29,398 matches
-
dintre cei mai rafinați stiliști ai literaturii spaniole. A scris o proză poematică, de atitudine lirico-contemplativă, în care scenele romanești se ivesc dintr-o memorie îndepărtată, senzorială, impregnată de sentimentul unei naturi umanizate, învăluind întreaga viață a personajelor, ale căror destine dramatice se consumă în atmosfera liniștită a provinciei.
Gabriel Miró () [Corola-website/Science/334428_a_335757]
-
Concert din muzică de Bach este un roman scris de Hortensia Papadat-Bengescu și publicat pentru prima oară în anul 1927 de către Editura „Ancora”, S. Benvenisti & Co. din București. Romanul urmărește destinul principalelor personaje din "Fecioarele despletite" (1925), fiind cel de-al doilea volum din "Ciclul Hallipilor", numit astfel după familia ai cărei reprezentanți se află în centrul acțiunii. Următoarele romane ale ciclului sunt " Drumul ascuns" (1932), "Rădăcini" (1938) și "Străina" (roman
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
a Bucureștilor. Romanul a fost considerat de George Călinescu ca fiind „tablou al unei societăți în mers spre perfecția aristocratică, deocamdată numai în faza snobismului”. Acțiunea romanului se petrece în Bucureștii din primii ani de după Primul Război Mondial și continuă destinul membrilor familiei Hallipa. Divorțată de Doru Hallipa, cocheta Lenora se căsătorise cu medicul Walter, continuând să o întrețină pe Coca-Aimée, fiica ei cea mică. În același timp, fiica cea mare a Lenorei, Elena, se căsătorise cu industriașul milionar George Drăgănescu
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
sub supravegherea atentă a Adei, adoptând o nouă ținută vestimentară și un nou stil de trai. Personajul devine un membru al lumii mondene: "„trecuse pragul despărțitor al celor doua medii sociale și prinsese gust să rămână dincoace, unde îl condusese destinul lui de parvenitism”", fiind tot mai încrezător în „regia norocului”. La finalul romanului, Lică este propus candidat pentru postul de deputat de Bihor. Vestea îi schimbă intențiile și, dornic să se rupă de propriul trecut, lasă dricul cu fiica sa
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
10 noiembrie 1843 și pentru ridicarea nivelului de pregătire artileristică al ofițerilor și tunarilor armatei române. În 1938, la a 50-a aniversare a revistei, conducerea a apreciat rolul jucat de acesta, astfel: „Directorul care a condus mai mult timp destinele Revistei Artileriei a fost generalul Alexandru Tell: 25 de ani. Nici un alt director nu a condus mai mult ca 5 ani. Am putea zice că opera Revistei Artileriei în primele trei decenii este strâns legată de numele generalului Alexandru Tell
Alexandru Tell () [Corola-website/Science/334475_a_335804]
-
este un roman scris de Hortensia Papadat-Bengescu și publicat pentru prima oară în anul 1932 de către Editura Naționala S. Ciornei din București. Romanul urmărește destinul principalelor personaje din "Fecioarele despletite" (1925) și "Concert din muzică de Bach" (1927), fiind cel de-al treilea volum din "Ciclul Hallipilor", numit astfel după familia ai cărei reprezentanți se află în centrul acțiunii. Următoarele romane ale ciclului sunt "Rădăcini
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
„” este o nuvelă fantastică a lui Mircea Eliade. Ea a fost scrisă în martie 1959 la Chicago și publicată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid. Nuvela a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. Subiectul acestei nuvele îl reprezintă revelarea destinului unui diplomat român aflat în concediu la mare și
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid. Nuvela a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. Subiectul acestei nuvele îl reprezintă revelarea destinului unui diplomat român aflat în concediu la mare și imposibilitatea sa de a putea valorifica adevărul aflat. Ea pune accent pe factorul divinație și pe realitatea morală provocată de el. Revelația este provocată de un „litomant” care poate descifra viitorul
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
de a depăși limitele condiției umane. Aflat în concediu în localitatea Movilă de pe litoralul românesc al Mării Negre, tânărul diplomat Alexandru Emanuel face cunoștință cu Vasile Beldiman, un fost marinar și paznic de far, care avea harul ereditar de a citi destinul indivizilor în pietre. Ghicitorul îi mărturisește că un alt vilegiaturist (avocatul Vălimărescu din Focșani) va primi foarte curând o telegramă și va părăsi stațiunea și îi prezice lui Emanuel, care-l rugase, că va întâlni la patinaj sau pe o
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
apărut pentru prima dată în numărul din noiembrie 1948 al revistei literare "Luceafărul", publicată la Paris de Mircea Eliade și Virgil Ierunca. Nuvela a fost publicată pentru prima dată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid (condus de George Uscătescu, profesor de filozofie la Universitatea Complutense din Madrid) în cadrul unei colecții de scrieri publicate de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
