KorAP: Find »[drukola/base=verde & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...114 115 116 ...1727 >

43,157 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

romanului - până la scăunel (te rog, Coșuță, rămâi așa până am să mă întorc la tine), și e prea de tot, sunteți chiar toți aici, Angelica mucioasa, da, te văd mozolind același colț de pâine și-ți văd și scârboșeniile alea verzi care picură veșnic ca un robinet stricat, Cornel și Diana, cum vă țineți de mânuțe și d-aia nu mai pot eu, Rox... - băiețică, povestea! - asta a fost o tovarășă care nu mă cunoaște (de parcă poți să cunoști un pișpirică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
aștept să fiu pus în lanțuri din clipă-n clipă. EPISODUL 3: e strâns legat de episodul precedent; diagnosticul lui Andi nu s-a confirmat; pe drumul către cabinetul medical, Alexandra i-a ars o palmă de-a văzut stele verzi; l-a-ntoarcerea în clasă, le-a poruncit tuturor să mă lase-n pace și mi-a propus să ne bușim ochelarii de tablă; i-am scos limba; nu i-am arătat cotul, fiindcă ar fi fost prea complicat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Până să se apropie clipa „când timpul a rămas definitiv suspendat odată cu închiderea unei uși - apartament 40, fam. Florian - și soarele s-a furișat în scară printre ghivecele de flori atârnate în geamuri și a rămas așa, luminând o balustradă verde, o balustradă verde ca o șopârlă verde“, adică până să fie lăsat afară de unul singur, luând contact cu strada, cu aleea Băiuț, normal, și cu copiii de-acolo, Migu, Pipiță, Doru și mai ales Cristos (cum îi înșiruie el), s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
apropie clipa „când timpul a rămas definitiv suspendat odată cu închiderea unei uși - apartament 40, fam. Florian - și soarele s-a furișat în scară printre ghivecele de flori atârnate în geamuri și a rămas așa, luminând o balustradă verde, o balustradă verde ca o șopârlă verde“, adică până să fie lăsat afară de unul singur, luând contact cu strada, cu aleea Băiuț, normal, și cu copiii de-acolo, Migu, Pipiță, Doru și mai ales Cristos (cum îi înșiruie el), s-au mai înregistrat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
a rămas definitiv suspendat odată cu închiderea unei uși - apartament 40, fam. Florian - și soarele s-a furișat în scară printre ghivecele de flori atârnate în geamuri și a rămas așa, luminând o balustradă verde, o balustradă verde ca o șopârlă verde“, adică până să fie lăsat afară de unul singur, luând contact cu strada, cu aleea Băiuț, normal, și cu copiii de-acolo, Migu, Pipiță, Doru și mai ales Cristos (cum îi înșiruie el), s-au mai înregistrat destule povești care, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Matei, câteva lucruri trebuie lăsate deoparte - eu care devin tu atunci când scriu, tu care o să devii eu peste 20 de ani, timpul ăsta stupid: atunci sau cândva, cel mai bine e acum: dormi Matei, mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, BauBau te-a pândit ce te-a pândit de acolo, după colțul umbros al camerei lui tata (veșnic așa, întunecos, de acum până pururea și-n vecii vecilor amin) n-are nimic a face dacă tata va mai veni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
trebuie să-l fi cuprins la moartea lui Kita, câinele ăla pe care noi n-am apucat să-l mângâiem niciodată, care nu înseamnă pentru noi nimic altceva decât o fotografie alb-negru, atât, și poate literele alea mari, de cariocă verde pe care mama ni le-a citit demult „astăzi a murit Kita“, apoi ziua și luna și anul cu altele ceva mai mici, la fel de verzi, sau poate pentru vrăjitoriile lui, vrute: el care le transforma pe fete în băieți cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
noi nimic altceva decât o fotografie alb-negru, atât, și poate literele alea mari, de cariocă verde pe care mama ni le-a citit demult „astăzi a murit Kita“, apoi ziua și luna și anul cu altele ceva mai mici, la fel de verzi, sau poate pentru vrăjitoriile lui, vrute: el care le transforma pe fete în băieți cu un simplu băț care nici măcar nu era magic, și nevrute: el care a adus pe lume un cutremur grozav doar pentru că l-a citit într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
