33,912 matches
-
este o Grande École, una din cele aproape 200 de astfel de instituții din Franța. Spre deosebire de o universitate, École Polytechnique nu aparține de Ministerul Educației Naționale francez și își selectează candidații printr-un concurs de admitere. Polytechnique nu este o academie militară, ci o școală de ingineri cu statut de subofițeri (cu excepția studenților străini), destinată la origine pentru a da Franței înalți funcționari care profesau, în general, în marile corpuri ale Statului francez. Astăzi însă, sub 20% dintre absolvenții de Polytechnique
École polytechnique () [Corola-website/Science/306631_a_307960]
-
Victor Dan Zlătescu este considerat fondatorul școlii moderne de drept comparat în România. El a îndeplinit funcția de secretar științific și apoi de președinte al Societății române de drept comparat. În anul 1995, a fost ales ca membru asociat al Academiei Internaționale de Drept Comparat de la Paris, membru titular din 2000. Victor Dan Zlătescu este autorul mai multor lucrări de drept comparat, dintre care menționăm următoarele: Victor Dan Zlătescu a deținut și alte funcții în diverse asociații juridice, cum ar fi
Victor Dan Zlătescu () [Corola-website/Science/306627_a_307956]
-
dezvoltate orașe ale fostului regat ungar. În lipsa războaielor, deși Alba Iulia era capitala politică a principilor transilvăneni, Clujul devine centrul economic, cultural și religios al principatului Transilvaniei, sprijinind mereu principii transilvăneni. În 1581, Ștefan Báthory, guvernatorul Transilvaniei, fondează aici o academie iezuită. Între 1545 și 1570, numeroși sași părăsesc orașul, datorită introducerii doctrinelor unitariene. Restul de sași rămași în oraș au fost asimilați de unguri, orașul devenind un centru al nobilimii și intelectualității ungare. După ce la 18/28 septembrie 1600 Mihai
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
capitala Transilvaniei, lucru care duce la modernizare acesteia, dar și la sporirea numărului locuitorilor români. Importantele mișcări revoluționare de la 1848 cuprind și Clujul. Deși un important centru revoluționar, avea un statut contradictoriu, datorită nobilimii. Doctrina a cuprins tineretul de la facultăți, academii și gimnazii, care s-au ocupat de popularizarea acesteia. Orașul va adăposti tratativele dintre Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac, pentru unirea revoluției române cu cea maghiară. Înfrângerea revoluției ungare, a dus la instaurarea regimului absolutist. Capitala a fost mutată la
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
o poziție solidă și de numeroși susținători. Alături de Iosif Chișinevschi, Constantinescu a fost exclus din conducerea partidului în 1957. Este readus în viața politică de Nicolae Ceaușescu, devenind ministru al învățământului (1969-1970), vicepreședinte al Consiliului de Stat (1972-1974), rector al Academiei „Ștefan Gheorghiu” (1970-1972), președinte al Marii Adunări Naționale.
Miron Constantinescu () [Corola-website/Science/306660_a_307989]
-
a devenit asistentul lui Octav Onicescu, mai întâi în mecanică, apoi în algebră și calculul probabilităților. Între 1942 și 1946 a fost conferențiar de matematici generale la Facultatea de fizică-chimie. În 1946 a fost numit profesor de matematică financiară la Academia comercială din București (1946-1949). În 1948, după reforma educației, a fost numit șef de catedră al departamentului de calculul probabilităților și statistică matematică (1948-1973). Activitatea profesională a lui Gheorghe Mihoc a început cu funcția de statistician la Institul Central de
Gheorghe Mihoc () [Corola-website/Science/306670_a_307999]
-
pentru 3 ani, după care, în 1963, a ajuns rector al Universității din București. A deținut această funcție până în 1968. Din 1955 a fost membru corespondent al Academiei Române și a devenit membru titular în 1963. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 20 decembrie 1938. A fost director al Centrului de statistică al Academiei între 1964-1975. Declarat profesor emerit în 1964 și om de știință emerit în 1969. Laureat al Premiului de Stat în 1962. Președinte
Gheorghe Mihoc () [Corola-website/Science/306670_a_307999]
-
până în 1968. Din 1955 a fost membru corespondent al Academiei Române și a devenit membru titular în 1963. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 20 decembrie 1938. A fost director al Centrului de statistică al Academiei între 1964-1975. Declarat profesor emerit în 1964 și om de știință emerit în 1969. Laureat al Premiului de Stat în 1962. Președinte al Academiei Române din 1980 până la moartea sa un an mai târziu.
