32,849 matches
-
S-a întâmplat de trei ori până acum ca același ciclist să câștige în același an atât clasamentul celor mai buni tineri, cât și clasamentul general — Fignon în 1983, Ullrich în 1997 și Contador în 2007. Doi cicliști au câștigat competiția celor mai buni tineri de câte trei ori: Premiul pentru "cel mai combativ ciclist ()" se acordă zilnic ciclistului care animă cel mai mult etapa. De obicei, acest lucru se reflectă într-o evadare foarte lungă. Sportivul declarat ca fiind cel
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
pentru curaj ()", ce se acorda „ciclistului ce a încheiat cursa, chiar dacă neclasat, care a ieșit în evidență prin energia de care a dat dovadă.” Premiul propriu-zis era reprezentat de suma de 100 franci și de o medalie de argint aurită. Competiția modernă în ceea ce privește această distincție, așa cum este ea astăzi, a început în anul 1958. În 1959, s-a acordat și un premiu pentru cel mai combativ ciclist al întregii competiții. Inițial, acesta nu s-a oferit constant, dar din 1981 el
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
suma de 100 franci și de o medalie de argint aurită. Competiția modernă în ceea ce privește această distincție, așa cum este ea astăzi, a început în anul 1958. În 1959, s-a acordat și un premiu pentru cel mai combativ ciclist al întregii competiții. Inițial, acesta nu s-a oferit constant, dar din 1981 el se acordă anual. Clasamentul pe echipe se întocmește adunând cei mai buni trei timpi realizați zilnic de componenții fiecărei echipe. Această competiție nu beneficiază de un tricou distinctiv, dar
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
pentru cel mai combativ ciclist al întregii competiții. Inițial, acesta nu s-a oferit constant, dar din 1981 el se acordă anual. Clasamentul pe echipe se întocmește adunând cei mai buni trei timpi realizați zilnic de componenții fiecărei echipe. Această competiție nu beneficiază de un tricou distinctiv, dar începând cu anul 2006, cicliștii echipei ce conduce la un moment dat acest clasament poartă numerele de concurs scrise cu negru pe fond galben. Până în 1990, respectivii purtau câte o șapcă de culoare
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
era compasiunea pentru acesta, încât el putea solicita onorarii mai mari pentru participarea la cursele locale de amatori ce urmau Turului Franței. În anii 1939 și 1948, pentru a încuraja competitivitatea, la fiecare sfârșit de etapă, organizatorii îl eliminau din competiție pe sportivul clasat pe ultimul loc. În majoritatea etapelor, cicliștii pornesc împreună. Primul kilometru al cursei, denumit start fictiv (') se parcurge rulând ușor. Startul real (') este anunțat de directorul Turului prin fluturarea unui steag alb. Cicliștilor le este permis să
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
ce a conținut această cățărare a marcat aniversarea a 100 de ani de când Col du Galibier se regăsește pe harta Turului și a fost, de asemenea, etapa al cărei final s-a desfășurat la cea mai mare altitudine din istoria competiției: 2.645 m. Unele etape montane din istoria Turului Franței au devenit memorabile datorită condițiilor meteorologice. Ca exemplu, se poate aminti etapa din 1996 desfășurată între Val-d'Isère și Sestriere. Atunci, o furtună de zăpadă a determinat reducerea lungimii acelei
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
doar de către organizatorii săi, jurnaliștii de la revista "L'Auto". De altfel, cursa fusese creată tocmai pentru a spori vânzările acestui ziar aflat în derivă și redactorul său, Desgrange, nu avea niciun motiv să permită publicațiilor concurente să profite de pe urma acestei competiții. Primele ziare acreditate să participe în Turul Franței, excluzând "L'Auto", au apărut abia în anul 1921 când 15 mașini de presă au fost rezervate pentru reporterii locali și străini. La câteva zile după încheierea acelei ediții a Turului Franței
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
excluzând "L'Auto", au apărut abia în anul 1921 când 15 mașini de presă au fost rezervate pentru reporterii locali și străini. La câteva zile după încheierea acelei ediții a Turului Franței au apărut primele benzi magnetice cu imagini din competiție. Prima radiodifuziune a cursei a fost realizată în anul 1929, când Jean Antoine și Alex Virot reprezentanți ai ziarului "L'Intransigeant" au transmis pentru Radio Cité, utilizând linii telefonice. În 1932, tot ei au difuzat sunetul ambiental din momentul trecerii
