5,154 matches
-
Vitellius. Încă se mai gândea la mânia care-l cuprinsese în clipa când Salix se prăbușise în arenă, mort, și care-l făcuse să uite orice teamă și să se năpustească în pulvinar având în minte un singur obiectiv. Era uimit că fusese capabil de un sentiment atât de violent, pe care nu-l cunoscuse până atunci. Cineva suspină lângă el. Valerius se întoarse brusc. Pe grămada de paie, lângă el, era întins un bărbat. Avea vreo douăzeci de ani. — Dormeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Flamma și o izbi puternic de pământ, cum îl învățase Proculus. Mișcarea de apărare, pe care Valerius o executase rapid, făcu tridentul să zboare din mâna lui Flamma. Acesta se dădu înapoi câțiva pași, deposedat de principala sa armă și uimit de abilitatea cu care începătorul reacționase la atacul său. Ignorând strigătele entuziasmate ale publicului, Valerius se hotărî să profite de debusolarea adversarului. Înaintă repede, cântări dintr-o privire poziția lui Flamma, apoi, cu un gest neașteptat, îi înfipse brusc vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privea pe băiat. — Mi se pare că ne-am mai întâlnit, dar... Băiatul îl întrerupse. — Vreau să-ți vorbesc despre jocurile de mâine, zise agitat. Știu că Vitellius a poruncit să nu afle nimeni despre ce a născocit el ca să uimească poporul... Nici măcar voi, gladiatorii care veți lupta. Tu nu știi ce vă așteaptă. Valerius simți stomacul strângându-i-se dureros. Uneori, vechea spaimă revenea, chinuindu-l, dar învățase s-o învingă. Respiră adânc, redobândindu-și calmul. — Te ascult... dar grăbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
împăratului. 37 Era limpede că noul împărat voia nu doar să-i egaleze, dar și să-i depășească pe înaintașii săi în privința jocurilor. Vitellius știa că, de la Caesar până la Nero, toți împărații organizaseră munera fastuoase în cinstea zeilor, pentru a uimi poporul. Știa că, pentru a-și atrage bunăvoința Romei întrecându-i în fantezie pe cei ce locuiseră în Palatul Cezarilor înaintea lui, trebuia să distreze mulțimea organizând mereu serbări, s-o uimească cu invenții mereu noi, s-o lase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
organizaseră munera fastuoase în cinstea zeilor, pentru a uimi poporul. Știa că, pentru a-și atrage bunăvoința Romei întrecându-i în fantezie pe cei ce locuiseră în Palatul Cezarilor înaintea lui, trebuia să distreze mulțimea organizând mereu serbări, s-o uimească cu invenții mereu noi, s-o lase să lenevească. Distribuirea gratuită de grâu nu era de-ajuns ca să-și atragă bunăvoința plebei; trebuia să-i îndrepte atenția asupra faptelor falșilor eroi ai spectacolului, ca s-o țină cât mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
face și mai periculos. Valerius ridică piatra pe care o purta la gât și o privi: era transparentă ca o piatră magică. Dacă aș ucide, ceva s-ar frânge în sufletul meu... Ar dispărea o parte din mine însumi. Rămase uimit de cuvintele acelea pe care le rostise deodată, ca și cum, în lunile petrecute la Ludi, fiecare gest al său, fiecare rugăciune, fiecare noapte petrecută îmbrățișând-o pe Velunda i-ar fi îmbogățit conștiința, fără ca el să-și dea seama. Dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atacurile imprevizibile ale lui Skorpius. Fu rănit o singură dată, deasupra genunchiului; carnea sfâșiată dădu la iveală albeața osului, apoi sângele țâșni, scurgându-se pe picior și pe ocrea. Valerius nu scoase nici un strigăt; continuă să alerge. Marcus îl privea, uimit de felul în care își stăpânea durerea. Secutor-ul îl ajunse pe Skorpius din urmă și îl atacă. Își înfundă sica în umărul lui, puțin deasupra axilei, și răsuci lama în carne, încercând să taie tendoanele. Skorpius gemu și se retrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care îi credeam cei mai buni prieteni. Mă frământă atâtea întrebări care își caută răspunsul, atâtea neliniști și teama aceea febrilă în fața enigmelor vieții. Ironia, nepăsarea și ușurința cu care trec majoritatea colegilor mei peste apostrofări și eșecuri mă uimesc! Eu mă blochez și nu mai pot rosti nici un cuvânt, îmi înnod degetele, brațele deodată sunt lungi și nu le găsesc locul, iar aerul devine greu, cremos, irespirabil. În acele momente aș vrea să pot să fiu ca ei, dar
“Ah, aceşti adolescenţi”. In: ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]