Gheorghe Mihoc () [Corola-website/Science/306670_a_307999]
-
și al "Centrului universitar de zootehnie" din Iași. După absolvirea Liceului „Vasile Alecsandri” din Galați (1896-1904), a studiat la Facultatea de Științe Iași, secția de științe naturale (1904-1908), urmând, în paralel, Seminarul Pedagogic Universitar Iași (1906). A continuat studiile la Academia de Agricultură Bonn Poppelsdorf din Germania, ca bursier al Academiei Române, obținând aici și doctoratul în 1910. După întoarcerea în țară, în perioada 1910-1914 a lucrat ca director al noii Școli Inferioare de Agricultură de la Țigănești, în imediata apropiere a Tecuciului
Agricola Cardaș () [Corola-website/Science/306672_a_308001]
-
zootehnice în Moldova. În 1920, Agricola Cardaș a înființat publicația de popularizare "Foaia Plugarilor", care a apărut, cu întreruperi impuse de împrejurări, până în 1940. Ca o recunoaștere oficială a meritelor sale științifice, în anul 1940 a fost ales membru al "Academiei de Științe a României", și funcția de vicepreședinte al Secției de biologie aplicată. În martie 1943 adevenit Membru corespondent al Academiei de Agricultură din România. După ce fusese îndepărtat de la catedră timp de patru ani, de regimul comunist, a revenit în
Agricola Cardaș () [Corola-website/Science/306672_a_308001]
-
împrejurări, până în 1940. Ca o recunoaștere oficială a meritelor sale științifice, în anul 1940 a fost ales membru al "Academiei de Științe a României", și funcția de vicepreședinte al Secției de biologie aplicată. În martie 1943 adevenit Membru corespondent al Academiei de Agricultură din România. După ce fusese îndepărtat de la catedră timp de patru ani, de regimul comunist, a revenit în 1952 ca profesor la Facultatea de Zootehnie a Institutului Agronomic ieșean. Pentru activitatea sa în domeniul agricol a fost distins cu
Agricola Cardaș () [Corola-website/Science/306672_a_308001]
-
la Universitatea Sorbona din Paris, Facultatea de Științe ale Naturii, obținând licența în 1903 și doctoratul în 1905 cu teza "Recherches sur le system uro-genital des Elasmobranches". Ioan Borcea a fost membru corespondent al Academiei Române în 1919, membru fondator al Academiei de Științe din România în anul 1935 și al unor societăți de științe din țară și străinătate. A fost, de asemenea, Decan al Facultății de Științe a Universității din Iași, director al Muzeului de Istorie Naturală din Iași (1912-1936) și
Ioan Borcea () [Corola-website/Science/306675_a_308004]
-
titlul de doctor docent în științe în anul 1964. Între 1972-1976, Anastasatu este rector al Institutlui de medicină și farmacie din București. În anul 1973 primește titlul de medic emerit. a fost membru corespondent al Academiei Române (1974), membru titular al Academiei de Științe medicale (1969) și președinte al Societății de Pneumologie și Ftiziologie (1974). A avut și recunoaștere internațională, în acest sens fiind membru consilier al Uniunii Internaționale împotriva tuberculozei și a primit în 1967 Medalia de aur "C. Forlanini" din partea
Constantin Anastasatu () [Corola-website/Science/306683_a_308012]
-
doctor docent. În perioada 1964-1967 a fost prorector al Institutului Politehnic București, iar în perioada 1972-1981 rectorul institutului. În perioada 1967-1974 a îndeplinit funcția de secretar general al Academiei Române, în 1984 funcția de președinte al Secției de științe tehnice a Academiei. În perioada 1984-1990 a fost președintele Academiei Române. Activitatea științifică se concretizează în lucrări care poti fi grupate astfel: tratate, lucrări științifice publicate în volume, articole științifice publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate, comunicări publicate în volumele unor