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Cité, utilizând linii telefonice. În 1932, tot ei au difuzat sunetul ambiental din momentul trecerii cicliștilor pe Col d'Aubisque din Pirinei, la data de 12 iulie. Ziariștii utilizaseră un aparat de înregistrare, transmițând sunetele ulterior. Primele imagini televizate ale competiției au fost difuzate la o zi după înregistrarea lor. Canalul de televiziune național a utilizat două camere de 16 mm, un Jeep și o motocicletă. Filmul a ajuns la Paris cu ajutorul avionului sau al trenului. Acolo a fost editat, iar
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
diversele televiziuni a condus la creșterea taxelor de transmisiune plătite organizatorilor. Astfel, în 1960 ele reprezentau 1,5% din bugetul cursei, pentru ca la sfârșitul secolului trecut acestea să ajungă la mai mult de o treime din buget. De asemenea, odată cu competiția pentru asigurarea drepturilor de difuzare, a crescut și timpul alocat transmisiunilor. Cele mai importante două posturi publice, Antenne 2 și FR3, s-au aliat pentru a transmite o mai mare parte din cursă decât rivalul lor privat, Télévision France. Redenumite
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
traseului și la tacticile posibil de urmat și cu o retrospectivă de 30 de minute. Cele mai importante etape sunt transmise în direct de la început până la sfârșit și sunt urmate de interviuri cu cicliștii și cu alte persoane din anturajul competiției. De asemenea, la final este prezentată o versiune editată a etapei văzută prin ochii unui manager al unei echipe participante care-și urmărește și-și sfătuiește cicliștii. Posturile de radio transmit informații despre cursă pe tot parcursul zilei. Este vorba
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
2009 a fost etapa 20, de la Montélimar la Mont Ventoux, în Provența, cu o audiență totală de 44 milioane de telespectatori, făcând din aceasta al 12-lea cel mai urmărit eveniment sportiv din întreg anul 2009. Turul Franței este o competiție foarte importantă pentru fanii ciclismului din Europa. Sunt milioane care stau pe marginea șoselelor, unii campând în apropiere cu o săptămână înaintea trecerii caravanei cicliste, tocmai pentru a obține cel mai bun loc de observare a ei. Jurnalistul Pierre Chany
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Raidurile poliției asupra hotelurilor unde erau cazate echipele au condus la descoperirea produselor dopante aflate în posesia echipei TVM. Ca urmare, cicliștii au intrat în grevă. După ce directorul cursei, Jean-Marie Leblanc, a mediat conflictul, poliția și-a redus acțiunile, iar competiția a continuat. Totuși, unii cicliști au abandonat și doar 96 de sportivi au încheiat cursa. În procesul ce a urmat, s-a dovedit că oficialii echipei Festina organizaseră și susținuseră dopajul în cadrul formației. Ca urmare a acestui scandal, organizatorii cursei
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
a declanșat puțin înainte de începerea Turului, favoriți precum Jan Ullrich și Ivan Basso fiind suspendați de propriile lor echipe cu doar o zi înaintea startului. Șaptesprezece cicliști au fost implicați în acest caz. Rutierul american Floyd Landis, care a încheiat competiția pe primul loc în acel an, a fost testat pozitiv cu testosteron. Acest lucru s-a petrecut după etapa a 17-a, etapă pe care chiar el o câștigase, dar confirmarea rezultatelor a venit abia după două săptămâni de la încheierea
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
februarie s-a răzgândit și i-au permis acestuia să se înscrie la Turul Franței. În ciuda faptului că apelul formulat de UCI se afla încă în dezbatere, lui Contador i s-a permis să participe în Turul Franței 2011, încheind competiția pe locul 5. Cicliștii care au decedat în timpul desfășurării Turului Franței sunt: De-a lungul timpului s-au mai petrecut alte șapte accidente fatale: Singurul ciclist care a reușit să câștige competiția cățărătorilor, clasamentul combinat, premiul pentru cel mai combativ
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
permis să participe în Turul Franței 2011, încheind competiția pe locul 5. Cicliștii care au decedat în timpul desfășurării Turului Franței sunt: De-a lungul timpului s-au mai petrecut alte șapte accidente fatale: Singurul ciclist care a reușit să câștige competiția cățărătorilor, clasamentul combinat, premiul pentru cel mai combativ ciclist al Turului, competiția pe puncte și clasamentul general, toate în același an, a fost Eddy Merckx. El a reușit această performanță în anul 1969, an în care a și debutat în
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Cicliștii care au decedat în timpul desfășurării Turului Franței sunt: De-a lungul timpului s-au mai petrecut alte șapte accidente fatale: Singurul ciclist care a reușit să câștige competiția cățărătorilor, clasamentul combinat, premiul pentru cel mai combativ ciclist al Turului, competiția pe puncte și clasamentul general, toate în același an, a fost Eddy Merckx. El a reușit această performanță în anul 1969, an în care a și debutat în Turul Franței. Cele mai multe participări le aparțin cicliștilor Joop Zoetemelk și George Hincapie