-
chitanțele și acele de siguranță, caramelele și tabletele de medicamente homeopate... Domnișoara Jyotsna duse mâna tremurândă la gură. Sângele îi îmbujoră fața. Păstrase strict secretă datoria ei de la magazinul de sariuri. Ce mai știa Sampath despre ea? Auzise că îi uimise pe adepții templului lui Krishna cu clarviziunea sa; acum își folosise puterile ca să o examineze pe ea. Îl înghionti cu cotul pe domnul Gupta. — Fii respectuos cu el, îi spuse, surprinzându-l cu nota cea nouă, reverențioasă, a vocii sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
se văită din nou. — Offff, offfff, offfff, răspunse disperată. Poate că plângea de mila lumii, se gândi Ammaji. — Uită-te la dinții mei, și-i arătă lui Pinky, în încercarea de a o înveseli, un rânjet fioros de culoarea curry-ului. Uimită de galbenul strălucitor, Pinky se opri preț de o clipă. — În fine, ce mai contează la vârsta mea? spuse Ammaji mulțumită de reacția nepoatei sale. Supse din dinți aroma cinei. Că sunt galbeni, albaștri sau negri, tot e mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sus astfel ca umbra lor să se reflecte pe trunchiul iluminat din fața sa și-și privea degetele mișcându-se, compunând o floare de lotus cu petale care se deschideau și se închideau, un pește înotând, o cămilă balansându-se. Era uimit de gradul de sofisticare al umbrelor pe care le făcea. Își lăsă degetele să se miște ca un păianjen ce străbătea în grabă scena improvizată din copacul pe care soarele își pusese pecetea. Picioarele acelea de insectă zorită îl făcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
o înfurie la culme, astfel că-și petrecu câteva zile plângând până când îi veni ideea atât de veche să-l mituiască pe lăptar să ducă și să aducă bilețele. În acest mod minunat, Pinky și Hungry Hop își cultivară iubirea, uimindu-și familiile cu buna dispoziție într-o situație care altora nu le părea deloc amuzantă. 17 Lucrurile merseseră din rău în mai rău și mulți dintre locuitorii Shahkot-ului nu erau în cea mai bună dispoziție în zilele acelea. Sampath, copleșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
război e lovit în cap.“ Era încântat să se dea-n spectacol cu câteva dintre replicile pe care le învățase de la Baba al Maimuțelor, mai ales că observase figura plină de admirație a domnișoarei Jyotsna în mulțime. De fapt, era uimit că putea spune toate lucrurile astea și, pe undeva, fără să fie nevoie să se gândească, acestea spuneau exact ce voia el să spună. Își imagina că era singur cu domnișoara Jyotsna într-o noapte cu lună. „Ca să faci smântână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
vrea să dau peste cineva cu care s-o înșel pe Selina. Am crezut că micuța Doris, de pildă, e mortală. Femei! Băutură! Starea de beție permanentă îți provoacă un mare dezavantaj în relațiile eu doamnele - deși Fielding m-a uimit ieri la telefon, spunându-mi ce lovitură am dat cu Butch Beausoleil. Da, în New York ai avut ocazia să mă vezi în forma mea cea mai bună, când am fost cel mai duios și l-am avut din plin pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-și manifeste îngrijorarea. Copiii se uitau, pur și simplu, foindu-se foarte agitați - ei se comportau cel mai bine, nu puneau nici o întrebare. — Ți-am adus niște țigări, am spus eu, plus douăsprezece jumătăți de vin. — Mulțumesc. Ai... — Am fost uimit când am aflat ce pot să-ți aduc. O jumătate de sticlă de vin zilnic - deși nu e suficient, e totuși ceva Le-am lăsat pe toate tipului. — Mi-ai adus vreo carte? — Ai? — Ce tâmpit ești! Să-mi aduci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
că whisky-ul poate să dea o mână de ajutor. Whisky-ul e secretul lecturii fără durere de cap. Ori la mijloc a fost pricina asta, ori Ferma animalelor e o lectură nefiresc de ușoară... Singurul lucru care m-a uimit a fost găselnița cu porcii. asta să i-o spui lui mutu, amice, mi-am tot spus eu. Adică, vreau să spun, cum e posibil ca porcii să fie atât de deștepți, atât de civilizați și urbani? Ai văzut vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pare că nu, se pare că nu. De vină o fi băutura, haleala de prin snack-uri sau toată pornografia asta. Am senzația că stau pe o nucă încinsă sau pe o pastilă de plutoniu aflat la punctul critic. Sunt uimit, chiar măgulit să descopăr că trupul meu mai păstrează în el această