3,591 matches
-
naturalețe, ca și cum ar fi fost ceva foarte firesc să stea acolo la o palmă de mine, să-i simt răsuflarea ușoară, să-i respir mireasma părului negru; din când În când, genunchii ni se atingeau involuntar, câmpuri de Înaltă tensiune vibrau În aer, corporalizând identic structura sentimentelor noastre; prin acea atingere a genunchilor se realiza un dialog secret, irepetabil, prelungindu-se nevăzut de noi și de ceilalți; acolo, sub banca protectoare, la Întuneric de ochii iscoditori, se complăceau ștrengarii de genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pereții ca să nu se lovească de ei. Muzica din hol se auzea până în camere, iar mulțimea zgomotoasă de modele care sorbeau cafea cu lapte degresat și vânători de modele de diverse naționalități care beau Bordeaux în grădina interioară făceau să vibreze toate ferestrele. Cada superbă, cu picioare elegante, nu avea perdea, așa că podeaua se uda detot când dădea drumul la duș. În baie nu era nici o priză electrică (probabil pentru că toți veneau cu stilistul după ei), așa că Emmy fusese nevoită să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
de urzici și trestii de zahăr, rămășițele unui drum de ciment treceau pe lîngă o gheretă de portar În ruină și duceau spre o mare de ierburi sălbatice. Acesta era aerodromul din Hungjao, un loc magic pentru Jim, unde aerul vibra de vise și emoții. Iată hangarul galvanizat, dar nu mai rămăsese nimic altceva din aeroportul militar de pe care, În 1937, avioane de luptă chineze atacaseră coloanele de infanterie japoneze ce Înaintau spre Shanghai. Jim păși În iarba ce-i ajungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
reverendul Matthews o să-l bată cu bățul În fața Întregii școli pentru că era spion. — Jamie! Culcă-te la podea! Mama sa Îngenunche În ușa prin care comunicau. CÎnd salvele de tun Încetară pentru o clipă Îl trase de lîngă ferestrele care vibrau și Îl ținu jos pe covor. — Mă duc la școală? Întrebă Jim. E examenul la religie. — Nu, Jamie. Azi o să fie vacanță. Mergem să vedem dacă Yang poate să ne ducă acasă. Jim era impresionat de calmul ei. Se hotărî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cheie de șuruburi, murdară de ulei, și atinse bărbia lui Jim. — E bine că nu ai dinți de aur, altfel... Îl lovi peste Încheietura mîinii. Jim se ridică, amintindu-și cum Îi cercetase Basie gingia. Zgomotul scos de motorul camionului vibră prin cabina metalică. Se purta cu băgare de seamă cu acești doi marinari din marina comercială, care scăpaseră cumva din plasa japoneză din jurul Shanghai-ului și Își dădu seama că trebuia să se teamă de ei la fel ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
la sergenții de lîngă locul de descărcare. Jim spera că părinții lor erau În siguranță sau morți. Scuturîndu-și praful de pe haină, alergă spre adăpostul avioanelor, nerăbdător să se Înfășoare În aripile lor. PARTEA A II-A 20 Lagărul Lunghua Vocile vibrau de-a lungul sîrmei, ca notele pe coardele unei harpe. La vreo cincizeci metri de gardul Împrejmuitor, Jim stătea culcat În iarba Înaltă lîngă cursa de fazani. Asculta paznicii certîndu-se, În timp ce Își făceau rondul de fiecare oră În jurul lagărului. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de la Seaforth Highlander Încărcau parașute și cutii de carton cu conserve peste parapetul din spate. — Jim ! Stai! Îi făcu semn Tulloch. Unde ai de gînd să pleci? — La Blocul G, domnule Tulloch... — GÎfîind, Jim se sprijini de aripa camionului care vibra. În ușa casei paznicilor, locotenentul Price strecura cartușe În Încărcătorul puștii, ca În ritualul unui bărbat care Își numără aurul secret. — Vreau să rezerv o cameră pentru părinții mei - s-ar putea să vină la Lunghua. Am să rezerv o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
puțin, a șoptit. Asistenta scotea acul din ambalajul steril, am auzit zgomotul ambalajului din plastic în timp ce privirea mea o întâlnea pe a Adei. Era foarte aproape de mine și nu-mi dădusem seama. Am întâlnit ochii nemachiați ai unei femei, ochi vibrând într-o sclipire. Înainte de a se muta la reanimare, a fost una dintre cele mai bune anesteziste din spital, a suflat protoxidul de azot în mulți dintre pacienții mei. Am văzut-o stăpânindu-și emoțiile chiar și în momentele cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
