6,856 matches
-
din când în când la braț, mă făceam a nu observa această intimitate publică, născută în ea - știam bine, nu putea rosti nici un cuvânt - dintr-o disperare de neînvins. O priveam în răstimpuri, pe furiș: fața îi era totuși, cu vagi deplasări ale timpului, aceeași ca-n tinerețe. Nu puteam spune nimic, dar începui să nu mă satur privind-o, un fel de readucere a timpului, o rememorare în care eram cuprins. Ziua aceea o terminarăm, ca urmare a invitației mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
rețin, căci stăteam prins de privirea Anei fără ca ceilalți să-mi observe imobilitatea. Ana cea mică purta în jurul gâtului și peste umeri - se vede că așa era moda sau numai imaginația ei inventivă - o eșarfă albastră de voal ce încerca vagi unduiri în adierea firavă a vântului ce începuse din vest. Era o binefacere după o zi toridă, acum la două ceasuri înainte de miezul nopții. Și noaptea aceea se termină sus spre oiștea Carului Mare, în râsul întinerit al domnului Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sau un mulatru tânăr; purta un costum albastru cu guler alb, executa un dans amețitor pe ritm de castaniete. De l-ați fi văzut!... Ce-am văzut eu la timpul meu, dumneavoastră n-o să vedeți niciodată. - Da! răspunsei cu o vagă, melancolică convingere. - Mă gândesc la oamenii de-atunci care s-au dus, la ritmul vieții care era altul decât cel de azi. Oamenii aveau timp, zilele se scurgeau lent, curțile grădinii cu frunzare boltite, bănci și mese, taifasuri, altă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
până spre mijlocul încins cu un imaginar cordon alb, făcând parte din croiala rochiei. De bună seamă părea mai tânără, observai, - împrumuta fără să vrea ceva din adierea adolescentă a elevelor sale. După ce-i sărutai mâna, uitându-și de protocolul vag dintre noi mă îmbrățișa și sărută; nu mă așteptam. O sărutai la rându-mi și după o jumătate de oră de conversație ambiguă, începu amurgul - partea aceea a zilei era vinovată, gândesc acum, - ne prăbușirăm necontrolați pe divanul acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în casa ei foarte luminată în seara aceea, o sărbătoare, prima după atâția ani de singurătate ai ei. - Cât timp ai să stai acolo? - Depinde. O lună... două cel mult. Zâmbi. Pe dată fața îi fu adumbrită de o tristețe vagă în mod absurd mi se făcu deodată dor de ea, deși încă nu plecase. O și vedeam departe, niciodată întoarsă și începui să duc aberant dorul vocii ei cu inflexiunile de tandrețe știute de mulți ani în urmă. Și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se reflecta concepția împărtășită de delegațiile țărilor occidentale cu privire la condiționarea calificării unui act de folosire a forței ca act de agresiune, de dovedirea anumitor scopuri (mobiluri) ilicite ale agresorului. Articolul astfel redactat era criticabil, pentru următoarele considerente: a) conținea termeni vagi; de exemplu, referirile la Cartă (care anume prevederi?), împrejurările (nedeterminate) care ar putea conduce, în final, la răsturnarea prezumției relative creată de primul recurs la forță etc. b) Singura împrejurare menționată expres era menită a servi Consiliului de Securitate pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
împlinit, a avut loc o schimbare radicală de carieră și acum lucrează la relații cu publicul la Plaza.) În loc de asta, m-am hotărât să cumpăr unul din acele planuri de investiții, numite „rapoarte de viitor“. N-aveam nici cea mai vagă idee ce sunt, în afară de ce auzisem despre oameni care au făcut milioane de dolari lucrând în Wall Street. Dar nu am putut să obțin o întâlnire cu vreun „analist“ al viitorului din Wall Street, chiar dacă fusesem dispusă să plătesc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dovedit că n-a fost vina nimănui. Înaintând destul de vioi prin mulțimea de mașini venind de la lucru, eu și Aidan trecusem la o conversație banală despre cum arăta apartamentul nostru și ce porc era proprietarul. N-aveam nici cea mai vagă idee despre evenimentele care se derulau la intersecție - o femeie care a țâșnit pe neașteptate în stradă, un șofer de taxi armean care a virat spre a o evita și cum roata din față a alunecat într-o baltă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
