5,438 matches
-
pe ticăloși. Uneori, John Wayne era el însuși șeriful. Dintr-o dată, Toni și-a îndreptat spinarea. Mirosea a ce avusese în pahar. Dintr-un salt s-a ridicat de pe taburet și a nimerit cu picioarele peste sacoșele cu cumpărături care zăceau pe podea. Laptele curgea șiroaie din pungile de plastic. A plătit, m-a luat de mână, a apucat sacoșele și ne-am grăbit să ieșim. A azvârlit pungile cu lapte într-o străduță și a cumpărat alte sacoșe de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
laptele cald cu miere la pat. Când mama spunea febră, știam că sunt bolnav cu adevărat, fără glumă, și că mai târziu nu voi fi nevoit să falsific semnătura din carnetul de absențe. Afară era de mult ziuă și eu zăceam cufundat în continuare în pat, la adâncimea de două pături, purtând șosete ude care miroseau a oțet. La prânz primeam doar cartofi fierți cu brânză de vaci degresată. Îngrozitor. Deci aveam grijă să mă însănătoșesc până seara. „Nu e frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cât mai mult loc posibil. Aici pătura, dincolo pantofii, umbrelele de soare altundeva, până când în sfârșit erau mulțumiți. Bărbații aveau voie să se dezbrace în văzul lumii, asta nu era necuviincios. Unii își lăsau pantalonii, chiloții, cămășile și maiourile să zacă pe unde se nimerea, alții le împătureau cu grijă. Tata era un bărbat din a doua categorie, poate călătoria noastră în America îl ajutase să devină mai ordonat. Pentru că dimineața soarele era mai plăcut și mai blând, adulții nu voiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
îi dă voie să scuipe în apartament oricând vrea. În fine, pe țigani nu trebuie să-i sâcâi cu asemenea întrebări, altfel te blestemă și n-o să-ți mai reușească nimic în viață. De la depărtare, nu putem vedea fața Mihaelei. Zăcea în sicriul deschis, înconjurată de coroane de flori. Sicriul era așezat pe un dric împodobit cu flori și cu panglici negre. Caii erau și ei negri. Am discutat între noi, întrebându-ne dacă avea ochii deschiși sau închiși și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
povesteau că e o senzație foarte plăcută. Spuneau că uneori sfârcurile se întăresc. Am mers de-a lungul canalului înspre turnul de apă și apoi am intrat în piață. Pe alocuri pământul fusese stropit cu apă și resturi de legume zăceau pretutindeni. Țărăncile și țiganii mâncau semințe de floarea soarelui, puneau sâmburele între dinții din față și-i spărgeau coaja, pe care apoi o scuipau pe jos. O țigancă îi dădea să sugă unui copil mic, sânul îi atârna afară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Ca o creangă frântă din copac. Vorbise deseori despre avionul care avea s-o ducă și pe ea în America. În ziua aceea, ea arăta ca și cum avionul tocmai s-ar fi zdrobit de Statuia Libertății, iar sfărâmăturile lui ar fi zăcut la voi în sufragerie.” „Bunico, ai fi crezut că vom mai ieși vreodată din țară?” „Bineînțeles. Și faptul că se întâmplă chiar mâine mă întristează. Pentru mine sunt tristă, fiindcă un om bătrân are nevoie de tovărășia altora, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
găsise nici un răspuns la întrebările mele. Am tras concluzia că mă pot bizui doar pe mine însumi. Deodată, ea a răsărit în spatele meu și n-am mai avut răgaz să-mi iau poziția de Paul Newman. M-a prins nepregătit - zăceam acolo în iarbă, lățit ca o balegă, ceea ce pe ea n-a părut s-o deranjeze. I-am privit sânii. N-am putut altfel, oricât de tare m-am străduit. Erau plini și frumoși și din când în când mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
sfintei noastre mame, biserica, va putea salva țara de la haosul Înspăimântător care se va abate peste noi, Eminența voastră va hotărî, este domeniul dumneavoastră, Îl voi Întreba pe maiestatea sa ce preferă, s-o vadă pe regina-mamă agonizând pe vecie, zăcând Într-un pat din care nu se va mai scula, cu trupul imund reținându-i În mod nedemn sufletul, sau s-o vadă, triumfătoare prin moarte asupra morții, În slava eternă de lumină a cerurilor, Nimeni n-ar ezita să răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ascunde aici ca pe un copil răpit, iar el va rămâne acasă pentru totdeauna, nu ne va mai părăsi pentru lungile sale drumeții, nu se va mai duce de acum nici măcar la toaletă, depinzând în totalitate de mila noastră, va zăcea în pat, se va recompensa față de Noga pentru perioadele de îndelungată absență, o va asculta povestind cum și-a petrecut ziua la școală, profesoara a urlat la ea, deși nu făcuse nimic, se întorsese doar o secundă să ia o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
