3,594 matches
-
șaisprezece ani. Romeo și Julieta nu știau ce norocoși sunt. Puteau să fugă împreună, să trăiască izolați, fără să păstreze vreo legătură cu familiile lor, să petreacă douăzeci de ani uitându-se la echivalentul medieval al filmelor cu Burt Reynolds, văzute unul după altul, iar apoi să se despartă fără vreun fel de reproșuri legate de lista invitaților de Crăciun din partea rudelor sau prietenilor nemulțumiți. Sună telefonul. În ultima săptămână, am lăsat robotul să preia apelurile. Nu am făcut-o intenționat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
a lungul vieții noastre împreună, am vrut să-i pun acele întrebări pe care simțeam că ar fi fost normal să i le pun, încotro ne îndreptam, aveam noi un viitor, astfel de lucruri, dar întotdeauna erau filme care trebuiau văzute, viețile altora care să ne preocupe umplând astfel golurile. — După cum spuneam, ați fost amândoi încăpățânați, mormăi Lynn. Și acum, din cauză că ați fost amândoi prea încăpățânați să ajungeți la un compromis sau să renunțați, te desparți din cauza unei chestii minore de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
la ce a făcut. Lisa îmi ignoră sarcasmul. Nu și de data asta. Bănuiesc că te-a sunat Tally? Eu am dat din cap. Ei bine, eu am fost furioasă când am auzit ce planuri are, mai ales după cele văzute ieri. I-am zis că eu și Kieran nu vom merge dacă nu vei fi și tu acolo. Și-apoi, când mi-a zis de cea de-a doua cină, pentru tine, am spus, bine, atunci o să venim. Chiar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
de gând să aștepți pe o stradă aleasă la întâmplare să se deschidă o ușă și să iasă o fată, pe care o placi, n-ai fi ales cu siguranță strada mea; e cea mai anostă alăturare de fațade mohorâte văzută vreodată, numai depozite. Am ieșit dintre vânzătorii de ziare și am mers pe strada principală. Seven Sisters e una din arterele principale ale Londrei, înfundată mereu de noxele și claxoanele traficului îngreunat. O mașină din fața mea a frânat brusc, scârțâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pat. Își aprinde țigara cu bricheta, apoi privește spre fata care, așa cum stă, într-un dulce abandon al epuizării, pare replica vie a celebrei Maja desnuda a lui Goya. Întreaga ei făptură îi aduce aminte lui Marius de o căprioară văzută când fusese prima dată la vila ei din Sinaia. Aceleași încheieturi fine și glezne delicate, aceeași expresie gingașă precum a micului animal. Stinge țigara în scrumieră și se îndreptă cu pași leneși către mica încăpere a băii să facă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
despre blestemul dragostei " Cine iubește și lasă" și mai ales Ciuleandra le socotesc adevărate capodopere. Mașina încetinește din cauza unui tronson de șosea bombardat care fusese reparat prost. Ținta călătoriei lor se apropie. Pe stânga drumului, obturând neregulat zarea, se fac văzute primele case răzlețe ale unui sat din apropierea capitalei. Brusc, sunt copleșiți de zgomotul puternic al unor avioane. În acea clipă, cu un bubuit îngrozitor, în stânga lor izbucnește o flacără portocalie, încadrată într-o pânză neagră de praf. Schijele fluieră ascuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
eu te știam băiat deștept. O fi scriind ăia acolo, că nu le e greu să o facă, dar au spus de pe care front? Că tu l-ai făcut și pe cel de la ruși, ori ăștia nu prea sunt bine văzuți acum. Îl știi pe Gheorghe a lu' Frumușanu? Ăl din deal de ține tutungeria primită de tac-su ca invalid din '917? Ăla! Ei, după ce a ajuns acasă demobilizat l-au chemat rușii la primărie, că să spună el de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din vale, mărginite departe tare de dealurile albastre, șterse ca niște nouri gata să dispară sub orizont, care despart valea Moldovei de a îndepărtatului Siret. În varietatea haotică de păduri, de dealuri și de văi, identificarăm Bălțăteștii noștri, care, abia văzuți și răsărind din infinitatea de arbori, păreau de aici, cu cele câteva raze răsfrânte de acoperișurile lor, niște așezări din povești. Brațul Adelei stătea prietenos sub al meu, încredințat parcă mie. Simțea și ea poate, ca și mine, nevoia de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
trebuia să intru și eu în încăierare, nu-l puteam lăsa singur. Aveam amândoi cravata ruptă, pumnii zdreliți, pantalonii rupți, mutrele pline de sânge, ne spălam la cișmeaua din curtea școlii și de multe ori întârziam la ore, cu toate că eram văzuți ca elevi buni. Iar ele, cele două fete intuiau și vedeau totul și se distrau pe seama noastră. Sau poate n-a fost așa, poate simțeau ceva pentru bieții de noi. Într-o zi, Țuți mi-a zis că a observat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
