29,266 matches
-
învinsă și de aceea, în mod esențial, curaj. Pe măsură ce frica se desfășoară și crește în desfășurarea ei, eu mă adun în mine. Așteptând deznodământul pe care hotărârea mea l-a proiectat, toată ființa mea se adună în frică. Însăși această așteptare înfrigurată determină strângerea mea în mine. Frica este punctul de supremă concentrație a ființei mele dinaintea deznodământului nefast. De aceea, mai mult decât oriunde, în frică eu sunt. În timp ce mă adună între hotarele ființei mele, frica îi trasează și îi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a unui sens, menirea, în acest caz, nu poate fi cunoscută (prevăzută), ci doar recunoscută. Această recunoaștere se face într-un târziu și à rebours, când apare drept neplauzibil că felul în care coerența unui destin a umplut golul unor așteptări ar putea fi doar întâmplător. Tocmai pentru că menirea implică o necesitate postfactuală, nu se poate spune: aceasta îi este sau îi va fi menirea, ci doar: aceasta i-a fost menirea. O asemenea târzie constatare a unei miraculoase potriviri împinge
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Ratarea decurge din duelul nefericit cu limita care te desparte pe tine de tine însuți. Ceea ce înseamnă că ratarea nu se poate naște decât într-un univers care este populat de prejudecata faptei și în care promisiunea se însoțește cu așteptarea împlinirii ei. Dar cum orice faptă - și mai ales aceea care urmează să dea socoteală de „sensul vieții“ și de împlinirea lui - presupune o ieșire din sine către scopul propus, sistemul constitutiv de limite interioare trebuie depășit în vederea obținerii unei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
numai ratatul preia, odată cu prejudecata lumii, și condamnarea ei. Nedepășirea limitei interioare e însoțită în cazul lui de o mustrare permanentă - a lui și a celorlalți. A celorlalți: căci promisiunea (care va rămâne neîmplinită) a fost făcută pe scenă și așteptarea împlinirii ei a devenit la rândul ei publică. Și poate că tocmai proclamarea solemnă a unei depășiri ce ar urma să se producă ajunge să împiedice realizarea ei. Ratatul rămâne sub limita lui, pentru că ceilalți așteaptă ca el s-o
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
devenit la rândul ei publică. Și poate că tocmai proclamarea solemnă a unei depășiri ce ar urma să se producă ajunge să împiedice realizarea ei. Ratatul rămâne sub limita lui, pentru că ceilalți așteaptă ca el s-o depășească. „Ceilalți“, cu așteptarea lor, devin cauza ratării și teroarea ratatului. Prins între dezamăgirea celorlalți și insatisfacția proprie, lotul lui devine mila, indiferența sau uitarea. Și totuși ratatul se poate salva. Când ajunge să spună: nu voi face nimic din ce am promis și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ratarea într-un act de pudoare tardiv și își dobândește față de ceilalți libertatea, ca libertate sfidătoare, care contrariază. În acest refuz al oricărei demonstrații, el iese de sub tirania celorlalți și se întoarce la sine, se desface din pactul promisiunilor și așteptărilor străine și, singur cu el, așază dialogul cu limitele proprii în modestia altui început. Bovarismul se naște pe drumul aparent onorabil al insatisfacției resimțite în fața limitelor proprii. Căci nu orice insatisfacție față de aceste limite este justificată. Spre deosebire de ratat, căruia i
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să-l primim? Din toate punctele de vedere este mai comod ca altul să hotărască pentru noi și să ne dea, în schimbul renunțării la povara libertății, porția noastră de destin. Că această porție nu e chiar cea sperată? Dar în așteptarea părintelui celui bun, ne putem oricând mulțumi cu cel care acceptă să preia rolul despovărării noastre și care rămâne un părinte, chiar dacă, hotărând pentru noi, pedepsește, terorizează și uneori omoară. Dar există acest altul ? Există altul care să facă în locul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
apreciau patriotismul lui înflăcărat și știau că era un dușman înverșunat al restaurării României reprezentată de Brătianu. Iorga poseda toate calitățile pe care adepții lui din generația tranșeelor i le atribuia, cu excepția uneia singure: nu era deloc politician. Din cauza aceasta, așteptările generației tranșeelor vor fi înșelate. România Mare rămînea o națiune subdezvoltată, împărțită în clase, unde vechiul sistem urma să fie restabilit de către Brătieni. Cîteva noi dificultăți extraordinare s-au adăugat la nenorocirile existente. Iorga nu voia sau nu putea să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
o permanentă autofelicitare, ceva de genul acesta: "Noi am fost cei care am creat România Mare, este meritul și realizarea noastră". Ei au lăsat astfel o mulțime de speranțe înșelate neîmplinite și grave probleme nerezolvate. Iorga a rămas undeva între așteptările generației tranșeelor și complezența automulțumitoare. El rămînea un om al secolului al XIX-lea, tributar visului său sămănătorist, dar care considera perioada interbelică drept o realizare și nu o provocare, nu din punctul de vedere al noului tip de naționalism
