32,577 matches
-
după obișnuita masă mare; pe rând au sosit: Miracovici, care vrea să-ți dea adresa surorii lui, măritată la Paris, Bubi G. cu nevasta lui, grupul Lisette, inclusiv Călin, insipid și ramolit, apoi și alții. M-am dus să-mi beau cafeaua la Muedin; am mâncat lapte covăsit la Plasteras, lângă farmacie, am parcurs cele două străzi paralele și am urcat să-ți scriu că mi-e tare dor de tine, preaiubita mea. Acum am să cobor ca să mă mai bucur
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
etc. Ce-i nebunia asta? Cum îndrăznești să-mi scrii așa ceva? Îți închipui că ai fi bine primită?! Că ești așteptată cu brațele deschise și că ți s-ar spune: așa, domnișoara a venit să-și vadă mămica, să-și bea biberonul?! Încă de la Curtici, fii foarte sigură, fata mea, ai lua alt drum. Cum ai îndrăznit să te gândești la așa ceva? Nici în cel mai rău caz, auzi, nu-ți dau voie să te întorci. Sunt atât de bucuroasă că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care o ferim de persoane străine, indiferente, Tu, ființa discretă și gingașă, dar loială și sinceră, mă cuprinde disperarea de a ști că toate acestea pot fi citite, comentate, descifrate, in terpretate... M. 54/1950 I 28 noiembrie [1950] [...] Am băut un ceai cu o chiflă , prima pâine albă de la război încoace, dar chiar albă, albă ca înainte de război. Un eveniment. Lumea se bătea la coadă ca s-o capete; la coafor - coaforul din cartier, acum naționalizat -, o coafeză îi spunea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai împovărat de griji până la 15 septembrie; de atunci încoace a fost mai milostiv. Am în fața ochilor telegrama ta. A sosit azi-dimineață la ora 10; aș fi vrut să mai lenevesc în pat, dar treburile gospodărești sunt necruțătoare. Ca să pot bea un biet ceai cu lămâie, de altfel foarte bun și parfumat, cu pâine cu unt și miere, parfumată și ea, am alergat în dreapta și-n stânga. Deci, telegrama ta. Am izbucnit în plâns. Scumpa mea, îți dedic aceste ultime ore
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care aproape că m-a făcut să plâng. Una din cele două eroine, o fată de 17 ani, cântă pentru cel pe care îl iubește „Un singur tacâm, te rog, Jenny“. M-am sculat la 10 și după ce mi-am băut ceaiul am făcut curățenie, superficial, totuși destul de bine, în cele două camere, fiindcă Rose nu se mai întoarce decât azi la 5 și jumătate. Pe urmă am pus masa, am gătit, am mâncat de prânz și, cum Mabell s-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cumpărăm și un patefon din ăla cu pâlnie mare, să începem să colecționăm discuri pe 78, iar eu să port rochii clasice superbe pentru după-masă. Și poate că lumea va începe să se oprească la noi în fiecare seară, să bea un cocktail. Și vom deveni celebri pentru soiréele noastre rafinate. New York Times va publica un articol despre noi! Da! Ora cocktailului a fost reinventată la modul cel mai elegant cu putință, în West Village. Rafinatul cuplu de expatriați britanici, Rebecca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pentru bar din anii ’30, ca să aveți setul complet, cu masa? Arthur ridică privirea. Pahare cu picior... carafe... Primim uneori niște piese cu totul deosebite. — O, da! zic radioasă. Categoric! Pahare cu picior din anii ’30! Zău, cine vrea să bea din pahare moderne de duzină, când poate să bea dintr-un pahar de pe vremuri? Arthur își deschide registrul uriaș de piele pe care scrie „Colecționari“ și simt o ușoară tresărire de mândrie. Sunt colecționară! Sunt adultă cu acte în regulă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu masa? Arthur ridică privirea. Pahare cu picior... carafe... Primim uneori niște piese cu totul deosebite. — O, da! zic radioasă. Categoric! Pahare cu picior din anii ’30! Zău, cine vrea să bea din pahare moderne de duzină, când poate să bea dintr-un pahar de pe vremuri? Arthur își deschide registrul uriaș de piele pe care scrie „Colecționari“ și simt o ușoară tresărire de mândrie. Sunt colecționară! Sunt adultă cu acte în regulă! — Domnișoara Rebecca Bloomwood... piese de bar din anii ’30