crede el - să lăsăm acum pentru prima oară ușa larg deschisă - despre noaptea aceasta care se furișează duminica la ora două după-amiaza după perdele ca o pisică (ireală, străvezie, amenințătoare), ca un linx ce-i învăluie tiptil pe ei, pedestrașii verzi, încă inerți, încă ridicoli de mici, ce par să scruteze întinderile nesfârșite ale tundrei, fără vreun reper real, fără să poată spune dacă sunt vii sau dacă sunt morți, atât timp cât însuși Dumnezeul lor nu a hotărât vreun gest, nu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
periuță, un pieptene și un tub de pastă de dinți Cristal cu gust de ananas din care degustam periodic, un dulap întunecos plin de bunătăți, dulceață și gem, sirop și suc de roșii, zacuscă și murături, o cameră cu draperii verzi numai bune ca să te țină ascuns cu orele, cu un fotoliu (ca tronul unui rege) din care Uca îmi croșeta tichiuțe și mănuși, cu un scaun care devenea poarta la care Oneață Augustin înscria gol după gol până când Duckadam sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
întâmpla în jurul nostru nu era nici cor, nici hărmălaie, nici vuiet, erau 49.998 de declarații de dragoste suprapuse. Acolo juca Rapid. Atât. Adversarul nu exista, mai ales că echipele din B, în seria a II-a, erau pricăjite și verzi ca broaștele, încât toată lumea aștepta să fie înghițite de șarpe. După ce fluiera arbitrul și după ce mingea începea să se învârtă, conta doar cum mânuiau instrumentele lăutarii din teren. Dacă Nae Manea avea chef să ciupă corzile viorii pe extrema stângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
și digulețe, iar D 13 a ajuns să fie legat cu odgoane groase la dana botezată aleea Băiuț. Și exact atunci, în primăvara în care a devenit limpede pe unde se întind străzile și trotuarele și unde vor fi spațiile verzi, comitetul de bloc a ținut o ședință legendară, la care, nici în ziua de azi nu înțeleg cum, a fost convins să participe și tata. Iar tata i-a terminat, le-a luat mințile și i-a lăsat să viseze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
de fizică (al cărei nume nu mi-l amintesc nici picat cu ceară) mi-a ars din senin o palmă, în laborator, când tocmai o mângâiam pe pulpe pe Nicoleta Neagoe. M-a nimerit cu inelul (un inel cu piatră verde) chiar în buza de sus și m-a umplut de sânge ca pe-un purceluș tăiat. Doamne, îmi visam, cum o s-o mai pedepsească tata! Iar tata a venit pus pe fapte mari, mi-a promis că rezolvă el totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
el totul, s-a oprit drept în fața cancelariei și s-a interesat unde e profesoara de fizică, ea era chiar acolo, în cancelarie, a ieșit curând cu părul ei șaten și ondulat, cu un taior bej și o fustă plisată verde (ca piatra de la inel), cu pantofi cu toc cui pe mozaicul plin de ecouri și de sunete vii, cu mâna dreaptă ridicată, nu ca să lovească din nou, ci într-o plutire blândă și leneșă. Îmi imaginam c-o să văd și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
să se poarte cuviincios acasă și pe stradă (săru’mâna și buna ziua), să cedeze locul din autobuz, troleu, tramvai la bătrâni, să-i ajute să treacă strada, să nu le spună moși și babe, să traverseze numai la culoarea verde a semaforului, să fie mici gospodari, să planteze flori în grădină, să ude florile din ghiveci, să nu rupă flori, să șteargă praful, să ajute la cozonaci, la reparatul prizelor și, în general, pe mama și tata care nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
portarul, brancardierii, doctorii și asistentele n-au îndrăznit să-mi bareze calea, mama golise un borcan cu cremă de ciocolată și se perpelea fără să doarmă. Ne-am îmbrățișat tare, tare de tot, până am văzut o mulțime de steluțe verzi, nu câte trei pe-un epolet, aurii, cum purta tatăl noului-născut. Cam la o săptămână distanță, când, după consumarea formalităților vamale și medicale, noul Mircea a părăsit portul acela insipid și a pornit pe uscat, nu pe ape, către aleea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
foarte târziu, la scurt timp după ce dl Dina și dl Ștefănescu și-au luat fetele acasă, a mai ciocănit cineva la ușa noastră (unde soneria, ca de obicei, nu funcționa). Era Mircea. Gâfâind puțin. Îmi adusese în dar un Pegas verde, modelul cel mai scump, cu ghidonul și cu șaua reglabile, gata potrivite pentru statura mea. Ca să nu se prăfuiască roțile, venise cu bicicleta în brațe de la Valea Argeșului, din stația de autobuz. Două-trei ore, până aproape de miezul nopții, a stat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
