KorAP: Find »[drukola/base=ud & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...114 115 116 ...159 >

3,966 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

microfon și a citit o pagină scrisă de mâna lui. Cuvinte retorice, inutile, care i-ar fi plăcut tatei. Era probabil un bun prieten al lui, citea cu vocea încărcată de o durere autentică și strângea în mână o batistă udă de lacrimi. Avea un aer extravagant, amabil și respingător în același timp, toată figura lui, de la păr la haine, era îngălbenită de nicotină. Pe pajiștea din fața bisericii fuma. Mi-a strâns mâna, încercând să mă îmbrățișeze, dar m-am ferit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ți apărea în fața ca o geamandură. Îi plăcea la nebunie să pălăvrăgească în apă și avea o mulțimes de lucruri de povestit, deoarece călătorea încontinuu. Elsa devenea vânătă lângă ea. Raffaella, în schimb, nu simțea frigul, costumul ei era întotdeauna ud chiar și după apusul soarelui. Ochii mi se opriră fără motiv pe coapsele ei robuste. Îmi abătu privirea cu obișnuita-i ironie. Râse. — Ce să-i faci, spuse, arătând spre Elsa, slabele au întotdeauna o prietenă grasă. Își luă rochia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
acasă la Gabry și Lodolo, în interiorul unui cerc de torțe ale căror flacări se alungeau în bătaia vântului. Fețe bronzate îmi ieșeau în întâmpinare, dinți albi în întuneric. Eram îmbrăcat cu costumul din in de culoare deschisă, fără cravată, părul ud încă pe ceafă îmi dădea un fior răcoros care îmi pătrundea sub cămașă. Îmi lăsasem barba să crească în voie, ca la fiecare sfârșit de săptămână. Cu o cupă în mână salutam în dreapta și în stânga. Supus ca un apostol. Lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Cu un singur ochi i-am văzut degetele atingând cheia, în timp ce expresia feței i se schimba, de-abia o vedeam, dar intuiam că o năpădea un sentiment precis. Prinse cheia și o cântări între degete: își dăduse seama că era udă. Privi în jur în întuneric, apoi ochii i se îndreptară în direcția mea. Acum mă va descoperi, va veni să mă scuipe în față. Făcu doi pași, apoi se opri. Luna o lumina ușor. Stăteam aplecat în spatele scheletului mașinii arse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
dat cu ochii peste cimpanzeul care, pe perete, își îmbrățișa biberonul. Era identic cu Manlio. I-am zâmbit așa cum se zâmbește unui prieten puțin prostuț. În baie apa curgea zgomotos, apoi se opri. Câteva zgomote și ea era deja afară. Ud, părul ei galben părea de lemn. Avea un halat bej pe ea. Își legă cordonul de flotir și suspină mulțumită. — Pun pastele la fiert. Se întoarse în bucătărie. Când trecu pe lângă mine, îmi lăsă în nări un miros de talc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
scuipat al meu? În noaptea aceasta ești singură cu bagajul tău pe peronul unui tren care se duce și pe care l-ai pierdut. — Nu te culci? Mă întind lângă mama ta care a făcut duș și are încă părul ud. Șuvițe aspre îi înconjoară chipul, citește. Mă strâng în partea mea, îi simt mâna foșnind pe țesătura pijamalei mele. — Cine știe cum va fi? Mă întorc puțin. — Copilul. Nu reușesc să mi-l imaginez. Va fi ca tine, foarte frumos. — Poate e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
simt mâna foșnind pe țesătura pijamalei mele. — Cine știe cum va fi? Mă întorc puțin. — Copilul. Nu reușesc să mi-l imaginez. Va fi ca tine, foarte frumos. — Poate e o fetiță, a aplecat cartea, urâtă ca tine. Se apropie, șuvițele ei ude mă ating. Ieri noapte am visat că era fără picioare, că se năștea și nu avea picioare... — La următoarea ecografie va avea deja picioare, fii liniștită. Se întoarce în partea ei și începe să citească. — Te deranjează lumina aprinsă? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
parcate, stâlpii care se aplecau furișându-se în propria lor lumină, până și terasele și streșinile. Ca și cum trupul său uriaș ar fi dominat orașul. Am îmbrățișat un copac. M-am trezit brusc cu corpul lipit de un trunchi mare și ud. Strângându-l, îmi dădeam seama că dorisem să o fac și alte ori, dar că numai acum o descoperisem. Poate s-a sinucis, de aceea nu mi-a răspuns la telefon. Mâna gri îi atârnă în afara vanei, acolo unde rugina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
