KorAP: Find »[drukola/base=văzduh & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...114 115 116 ...145 >

3,613 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

meu. Au fugit din robie, ca să fie liberi. Bătrânul ascultă cu luare aminte și îl rugă pe pământean să-i arate locul. - Locul nu-l știu, însă dacă am coborî mai jos, poate i-aș vedea. Luntrea se rotea în văzduh, ca pajurile, dar destul de sus. Fără să mai spună ceva, bătrânul îi dădu pământeanului un lucru ciudat, alcătuit din două țevi unite într-o pâlnie largă și-i arătă cum să se folosească de el. Cu mâna tremurătoare, Auta apropie

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
aprindea; ocheanul fermecat prin care vedea mișcarea frunzelor și șerpii de pe stânci nu-i arăta nici un om. Atunci fură de părere toți să coboare. Auta alese un loc prielnic și îndată auzi un șuierat deasupra tavanului. Luntrea se opri în văzduh, apoi începu să coboare în jos, fără rotiri. - Cădem! strigă Auta. - Nu cădem, îi răspunse cârmaciul râzând, și apăsă pe un mâner scurt; două carapace de deasupra se dădură puțin în lături, lăsând să se vadă un cerc de văpaie

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ușă: - Nu e nevoie de măgari. Ai să vezi! Ușa se închise. Mai-Baka văzu uimit o roată de văpaie vâjâind deasupra și când luntrea, pe care el o socotise întîi butoi și apoi căruță, începu să se urce lin în văzduh, drept în sus, arcașul schimonosit de groază se trânti cu fața la pământ și începu să se roage zeilor puternici și buni care i-l aduseseră pe Auta. Apoi deodată îl fulgeră un gînd: dacă și Auta e zeu și numai s-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îi îndrumă pe străini spre ușa din fund bănuind că Marele Preot este în sala cu cărți. Un slujitor ieși de după un stâlp și măsură cu ochii mirați pe străini Cei trei intraseră în palat fără globuri. Sitele de cernut văzduh le aveau la ei, însă nu pe nas. Voiau să nu sperie pe nimeni. Slujitorul îl opri pe Auta la ușă și intră în sală singur. După câtva timp, slujitorul îl chemă înăuntru. Sala cu cărți era goală. - Unde-i

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
gest aspru și-i porunci în șoaptă să se așeze și el într-un jilț. Mirat, Auta se așeză între Tefnaht și străini. Preotul îi ceru sclavului să-i întrebe cum se simțeau pe pământ, dacă s-au obișnuit cu văzduhul "nostru pămîntean" și ce ar dori să mai vadă și să mai afle. Străinii îi spuseră, prin Auta, că se simt pe această planetă destul de bine, iar cu aerul, după cum se vede, au început să se deprindă. Apoi își întrebară

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îi făcu semn să tacă. Sclavul însă născoci un răspuns: - Bătrânul e obosit... cred că doarme. - Auta, zise Tefnaht (și Auta tresări), am văzut cu ce ați venit. Nu amețești în ea? - Nu, stăpâne. Mai curând amețesc pe corăbii. În văzduh nu sunt valuri. - Și nu cade? întrebă preotul din nou. - Nu, stăpâne, plutește ca fulgul și se lasă pe pământ mai lin decât pajura când zboară în rotogoale. După un răstimp de gândire, Tefnaht porunci: - Spune-le să mă ia

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
semăna cu cele cu care de obicei se hrăneau. Cârmaciul îl văzu cum se uită și-i spuse: - Astea ne ajută să respirăm mai ușor aerul vostru. Cred că în curând nu le vom mai folosi. Apoi luntrea zvâcni în văzduh și Tefnaht închise o clipă ochii, facîndu-se palid. Cârmaciul îl privi îngrijorat, dar preotul își veni repede în fire și începu să se uite uimit la pământul care se depărta sub ei, la norii ca niște câlți lăptoși, la mișcările

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lui e greu de învățat. Auta îl întrebă și auzind răspunsul, i-l trecu preotului: - Nu e greu, stăpâne. El zice că greu e când ai de gând să duci luntrea în împrejurări neașteptate, când vrei s-o răstorni prin văzduh ori s-o oprești nemișcată, sus... Dar numai ca s-o ridici de la pământ, s-o porți pe drum drept și s-o cobori e o jucărie. Te roagă, stăpâne, să te uiți la el. Mânerul acela negru din stânga pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
a pus mâna acum, dacă se trage pe jumătate, luntrea se pregătește de zbor, când îl tragi de tot, începe să iasă văpaia care o mișcă; alături e un fel de copcă albastră: apeși pe ea și luntrea țâșnește în văzduh. Celelalte te roagă să le urmărești după mâinile lui, stăpâne, în timpul zborului. Bucuros că pământenii nu se mai înfricoșau, cârmaciul își mânuia luntrea cu multă luare aminte, arătîndu-i lui Tefnaht prin semne ce anume și cum trebuia făcut. Din clipa

