22,492 matches
-
nisip, cu mâinile căuș la urechi, ascult zbuciumul oceanului și mă afund tot mai adânc în amintiri. Mă plimb prin creierul meu ca printr-o mâzgă. Vreau să scriu o carte, dar nu știu de unde să o apuc. Personajele mă vizitează, dar nu le găsesc încă locul în poveste. Închid ochii și mă gândesc la ele: Zinzin stă cocoțată în vârful unui copac în parcul din centrul orașului. Este îmbrăcată într-o rochie de seară, ruptă în fâșii înguste, de parcă cineva
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
amândouă. Spun: "I am hungry". Râde: "Just moment, please". "It's OK". Intrăm într-o pensiune. Bucătarii se mișcă nestingheriți în spațiul deschis, preparând tot felul de specialități. Miroase bine, pensiunea are și o terasă, dar mai întâi mergem să vizităm vitrina în care sunt expuse mâncărurile și prăjiturile. O rog pe Kati să aleagă ea, dar refuză încăpățânată. Din atâtea feluri, aleg pui la rotisor cu garnitură de crudități. Puiul arată bine rumenit, sunt flămândă, am poftă de ceva consistent
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
sunt expuse mâncărurile și prăjiturile. O rog pe Kati să aleagă ea, dar refuză încăpățânată. Din atâtea feluri, aleg pui la rotisor cu garnitură de crudități. Puiul arată bine rumenit, sunt flămândă, am poftă de ceva consistent. În așteptarea mâncării, vizităm colecția de papagali. La marginea terasei se află un șir de cuști. În fiecare cușcă, câte doi, trei papagali. Marea lor majoritate sunt galbeni și albaștri. Un fel de invazie de galben și de albastru. Kati râde și-mi spune
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
săptămână am fost invitată la cină la Mihai, fostul soț al Silviei. Acesta părăsise țara în 1947 în suita regelui. Păstrează tabieturi de pe vremea aceea, zice că o vreme a stat în același hotel cu regele, la Paris, că se vizitau reciproc, de acolo a învățat o grămadă de ceremonii, el ține cu sfințenie la ele, numai că acestea nu se mai potrivesc vieții moderne, l-au părăsit copiii, prima nevastă, dar el a rămas fidel ideologiei legionare și a rămas
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de surpriză, el poate trăi foarte bine sub un borcan de sticlă sau într-un coteț, numai să nu i se întâmple nenorocirea să se schimbe aerul, aerul proaspăt îl ucide pe tata, cred că este o mumie care ne vizitează, este strămoșul genomului uman, "cum poți vorbi atâtea prostii, e totuși tatăl tău", spunea ea amuzată, tu trebuie să fi auzit de teoriile freudiene când copilul își neagă tatăl, după unele teorii mai radicale eu pot chiar să-l ucid
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
grup, temându-se să nu rămână în exil la Viena, cum o făcuseră atâția sportivi de performanță de-a lungul anilor. Totuși, una dintre handbaliste, Mioara, a luat legătura telefonic cu Hylde, dându-i adresa de la hotel unde au fost vizitate de o doamnă în vârstă îmbrăcată în blănuri scumpe, era în luna ianuarie, cu o mașină de lux și șofer, care le-a adus cadouri la toate și, bineînțeles, pentru mine. De atunci, am fost convins că toată corespondența noastră
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
ocupându-se cu creșterea vitelor, până a murit în urma unui conflict verbal cu pădurarul Gemănar, căzând ca secerat de un infarct miocardic acut. Are un moștenitor în orașul Frasin, Petrică Cotlarciuc, șofer profesionist pe un vehicul greu, care m-a vizitat doar cu ocazia punerii în posesie a terenurilor forestiere ce-au aparținut bunicului Costan. Sora cea mică a tatei, Valeria, căsătorită cu impiegatul de gară Balintescu Nicanor, care s-a spânzurat la vârsta de 38 de ani în pușcărie, a
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Ramiro te șocau privirea ageră, șireată, limbajul colorat și toate nătângiile sale de om obsedat, complexat și frustrat. Cu toate acestea, el avea mulți prieteni, care profitând de starea sa materială și de statutul lui de fiu de notar, îl vizitau zilnic în camera personală cu intrare separată prin spatele casei, unde se fuma și se bea cafea în draci, se juca la Pronosport sau se asculta muzică progresivă la pick-up, magnetofon și la postul de radio „Europa Liberă”. Cei mai
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
