3,708 matches
-
mai buni fii ai acestui popor au devenit realitate: Partidul Comunist Român.“ (România liberă, 22 august 1973) „L-am văzut cu casca minerului, salopeta muncitorului, halatul medicului. L-am întâlnit în lanul de grâu cu secera în mână și la volanul tractorului. L-am urmărit suind pe schele și coborând în adâncul minei. L-am văzut sub soarele dogorâtor al verii și sub rafalele de ploaie. A stat de vorbă cu aceeași simplitate și cu aceeași deferență cu muncitorul, țăranul, economistul
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
care, sub ochii binevoitori ai profesorilor, mai sufereau unele îmbunătățiri (o feminizare) în liceu. Cămașa bleu rămânea fără guler sau căpăta o tentă mai închisă/deschisă în raport cu canonul, iar sarafanul bleumarin beneficia, după gust și stil, de scurtări, lungiri, crăpături, volane, strâmtări, răscroieli în cloche sau chiar înlocuirea materialului de bază (pe vremea mea, din plastic) cu alte feluri de material, totul până când cineva se sesiza și începeau înfierările, mustrările, ședințele, pentru că aici suntem într-o școală, nu într-o casă
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
cu gulerele ridicate (cînd vre mea ne permitea), și din cînd în cînd unul spunea cîte o cugetare adîncă. Așa a fost, de exemplu, o dată cînd, pe o vreme mohorîtă, Preotu’ mi-a zis : „Pe o vreme ca asta, la volanul unei mașini țepene și ascul tînd un hard supărat, nu mi-ar mai păsa că mor“. I-am replicat cu superioritate, spunîndu-i că nu e nevoie de astfel de stimuli exteriori și că e de ajuns să asculți „hardul“ interior
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și se întâmplă zilnic destule evenimente care să intre în vizorul Poliției; din douăzeci de milioane câți suntem, sor găsi câțiva care să dea în cap sau să înjunghie și alți câțiva care, „pe fondul neadaptării vitezei, să piardă controlul volanului“. Știrile cu mortăciuni - cum sunt numite cu voluptate prin televiziuni - îi energizează pe știriști și fac să le crească pofta de viață. Asta cu atât mai mult cu cât induc în rândul telespectatorilor, prin acumulare, sentimente care prefigurează Apocalipsa: mor
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
naibii totul și să te întorci acasă. Într-un Fiat 850, cu trei ingineri pe celelalte locuri, pe care i-o fi luat din cealaltă stație, trece Ștefănescu, șeful meu. Mă vede prin parbriz și mă salută, ridicînd degetele de pe volan. E plin, mormăie cineva lîngă mine. O, bună dimineața! zic, după ce întorc capul. E inginerul Marinescu, unul din adjuncții lui Ștefănescu. Evident, în ordine ierarhică, mi-e șef, dar nu m-a întrebat niciodată nimic și nici eu nu i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dinspre combinat. Fir-ar să fie! oftează inginerul Floarea, ștergîndu-și transpirația. Am crezut că mi-a pus cineva o bombă. De cînd cu filmele astea polițiste, am mereu senzația că trebuie să-mi controlez mașina înainte de-a urca la volan. Ce s-o fi întîmplat? se întreabă Dinu privind spre combinat. S-o fi spart vreun traseu de abur supraîncălzit, zice Florea și deschide portiera, urcînd la volan. ,,Crape dracului totul!" zic eu în gînd, înveninat de cele întîmplate. Trec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
senzația că trebuie să-mi controlez mașina înainte de-a urca la volan. Ce s-o fi întîmplat? se întreabă Dinu privind spre combinat. S-o fi spart vreun traseu de abur supraîncălzit, zice Florea și deschide portiera, urcînd la volan. ,,Crape dracului totul!" zic eu în gînd, înveninat de cele întîmplate. Trec pe partea cealaltă a mașinii și urc lîngă inginerul Florea, pe locul unde, dimineață, stătea doamna Teona. "...ca o floare de magnolie gata să se desfacă..." mă lovește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dreaptă în față. Departe, sub cerul plumburiu, se vede combinatul, spre care gonește mașina lui Don Șef cu peste o sută pe oră. Mai încet, Don Șef, că vreau să ajung întreg, spun eu, arătînd spre șoseaua umedă. Lăsați grija volanului, îmi răspunde șeful. Gîndiți-vă ce argumente aducem. Ei o țin una și bună: să pornim. Napoleon-Marinescu e foarte optimist: "cum vine tovarășul Vlădeanu, pornim separatorul". Apropo: știe măcar unde-i clădirea instalației? Știe, că a fost pe acolo cînd se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la