N-am mai întâlnit păsări specifice deltei. Doar o egretă s-a înălțat din coroana unui arbore mai înalt, a planat puțin și s-a așezat vizavi, pe o cracă a unei sălcii. Dar nagâții și pelicanii nu se lăsau văzuți. Păsărelele, care anul trecut ciripeau vesele, acum tăceau, ascunse în frunzișul copacilor de pe margini. Am înaintat până la canalul cu nuferi. De acum eram aproape de Șontea, dar locurile mi se păreau străine, de nerecunoscut. Am trecut pe lângă groapa cu somni uriași
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
urzicilor. Pe drum ne-am întâlnit cu Veta, verișoară-mea, cu fetele ei, care au rămas cu gura căscată de uimire să mă vadă tocmai pe mine - ptiu, ptiu, dracul gol ! - în drum spre biserică (aveam această reputație pentru că fusesem văzută sărutându-mă cu un băiat la discoteca din sat). La câteva minute după începerea slujbei, Veta m-a tras deoparte și m-a întrebat cu stupoare de ce nu-mi făceam cruce. „Când vezi că noi ne facem cruce fă- ți
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
pot întinde mâinile și picioarele, fără să ies, să sar, să explodez și să fiu una cu toți atomii din univers, ca pe Vremea Poeziei. Iar dacă vreo muză rătăcită bătea la poarta mea, ademenindu-mă cu vreuna dintre lumile văzute sau nevăzute, îi trânteam ușa în nas, ca unei tentații frivole. Știam că pot fi un diapazon, că pot vibra, că pot avea orgasme peste orgasme și că pot scrie bine tot felul de tâmpenii. Așteptam însă să mă nasc
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
secolul al XlX-lea, se află în centrul lumii de taclale și reverii nesfârșite a acestei regiuni. Aici nu există conflicte, nu există scriere și nu există timp. De asemenea, nu există bine și rău. Cetatea Isarlîk, simbol al Balcanilor văzuți ca Elada Ultimă de poetul modernist Ion Barbu, se află "Pe șes veșted cu tutun, / La mijloc de rău și bun". Bogomilii, eretici gnostici bulgari care au contribuit și ei la modelarea lumii balcanice, vedeau lumea ca pe o lucrare
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
o nostalgie imposibil de exprimat, o ridicare deasupra lumii care obnubilează, prin taina răului, memoria confortabilului, o imagine care marchează rezolut un univers expresionist și sumbru, fără pedagogia iertării, fără șansa mântuirii, o confuzie absolută, un carusel mental, o lume văzută ca un iarmaroc excentric unde totul este posibil. Exorcizarea ar duce la pustiire, la nimicirea forței care stă la pândă în confruntarea tensionată cu iluzia. Însă transgresarea acesteia rămâne un deziderat, o speranță fragilă, al cărei contur poate fi ghicit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
totuși un regizor al acestui spectacol cosmic, dacă o privire din exterior nu poleiește pe ascuns totul cu o aură nesperată de pace? Deși se simte sciziunea dintre parte și întreg, nepotrivirea formelor și a culorilor, subminarea reciprocă dintre fața văzută și cea nevăzută a lumii îl macină pe autor. Sunt momente lungi când putem ghici în Emil Botta un vizual care nu crede în puterea privirii. Menirea ei reală este aceea de a focaliza energia necesară schimbării, saltului dincolo de masca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
meu cu ce-i doi copii se aflau Înăuntru...! Rugați-vă oameni buni, acesta-i sfârșitul...!!” Cum nimeni nu avea timp s’o asculte, Tony Pavone cu Atena de mână și care tremura toată de frig, mai mult de cele văzute, hotărî să străbată bulevardul prin mijlocul lui, presupunând riscul minim și,oricum feriți de Îmbulzeala trotuarelor, de pericolul unor alte prăbușiri. Alegere salvatoare, cum avea să realizeze câteva momente mai târziu...! La intersecția bulevardului cu Str.C.A.Rosseti, privi către
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
de întrebări. Luat ca de un val năpraznic, amintirile cele mai triste și mai dureroase s-au răscolit, și s-au pornit cu iuțeala gândului, fără putință de a fi oprite până la mistuirea lor completă. Unele, din povestiri, altele chiar văzute și trăite de el, prinseră a se însăila... prindeau chipuri reale. Mintea i se împotmoli, ochii i se lipiră... și, aluneca ușor într-un somn adânc. A adormit așa, îmbrăcat, cum l-a prins somnul, mult după miezul nopții... ...S-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
o excursie În orizontul local, cu tema bine stabilită, profesorul comunică elevilor scopul excursiei, apoi le prezintă la fața locului conținutul problemei, face fixarea materialului și sistematizarea lui și apoi le poate da și o activitate pentru acasă În legătură cu cele văzute și Învățate În excursie.