câmp, lăsând-o să cadă de la înălțime cu un gest puternic, care corespundea probabil unui soi de ritual, și jocul începu. Cei doi vorbeau puțin, cu mâinile încleștate pe manete, le suceau dând lovituri precise și dure care făceau să vibreze stinghiile de metal. Băiatul de la bar ieși fără nici un chef de după tejghea ștergându-și mâinile ude de șorț și puse în funcțiune ventilatorul. În timp ce se întorcea spre tejghea, i-am întins paharul: — Mai adu-mi unul, te rog. Ventilatorul începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
simțit o plăcere secretă văzând că totul în jurul meu era cu adevărat mizerabil. — O repară. Am auzit-o frecându-și mâinile pe care le ținea la spate. Își coborî privirea, apoi o ridică. Mi se păru că întreaga ei ființă vibra imperceptibil, poate eram doar beat. — Vreți să telefonați? — Da. M-am dus din nou în dormitor, am atins din nou cu mâinile plușul de culoarea tutunului. Am privit telefonul, l-am privit ca pe un obiect de plastic care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
tensiunea slăbește, a fost un joc, o glumă. Mama ta mă privește din nou fără neîncredere. — Cretinule, râde. Și bea o înghițitură de coca cola. — Ne simțim bine și așa, nu crezi? Dar eu mă gândesc la un fir care vibrează în vânt, la o mică încheietură care să mă țină prins de pământ. Eu sunt, Elsa, zmeul acela, eu sunt cel care zboară. Un trapez de stofă sfâșiată pe cer și jos umbra lui mare care urmărește puișorul meu, bucata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
-i; și i-am dat sâmburii. — Să-ți fac niște spaghete? — Cum? am murmurat, uimit de o asemenea propunere. — Cu sos sau cum vrei tu. Nu-mi înțelesese întrebarea. Mă privea cu o expresie nouă, pe neașteptate vie, ochii-i vibrau în orbite ca niște capete abia ieșite din găoace. Nu aveam de gând să stau. Dar am văzut speranța aceea zugrăvită pe chipul ei. O speranță atât de departe de a mea. Pentru că și eu speram, Angela, în ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu ouă de la găinile ei, îmi spălase și îmi călcase cămașa, și acum tremura în timp ce o sărutam, în timp ce îi întorceam spatele. Iubirile noi sunt pline de spaime, Angela, nu au un loc în lume și nu au o destinație. Celularul vibrează. L-am așezat pe pervaz pentru că acolo prinde mai bine. Nu răspund imediat, deschid larg fereastra, apoi apăs butonul verde. Am nevoie de aer. Vocea mamei tale este incredibil de aproape, nu se aude nici un zgomot de aeroport în jurul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
învăț. A trebuit să învăț să mângâi o femeie, să-mi mișc mâinile așa cum trebuie. Mâini de ghips, întotdeauna am avut avut mâini de ghips în dragoste. Mașinile trec pe viaduct, zguduie zidurile casei. Zgomotul pătrunde înăuntru prin fereastră. Geamurile vibrează, amenințător, lipite cu o fâșie de bandă adezivă distrusă de soare. — Eram în clasa a cincea, în piață, pe o tarabă, se afla o rochie de voal cu flori roșii. Era sâmbătă, mă plimbam prin piață, dar mă întorceam mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
tine, pierdută în prăfăria acestor inimi adulte care nu sunt sigure de nimic și nu știu cine sunt și nu știu unde se vor duce. Ada a ieșit din sala de operații. Două asistente aleargă după ea. Au deschis dulăpiorul cu instrumente, am auzit vibrând geamul de la ușă. Mă scol ca un automat. Ce s-a întâmplat? Ada este foarte palidă, se îndreaptă spre mine. — Trebuie să-i facem adrenalină, există o problemă de ventilație pulmonară, tensiunea scade. — Cât? — A ajuns la patruzeci. — Are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mâini. Îi privesc ceafa aplecată. Nu mai are părul de paie, acum îl are scurt, negru, lipit de pielea capului ca un ciorap lucitor. Acolo îmi așez mâna, pe capul incredibil de mic, pe părul ud. Tresare, gâtul, spatele îi vibrează ca și cum ar fi fost atinsă de o lovitură de bici. Nu mă aștepta. Chipul îi este o mască macerată de apă, dinții îi clănțăne sub buzele strânse. Ascult bătaia nebună a dinților pe care Italia nu reușeste s-o țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
