36,856 matches
-
care regretele, speranțele și visele mergeau mult mai departe decât voința și pe care Musset 74 a zugrăvit-o în primele pagini ale "Confesiunilor unui copil al secolului". Tot ceea ce era contradictoriu în gândirea și în politica epocii se putea regăsi în activitatea Consiliului și a diferiților agenți. Unii dintre ei îi spuneau lucruri legate de tradițiile prudente ale cancelariei noastre; alții îl încurajau să dea curs aspirațiilor lui. Astfel strecurându-se cu pași ezitanți, între contele Walewski 75 și prințul
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
ofereau anumite privilegii* Începând cu secolul al XVI-lea, consulii europeni au jucat un rol care nu era doar unul comercial. Convențiile, cărora li s-a dat numele de Capitulații, le-au conferit o autoritate particulară, iar acest regim se regăsea în toate țările din Extremul Orient, ca, de pildă, în Siam, în China și în Japonia. În virtutea convențiilor, consulii aveau un rol de jurisdicție asupra compatrioților lor în materie penală, civilă și comercială și se bucurau de privilegii diplomatice. În
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
lor. Este vorba de o afacere de "formă", care nu prejudiciază cu nimic fondul. E clar că Bridoison are dreptate atunci când pune accent pe formă; aceasta impune respectarea demnității și a independenței națiunilor "slabe", ceea ce nu este puțin lucru; se regăsește aici, în integritate, teoria dreptului ginților. Societatea Națiunilor, de care suntem atât de mândri, nu a făcut altceva decât să pună în practică principiul egalității puterilor suverane. Cel mai important prerogativ al miniștrilor străini este extrateritorialitatea, adică privilegiul, acordat lor
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
tot mai mult prin scurgerea inexorabilă a timpului. Dezvoltarea unor științe cum ar fi arheologia, astronomia, medicina, biologia, fizica ar fi fost de neconceput, în structura lor actuală, fără aportul de probațiune adus de tehnica fotografică. Ca prezență incitatoare putem regăsi fotografia în publicistică și artă. În scurta sa istorie, fotografia s-a afirmat cu o forță extraordinară, dovedindu-și, cu argumentele solide ale vizualului, capacitatea de penetrare în conștiința publicului, din ce în ce mai sensibil și receptiv la ofertele
Primii paşi în lumea fotografiei digitale by Florin Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91495_a_107361]
-
ajuns astăzi la capătul “vieții” sale. În prezent, prin tehnologia digitală, care începe de la aparatul de fotografiat digital, cu stocare pe un card electronic și ajunge la posibilitatea de prelucrare a imaginii pe computerul personal, permițând facilități de neimaginat altădată, regăsim fotografia, asemeni păsării Phoenix, renăscută într-o nouă formă. Fie contribuind în mod substanțial la lărgirea orizonului cunoașterii științifice, ca instrument indispensabil, fie la apropierea dintre oameni - aceasta și prin facilitățile oferite de rețeaua Internet - asemeni unui martor de încredere
Primii paşi în lumea fotografiei digitale by Florin Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91495_a_107361]
-
și când, concedii (evident planificate în detaliu), vizite în familie, uneori la prieteni... și așa mai departe. E plăcută normalitatea. Cel puțin așa spun unii. Dar uneori devine, nu plictisitoare, ci fără strălucire. Îi lipsește acel... Ceva! Personal, nu mă regăsesc în aceste șabloane. Normale, dar destul de banale. Niciodată nu m-am regăsit. De multe ori, am fost chiar foarte departe de ele. Consecința? Izolarea. Un pas înapoi, în propria-mi lume. Foarte puțini și-au dat seama... Aș putea spune
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
prieteni... și așa mai departe. E plăcută normalitatea. Cel puțin așa spun unii. Dar uneori devine, nu plictisitoare, ci fără strălucire. Îi lipsește acel... Ceva! Personal, nu mă regăsesc în aceste șabloane. Normale, dar destul de banale. Niciodată nu m-am regăsit. De multe ori, am fost chiar foarte departe de ele. Consecința? Izolarea. Un pas înapoi, în propria-mi lume. Foarte puțini și-au dat seama... Aș putea spune că nimeni! Nici măcar cei mai buni prieteni. Nici chiar cu ei nu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
gândul prea departe, poate am îndrăznit prea mult, dar este și o explicație a tăcerilor mele, de atunci. Îți mărturisesc abia acum, pentru că am înțeles că dragostea pentru tine, tot ceea ce ne leagă, nu are egal. Prin tine, m-am regăsit pe mine însămi. Am coborât pe pământ. Lângă tine. Sau m-am înălțat. În cerul iubirii perfecte, unice. Pentru mine, dragostea a rămas o fotografie în alb - negru. Undeva, în munți. Tu, cu privirea pierdută în zări. Maria VI. 20