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
într-un turn de foc? Iar când Auta îi prinse curelele pe piept și pe șolduri, Iahuben îl privi neputincios și trist. Abia izbuti să-l întrebe: - Voi mă duceți la moarte? Luntrea începu să tremure, înainte de a țâșni în văzduh. - Nu la moarte, Iahuben! îi spuse Auta cu voce caldă. Cum să te duc eu la moarte când tu m-ai scăpat de ea?... Ți-ai pierdut încrederea în mine? Acum, să te scăpăm întîi de Tefnaht... Să nu te

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta cu voce caldă. Cum să te duc eu la moarte când tu m-ai scăpat de ea?... Ți-ai pierdut încrederea în mine? Acum, să te scăpăm întîi de Tefnaht... Să nu te sperii: luntrea asta minunată zboară prin văzduh. Când ajungem într-un loc mai ferit, am să-ți povestesc multe... Luntrea încă tremura pe pământ, și Iahuben îl zări pe Tefnaht alergând pe zidul palatului, ceea ce nu i se întîmplase niciodată. Sutașul avu o lucire rea în ochi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
jumătate de ceas, deci în câteva ore se putea întoarce. Niciodată nu-l văzuseră străinii pe Auta așa de neliniștit ca după plecarea prietenului său. Umbla în jurul luntrii fără astâmpăr. Străinii își vedeau de treburile lor, cercetând plantele, țărâna sau văzduhul, timpul părea că trece prea încet. În sfârșit, Auta zări în apropiere un nor de praf. O ceată mare de soldați se urca dintr-o vale. Deci Iahuben izbutise. Îndemânaticul sutaș își strigă de departe prietenul, chemîndu-l să-i iasă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
întoarcă în câteva ceasuri! răcni Iahuben. Auta intră și el în luntre; iar sutașul rămase lângă soldați. Aceștia văzură cu spaimă cum se aprinde ceva deasupra butoiului dintre tufani, și cum tot butoiul cu ciudații oameni din el năvălește în văzduh. În câteva clipe, și trufașul ajutor de sutaș, și soldații trântiră jos tot ce mai aveau la ei și fugiră rupând pământul. După un sfert de ceas luntrea făcu un cerc prin aer și veni lin pe locul neted unde

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
luntre, pe care Iahuben le-a pus cum se nimerise. După aceea se așeză pe scaunul lui de lângă cârmaci și-și prinse curelele. Intrară și ceilalți. Iahuben nu se mai temea de zbor; dimpotrivă, era chiar mândru că zboară prin văzduhuri laolaltă cu zeii. Luntrea zvâcni de la pământ și pluti lin. Iahuben, care privea jos, deodată strigă: - Auta, roagă-i pe zei să oprească! Într-adevăr, jos se vedeau câteva sute de soldați fugind și mai multe grămezi de arme părăsite

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și să păzească maldărele de arme până la întoarcerea lui, ceea ce soldatul făcu bucuros, mulțumit că scăpase cu atâta. Iar sutașul intră mândru în luntre, se așeză pe scaunul său și își prinse singur curelele, ca și când ar fi fost călător prin văzduh de când s-a născut. Luntrea se înălță în aer, îndreptîndu-se de astă dată spre Muntele de Foc. Trecu peste podișul de lângă munte, unde mii de robi munceau la tăiatul pietrei. Unii erau pe povârniș, alții în gropile adânci săpate tot

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ca oglinda. Străinii se uitau cu milă la acești nefericiți. Vrând să-i vadă mai bine, opriră luntrea în aer, coborînd-o aproape de pământ. Robii erau prea istoviți ca să mai bage în seamă ivirea acelei păsări ciudate care tremura șuierând în mijlocul văzduhului. Atunci lui Auta îi veni în minte ceea ce de mult căuta să găsească și nu știa cum. Ceru pâlnia fermecată care întărea glasurile omenești și strigă în ea printr-o fereastră deschisă: - Robi ai Atlantidei, zeilor cerului li s-a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tu, vom fi zei buni. Mai ales că zeilor buni nu li se cere să omoare. Cuvântarea lui Auta nu fu zadarnică. Miile de robi auziră glasul ceresc ieșind din pasărea cu creastă rotitoare de văpaie, care rămăsese atârnată deasupra văzduhului. Fără îndoială că acea pasăre nu putea să fie decât Zeului Cerului. Slujbașii și soldații aruncară bicele și armele și fugiră să se ascundă de focul mâniei cerești. Robii începură să-și taie lanțurile de la picioare sau frânghiile cu care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Iahuben începu să scadă când proaspăta căpetenie își dădu seama cât de greu era să facă din ei soldați adevărați în atât de puține zile. Zilele treceau în nerăbdare. Când aveau să se împlinească cincisprezece zile de la plecarea ei, luntrea văzduhului urma să se întoarcă. Oaspeții cerești veniseră cu alt plan pe pământ, iar acum planul li se știrbise. Când și-au dat seama că le pot fi robilor de folos, chiar dacă știau că acestor robi le mai trebuia și altceva

