrimile care continuau să-i curgă. Trecătorii priveau de departe, opriți locului, neîndrăznind să mai înainteze. A trebuit ca Rieux să-l ia pe bătrân în brațe. Acum, în patul său, Grand se înăbușea: plămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]