Radu Voinea () [Corola-website/Science/306700_a_308029]
-
numeroase lucrări, a căror valoare științifică a fost și este recunoscută peste hotare. În 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, dar cariera sa științifică și didactică a fost întreruptă în anul 1959, când, împreună cu alți trei membri ai Academiei - Constantin Georgescu, Constantin D. Chiriță și Grigore Eliescu - a fost deținut politic fără să i se fi intentat un proces. Totul a pornit de la un raport al M.A.I. din 30.12.1958, prin care Alexandru Drăghici îl informa pe
Ion Popescu-Zeletin () [Corola-website/Science/306693_a_308022]
-
patru au fost eliberați în 1960. După ce a fost eliberat din detenție, Ion Popescu-Zeletin a traversat o perioadă dificilă până în 1968, când a fost chemat la conducerea "Institutului de Cercetări Forestiere" și, doi ani mai târziu, a contribuit la înființarea Academiei de Științe Agricole și Silvice, în care a fost ales membru titular, președinte al Secției de silvicultură (1970) și conducător de doctorate. Este considerat fondatorul școlii naționale de biometrie forestieră și amenajament. Doctorul inginer Aurel Ungur, fost ministru adjunct al
Ion Popescu-Zeletin () [Corola-website/Science/306693_a_308022]
-
un fiu, Radu Popescu-Zeletin, (n. 4 februarie 1947, București), informatician german de origine română, profesor la Technische Universität Berlin, membru de onoare al Academiei Române. Pentru merite deosebite în muncă și rodnică activitate, cu prilejul împlinirii a 15 ani de la înființarea Academiei Republicii Populare Romîne, Consiliul de Stat al Republicii Populare Romîne i-a acordat în 1963 lui Ion Popescu-Zeletin Ordinul Muncii clasa a III-a. Ion Popescu Zeletin a identificat în 1945, în pădurea Harțagul din Munții Penteleu, județul Buzău, cel
Ion Popescu-Zeletin () [Corola-website/Science/306693_a_308022]
-
7 noiembrie 1917, Baimaclia, raionul Căușeni, Republica Moldova - d. 28 octombrie 1988, București) este un om de știință și profesor universitar român, fondatorul apiculturii moderne românești. Eminent om de știință, profesor, șef de catedră la Institutul Politehnic București, Institutul de Construcții, Academia Militară Tehnică, Institutul de Mine și Institutul de Petrol, Gaze și Geologie București, renumit specialist recunoscut pe plan național și internațional, posesor a numeroase brevete și certificate de inventator, a îndrăgit apicultura încă din fragedă tinerețe, dragostea pentru albine fiindu
Viaceslav Harnaj () [Corola-website/Science/306710_a_308039]
-
evoluției încalcă Constituția deoarece intenționa promovarea de către stat unei religii anume (guvernul federal și guvernele statelor membre nu au dreptul să promoveze o religie anume în defavoarea altor religii). În favoarea lui Aguillard, au fost 72 de Laureați ai Premiului Nobel, 17 Academii de științe și 7 alte organizații științifice care au semnat amicus briefs în care e descris că Creaționismul științific este compus din dogme religioase neavând dovezi științifice care ar susține o teorie științifică. În timp ce tot mai mulți biologi au fost
Controversa creație-evoluție () [Corola-website/Science/306706_a_308035]
-