se termine cu bine, lui Juan, tipul pomădat, i s-a spus să trăiască clipa, iar soția lui Mitch a spus că se bucura să vadă că a zâmbit puțin mai mult săptămâna asta. Doar platitudini fără sens, cu o vagă notă de spiritualitate. Lucruri menite să aline, dar care evident nu veneau de „dincolo“. Sunt doar prostii, m-am gândit amărâtă și, tocmai atunci, Leisl a spus: —Anna, primesc ceva pentru tine. Am simțit că mă arde o văpaie; puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
foarte isteți? O să fim un cuplu normal, am zis, când am luat metroul într-acolo. O să avem un apartament drăguț și o să ne invităm prietenii la cină și o să mergem în weekenduri să vânăm antichități. (Aveam doar o idee foarte vagă despre ce însemna „vânătoarea de antichitați“, dar era ceva ce făcea toată lumea.) Totuși, când am ajuns la apartament, am găsit acolo alte nouă cupluri care veniseră să-l vadă. Apartamentul era așa de mic încât de-abia încăpeam cu toții, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
la Aidan, a murit și era mai tânăr decât tine, Gaz, cu câțiva ani. Dacă el a putut muri, atunci i se poate întâmpla oricăruia dintre noi, inclusiv ție. Nu c-aș vrea să fiu morbidă, Gaz. Am o imagine vagă a chipului lui deznădăjduit, în timp ce turuiam ca o moară stricată. Mă priveam, de parcă mi-aș fi ieșit din trup, dar nu mă puteam opri în nici un fel. — Am treizeci și trei de ani, soțul meu a murit și o să iau încă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
-și descopere o anumită parte a corpului pentru ca fiara să scoată atunci un răget puternic, să-și plece privirea și s-o întindă. Liber să creadă fiecare ce vrea! La întoarcerea din acest pelerinaj improvizat, mi-am amintit de sentimentul vag de teamă pe care-l simțisem pentru Mariam. O premoniție a asaltului leilor asupra colibei noastre? Pe moment, așa am crezut. E adevărat că la doisprezece ani, încă mai credeam că, dintre fiare și oameni, cele dintâi erau cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
repete întocmai cele deja spuse, apoi am întrebat-o îngrijat: — Crezi că sora mea o să fie fericită cu bărbatul ăla? — Fericită? Femeile nu încearcă decât să se ferească de ce e mai rău. Răspunsul mi s-a părut prea general și vag. — Vobește-mi despre Zeruali ăsta! Era o poruncă bărbătească. Făcu o strâmbătură destul de batjocoritoare, dar răspunse: — Nu se bucură de o bună reputație. Viclean, fără scrupule. Putred de bogat... — Se spune că a jecmănit ținutul Rif. — Principii au jecmănit mereu provinciile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
putea scrie, nici pană, nici cerneală, nici hârtie, nici măcar o făclie ca să risipesc bezna care se instala încă de după-amiază, când nu mai aveam nici o legătură cu exteriorul, când temnicerul meu se făcea că nu pricepe nici o limbă, în afară de un vag dialect germanic, am început să mă uit la scrisoarea de la Abbad ca la o relicvă și să repet ca pe o formulă incantatorie cuvintele referitoare la cucerirea Rhodosului. Într-o noapte, am avut un vis. L-am văzut pe Soliman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe cea a hangiului, care se întorsese spre el. Se apropie de acesta, șchiopătând. — Tu o cunoști? — Cu toții am auzit vorbindu-se despre ea, dar eu nu o cunosc și nu știu unde se află... Nu știu unde, în pădure, adăugă, cu un gest vag. Vitellius se întoarse din nou spre orb, să-l mai întrebe ceva, dar taverna era pustie. Prezicătorul dispăruse. — E o fantomă! Vitellius se trânti pe un scaun mic, care scârțâi sub greutatea lui. — E o fantomă. O fantomă care aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de fire de aur, presărate cu paiete și bucățele de sticlă, cu papagali brodați și flori de lotus. Erau forme de mango colorate în nuanța prunei și a chihlimbarului luminos. Erau catifele întunecate și pasteluri lăptoase, pătate cu cea mai vagă nuanță de roz-trandafiriu sau fistic. Erau întinderi neîntrerupte de lenjerie apretată, așternută în valuri la picioarele lui Sampath. Desfăcu dopul unei sticle cu apă de trandafiri și aroma eliberată se amestecă în mirosurile puternice de biryani cu miel care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
către munți, lâsând capul pe spate de tot, pentru a privi înspre locul în care nu se găsea nici urmă civilizație. Acolo, sus de tot, prăvălindu-se parcă din cer, o cascadă venea la vale pe pante împădurite, atât de vagă și îndepărtată că nu știa dacă era reală sau doar o născocire a minții și vederii sale. Nu erau sate, case, oameni... Doar păduri și stânci luminate de soare și apa vie, dură și albă. Privi plin de gelozie păsările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