în colțul în care mă ascunsesem. M-a găsit și mă mângâie pe cap, iertător ca un preot care iartă un asasin. Dar meritam eu atâta milă, fetițo? În colțul acela întunecat, un nenorocit mă primea, mă călăuzea. Pe strada udă pe care el visa și unde visam și eu acum, lipit de damful acela de viață, căreia nu-i aparținea nimic, departe de casa mea cu parchet și whisky. Pentru mine așa era dragostea, orfană și lipită de piele, dragostea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cadă, ușoară și continuă. Conduceam în lumina aceea șovăielnică și din când în când farurile vreunui automobil îmi băteau în ochi. Două călugărițe filipine așteptau în stația de autobuz, sub două umbrele mici, un bar deschidea, un teanc de ziare ude leoarcă zăceau lângă un chioșc închis încă. Am ajuns obosit, epuizat de noaptea aceea densă și nedormită. Acum voi dormi în brațele ei. Și doar mai târziu ne vom primi viitorul. Dădusem deja o bătălie în timpul acelei lungi nopți. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
care o aveam de ea. — Cum te simți? — Bine. I-am pus mâna pe burtă. — Și el... el cum se simte? Nu a răspuns, Angela. Începeam să simt greutatea holului din spatele nostru și a frigului care îmi pătrundea prin hainele ude. I-am luat mâinile să i le duc împreună cu ale mele pe pântecele ei, care respira sub hainele prea subțiri pentru anotimpul acela deja friguros, pentru zorii fără soare. Mâinile ei s-au lăsat conduse fără nici o împotrivire, ca două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
nu atât de imperfect ca noi. Noi facem munca murdară. Sunt în baie, aplecat deasupra bideului plâng, ținându-mi capul în mâini. Peste puțin va veni o cameristă să arunce pe jos cearșafurile pe care se află o mică pată udă care s-a prelins din intimitatea Italiei. O pată pe care am sărutat-o. Când ieșim din cameră și mâna mea întârzie să stingă lumina, Italia se întoarce să privească pentru ultima oară pata aceea de întuneric care se închide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
se învârtea pe lângă ea fără rost ca și cum nici el nu și-ar mai fi găsit locul. Această frenezie o apuca brusc. O descopeream urcată pe o scară și spălând geamurile sau lampadarul. Curăța, dar uita lucrurile peste tot, un burete ud pe masă, mătura lângă un scaun. La fel făcea cu ea însăși. Avea ochii perfect machiați, părul legat, dar nu era atentă, se ducea la w.c. și se întorcea cu o bucată din fustă în ciorapi. Mă apropiam și-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
în interior. Mama ta mi-a cerut să merg cu ea să cumpere lucrurile pentru tine. La șase după-masa era întuneric deja și ploua. Elsa scutură umbrela, o puse în coșul de lângă intrare, își atinse părul să vadă dacă este ud și mă căută cu privirea în spatele ei. Deasupra noastră atârnau o grămadă de animăluțe din pluș prinse cu ventuze din gumă de tavan. În raionul dedicat distracției copiilor erau jocuri din plastic cu colțurile rotunjite, iar fetele de la casă, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
pe trotuarul de vizavi, mă uit într-o parte și în alta, Italia a dispărut. Mă opresc în pragul unui bar plin de oameni care stau în picioare lângă tejghea, așteptând să se temine furtuna. Se simte miros de rumeguș ud și de ketchup, Italia nu e nici acolo. Acum nu mai știu unde s-o caut, dar alerg, o apuc pe prima stradă care îmi iese în cale și care dă într-o străduță, strâmtă și întunecată, unde ploaia cade

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
își ține capul sprijinit între mâini. Îi privesc ceafa aplecată. Nu mai are părul de paie, acum îl are scurt, negru, lipit de pielea capului ca un ciorap lucitor. Acolo îmi așez mâna, pe capul incredibil de mic, pe părul ud. Tresare, gâtul, spatele îi vibrează ca și cum ar fi fost atinsă de o lovitură de bici. Nu mă aștepta. Chipul îi este o mască macerată de apă, dinții îi clănțăne sub buzele strânse. Ascult bătaia nebună a dinților pe care Italia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
bici. Nu mă aștepta. Chipul îi este o mască macerată de apă, dinții îi clănțăne sub buzele strânse. Ascult bătaia nebună a dinților pe care Italia nu reușeste s-o țină în frâu. Stau în fața ei, foarte aproape de ea. Impermeabilul ud leaorcă îmi apasă umerii, apa îmi pătrunde pe gât între pielea caldă și haine. Am alergat, respir cu gura deschisă, în timp ce ploaia mi se scurge pe față. Am un balon roșu în mână. Ce mică este, strânsă în corpul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