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
consider eu. Tu crezi în existența unei alte lumi, a lumii de „dincolo”? Sau a alteia, paralele cu cea în care trăim acum? Personal, cred că noi doar sperăm. Nădăjduim că odată încheiată existența noastră aici, pe pământ, ne vom regăsi într-o altă dimensiune, pentru a continua ce nu am dus până la capăt, de a îndrepta ce am greșit. Sau de a cere sorții alte șanse? Suntem fragili, Mihule, atât de fragili... Nici nu ne dăm seama, purtați de ritmul
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
o bucurie, oferindu-i ceva pe gustul ei. Îmi intrase în suflet atât de adânc această femeie desprinsă parcă dintr-un alt timp, cum nu reușise nimeni să o facă. Poate că în ființa și în sufletul ei sensibil mă regăseam pe mine însămi, deși existau, desigur, diferențe majore, între noi două. Maria adora vara, anotimpul în care se născuse. Luna lui cuptor echivala cu zilele lungi, cu cireșele dulci și amare care se găseau peste tot, cu vacanța și mai
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
bine, după vârsta pe care o aveai tu atunci, eu, eu nu mă născusem încă. Fizic, nu existam. Dar sufletele noastre, da, sufletele noastre își începuseră deja călătoria. Le-au trebuit câteva vieți până să se găsească sau să se regăsească. O regăsire târzie, în circumstanțe dificile, totuși o regăsire. Șansele de a trece, din nou, unul pe lângă celălalt, ca doi străini, erau enorme. Și totuși soarta... soarta asta pe care am blestemat-o împreună de atâtea ori, ne-a dat
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
materială, nu se schimbase aproape nimic: pământul era tot rotund, ziua avea tot douăzeci și patru de ore, după iarnă venea primăvara, după duminică, luni... și așa mai departe. Cursul normal al lucrurilor nu fusese perturbat. Acest firesc exterior nu-l mai regăsea însă în lumea ei, cea dinlăuntru: nopțile deveniseră zile, într-o iarnă ce părea că se instalează definitiv și inexorabil. Nu-și inventase niciodată sentimentele. Se născuseră firesc și, în ciuda a ceea ce intervenise între timp, rămăseseră neschimbate. N-avea de
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
mizerabilă. Singurătatea îi devenise un fel de bună prietenă. De fapt, unica. Tăcută, credincioasă, și supusă. Se putea baza pe ea. Nu-i era teamă că ar putea să o piardă, să-l trădeze ori să-i reproșeze ceva. O regăsea în orice moment, în fiecare ungher al casei. Uneori îl privea blând, cu un fel de compasiune în priviri. Mai că l-ar fi bătut pe umăr, spunându-i: Lasă, trecem noi și peste asta. Eu sunt aici și n-
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
ca și când ar fi privit adânc în sine. Mă arunc în farmecul nopții ca-ntr-o apă-vie care mă curăță de uscăciunile zilei. Ți-amintești poveștile cu feți-frumoși care ziua sunt porci sau mai știu eu ce, și numai noaptea își regăsesc făptura. Sufocată de pielea blestemată care mi-e dat s-o port aici, eu nu voi fi niciodată liberă și pe deplin eu însămi decât dacă mă voi contopi cu duhul pădurii, cu frunzele, cu iarba, cu pomii. Asta mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pe care-l înghițise războiul. Se sărutaseră scurt, jenați amândoi de lumina zilei, apăsați de conștiința că sunt pe stradă și încă pe strada ei și pot fi văzuți, mai mult ca o promisiune a întâlnirii viitoare, când se vor regăsi din nou singuri și-n elementul lor. Ce minune purificatoare săvârșise-n ea noaptea aceea! Reținu fața lui palidă, topită de dragoste, ochii încețoșați de nesomn, încercănați, cu privirile duioase, mângâietoare, cu ceva nesigur în ele, ca și expresia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fost nevoie de nici o comandă ca să se comporte cum trebuie. S-au așezat de la sine cu fața la perete, ascultând îngroziți țăcănitul armei ucigașe, pocnetele și zăngănitul. Dar iată că-i tăcere! Afară duduie un motor. Totul s-a liniștit. Partenerii se regăsesc cu greu. Unul câte unul se întorc de la perete și privesc cadavrul patronului în al cărui trup medicul legist a numărat 28 de gloanțe. Asta e tot. Moartea a mângâiat clapele pianului cu degetele ei de fantasmă în ritmul ultimului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ca beată. Nici nu te văd bine. Pe mine n-ai de ce să mă vezi. Vino aproape, să mă simți. Cerboaica se rezemă cu toată greutatea trupului de el aruncându-și brațele pe umerii lui puternici, și-abia atunci se regăsiră însetați, strivindu-și piepturile și gurile. Își lepădă șuba din spate, lăsând să-i alunece la picioare, și tot așa făcu cu tot ce-avea pe ea, sufocându-se, până rămase într-o cămașă moale de in. Se uită pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Maiorescu, Plumbul bacovian și teatrul lui Mihail Sebastian, lectura în cheie mistică a Jocului secund și trucuri narative în dialogurile lui Platon, Orbitorul lui Cărtărescu, antisimbolismul lui I.L. Caragiale, „bunătatea intelectuală“ a lui N. Steinhardt... M-am bucurat să mă regăsesc printre destinatari, sub titlul Ce înseamnă paseist?, și - suferind de lipsa unui spațiu tipografic adecvat unui răspuns pe măsura întrebării - mă gândesc ce bine ar fi ca Editura Humanitas să inițieze o Carte a răspunsurilor echivalentă. Nu de alta, dar