Serviciul tehnic, spune Don Șef într-un tîrziu. Deocamdată, decizia e dată pentru postul de inginer principal la Reziduuri. Reziduuri?! Ce să faceți acolo, la "groapa de gunoi"?! Don Șef tace. Privește fix înainte, mîinile i se încleștează pe volan, strînge din dinți și apasă pe accelerație. Arunc o privire prin parbriz și observ cum ne apropiem vertiginos de stopurile unui camion, care merge în fața noastră. Don Șef! țip eu, arătîndu-i. Șeful face o mișcare bruscă, rotește puțin volanul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe volan, strînge din dinți și apasă pe accelerație. Arunc o privire prin parbriz și observ cum ne apropiem vertiginos de stopurile unui camion, care merge în fața noastră. Don Șef! țip eu, arătîndu-i. Șeful face o mișcare bruscă, rotește puțin volanul și trecem pe lîngă camion. Răsuflu greu, simțindu-mi inima cum bate să-mi spargă pieptul am trecut pe lîngă moarte! Chiar și o "groapă de gunoi", cum e poreclită Secția Reziduuri, trebuie condusă de cineva, spune calm Don Șef
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cafea, atât de bine țintită. În timp ce ne apropiem de vitrina de la Dream Dress, de pe Madison Avenue, îmi dau brusc seama ce a putut să-mi ceară mami. Cum o fi putut să-și dorească să port monstruozitatea aia plină de volane și volănașe, când pot să mă îmbrac cu una dintre rochiile astea superbe, uluitoare, demne de premiile Oscar? Deschid ușa și mă uit în tăcere în jur la salonul de prezentare atât de liniștit, cu covor de culoarea șampaniei și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
rochie albă de mireasă în stil tradițional, cu corsaj strâns pe corp, fustă plină și romantică și trenă lungă. Însă, pe măsură ce te apropii tot mai mult de ea, începi să remarci miile de detalii care o fac unică și specială. Volanele albe de denim de la spate. Pliurile și încrețiturile marca Danny din talie. Paietele albe, ștrasurile și mărgeluțele care brodează întreaga trenă, ca și cum cineva ar fi răsturnat o cutie de bomboane pe ea. N-am văzut în viața mea o asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ernie a încercat să dea piure de mere pe ea... — Pe bune? zic, uitându-mă la Suze, care se îmbujorează vag. — Dar noroc că o acoperisem cu husa de plastic! spune mami. Se duce la rochie și îi scutură ușor volanele, cu ochii vag înroșiți. De când aștept momentul ăsta! Becky, îmbrăcată cu rochia mea de mireasă! E o prostie, nu? Nu e o prostie, zic și o îmbrățișez. Asta înseamnă o nuntă la urma urmei. — Doamnă Bloomwood, să știți că, atunci când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
bun instructor din univers“. Și pe urmă, firește, când a fost să fie și... — Ei, oricum... Examinatorul mi-a zis atunci că n-a văzut în viața lui așa ceva. Tipul cu care te măriți a apucat să te vadă la volan? — Da. — Și tot mai vrea să te ia de nevastă? — Da! zic supărată. Pe bune. Azi mă mărit. Nu cred că chiar e cazul să mi se amintească niște teste idioate de la școala de șoferi, de acum o mie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
șamanică. Ajungem înapoi la hotel unde ne despărțim și aranjăm întâlnirea pentru ceremonia de a doua zi. Timpul trece rapid, în seara următoare mașina lui Jorge, cu inima desenată pe una din portiere, apare în fața hotelului la ora fixată. La volan, Iles, ajutorul lui Jorge. Ajungem la Soncco Wasi, intru în sala de ceremonii unde sunt întâmpinată de un grup de șapte persoane, deja așezate în așteptarea ceremoniei. Cu excepția unui american, care nu vorbește spaniolă și pentru care Jorge mă roagă
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
Veche, mai 2006 Umorul neaoș Păcală se întoarce (Romînia, 2006), de Geo Saizescu Doamnelor și domnilor, îmi revine datoria neplăcută de a vă anunța că Păcală (Denis ștefan) se întoarce. S-a întors. A fost văzut la granița romîno-ungară, la volanul unei camionete pline de orătănii (furate, sînt sigur), îmbrăcat într-un costum de gigolo și mimînd (în răspăr cu post sincronul) un cîntec în care era vorba despre dușmanii lui. (Dacă Andy Garcia ar avea un văr manelist, cam așa
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