deasupra lui, îmi culc amețită capul în culcușul subsuorii lui. Nu mai puteai aștepta până mă trezeam, continuă el, atât de tare te-a înfierbântat vinul, încât te-ai năpustit asupra mea în timp ce dormeam, atât de înfometată erai, unde a zăcut foamea aceasta de-a lungul atâtor ani? Eu zâmbesc, ce știi tu, poate că îți mângâi trupul în fiecare noapte în timp ce dormi, el murmură, unde ar fi norocul ăsta, și iar hohotul de râs lipsit de griji, îl auzeam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
eu mă opun, chiar nu, iar el acceptă dorința mea cu o ușurință surprinzătoare, starea lui sufletească se îmbunătățește văzând cu ochii pe măsură ce ne depărtăm, părul îi flutură în vânt, fața îi este îmbujorată, este imposibil să crezi că ieri zăcea paralizat pe un pat de spital, eu oftez ușurată, este un adevărat miracol ceea ce i s-a întâmplat, este incredibil, privesc în jurul meu curioasă, miracolele nu le sunt străine acestor culmi strălucitoare, din inima munților se deschid către mine niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ar excita mult mai mult, ia să vedem cum merge așa, iar eu protestez pe un ton abia auzit, nu acum, Udi, este periculos, dar degetele lui îmi trimit deja fiori în interiorul pântecelui, mă unduiesc fără control, am impresia că zac pe fundul unei ape primordiale, sărate și uleioase, alături de ființele sălbatice ale acestui pământ, printre animalele de pradă care au populat aceste locuri în urmă cu mii de ani, iar el mă strânge deodată cu o mișcare străină, ca și când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
care ar fi trebuit să îl facem cu mulți ani în urmă, care transformă în cenușă toate ezitările, toate temerile, lăsând în urma sa doar liniște, cel care va păși pe această cale de rele va fi ferit. Cadavrele îndoielilor noastre zac ciopârțite printre cearșafuri în fața ochilor noștri, ca niște ofrande, eu mă ridic în genunchi în mijlocul patului uriaș, care se întinde în jurul meu asemenea unei plantații de bumbac, alb și moale, pot să alerg prin el și să fac cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
decât un invadator străin, cât de bine cunoșteam durerea orbitoare a ochilor, senzația grea de vomă, durerea puternică și urâtă de cap, petrecusem zile întregi în pat din cauza ei, chiar și în dimineața nunții noastre venise să îmi umbrească fericirea, zăcusem în patul meu de fetiță până după-amiază, cu ochii închiși, cu o cârpă umedă pe frunte, în casa aceea veche care devenise casa însingurării tatălui meu, golită de dorințe și obiecte. Pisici flămânde își ascuțeau ghearele pe fotoliile pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
uscățive. Mor deja de nerăbdare să ies din groapa asta, scrâșnește ea, să fiu singură, fără supravegherea voastră, iar eu o întreb, ce vei face când vei fi singură, în ciuda faptului că știu răspunsul, își va injecta heroină și va zăcea pe salteaua ei jegoasă, simțindu-se regina lumii, o privesc cu părere de rău, fața ei este negricioasă, are pielea gâtului ridată, nu este primul copil la care renunță, în tinerețe mai renunțase la un copil care are astăzi cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
le ciopârțise fericirea cu amenințările sale, și pentru că moartea urcase la ferestrele noastre, se instalase în dulapurile noastre, cred că trebuie să fac acest lucru în schimb, să mă las inundată de compasiune, încerc să mi-o imaginez pe Noga zăcând paralizată în pat, prizonieră a unei boli misterioase. Nu, nu compasiune stârnește în mine această imagine, ci teamă, privirile îmi fug deja la ceas, astăzi se întoarce devreme, nu este bine să îl vadă aici pe Udi și să își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dezbrac la sfârșitul zilei, fermoarul se strica, fiind condamnată să rămână pe vecie iepuraș, ea bătea din picioare, nu sunt iepuraș, sunt fetiță, buclele ei moi transpirau, până când am fost nevoită să îi tai costumașul mult iubit, firișoare de blăniță zăceau la picioarele noastre, ca membrele unui iepuraș vânat. Dar aerul acesta lipicios