s-o ajut mai mult decât o fac, dar știu puține lucruri despre obstretică și oricum evenimentul care ne așteaptă nu prea are de-a face cu știința, aparține naturii. Ea este aceea care îi scutură trupul, îl face să vibreze lângă al meu. Și sper ca totul să se termine repede. Acum, Angela, dintr-o dată mă tem că ceva nu va merge cum trebuie. Mama ta suferă, îi țin fruntea și mă tem. Sunt un mizerabil. Am o amantă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aflam deja pe autostradă, Italia a clătinat încet din cap, apoi s-a predat. S-a abandonat pe scaun, fără să opună rezistență. — Cât facem? — Mai puțin decât cu trenul. Odihnește-te. A închis ochii. Dar pleoapele au continuat să vibreze ca și cum privirea ei, dedesubt, nu și-ar fi găsit pacea. A deschis din nou ochii, și-a întors capul spre mine și mi-a atins piciorul cu mâna. O mângâiere care m-a făcut să tremur de plăcere și fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de geamantan? Nu mi-a răspuns, în întuneric cuvintele mele i-au atins ușor ceafa nemișcată. — Haide, să mergem. Am ajutat-o să coboare, m-am aplecat până la ea și i-am cuprins talia cu brațul, i-am simțit oasele vibrând în timp ce se ridica și un suspin adânc îi mișcă pieptul, un îndemn pentru ea însăși. Afară cerul era locuit de o lună plină, largă, cu un chip caritabil pe care, în timp ce ne duceam îmbrățișați către firma luminoasă, ne-am oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
al șchiopului cu ciuful lui de păr blond, ca o ceapă dezgropată și abandonată pe un strat. Fraternul om de la pompe funebre parea să se simtă în pace cu sine însuși, își terminase treaba până la apus. Pe burtă, împreună cu respirația, vibra catarama aurită a curelei sale. Fusese o zi lungă. Aruncă o privire în sus, precisă ca o tăietură de cuțit, transversală ca un zbor: da, întunericul l-ar fi despăgubit. Italia era în pământ, și pământul trecuse prin mâinile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Și astăzi simt la fel. Venirea lui Betsy pe lume doar a intensificat sentimentul. Eram înlănțuit. În timp ce stăteam cu un ochi experimentat la fiicele mele, în acea după-amiază, o mișcare pe raftul de sus îmi atrase atenția. Cartea părea că vibrează. Mă uitam la ea, parcă lipit de scaun și neputând să mă mișc. Se răsucea. Se balansa pe margine. Cădea. Distanța dintre raftul de sus și podea se mărea. Cartea prindea viteză și forță. Era inutil să îmi spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mulți ani. Fata de lângă mine, care poate că nu îl auzise niciodată, începu să suspine. Când poliția a spart geamul ușii de la intrare, un alt lucru pe care nu îl făcuseră, femeia cu gâtul gros din față a gemut. Întunericul vibra de plânsete înfundate, de gemete, în timp ce femeile își suflau nasul. Camera de filmat se mută iar la cer. Norii se rostogoleau deasupra. Pescărușii scoteau sunete ascuțite și zburau foarte jos. Filmul se termină, dar nu era chiar finalul. Mai urmau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Materialul verde și aspru era soios. Chiar și Poliția Verde ducea lipsă de săpun pe atunci. Am continuat să mă uit pe vizor. Această uniformă era albastră. Trucuri vechi în uniforme noi. Și-a ridicat mâna. Vizorul deveni negru. Ușa vibră în fața mea când bătu iar cu ciocănelul. Am sărit înapoi. Aș fi vrut să mă duc la subsol. Masa mea de lucru era bine aprovizionată cu ciocane, fierăstraie și unelte grele. Aveam cu mine un ciocan atunci când am urcat treptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
proastă și copilul lor neștiutor; un țipăt îndeajuns de ascuțit pentru ca proprietarii tarabelor și oamenii care cumpără flori în drum spre casă și chiar unii dintre bicicliștii care așteaptă să se schimbe semaforul să întoarcă privirea; îndeajuns de înfricoșător ca să vibreze în pieptul meu: Doamne, nu au memorie? Mulțumiritc "Mul]umiri" Î n iarna anului 1994, în timpul unui tur în casa Annei Frank, imaginația mea a fost atrasă de remarca unui ghid, cu privire la faptul că există documente ce atestă soarta tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
zdrobească atmosfera de indiferență și să străbată publicul ca o flacără pe o miriște. Sau să se alăture unuia dintre partidele existente, să se dedice timp de cinci-șase ani tensionați activităților publice, trecând de la o filială la alta, făcând să vibreze până și cele mai Împietrite inimi, ajungând astfel În vârful piramidei și aducând Israelului pacea: În 1977, un simplu cetățean pe nume Lange sau Longe a reușit să fie ales În parlamentul neozeelandez, pentru ca În 1982 să dețină puterea. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]