milioane de români. Din 2007, Munteanu găzduiește o emisiune la Radio Europa Liberă intitulată ""Eu și câinele meu, Securitatea"". S-a născut la 16 noiembrie 1941, în comuna Pufești, Județul Vrancea. Este fiul lui Constantin și Rozalia Munteanu. Urmează cursurile Academiei de Studii Economice, Facultatea de Finanțe Credite, pe care le abandonează însă în anul patru. Debutează în "Contemporanul", apoi la Televiziunea Română la revista "Cinema", la care va deveni redactor . În luna aprilie 1977, încearcă să trimită mai multe documente în
Neculai Constantin Munteanu () [Corola-website/Science/306708_a_308037]
-
În arhitectură sunt de remarcat construcțiile monumentale realizate de Pietro și Tullio Lombardo și - mai ales - de Andrea Palladio. Literatura s-a dezvoltat sub semnul umanismului, un rol important avându-l înființarea de către Aldo Manuzio în anul 1502 a "Noii Academii" ("Accademia Aldina" sau "Aldi Neacademia"), în jurul căreia s-au grupat Alberto Pio, cardinalul Pietro Bembo și alte personalități ale vieții culturale. În muzică, în perioada târzie a Renașterii, apare un grup de compozitori care dezvoltă stilul policoral și arta orchestrației
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
ulei, Andrea Mantegna (1431-1506). Aflat sub influența picturii flamande, Giovanni Bellini este printre primii pictori venețieni care aplică această tehnică. Lui i se datorează cca. o sută de versiuni ale "Madonnei", dintre care un mare număr se găsesc la muzeul Academiei Venețiene. Renumită este ""Madonna Bunei Vestiri"", printre primele tablouri pictate în ulei. Culoarea pe bază de ulei face posibilă dezvoltarea unui colorit splendid, aceasta fiind una dintre trăsăturile specifice picturii renascentiste venețiene. Tehnica pictării în ulei dă rezultate din ce în ce mai bune
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
vechi, care se puteau procura cu multe dificultăți. Lui i se datorează caracterele tipografice "italice" și cele, denumite după numele lui, aldine. Este autorul unui manual de gramatică a limbii latine, "Rudimenta grammaticae linguae Latinae" (1502). În același an înființează Academia denumită ""Accademia Aldina"" sau ""Aldi Neacademia"", ai cărei membri au fost personalități de seamă ca Pietro Bembo, Albero Pio, precum și învățați din afara Italiei, ca Erasmus din Rotterdam sau Thomas Linacre (1460-1524) din Anglia. În afara editării textelor vechi grecești și latine
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
Accademia Aldina"" sau ""Aldi Neacademia"", ai cărei membri au fost personalități de seamă ca Pietro Bembo, Albero Pio, precum și învățați din afara Italiei, ca Erasmus din Rotterdam sau Thomas Linacre (1460-1524) din Anglia. În afara editării textelor vechi grecești și latine, membrii Academiei publică și opere proprii. Marcantonio Coccio zis "Il Sabelico" (1436-1506) scrie o cronică a Veneției cu titlul ""Decade"", Andrea Navagero (1483-1529) este autorul unor poeme în limba latină, Marin Sanudo (1466-1535) publică un jurnal în 58 de volume ("I Diarii
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
al politicii sovietice în Ucraina în timpul marii foamete din 1932-1933, după cum a reieșit din interviul luat politicianului sovietic de Gareth Jones. După moartea lui Litvinov, soția sa, care, deși își păstrase naționalitatea britanică, a fost profesoară de limba engleză la Academia Militară „M.V. Frunze”, a primit permisiunea în 1972 să se reîntoarcă în Marea Britanie. Se spune că ultimele vorbe adresate soției sale de omul politic sovietic au fost: "Englishwoman, go home!" (Englezoaico, du-te acasă!). Nepotul lui , Pavel Litvinov, a fost
Maxim Litvinov () [Corola-website/Science/306721_a_308050]