din jurul meu nu poate fi tăiat, întind seara hainele, iar dimineața le iau încinse, chiloții lui Udi fierb în mâinile mele, cămășile, pantalonii, îmi dau seama dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să o sunăm numai atunci când avem nevoie de ea, dar el se încruntă, pentru ce să îi mulțumim? Sunt surprinsă, cum adică pentru ce, uite că te-ai însănătoșit, uite cât de bine mergi, deja ai uitat săptămânile în care zăceai nemișcat în pat? El spune cu răceală, dar nu m-am însănătoșit datorită ei, tu crezi că asta m-a ajutat, leacurile ei băbești și binecuvântările lui Dalai Lama? Ingratitudinea lui îmi stârnește dezgustul, mă duc spre telefon în semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
rămăseseră în urma sa, tremur înăuntrul lor, parcă ar fi carcasa goală a lui Udi, fierb din pricina frigului, un chibrit ars până la capăt se frânge sub talpa mea, privesc în jurul meu, îi caut oasele lungi, părul fluturând în fața ventilatorului, zile întregi zăcuse aici în felul acesta, cu capul culcat pe perna aceasta, punând la cale planul său diabolic. Mă întind pe saltea, stoarsă de puteri din pricina urii, cum mi-ai putut face așa ceva, Udi, să te urăsc pe tine înseamnă să îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai rămas intact, iar dincolo de el, un vid dezolant. Așa arăta piscina noastră de la marginea satului la sfârșitul verii, după ce o goleau de apă, iar odată, Yron, fiul vecinilor, a sărit în cap în golul acela inflexibil, după care a zăcut timp de un an întreg fără să se miște, cu gâtul înțepenit, și toți spuneau că numai o minune îl va repune pe picioare. În nopțile cu lună plină mă strecuram acolo, săream poarta și mă uitam în adâncurile piscinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mâinile pe treptele scării, imediat o voi scutura, așa cum scuturi trunchiul unui copac pentru a-i culege fructele, iar el va cădea rănit pe podea, nu va mai pleca nicăieri, cu nimeni, dar, din nefericire, lucrul acesta se întâmplase deja, zăcuse aici prăbușit și rănit, cu toții suferiserăm din cauza aceasta, trebuie să îl las să plece pe drumul său, cât de mică este puterea mea asupra lui, cu câtă ușurință s-a întors împotriva mea; și cu cât mai repede voi ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
încotro, vreau doar să mă mișc, supusă regulilor generale, să opresc asemeni tuturor în fața luminii roșii, să aștept copiii să treacă. Iată drumul către spital, nu mai devreme de ieri străbătusem acest drum topindu-mă de căldură, învolburată, cu Yael zăcând în spate, cu pruncul ei bătând la ușă, la ușa întregii lumi, eu mă lupt din toate puterile cu deschizătoarea, parcă eu aș fi portăreasa, dar astăzi nu mai am ce căuta aici, ea șade înfășurată în halatul trandafiriu, semnează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cu care se trezeau la viață florile din jurul hotelului, făcând un efort să reziste, neîmpăcându-se cu destinul lor, după ce își revin din șoc străpung cu lovituri ușoare scoarța pământului, mijind dinăuntrul ei. Un val de milă mă inundă, când zăcuse aici bolnav și chinuit, nu reușise să îmi stârnească mila, iar acum, când este sănătos, îndepărtându-se de mine pe picioarele lui puternice, cu o altă femeie lângă el, mă inundă mila, îi văd inima încercând să se detensioneze, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Mi-am adus brusc aminte că am uitat florile jos. Le-am pus la o parte cât mi-am scos pantofii și am uitat să le mai iau. M-am strecurat la parter și am găsit cele zece fire albe zăcând în întuneric. Midori a scos un pahar înalt și îngust din bufet și a aranjat florile în el. — Îmi plac mult narcisele, a spus Midori. În liceu am cântat și eu o dată la o serbare cântecul Șapte narcise. Îl știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în excursia aceea, dar mi-o aminteam foarte clar. Vântul aspru de toamnă îmi vâjâia în urechi și cu toate că mă țineam strâns de Kizuki, când am ridicat privirile spre cer, am avut senzația că o să fiu absorbit în spațiu. Am zăcut așa o bună bucată de vreme, lăsându-mi mintea să hoinărească printre amintiri. Nu știu de ce, dar această cameră mă făcea să-mi amintesc secvențe la care poate nu m\ gândisem niciodată. Unele erau plăcute, altele aduceau cu ele o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]