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
intuiției istorice a lui Iorga, care scria aceste rînduri cu cîteva zile doar înainte ca Hitler să lanseze convocarea Conferinței la vîrf de la Hossbach. Dată fiind dubla instabilitate, atît pe plan intern cît și pe plan extern, atmosfera febrilă de așteptare care se schimba aproape zilnic s-a intensificat numai în toamna lui 1937. România era singura țară balcanică în care mai aveau loc alegeri parlamentare semnificative, dar timpul se scurgea cu repeziciune. Regele Carol și guvernul român erau atacați nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
că el prefera războiul împotriva Franței sau a Austriei unui război civil. Dar dacă Iorga ar fi avut o altă personalitate, dacă ar fi fost un politician bun și nu ar fi pierdut marea sa șansă politică de după război, galvanizînd așteptările "Generației tranșeelor", ar fi putut el oare să fi avut un mare impact asupra istoriei României? Privind retrospectiv din perspectiva sfîrșitului secolului al XX-lea, s-ar părea că singura diferență majoră ar consta în felul în care politicianul Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Așa cum primul război mondial fusese un catalizator pentru apariția legislației cu caracter social - fie și numai pentru văduvele, invalizii și șomerii din anii imediat postbelici -, tot astfel, al doilea război mondial a transformat atât rolul statului, cât și orizontul de așteptări al societății. Această schimbare a fost izbitoare În Marea Britanie, unde Maynard Keynes anticipase corect „un apetit postbelic pentru securitate socială și personală”. Dar pretutindeni (În cuvintele istoricului Michael Howard) „războiul și asistența socială au mers mână În mână”. De fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
imagineze Împreună metode și condiții favorabile pentru creșterea productivității. Mai presus de orice, a blocat Întoarcerea la tentațiile care năruiseră economia interbelică: subproducția, protecționismul reciproc distructiv și colapsul schimburilor comerciale. Deși administratorii americani ai Planului nu făceau un secret din așteptările lor, ei au lăsat europenilor responsabilitatea de a determina nivelul de ajutor necesar și metodele de distribuție. Obișnuiți cu interesul nedisimulat al americanilor În negocierile bilaterale anterioare pentru Împrumuturi, politicienii europeni au fost destul de surprinși. Nedumerirea lor era de Înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Praga sau Varșovia și le puneau În viitorul comunist. Dar așa cum brutalitatea naziștilor alienase simpatia locală de care s-ar fi putut bucura În teritoriile „eliberate” de la ruși În 1941-1942, la fel și Stalin a risipit curând iluziile și așteptările din statele-satelit. Am notat deja ce efect a avut impunerea, În țările mai dezvoltate dinspre vest, a păguboasei istorii economice a Uniunii Sovietice În versiune accelerată. Singura resursă pe care managerii comuniști se puteau baza sistematic era mărirea producției prin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unei schimbări radicale În politică și În societate; șansa de a transforma distrugerea din timpul războiului Într-un nou Început, un moment revoluționar. Când, după cum am văzut, ocazia a fost aparent ratată, iar viața „normală” și-a reluat prompt cursul, așteptările Înșelate s-au transformat În cinism sau În extremism de stânga: o lume polarizată În tabere politice ireconciliabile. Intelectualii europeni de după război erau grăbiți și prea puțin dispuși la compromisuri. Erau tineri. În primul război mondial a pierit o Întreagă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
invizibile. Surprinzător, În Europa de după război au reapărut state democratice autonome, care nu aveau nici mijloacele, nici intenția să se războiască și care erau conduse de oameni În vârstă al căror crez politic comun și tacit era „Fără experimente”. În ciuda așteptărilor generale, temperatura politică a Occidentului a părăsit zona incandescentă a ultimilor patruzeci de ani. Calamitățile trecutului recent fiind Încă vii În memoria publică, europenii au abandonat ușurați politica mobilizării În masă. Administrația și serviciile au Înlocuit disperarea economică și speranțele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1945, această indiferență a dus la o revoltă În regiunea Kabilia, la est de Alger, insurgenții au fost zdrobiți fără ezitare. În următorul deceniu, atenția Parisului a fost Îndreptată În altă parte. Iar când acești ani de furie Înăbușită și așteptări frustrate au culminat cu izbucnirea, la 1 noiembrie 1954, a insurecției organizate, era prea