volatilitate înțepătoare, acest venin lichid din piele. Și al dracului de dureros. Dacă mă întors cu spatele la oglinda care nu minte, îmi ating tibiile și mă uit printre picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ieri. — Ce gagică? Doamne, ce voce tâmpă. De-acum tipului ăstuia pot să-i răspund ce am eu chef. Roșcata aia mare, cu prea mult ruj. Aia, care stătea cu limba vârâtă în urechea mea, seara, la cârciuma Zeldei. Era uimit. — Deci îți amintești. — Sigur. Nu-ți mai amintești ce ți-a spus. De asta sunt sigur. — Cum așa? Pentru că, în caz contrar, n-ai mai fi fost în New York acum, de aia. N-ai mai fi îndrăznit să revii. Niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
acum, de aia. N-ai mai fi îndrăznit să revii. Niciodată. Ai fi rămas în Londra, cu micuța ta roșcată. Acum eram eu uimit. — Ai un birou și în Londra? Sunt surprins de faptul că știi unde e Londra. Sunt uimit că ai auzit de ea. — Mărețule, îmi spuse el. — Micuțule, i-am spus eu. Păstrez același sentiment că Frank Telefon e olog, șchiop, cumva diminuat fizic. Cu siguranță sper acest lucru. — O să ne întâlnim noi într-o bună zi. — O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de data asta. Se rezuma doar la atâta: „Dragă Antonia, Nu intra în dormitor. Du-te acasă și cheamă poliția. Îmi pare rău de banii tăi. Îmi pare rău de toată porcăria asta.“ Am înghițit pumni de pastile. Ați fi uimiți să știți cât de repede merge. La început ceața a fost ca iubirea, așa a fost, ca iubirea pe care nu o vei găsi în această lume, și am plâns: „Hai. Ia-mă. O, repede - ia-mă.“ După pace, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
apropiindu-mă din ce în ce mai mult de pasăre. Ea nu a făcut nici o mișcare, nu a dat nici un semn că i-ar fi fost teamă, ca și când m-ar fi așteptat. Am întins mâinile. A venit liniștit la mine în brațe. Eram iarăși uimit în acea zi uimitoare. L-am ținut în brațe și l-am mângâiat un moment, iar apoi, dintr-odată, pe atât de neașteptat de violent pe cât de liniștit fusese până atunci, a început să se zbată. Bineînțeles că am slăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
el nimic și bău încă un castron de ceai cu rădăcini. Dolores plecase șchiopătând să culeagă fructe și ierburi. Virgil stătea la căpătâiul lui Vultur-în-Zbor, urmărind cu o gelozie prost ascunsă felul în care convalescentul aranja piesele de puzzle. — Mă uimește îndemânarea dumitale, spuse el cu toată amabilitatea de care era în stare. — Norocul începătorului, îl contrazise Vultur-în-Zbor. Se descurca într-adevăr foarte bine. — Dolores și cu mine suntem extrem de dornici să-ți auzim povestea acum, că te simți mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fizic. Putea percepe un lucru care era în întregime el însuși și totuși nu era el însuși și care prelua comanda facultăților sale și scrâșnea din dinți în locul lui. Era o simplă, dar copleșitoare comandă dată sieși să supraviețuiască. Era uimit și un pic încântat de puterea voinței lui. In extremis veritas. ACOLO UNDE ESTE VOINȚĂ. Conștientizarea propriei voințe, a sensului celor spuse de Virgil, îi deveni limpede. Iată calea și scăparea lui dacă voința îi era destul de puternică. începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
enervat. — Da, da, da, da, da! Spuse el. Normal că asta vreau să spun. Și nici prețioasa lui mașinărie, nici presupusele lui dimensiuni, nici altceva. Totul e doar sporovăiala unui idiot ca Jones - zgomot și furie lipsite de noimă. — Sunt uimit, domnule Gribb, spuse Vultur-în-Zbor. Și nu pot fi de acord. — Ai petrecut prea mult timp lângă acel păcălici... acel șarlatan. El nici n-are ce căuta în oraș. Gribb era de-acum de-a binelea furios. Un pitic roșu. — Iubitule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Era ca și cum, prin carne, cele două femei deveniseră una și aceeași, îngemănate prin mijlocirea iubirii lui. Apoi viziunea a pălit, dar adevărul ei a rămas, iar când au terminat să facă dragoste, Vultur-în-Zbor a rămas așa, scăldat în lumina galbenă, uimit de miracol. Pentru că lucrurile stăteau astfel: în poftele dezlănțuite ale Irinei el căuta eleganța - da, pudoarea - Elfridei, sfințenia care-i dădea un mic plus în frumusețe în fața contesei, dar în același timp tânjea ca libertatea simțurilor, care o caracteriza pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]