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și peste tot de-a lungul trotuarului sunt copaci. Chiar vizavi de noi stă cineva care cântă la pian și în serile de vară ieșim pe terasa de pe acoperiș, pe care o împărțim cu vecinii noștri, și stăm pe perne, bem vin și ascultăm. (Cel puțin, așa am făcut o dată). În clipa în care intru în casă, în hol ne așteaptă un teanc de scrisori și mă uit repede prin ele. Plicticos... Plicticos... Vogue-ul britanic! Ha! Plicticos... Factura cardului de la Saks
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am pus în funcțiune. Imediat ce l-am primit, Danny s-a dus până sus la el și a dat iama în barul lui frate-su, Randall, iar eu am adus toată băutura pe care am găsit-o în bucătărie. Am băut fiecare câte o Margarita și un Gimlet, urmate de invenția mea, căreia i-am zis Bloomwood, constând în vodcă, suc de portocale și bomboane M&M, pe care le scoți apoi cu o lingură. — Dă-mi un pic topul. Vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
încheindu-i rochia lui Suze (ne-a pus s-o facem de trei ori, de mă dureau brațele când am terminat.) Iar acum Suze se îhmhâie și se aaahăie încercând să aleagă din vreo șase tiare ale familiei, în timp ce eu beau șampanie. Doar ca să scap de trac. — Dar mama ta? o întreabă coafeza pe Suze, aranjându-i câteva șuvițe blonde în jurul feței. Nu vrea s-o usuc cu foehnul? — Nu prea cred, zice Suze, strâmbându-se. Nu prea e cu chestiile astea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
prieteni și să „se bucure de aerul de munte“. Normal, toată lumea știe că, de fapt, se duce să-și facă al miilea lifting facial. Și pe urmă, mami, tati și cu mine o să mergem să ne întâlnim cu ei să bem un ceai, la Claridges. Toată lumea s-a bucurat de fericita coincidență că va fi și Elinor aici, așa încât cele două familii se pot întâlni. Însă, de fiecare dată când mă gândesc la asta, mi se face rău de la stomac. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vecina noastră și o știu dintotdeauna. Are pe ea o bluză cu flori, încheiată cu nasturi în față, într-o nuanță violentă de turcoaz, cu fard de pleoape asortat, iar la subraț are un dosar. — Janice! strigă mami. Intră să bei o cafea. — Ar merge o cafeluță, spune Janice. Mi-am adus îndulcitorul. Intră și mă îmbrățișează. Ia uite-o și pe fata noastră dragă! Becky, scumpa mea, felicitări! — Mersi, zic, cu un zâmbet rușinat. — Vai, ce inel frumos! — Două carate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Da, știu, e de acord Janice. Ambele își întorc privirile spre mine - și, brusc, îmi dau seama la ce se referă. Pentru numele lui Dumnezeu, sunt logodită de o zi! Nu-ncepeți de-acum! Evadez în grădină și mă plimb, bându-mi cafeaua. Zăpada începe să se topească și din loc în loc zărești petice de iarbă și câte un tufe de trandafiri. Îmi croiesc drum pe poteca de pietriș, gândindu-mă ce bine e să fii iar într-o grădină englezească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
căsuță? Mami are o expresie plină de compasiune. Dar nu e același lucru ca o casă drăguță, nu? Mai bine o las baltă. N-am nici o șansă. În clipa în care intrăm, la Claridges e plin de oameni eleganți care beau ceai. Chelneri cu jiletci cenușii se vântură încoace și-ncolo cu ceainice verzi cu dungi albe, și toată lumea vorbește cu însuflețire, însă nu-i văd pe Luke și pe Elinor nicăieri. Mă uit în jur, cuprinsă de o speranță subită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vorbește cu însuflețire, însă nu-i văd pe Luke și pe Elinor nicăieri. Mă uit în jur, cuprinsă de o speranță subită. Poate n-au ajuns încă. Poate Elinor n-a reușit să ajungă! Putem să ne așezăm și să bem liniștiți câte o ceașcă de ceai! Slavă Cerului că... — Becky? Mă răsucesc pe călcâie... și-mi stă inima. Uite-i, pe o canapea din colț. Luke are expresia aia radioasă pe care o are ori de câte ori o vede pe maică-sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am plecat de la Claridges. Ne-am dus direct la reducerile de la Selfridges și mami și-a găsit o geantă foarte drăguță, iar eu mi-am luat un tip nou de rimel pentru volum, în timp ce tati s-a dus și a băut o halbă de bere, cum face de fiecare dată. Și pe urmă