dansează de se rupe în figuri, culcându-se pe jos imitând mișcările ordonate de țigan, se adunau ciucuri și aplaudau, iar la finalul reprezentației aruncau câte un bănuț în tingirea multifuncțională a ursarului. Fascinat de capitala Ardealului, recomand celor care vizitează Clujul, să nu uite a intra măcar pentru o oră în renumita Grădină Botanică, un verosimil paradis natural de neînchipuit. Concluziile examenului medical de la spitalul clujean au fost încurajatoare: în afara lipsei de calciu din organism eram oarecum sănătos, doar că
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
vizibil regret că eu trebuia să mă nasc fată, datorită fragilității și sensibilității structurii mele sufletești. Frații Costescu, Mihai și Virgil, mai mari decât mine cu unu și, respectiv, doi ani, fiii colegului de birou al tatei la Vatra-Dornei, mă vizitau la sfârșit de săptămână sau în vacanțe cu mult tupeu șì aroganță, de făceau prăpăd pe unde călcau, învățându-ne toate prostiile și măscările golanilor de la oraș. Având un comportament vulgar și obraznic, se luau de fetele din teritoriul nostru
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
secundă scursă. Viețuiam Într-un soi de luciditate bolnavă, separat de lumea care mă conținea, ca și cum aș fi fost prins În spatele unei oglinzi mari, de unde vedeam totul, dar nu mă puteam remarca În niciun fel. O dată la două zile ne vizita un medic. Era o persoană În vârstă, destul de comunicativă, care, după obișnuitul control(nota mereu Într-o fișă tot felul de observații), Încerca, fără sorți de izbândă, să mai destindă aerul cu cate o glumă nevinovată, În speranța că va
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Turnul Golia. Piciorul aproape că nu mă mai durea, așa că m-am dus să văd, cum obișnuiam În zilele bune, trandafirii. Valeriu mi-a vorbit Întâia dată despre ei, cu mulți ani În urmă. De-atunci, În fiecare vară, Îi vizitez de câteva ori. Sunt cu totul aparte, altfel decât oriunde altundeva. Juri că-s făcuți din catifea multicoloră. Și au un parfum nemaiîntâlnit. Am venit Îmbrăcat În sacoul meu gri-cenușiu și În pantalonii bej. Dacă tot va trebui să mă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
din nou lângă rafturile cu cărți, dar prietenii mei de odinioară nu mă atrag cu nimic acum. Nici radioul din bucătărie nu mai pot să-l ascult. Nici pe Valeriu nu l-am mai văzut de secole (el nu mă vizitează de ani buni, din cauza lui Țiți Mițura, care a scornit tot felul de mizerii, de insinuozități pe seama noastră). Nici nu mi-e sete, nici foame nu-mi este. Trăiesc În mijlocul unei mari disperări, care mă macină tot mai adânc. Deschid
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nici el. Tu spuneai că-l înțelegi, că îl iubești cu toată ființa ta, că abia acum poezia lui are sens, iar noi te priveam prostiți și ziceam ca tine doar ca să nu te supărăm. Am aflat că l-ai vizitat, că aveați deja secrete împreună și că nu mai puteai să fii și cu noi în același timp. Așteptam nerăbdători să apară volumul, încrezători că ai reușit să-l vindeci pe Edi, dar pe plan editorial nu se petrecu nimic
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
au ceva important să-și spună, după ce au epuizat subiectele legate de vreme, agricultură și sport. — Dacă nu ar mai bate vântul. — Și n-ar fi atât de frig. — Mâine te duci în oraș? — Dacă nu plouă. — Ai să-l vizitezi? — Nu e treaba mea. Cred că tu ar trebui să treci pe la el. — Ce să caut eu la el acasă? — Să nu-mi spui că nu ai mai fost la el. — Nu. Întotdeauna ne întâlneam aici, în această cameră. Aș
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
vreme, se vede de la o poștă; iar el nu are secrete față de mine. — V-a spus el? — Cum spuneam, așa ceva se vede foarte ușor... Atunci pentru ce ați venit? — Să vă rog să nu-i mărturisiți nimic. Puteți să-l vizitați dacă doriți, dar să nu-i spuneți nimic, l-ar durea foarte mult. De fapt el știe totul, însă îi place să se amăgească. Bănuiam că el știe, dar nu-mi dau seama cum a putut afla. Nici eu, nici
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
cu atât se simțea mai liberă, mai sigură pe sine, mai altfel. Dispăruseră regretele, gustul amar, chiar unele amintiri nu mai erau așa de clare. Dacă nu ar fi avut manuscrisul de la el ar fi zis că nici nu-l vizitase în seara asta. Trânti ușa de la intrare și fugi spre camera în care o aștepta canapeaua cu cuvertură verde. Nu dorea decât să citească manuscrisul. Se opri brusc. Camera era alta acum. Dispăruseră toate obiectele de mobilier, masa, cuierul, canapeaua