până la urmă, din cauza temperaturii lui ridicate, de un suflu de afecțiune între combatanți, în bucătăria noastră se instaura războiul rece. Unul de uzură, complicat și parșiv. Și nu conta doar faptul că puștii, topindu-se după limonadă și după corcodușe verzi, nu suportă algocalminul; atârnau ca plumbul tot felul de alte fapte, ființe și principii. Ofițerul - pe care Matei îl botezase nenea, căruia Uca (între noi, luptătorii din Rezistență) îi zicea Generalul, pe care bunicul nostru nici nu-l numea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
solid (deși igrasios), construit din plăci prefabricate de beton. Și mai aveam un motiv să nu-mi pun întrebări în legătură cu proveniența acelor sunete bizare: chiar eu eram cel care deschidea radioul. Pe unde scurte. Roteam ușor butonul, urmăream cum liniuța verde se mișcă încet pe scală, treceam peste tot felul de muzici arăbești și posturi slave, prusace sau anglofone, mai răsunau pasager arii din opere, exclamații în franceză și hituri pop, roteam și roteam, până când, în zona uneia din frecvențele cunoscute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
de nivel, cu triunghiurile ezoterice ale cotelor după care dibuiești o zonă înaltă sau joasă, cu venele acelea albastre continue sau punctate din care nu vei afla nicicând originea aristocrată a unei regiuni, ci doar rețeaua sa hidrografică, cu petele verzi ale pădurilor și galbenul spălăcit al pășunilor, cu toate cuburile albe și pitice prin care știința îți demonstrează rapid și irevocabil că omul există, ba chiar că și-a construit sate sau orașe, cu liniile drepte sau frânte, rareori curbe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
că inima strălucea nebunește și că nici vorbă să fi văzut în ea bara lui Augustin și golul insipid al lui Graham Souness. M-am trezit în casă. Dormeam. În noaptea aceea în care mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, iar Bau-Bau (un fel de om cu ochi fosforescenți care plutește într-un sac negru, invizibil, un fel de bucată de întuneric mișcătoare) m-a pândit după colțul umbros al camerei lui tata, așteptând să-mi țiuie urechile de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
părea chiar atât de înfricoșător, putea fi învins, putea fi aruncat pe geam, putea să încaseze un ditamai pumnul în bot, clipa aceea părea să fi trecut, pentru că dintr-odată Matei se așezase lângă mine în lumina difuză, liniștitoare și verde a veiozei, îmi cerea să-l iert pentru tot felul de lucruri nemaiauzite, o carte și un capitol cinci, încerca, nu știu de ce, să mă înduioșeze, îmi vorbea scriind despre dragul meu Filip (care părea să fie și fratele lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
pe câmpurile alea pline de ciulini, măselariță și coada-șoricelului, de unde câinii Bucuresciilor se auzeau lătrând până-n zori. Eu sigur am simțit ceva în genul ăsta, chiar dacă, la un secol și jumătate distanță, dincolo de Răzoare, bălăriile mai creșteau doar în spațiile verzi dintre blocuri, în crăpăturile asfaltului și în cele trei văi importante - a Argeșului (unde întorceau autobuzele 68, 108 și 118), a Oltului (unde avea cap de linie 105) și a Ialomiței (unde opreau troleibuzele 84 și 93). Într-o zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301

-o vreodată. Ca toate poveștile adevărate, nu se poate ști cu precizie unde Începe. Să cauți Începutul e ca și cum ai Încerca să descoperi izvorul unui fluviu. Dai la vîsle În susul apei luni de zile sub un soare arzător, printre zidurile verzi, mustind de apă, ale junglei, iar hărțile Îmbibate de umezeală ți se fac fărîmițe În mîini. Ești pe jumătate Înnebunit de speranțe deșarte, roiuri de insecte Înțepătoare și periculoase și feste ale memoriei și, la sfîrșit, nu reușești să ajungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
dependenței nu e atît de complex, suficient de complex și de puternic pentru a descrie această foame. I-aș spune mai degrabă dragoste. Primară, poate, ori chiar perversă, În mod sigur neîmpărtășită, Însă cu toate astea dragoste. Aceștia erau mugurii, verzi și cleioși, ai unei pasiuni ce mi-a dominat Întreaga viață, unii ar zice mi-au distrus-o, și n-aș putea spune că nu au dreptate. Dac-aș fi avut un gram de intuiție, aș fi văzut În Îngrozitoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]