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Impe (câștigător al unei ediții), Guy Nulens, Christophe Moreau, Viatcheslav Ekimov și Stuart O'Grady; Van Impe și Ekimov au reușit să ajungă la finalul tuturor celor 15 ediții la care au participat, în timp ce Nulens și O'Grady au abandonat competiția de două ori. Cu cele cincisprezece Tururi încheiate consecutiv, Hincapie deține recordul la acest capitol. Singura dată când nu a reușit să termine cursa a fost la prima sa participare. René Pottier, Roger Lapébie, Sylvère Maes și Fausto Coppi au
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
ultima zi, ca urmare a contratimpului individual (ITT). Trei ediții ale Turului au fost câștigate de cicliști care au condus clasamentul general din prima etapă și până la finalul de la Paris. Maurice Garin a reușit acest lucru în prima ediție a competiției, în 1903; anul următor, el a repetat performanța, dar rezultatele sale au fost anulate de către oficiali, ca răspuns la zvonurile că acesta ar fi trișat. Ottavio Bottechia a fost liderul clasamentului general în fiecare etapă a ediției din anul 1924
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
s-a născut la Madrid, Reina și-a început cariera la FC Barcelona, făcându-și debutul în formația catalană pe când avea doar 18 ani. În ediția 2000-2001 a Cupei UEFA a jucat chiar împotriva actualei sale echipe, Liverpool, în semifinalele competiției. Pentru a putea juca meci de meci titular a fost împrumutat la Villarreal CF în 2002. Acest club l-a achiziționat pe Reina în 2004, tânărul portar ajutând echipa să ocupe un loc care permitea prezența în Liga Campionilor. În
Pepe Reina () [Corola-website/Science/307841_a_309170]
-
împotriva echipei Total Network Solutions F.C., în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, după ce Liverpool câștigase Liga Campionilor în sezonul precedent, dar nu-și asigurase în Premier League un loc care s-o ducă măcar în turul trei preliminar al competiției. Pe durata sezonului 2005-2006 Reina a devenit prima opțiune pentru postul de portar la Liverpool, în dauna mai experimentatului portar polonez Jerzy Dudek, eroul de la Istanbul din 2005. În același sezon Reina a debutat și la echipa națională a Spaniei
Pepe Reina () [Corola-website/Science/307841_a_309170]
-
de puține ori a reușit să marcheze cu capul sau din voleu în urma unor faze fixe. A fost unul dintre cei mai iubiți jucători de la echipa engleză FC Liverpool, acesta jucând pentru echipă în peste 300 de meciuri în toate competițiile si marcând 22 de goluri. a fost un membru de bază la echipa națională de fotbal a Finlandei. El a jucat pentru selecționată aproape două decenii între 1992 și 2010, adunând 105 apariții și 5 goluri marcate. Hyypiä și-a
Sami Hyypiä () [Corola-website/Science/307842_a_309171]
-
minute, greu, cu scorul de 2:3. În 1935 Stuttgart ajunge pentru prima oară în ultima rundă a campionatului Germaniei. După două meciuri ezitante - 0:3 cu Hanau 93 și 1:2 cu Jena -, acest turneu final părea ca o competiție prea puternică pentru VfB. Totuși, tânăra echipa nu s-a dat bătută și, tocmai în meciul cu mult mai bine cotata echipă SpVgg Fürth (triplă campioană a Germaniei la acea oră), șvabilor le iese jocul învingând clar cu 4:1
VfB Stuttgart () [Corola-website/Science/307851_a_309180]
-
în fața Iugoslaviei în mai 1930, el a renunțat la Emerich Vogl pe postul de căpitan și l-a înlocuit cu Rudolf Wetzer, înaintaș la Juventus București. Motivele participării României la prima Cupă Mondială nu sunt cunoscute; totuși, în perioada desfășurării competiției, Rădulescu a oficiat de două ori ca arbitru de tușă în meciuri în care jucau Argentina și Uruguay și care au avut loc în zilele când România nu juca. (Ulysses Saucedo, antrenorul Boliviei, a arbitrat și el un meci în
Constantin „Costel” Rădulescu () [Corola-website/Science/307864_a_309193]
-
Română, unde lucrau cei doi, le-a interzis celor doi să își părăsească locul de muncă pentru o perioadă atât de lungă de timp. Până la urmă, la intervenția lui Octav Luchide, cei doi au fost lăsați să participe la importanta competiție și au plecat, împreună cu naționala României, cu celebrul vas „Conte Verde”, spre Uruguay. Vogl a evoluat în ambele meciuri ale României, împotriva naționalelor din Peru și Uruguay. Ultima competiție importantă la care a participat Vogl a fost Campionatul Mondial de
Emerich Vogl () [Corola-website/Science/307865_a_309194]