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
prin minte: "Pleacă fără mine. Se tem!" Dar în aceeași clipă auzi strigătul cîrmaciului: - Fugi! Ne-au luat luntrea! Auta ridică ochii în sus și înțelese: luntrea zbura trecând spre miazăzi. Cine o luase? Cine știa s-o poarte prin văzduh? Scăpă din mâini statuia zeului. O mână grea i se lăsă pe umăr. Alte patru mâini începură să umble la gleznele lui cu ceva rece. Auta își dădu seama că erau lanțurile. Răceala aramei lipită de glezne o cunoștea. Jos

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mâna cîrmaciului: în depărtare, spre miazăzi, se zărea un țărm verde cu câteva guri bogate de râu... - Acolo e Ta Kemet! adăugă el și mai uimit. - Ești nebun! strigă Utnapiștim. Cum să fie Ta Kemet? Crezi că am trecut prin văzduh? Dar atunci unde au fost Stâlpii lui Melkart? Cârmaciul înălță din umeri, privind năuc. - Nu știu... zise într-un târziu. Eu am văzut după stele și după timp că merg spre răsărit, și de patru nopți tot aștept să zăresc

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îngîndurați și grăbiți, nu mai îndrăzni să-i tulbure. Șezu cu Nefert pe o bucată de stâncă. Tăceau. După un răstimp destul de lung se stârni un vânt puternic de la miazăzi. Sub ei, piscul începu să se clatine. După aceea plouă. Văzduhul atârna greu. Deși era amiază, piscul fu cuprins de amurg. Apoi totul se liniști. Hor și ai săi ieșiră din turn. - Plecăm, Auta! zise el. Acum chiar dacă ai vrea să rămâi nu te putem lăsa. - Unde plecăm, Hor? Străinul arătă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
picioarele îndoite sub el și începu să povestească: - Am văzut o stea căzută din cer pe pământ și i s-a dat cheia fântânii adâncului și fum s-a ridicat din fântână, ca fumul unui cuptor mare, și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. În ziua aceea țâșniră toate izvoarele marelui adânc și stăvilarele cerului se crăpară... Povestitorul se opri. Legănați în molcomă visare, de vin sau de povestirea sa, stăpânii țării pierdute adormiseră. Șirurile de corăbii pluteau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
oamenii scăpați de la înec au fost strămutați în cer și prefăcuți în stele. Popoarele povesteau întîmplările ascultate, fiecare în felul lor. Unele, moștenind știrea fugii lui Tefnaht în luntrea străină, ziseră că un zeu Phaeton a încercat să ducă prin văzduh carul de foc al tatălui său, al soarelui, și că neputîndu-l mâna, s-a prăbușit, și arzând totul în jur, a fost el însuși ars. Altele spuseră că omul a vrut să se înalțe deasupra celui care l-a făcut

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
întrerupere. Luntrea era aproape gata; ieșise mai mică decât aceea furată de Tefnaht, lungă numai de vreo cincisprezece coți. Când fu gata, cârmaciul se roti cu ea de câteva ori deasupra podișului, făcu un ocol peste pădure, o opri în văzduh și când socoti că poate zbura fără primejdie oriunde, își vesti tovarășii de drum că a doua zi vor pleca. Dar se uită cam lung la cei doi pămînteni: - Mătasea veșmântului tău e încă minunată, Nefert. Dar dacă ne ducem

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
bucuros: - Nu e mai dulce decât zeița mea Mehituasehet! Am spus bine? Și numaidecât după aceea își porni luntrea, fără a bănui, încîntat cum era de cei dintâi fiori ai dragostei pământene, ce se poate petrece într-o călătorie prin văzduh. CAPITOLUL XXX În clipa când luntrea săltă și țâșni în aer, cei doi străini împreună cu Nefert și cu Auta își priviră cu grijă tovarășii de călătorie. Ntombi își dădu seama cea dintâi că se ridică în aer și când văzu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]