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Zürich. Cui trebuie să-i explic de ce? 1 decembrie 2011 La dulcea vampirizare Zău că-mi pierdusem de mult nădejdea că așa ceva poate să mi se mai întâmple! După aproape un deceniu de plictis, agasare sau rutinare resemnată, mi-am regăsit pentru două zile excitațiunea târgurilor de carte! V-am mai spus: cu o singură excepție, am fost prezent activ, adică implicat profesional, la toate edițiile Bookarest/Bookfest și Gaudeamus. Să fi fost vreo treizeci și ceva. Am trecut, așadar, prin
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
cât e mai urât împrejur, dintr-atât nevoia de comuniune pe cale li vrescă devine mai acută. Și mai vindecătoare. Peste o sută de mii de oameni s-au încălzit reciproc (și) la Gaudeamusul acesta. Nu știu dacă ne vom mai regăsi vreodată, dar e sigur e că încă nu ne-am pierdut cu totul. 8 decembrie 2011 Amintiri cu blană, vânătoare și somn Nu știu cum vă umpleți dumneavoastră minutele de dinaintea alunecării în somn, dar la mine devine cu amintiri din copilărie și
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
dispoziție naturală (metaphysica naturalis)ť. Ea ne este proprie în orice ipostază a vieții, ca și alte forme de sensibilitate care ne definesc, precum cea estetică și cea tehnică, cea ludică și cea religioasă. Exact din acest motiv urmează să regăsim din nou experiența metafizică proprie, în modul ei simplu și firesc, așa cum poate fi observată în viața de zi cu zi." (pp. 10-11) Hotărît lucru, Kant avea o optică filantropică de nelecuit. Căci atunci cînd privești omul ca avînd din
Metaphysica naturalis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7515_a_8840]
-
a cerbului divulgă substratul cinegetic al obsesiei: victima umană se identifica, în cugetul vinovatului, cu amintirea animalelor jertfite de el. Uciderea unor iepuri apasă la fel de greu conștiința ca și aceea a unui om. Revanșa făpturii necuvîntătoare împotriva prigonitorului ei se regăsește și în alte decoruri. Un vînător de vidre din Tulcea trece Dunărea pe o vreme năprasnică, dar rătăcește drumul, nu găsește adăpostul căutat, scapă cu greu dintr-o copcă și cade istovit la pămînt, afundîndu-se într-un somn plin de
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
s-a schimbat radical după Revoluție, când libertatea intrată prin toți porii în organismul social nu a mai avut nevoie de poezie (și de literatură, în general) pentru a fi căutată și exprimată. Lirica a intrat la propriu în underground, regăsindu-se prin pivnițe editoriale, reducându-se nu categorial, dar printr-o tristă împuținare a mijloacelor de propagare. Volume remarcabile apărute în ultimii ani au fost editate în condiții inacceptabile, și totuși acceptate. Tirajele jalnice, achiziția hârtiei sau obținerea subvenției de către
Minimalism by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11674_a_12999]
-
culori lexicale tari, desfășurân-du-se convulsiv, cu lungi tirade întrerupte prin horcăieli și suspensii verbale venite după o înjurătură neaoșă. La antipodul acestei formule, Dan Sociu scrie o poezie soft, rulând un discurs apatic, lipsit ostentativ de expresivitate. Banalitatea vieții se regăsește în banalitatea versurilor, acestea succedându-se la întâmplare, fără nuclee de tensiune, fără praguri de intensitate. Poemul ar putea să înceapă de oriunde și să dureze oricât, deoarece registrul în care e scris se bazează tocmai pe absența elementului verbal
Minimalism by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11674_a_12999]
-
Sport, RADEF, Consiliul Județean Timiș și, nu în ultimul rând, Consulatul american din Cluj-Napoca și Ambasada Statelor Unite la București. Înfrângerile de pe uscat După încheierea strălucitoarei cariere sportivo-cinematografice, obișnuit cu celebritatea, Weissmüller nu poate trăi în planul secund. Nu-și poate regăsi locul în societate și dezrădăcinat inadaptabil, schimbă, fără succes, meserii de ocazie. Face pe salvamarul la o piscină din Los Angeles; cu boxerul Joe Louis și tenismanul Pancho Gonzalez întâmpină clienții la intrarea în hotelul „Caesar’s Palace“ din Las
Agenda2003-46-03-d () [Corola-journal/Journalistic/281707_a_283036]