leaorcă îmi apasă umerii, apa îmi pătrunde pe gât între pielea caldă și haine. Am alergat, respir cu gura deschisă, în timp ce ploaia mi se scurge pe față. Am un balon roșu în mână. Ce mică este, strânsă în corpul ei ud leoarcă, cu picioarele albe întinse pe trepte, într-o percehe de cizme scurte până la glezne, lucind din cauza apei. E grozav s-o regăsesc, e minunat. Pare mai tânără. Pare o fetiță bolnavă. Pare o sfântă. Apa îi șterge trăsăturile. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
s-o regăsesc, e minunat. Pare mai tânără. Pare o fetiță bolnavă. Pare o sfântă. Apa îi șterge trăsăturile. Nu-i rămân decât ochii. Două bălți strălucitoare care mă scrutează în timp ce rimelul negru îi curge pe obraji ca o funingine udă. Este singură cu oasele ei, cu ochii ei. Este ea, câinele meu pierdut. — Italia... Și numele ei se rostogolește pe strada aceea întunecată și îngustă, printre zidurile care o închid. Își duce mâinile la urechi, își clatină capul, nu vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
în fața ei, îi prind brațele. Se zbate, dă din picioare. Pleacă de aici..., spune printre dinții care continuă să-i clănțăne. Pleacă de aici... pleacă! — Nu, nu plec! Acum eu sunt câinele, îmi aplec botul spre ea, în poala ei udă. Se simte un miros puternic în hainele acelea ude. Apa a trezit un vechi miros cuibărit în țesătura moale a jachetei de lână. E un miros de animal transpirat, de naștere. Iar eu sunt deja un fiu, tremur îngenuncheat pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
picioare. Pleacă de aici..., spune printre dinții care continuă să-i clănțăne. Pleacă de aici... pleacă! — Nu, nu plec! Acum eu sunt câinele, îmi aplec botul spre ea, în poala ei udă. Se simte un miros puternic în hainele acelea ude. Apa a trezit un vechi miros cuibărit în țesătura moale a jachetei de lână. E un miros de animal transpirat, de naștere. Iar eu sunt deja un fiu, tremur îngenuncheat pe trepte, în timp ce potopul cade peste noi. Îi înconjur cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
am petrecut departe unul de celălalt. Suntem iarăși noi, mai bătrâni cu vara care a trecut, înghesuiți sub o poartă cu apa care curge de pe terase, în parfumul grădinii ude din spatele nostru, noi cu trupurile călduțe și aburinde sub hainele ude, noi încă o dată pe stradă ca două pisici. Îi ating genele cu limba. Și-a scos chiloții și îi strânge în mână. Ține picioarele deschise ca o păpușă în cizmulițe lucioase de apă. Îmi mișc spatele, pătrund în ea, în timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
curge încet, ca o rufă stoarsă care-și lasă ultimele picături. — Ce este? Arată-mi. Suntem iarăși noi, încă o dată așezați într-un bar, la masa cea mai retrasă. În spatele Italiei se văd lambriurile închise la culoare. Masa îngustă e udă de coatele noastre ude. Sub masă genunchii ni se ating, în timp ce pe tălpi ni s-au lipit câteva șervețele de hârtie. Am făcut greșeala să așez punga sub masă, nu mi-am dat seama ce fac. Italia o trage spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
rufă stoarsă care-și lasă ultimele picături. — Ce este? Arată-mi. Suntem iarăși noi, încă o dată așezați într-un bar, la masa cea mai retrasă. În spatele Italiei se văd lambriurile închise la culoare. Masa îngustă e udă de coatele noastre ude. Sub masă genunchii ni se ating, în timp ce pe tălpi ni s-au lipit câteva șervețele de hârtie. Am făcut greșeala să așez punga sub masă, nu mi-am dat seama ce fac. Italia o trage spre ea. Rețin punga: — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
câteva șervețele de hârtie. Am făcut greșeala să așez punga sub masă, nu mi-am dat seama ce fac. Italia o trage spre ea. Rețin punga: — Nu-i nimic. — Arată-mi. Și rochița cu volane de tafta iese la iveală udă și înfoiată. — E fetiță? Dau din cap cu privirea aplecată spre pâlnia pe care am făcut-o cu mâinile sprijinite de masă. Mă impresionează vederea acelui material candid între noi. Cu mai puțin de o oră în urmă eu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]