-mi, de toată fața ei, cu dezvăluirea deplină a ochilor, care erau mai duri ca ai mei, oho, mult mai duri. Se aplecă spre mine, ținându-și pumnii mici pe tejghea și spuse: — Leroy! Muzica amuți în același moment. Chipuri vagi se întoarseră spre mine. Cu mâinile în șolduri, părând mai bătrâne acum, în nemișcarea lor, și sânii ținuți în frâu de respirația deja calmă, întunecata balerină își coborî spre mine privirea în care mocnea disprețul suveran. — Și eu sunt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu balcoanele prăbușite. Are o limbă ageră în gura-i vie și un ten bine pigmentat. E americană get-beget, dar educată în stil englezesc. Încă de pe vremea când eram la institutul de film, am simțit pentru ea ceva care era vag și lipsit de speranță. — Martina... Ce mai faci anul ăsta? De unde-ai știut că sunt în oraș? — Mi-a spus soțul meu. — Zău, am răspuns eu întristat. — E la Londra. M-a sunat acum un minut. Zi. De ce ai venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
foit cam tot timpul. Tipul era șocat - asta era clar. Nu arăta ca un băiat bun. Nu arăta nici ca un băiat rău. Părea un tip slab, lipsit de bărbăție, victima pură. Mi-a fost dat să văd aceeași expresie vagă de implorare a ochilor și gurii pe fața unui mic curist zdrențăros de pe Sunset Boulevard, beat, șucărit, șontâcăind în căutare de ceva pileală. După băuturi și prezentări și câteva minute de vorbărie zgomotoasă, de parcă noi trei am fi fost zei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cei despre care îți vorbesc sunt niște chiloți cât se poate de practici după standardele fetișiștilor, ca să nu mai vorbim de cele feministe - în chiloții ăia era marfă de calitate: curul înalt și săltăreț, smocul din față, cu forma lui vagă, ca o prună într-o batistă, care așteaptă să fie ștearsă și împărțită. Presupun (am crezut eu), presupun că țâțele or să i se facă așa cum trebuie după ce va avea copii, și atunci, și atunci tot... — Ok, bine - perfect. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
spus el și m-a privit pentru prima dată - ochii ca o fantă, buzele strânse. — Nu e vorba de bani, am spus eu. E vorba de planurile de căsătorie. — O, de ele. Ridică din umeri, după care făcu un gest vag din mână. Fă-ne o favoare, John. Treci pe la Majestatea Sa Regală când ieși în oraș. Vrea să-ți spună ceva. Hei. E vorba de Selina. Rânjetul lui batjocoritor s-a lărgit, părând să fie în strânsă legătură cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ostenită, în largi falduri de mătase, Pe când cade violetul, Tu citești nazalizând O poemă decadentă, cadaveric parfumată, Monotonă. Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare... Dar pierdută, cu ochi bolnavi, Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat. Și privirea-ți cade vagă peste apa larg-ovală, Pe grădina cangrenată, Peste toamna din oglindă - Adormind... Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare... Însă pal mă duc acuma în grădina devastată Și pe masa părăsită - albă marmoră sculptată - În veșmintele-mi funebre, Mă întind ca
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
par să se plictisească grozav pe o piele prea albă se inventează în oglinda ferestrei... fulgerul îi desenează acum o mustață bizară, în formă de furculiță... luminând tot ceea ce iubesc eu: rugina care macină tăcut, într-un fel de revoltă vagă și obstinată, cadrul ferestrei, scândura putrezită a mansardei și felinarul chior, întinzându-și o băltoacă de toată rușinea în jurul trupului costeliv... dar care nu-mi mai aparțin, pentru că nu fac parte din societate și tare aș vrea să evadez din cadrul
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
Nu-mi pari așa de umil. Am rostit apăsat acel cuvânt și m-am uitat fix în ochii lui sau mai degrabă în sus. Erau mai mari și mai inocenți ca niciodată și mi s-a părut că percep o vagă îmbujorare pe chipul său. —Ai fi surprinsă, zise. Nu știu ce vrei de la rabla aia, Sebastian, interveni Suki Fine cu un sfat necerut. Mai bine ți-ai fi luat un TVR. — Nu e de mine. — Trebuie să vezi noua mea Honda. Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]