Caleidoscop by Viorica Maftei () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93349]
-
în volumul de față. În alte părți, sau chiar în poemele din care am citat, poeta clamează, sfidătoare și nemângâiată, că în fața ororii „numai cuvintele vin să mă apere“: mod de a reveni la romantismul evadării și compensației. Dar poezia văzută ca un vagonet cu trupuri moarte nu mai este o simplă soluție de compromis, o modalitate de autograficare. Este o imagine puternică, una care obligă. Astfel văzută, poezia nu mai mântuie lumea, pentru că nu mai mântuie nimic. Poezia ca ultimă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
mă apere“: mod de a reveni la romantismul evadării și compensației. Dar poezia văzută ca un vagonet cu trupuri moarte nu mai este o simplă soluție de compromis, o modalitate de autograficare. Este o imagine puternică, una care obligă. Astfel văzută, poezia nu mai mântuie lumea, pentru că nu mai mântuie nimic. Poezia ca ultimă patrie este o limită a existenței: nu un refugiu, ci un abis. Acesta este sensul grav, apăsător, al poemelor Marianei Codruț. Mariana Codruț, Ultima patrie, poezie, Paralela
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
răsune tonurile iernii fierbinte și să aducă orașului turistic mulți turiști japonezi. Acum gerul adusese cu el posibilitatea unei alte fantezii, aceea de a prezenta feeria lui Purcell pe gheață, într-un alt peisaj. Toți erau nerăbdători să-și facă văzute răsuflările în aerul înghețat, să scoată din ei „nori“ de sunete. Numai Blanca tăcea bosumflată - când nu tușea; fața ei albă ca porțelanul se învinețise de frig. Trebuia să cânte aria Emmelinei și se îngrijora mult pentru vocea ei mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ne mutaserăm în noul apartament, aflaserăm că în acel loc pe care se ridicase casa fusese altădată o pădure străveche. Uneori simțeam „spiritele pădurii“ în aer, le vedeam cum se mișcau în ceața deasă din afara casei noastre dreptunghiulare. În arborii văzuți și nevăzuți mi se părea că aud cântând păsări dis-de-dimineață când puțini oameni se trezesc, pentru că e ora cea mai grea, vecină cu ora sculării. Cineva mă scula - cineva din mine - exact la patru și jumătate, ca să deschid ferestrele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Alții văd în REM un fel de caleidoscop în care poți citi deodată întregul univers, cu toate amănuntele din fiecare moment al dezvoltării sale, de la geneză până la apocalips. Am citit de curând în spaniolă o povestire în care REM-ul, văzut astfel, era numit El Alepb. Unii sânt convinși că există un singur REM, alții cred că există câte unul pentru fiecare om și chiar au compus o scriere curioasă, în care înșiră semnele după care oricine ar putea ajunge să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în capul meu era un vârtej, simțurile mi se întorseseră înăuntru. M-am sucit și m-am răsucit, înfășurîndu-mă în cearceafuri, până am căzut într-o stare de delir întunecat, de somn cu fragmente de vise, mai mult vorbite decât văzute. Eram vorbită de cineva din afara mea, existam numai atâta timp cât acel cineva își rostea cuvintele indescifrabile, bolboroselile hieratice. Și acele cuvinte nu erau nici pe departe niște abstracțiuni, acel limbaj nu era doar limbaj: unele cuvinte erau gelatinoase, altele ude și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Colosul din Rhodos, statuia lui Jupiter Olimpianul, templul Dianei din Efes și mormântul Mausoles din Halicarnass, au înfățișările lumii care au izbit mai puternic imaginația popoarelor antice. Nu este oare semnificativ că atunci când au vrut să grupeze laolaltă toate aspectele văzute, capabile să provoace gradul suprem al uimirii, oamenii nu leau ales din creațiile naturii, ci din acele ale civilizației materiale și ale artei? Bolta înstelată, oceanul urlător către ultima Thule, întreaga desfășurare a naturii imense sau dezlănțuite înspăimânta sau strivea
A doua oară unu by Hluşcu Mariana () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92968]