ceva greu și nu credeam că o să-l văd vreodată bolnav sau la pat. Și totuși, a venit o zi de joi, acum vreo 25 de ani când, venind spre casă de la Pătârlagele, unde vânduse niște roșii, a adormit la volan și s-a lovit de un plop de pe marginea șoselei. În mașină mai era cu soția fratelui meu, Fănel. Ambii au avut fracturi la picioare, inclusiv fracturi de șold. Au rămas amândoi distruși pe viață. Am mai fost cu el
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Același lucru se întâmpla și când îl cântam copiilor mei. Atât Gabriela cât și Adrian începeau să plângă. Cel mai des îl cântam în mașină, când aveam drumuri lungi de făcut sau când călătoream noaptea târziu pentru ca să nu adorm la volan. Aveam multe hobby-uri, dar cele mai importante erau sportul (fotbalul, tenisul, șahul) și excursiile. Am călătorit în peste 25 de țări, iar în unele chiar de mai multe ori. Revenind la istoria comunității mele natale, în 1948 s-a
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
mult mai bine deoarece are pozițiile aprinse). Îi spun lucrul acesta fratelui Emil, care, fiind la prima lui mare experiență după botez, începe să tremure și ... amuțește. Îi spun să urmărească el vitezometrul, iar eu mergeam cu pieptul lipit de volan, fiind atent la mașina din față (nu am cunoscut marca, era ca un microbuz mai mic, negru - cel puțin așa îl vedeam noi). Am început să plâng și am spus iarăși că este mâna lui Dumnezeu care ne conduce, în timp ce
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
depășească, fără să fi ieșit din stânga sau dreapta (era câmp), și în viteză ne-am luat după ,,El”: 10km/h, 20, 30, 60... eram deja singuri pe mijlocul șoselei, apoi 90, 100, chiar 110km/h! Eram lipit cu pieptul de volan în timp ce repetam la nesfârșit: ,,E MÂNA LUI DUMNEZEU!” Fratele Emil era speriat și se ruga, iar eu eram atent să văd luminile de poziție ale microbuzului. Când ne-am apropiat de Buzău, înainte de podul peste calea ferată, am depășit împreună
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
trafic și să le utilizeze acum pe cele care traversau Slovacia și Republică Cehă". Pe filiera "Prințului" se află și un om de afaceri de la Chișinău, care posedă o societate comercială în asociație cu un cetățean turc. Basarabeanul călătorea la volanul unui automobil de lux, în care dosea pan a la 10 kg de hașiș, la fiecare călătorie. Corespondentul ODG a observat cum un autovehicul al poliției cehe se prezenta de fiecare dată, într-o anume zi, la locul stabilit - lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
plătit el pământul cumpărat de bărbatu-său Costache, pe Coastă; − Nu-ți aduci aminte de nenorocirea lui Ion Leonte, de acum doi ani când un preot, îi știi numele, nu trebuie să ți-l spun eu, s-a urcat la volanul unui camion, cu toate că habar n-avea cum se conduce, a intrat în turma de oi a lui Leonte și a omorât pe cioban și vreo cinci oi; Da, cumnate, mi-aduc aminte, ce nenorocire a fost și atunci; − Nici acum
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
să mă „ciupesc” cu întrebarea: „unde am ajuns noi acum Doamne?!!!”, doar-doar declanșez starea de emoție. Nimic. În aeroportul de la Cairo ne așteaptă ghidul egiptean care ne-a urcat în microbuzul cu crocodil desenat pe el și cu „Mitică” la volan (așa l-a botezat o doamnă din grup pe șoferul arab, căruia nu-i cunoaștem nici până azi adevăratul nume), un Moș Crăciun egiptean și negru ne-a dat cadou câte un Scarabeu din Ceramică (semnul norocului la egipteni), trompețele
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
după micul dejun, am îmbarcat bagajele și suindu-ne-n micro-croco, m-am lăsat în mâna lui „Mitică” care avea să ne ofere un drum lung, anevoios, dar și surprize, el obosind pe drum și adormind de câteva ori la volan în plin deșert, cu 100 km la oră. Am mers 17 ore prin Deșertul de Est, dar la 3 ore de la Cairo ne-a întâmpinat Marea Roșie, albastră și limpede, de-a lungul căreia am parcurs sute de kilometri până la
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
sosiți, lucru care ne-a permis să găsim fără probleme un loc de parcare, de care, dacă am fi întârziat cu numai o oră, nu cred că am fi putut beneficia. Ne-am asigurat mașinile cu alarme, Liviu a blocat volanul, și am purces înspre Catedrala impozantă care pare a face corp comun cu stânca lângă care a fost ridicată. Peisajul de aici seamănă cu cel de la Meteora din Grecia, iar altitudinea la care te afli te face să gândești la
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]