am luat cu toții cina în oraș și, când am ajuns acasă, eram mult mai veseli și totul ni se părea foarte amuzant. A doua zi, când Janice a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ușă turnantă, spre un hol de recepție absolut uriaș, cu tavan înalt, bogat decorat, cu dale de marmură și stâlpi enormi, auriți. Exact în fața noastră se află un spațiu cu multă lumină, cu palmieri și mobilier de ratan, unde se bea cafea în sunet de harpă, iar chelneri în uniforme cenușii se vântură încoace și-ncolo cu cafetiere de argint. Dac-ar fi să fiu sinceră pănă la capăt, ar trebui probabil să recunosc că și locul ăsta e destul de impresionant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ducem la curățat, firește, spune Tarquin. Dar nu sunt sigur dacă o să mai poată fi purtată. Ne pare atât de rău, Becky. Și, firește, suntem gata să plătim costul altei rochii. Se uită la paharul gol. Mai vrea cineva de băut? — Deci rochia e... distrusă definitiv? spun, doar ca să fiu sigură. — Da, și n-a fost deloc ușor, crede-mă! spune Suze în clipa în care Tarquin s-a îndepărtat suficient de mult. Prima dată când am încercat, mama ta a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îți faci planuri, degeaba te uiți pe hârtie. Important e să simți că asta e rochia ta. — Mi-am găsit rochia de mireasă! țip veselă spre Suze. Am găsit-o! — În sfârșit! În glasul Cynthiei se simte ușurarea. Haideți să bem un pahar de șampanie, să sărbătorim! Dispare, iar eu mă admir în oglindă. Asta nu face decât să confirme faptul că nu știi niciodată. Cine ar fi crezut că am să aleg o rochie cu mâneci evazate? O asistentă cară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
felul ăsta o să-mi pot alege exact ce vreau. — Păi, OK atunci, spun. Așa am să fac. Mă duc la Crate and Barrel, ești de acord? — Extraordinar. Și vezi că diseară am convenit cu mama să trecem pe la ea, să bem ceva împreună. La șase jumate. A, spun, cu o grimasă. Bine. Ne vedem atunci. Să te mai sun după ce mă întregistrez la Crate and Barrel, să-ți spun cu ce ne-am înregistrat? — Becky, spune Luke plictisit de moarte. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
poate. Da, da, îmi vine să spun. Se străduiește din greu să se înțeleagă cu mine. În loc de asta, însă, ridic vag din umeri și murmur: — Poate ai dreptate. Luke vine lângă mine și îmi ia mâna. Hai, întoace-te sus. Mai bem ceva și... uităm de toate astea. Nu, spun expirând adânc. Cred că eu... am să mă duc acasă. Tu du-te, dacă vrei. Ne vedem mai târziu. În drum spre casă începe să plouă cu picături mari care se adună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
anunț că nunta e anulată și că mă mărit în Oxshott. Simplu și direct. Asta e ce ar trebui să fac. Dar... în dimineața asta mi s-a întâmplat ceva foarte straniu. Nu-mi pot explica - dar, cumva, stând aici, bând șampanie și mâncând dintr-un tort de o mie de dolari, pur și simplu nu mă simt ca o persoană care se va mărita într-o grădină din Oxshott. Dacă e să fiu sinceră până la capăt, cu mâna pe inimă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să comand cele mai multe cadouri de pe net. Dar n-au ajuns niciodată, asa că mi-am petrecut ajunul Crăciunului dând iama prin magazine, în încercarea de a înlocui respectivele cadouri cu altceva. Și, în dimineața de Crăciun, ne-am dus să bem ceva cu Danny și cu Randall - când, ce să vezi? Danny stătea bine mersi în halatul roz de mătase pe care îl cumpărasem pentru Elinor și mânca ciocolatele pe care le cumpărasem pentru colega mea de serviciu Samantha. Iar începi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
greșeală? — Ce să fac?... Bine. — Mă bucur. Fii atentă, dacă tot ești la telefon, spune-mi ce preferi: Evian sau Vittel? — Vittel, zic automat. Janice... — Minunat. Și apă minerală? Știi că, din păcate, în ziua de azi mulți nu prea beau alcool la nuntă, pentru că trebuie să conducă spre casă. Ce părere ai de Perrier? — Ăă... nu știu. Janice... Inspir adânc. Mami e acasă? A, nu știi, draga mea? Părinții tăi au plecat la Lake District. Simt un val de frustrare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]