târziu pentru un compromis. Frontul algerian de Eliberare Națională (Front pour la Libération Nationale - FLN) era condus de o generație mai tânără de naționaliști arabi care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tip de opoziție, represiunea violentă era nu doar neputincioasă ci, În măsura În care ajungea la cunoștința publicului, ea avea un efect de bumerang. Purtați de valul propriului cinism, Brejnev și tovarășii lui creaseră din neatenție o breșă În propria apărare. Contrar tuturor așteptărilor, ea avea să se dovedească fatală. XVItc "XVI" O epocă de tranzițietc "O epocă de tranziție" Dacă ne gândim acum, cea mai mare greșeală a fost organizarea alegerilor. De acolo ni s-au tras toate. Brigadier Otelo Saraiva de Carvalho
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și „reunificarea” insulei cu Grecia. La 15 iulie 1974, trupe ale Gărzii Naționale cipriote și ofițeri greci aleși pe sprânceană au atacat palatul prezidențial, l-au Îndepărtat pe Makarios (care a fugit În străinătate) și au instalat un guvern-marionetă În așteptarea guvernării de la Atena. Însă În acest moment guvernul turc a anunțat că va invada Ciprul pentru a proteja interesele comunității turco-cipriote - și a reacționat prompt, pe 20 iulie. În numai o săptămână, aproape jumătate din insulă era În mâinile turcilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Silva. Mário Soares, care abandonase de mult retorica anticapitalistă, a ajuns la președinția țării În 1986, anul intrării Portugaliei În Comunitatea Europeană. țara a rămas izbitor de săracă după standardele occidentale, din pricina moștenirii durabile a lui Salazar. Dar, contrar tutror așteptărilor, Portugalia evitase și o „teroare albă”, și o „teroare roșie”. Comuniștii, Încă populari În sudul rural și În suburbiile industriale ale Lisabonei, și-au păstrat intransigența sub bătrânul Cunhal, rămas la cârma țării până În 1992, Însă influența lor a scăzut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Spania, statul politic, și nu societatea În general, fusese cel care rămăsese mult În urmă. Dezvoltarea economică din ultimul deceniu al regimului franchist și mobilitatea socială și geografică de amploare care i-a urmat demonstrează că viața cotidiană și așteptările spaniolilor se schimbaseră cu mult mai mult decât presupuneau observatorii din exterior, care Încă priveau țara prin prisma anilor 1936-1956. Tineretului din Europa mediteraneană nu Îi era greu să se adapteze la cutumele sociale Încetățenite de mult În Nord; de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care-i asigura acum o treime din investiții. Primele alegeri directe pentru noul Parlament European au avut loc În 1979 (până atunci, membrii Adunării Europene de la Strasbourg fuseseră selectați de legislaturile din țările respective) fără a stârni interesul publicului. Conform așteptărilor, participarea la alegeri În Marea Britanie a fost scăzută - doar 31,6% - , Însă nici În alte părți nu era foarte mare: În Franța, doar trei din cinci electori s-au obosit să voteze, iar În Olanda chiar mai puțini. Aderarea la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
așadar comparații entuziaste cu 1871 și chiar 1791. Ce spusese Mitterrand În campanie era perfect compatibil cu interpretările celor mai febrili susținători. Ca să neutralizeze comuniștii și aripa stângă a propriului partid, Mitterrand le furase straiul revoluționar. În campania electorală crease așteptări pe care acum trebuia să le satisfacă. Epoca lui Mitterrand a debutat așadar cu o agendă ambițioasă și radicală, ce combina reforme sociale moral Înălțătoare și de mult necesare (cea mai semnificativă fiind abolirea pedepsei cu moartea) cu un program
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tău! Václav Havel, discurs prezidențial (1 ianuarie 1990) În versiunea convențională, colapsul comunismului a Început În Polonia. La 16 octombrie 1978, Karol Wojty³a, cardinal de Cracovia, a devenit primul papă polonez: Ioan Paul al II-lea. Alegerea lui a creat așteptări fără precedent În epoca modernă. Unii ierarhi ai Bisericii Catolice vedeau În el un posibil radical: era tânăr (a fost ales papă la numai 58 de ani; devenise arhiepiscopul Cracoviei Înainte de a Împlini 40 de ani), dar deja un veteran
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ales al Sovietului Suprem În 1970. Noul lider Întruchipa sentimentele multor comuniști din generația sa: fără a critica vreodată fățiș partidul sau politica acestuia, el a fost profund afectat și stimulat de revelațiile anului 1956; mai târziu, și-a văzut așteptările Înșelate de greșelile epocii Hrușciov și a fost dezamăgit de represiunea și inerția din vremea lui Brejnev. În acest sens, Mihail Gorbaciov era un comunist reformist clasic: nu e o coincidență faptul că, la Începutul anilor ’50, ca student la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]