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Unde aveau s-o ducă aceste gânduri negre, nu putea nimeni să bănuiască. Olga însă, cu o răbdare sisifică, așeza totul cu minuție, pe un eșafod diabolic. De când Ina se mutase definitiv în apartamentul lui Alex, Olga nu o mai vizitase la noua ei locuință. Ori de câte ori plana pe crengile gândurilor sale câte o pasăre neagră, cu gând iscoditor care o îndemna să vadă cum se aranjase Ina, cum trăia, care era viața ei de zi cu zi, își înfrâna cu greu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
trăia, care era viața ei de zi cu zi, își înfrâna cu greu pornirile de a-și satisface curiozitatea feminină. Se simțea roasă de gelozie și de un egoism înrădăcinat. Ca un ecou obsedant, seara aceea îndepărtată în care-l vizitase pe Alex revenea din când în când, tulburându-i liniștea, amintindu-i câtă ură adunase o dată cu închiderea ușii în urma ei și cum zgomotul strident al yalei o scosese dintr-o lume atât de mult visată! De atunci, se deschisese o
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
după fapta sa. Dar inima îl îndemna cel mai mult către muzică. Stătea ore în șir în fața televizorului și asculta concerte, sorbind unele melodii care îi mergeau direct la suflet. Această artă îl atrăgea ca un magnet, mai ales de când vizitase cu clasa clubul elevilor din oraș, unde asistase la un concert susținut de copii cam de vârsta lui. Ar fi dorit să cânte la vioară. I se părea că virtuțile acestui instrument au darul de a scoate sunete venite ca
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
ar fi putut să păstreze un echilibru cu cel al zilelor cu adevărat fericite, lipsite de griji. Viața de spital curgea ca o apă pe un șes nămolit, ducând între maluri multele ei suferințe. Victor se îndura uneori să o viziteze în rezerva în care intrase o dată cu boala ei, neștiind când și în ce fel va ieși din această încăpere plină de umbrele unor coșmaruri vizibile chiar la lumina zilei. Deși doctorii o încurajau, spunându-i mereu: te vei vindeca, te
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
drum făcut mai mult dintr o obligație morală, decât dintr-o stringentă convingere. Piteștiul îi primi cu un covor multicolor de flori, dominante fiind superbele lalele, prin coloritul lor pictural. Pretutindeni, reclamele atractive invitau pe toți doritorii de frumos să viziteze expoziția anuală, devenită tradițională: Sărbătoarea lalelelor. Evenimentul era interesant și cei doi ar fi dorit să-l guste în toată amplitudinea, dar altele erau preocupările lor, mai ales că în după amiaza aceleași zile trebuiau să se întoarcă în orașul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
ipocrizie: „Am văzut-o pe fiică-mea (adică târfa) cosând, pentru ora fastă, cămașa resurecției, pentru copil, copilul ei.“ Apoi, ca și cum ar fi știut, și ea, mă consolă. De multe ori se ducea să-mi caute leacuri la vecini. Îl vizita pe vrăjitor, pe prezicător și pe ghicitorul în cafea, pentru a le cere auguri și a-i consulta în legătură cu mine. În ultima miercuri de anul trecut, ceru pomană de la oameni și se întoarse cu un castron plin de ceapă, orez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de teama unui destin potrivnic. E justificarea pe care o dădeau femeile iraniene în legătură cu sarcinile suspecte: băile publice fiind deschise alternativ ambelor sexe, poluarea apei din piscine de către bărbați putea fi o încercare de explicare a acestui fenomen. Spirite care vizitează locuri obscure Într-adevăr, copilul ar fi fost unicul moștenitor al pretinsului său tată. Nefiind mamă, văduva nu va putea pretinde decât o parte din moștenire FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Bufnita oarba revazut.doc PAGE 58
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nu voi putea face nimica nesupravegheat. Acesta era surghiunul, indirect vorbind. Urma așadar, să-mi schimb yala la ușă, să-mi schimb toate încuietorile și să pun semne peste tot, frânturi de chibrituri, ca să văd dacă respectivul mă va mai vizita, și să fiu cu ochii-n patru. O fi gelozia vreunei femei, care abandonată când nu trebuia, acuma iată, se răzbună. - eram deseori luat în răspăr de diverși prieteni. E adevărat, pe-o ureche-mi intra, pe alta - mi ieșea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]