nuvela „Ghicitor în pietre” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Tema acestei nuvele o constituie, potrivit lui Sorin Alexandrescu, „revelația destinului în întâmplări aparent anodine”. Profesorul Ioan Petru Culianu, unul dintre discipolii cei mai apropiați ai lui Eliade, a afirmat într-un text publicat în numărul special (48-49, noiembrie 1986) dedicat savantului al periodicului "Limite", revistă culturală românească ce apărea la
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
Monica Lovinescu l-a numit pe Mircea Eliade „litomantul incomparabil al literaturii române”. Tema principală a nuvelei o constituie experiența sacrului, care nu este precedată de unele semne ca în alte nuvele eliadești, ci anticipată de un act divinator. Ghicirea destinului se face de către cititorul în pietre Vasile Beldiman, prin cercetarea locului unde se așază oamenii, loc care nu este ales la întâmplare. "„(...) După câte m-am lămurit eu, niciodată omul nu se așază la întâmplare. Fiecare se așază după cum îi
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
căci într-o parte e mai întunecată, iar în altele e luminoasă, colorată, vărgată. Și atunci citesc în pietre și înțeleg ce-l așteaptă pe omul care s-a așezat lângă ele, sau, uneori, de-a dreptul pe ele”". Dezvăluirea destinului nu este însă recomandabilă a fi făcută celor vizați deoarece ar determina modificarea viitorului și poate fi realizată parțial doar în cazuri de forță majoră. Întâmplările prezentate în această nuvelă conturează o stare de confuzie ce va cuprinde mai multe
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
în pietre” poate fi considerată o nuvelă S.F., dacă se acceptă definiția că o scriere științifico-fantastică poate avea la bază nu doar o ipoteză științifică „pozitivă”, ci și una „umanistă” sau chiar pseudoștiințifică. Explicarea aptitudinii unui individ de a anticipa destinul, în funcție de obiectele în apropierea cărora acesta se plasează, prin cryptesthezia pragmatică a lui Charles Richet sau prin psihometrie poate fi o astfel de ipoteză. Academicianul Eugen Simion o asemăna într-o oarecare măsură cu nuvela satirică „Crima lordului Arthur Savile
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
Simion o asemăna într-o oarecare măsură cu nuvela satirică „Crima lordului Arthur Savile” (1887) a lui Oscar Wilde, personajele principale ale ambelor povestiri aflându-și prematur viitorul și încercând să se folosească de informația dobândită pentru a se sustrage destinului. Nuvela lui Wilde pune însă accentul pe obsesia creată de cunoașterea viitorului și pe dorința patologică de a provoca întâmplările prevăzute a avea loc, în timp ce nuvela lui Eliade analizează un șir de coincidențe misterioase și ambigue. Nuvela „Ghicitor în pietre
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
De la vârsta de 13-14 ani, el a început să fie captivat de poezia germană. De asemenea s-a interesat de politică, pe urmele fratelui său, mai mare, Gerhard, fiind atras de ideologia comunistă. Familia sa a fost greu lovită de destin în vâltoarea evenimentelor din anii 1940 în Europa.În noaptea de 13 iunie 1940, după ce nordul Bucovinei a fost alipit la Uniunea Sovietică, averea familiei a fost expropriata, iar părinții și fratele lui Winkler,medic, cu vederi comuniste, care conducea
Manfred Winkler () [Corola-website/Science/335259_a_336588]
-
Dimitrie Cantemir, "Între pană și spadă" (1963). "30 de zile în studio" (1933) a fost printre primele cărți de reportaje din țară, și, de asemenea, una dintre primele cărți în limba română despre cinema. A scris piesele de teatru "Măștile destinului" (jucată la Teatrul Național din Iași și la Théâtre Albert-I din Paris), " Una sau mai multe femei" și "Calvar". Piesele sale pentru copii "Niță", "Nuța și Lăbuș" și "În țara trântorilor" au fost jucate la Iași și la București
Sarina Cassvan () [Corola-website/Science/335314_a_336643]
-
paralel în care acesta nu mai există, iar decesul a readus lucrurile în matca lor. Felix Buckman decide să-l acuze pe Taverner de moartea surorii sale, pentru a distrage atenția opiniei publice de la incest. Un scurt epilog care prezintă destinele personajelor leagă laolalră toate firele tematice ale romanului. Criticul de la "New York Times", Gerald Jonas, a lăudat romanul, spunând că „Dick explorează cu măiestrie ramificațiile psihologice ale acestui coșmar”, dar consideră finalul „o eroare de calcul artistic și un minus major
Curgeți, lacrimile mele, zise polițistul () [Corola-website/Science/335319_a_336648]
-
de călătorie „Asien im Krieg” (Asia în război) cu subtitlul „Drei Monate im mohammedanischen Osten” (Trei luni în estul mahomedan) homedan). În 1932 a publicat la Editura „Moravetz” din Timișoara volumul „Weitere Verlustlisten” ( Noi liste de pierderi), scurte povestiri despre destine tragice în timpul războiului. În limba maghiară Kastriener a publicat pe paginile ziarului „Temesvári Hírlap” însemnări despre istoria ținuturilor natale. În anii 1929-1931 a fost autorul unei rubrici intitulate „Emlékezés a régi Temesvárra” - „Amintiri din Timișoara de altă dată”. Lui Kastriener
Samuel Kastriener () [Corola-website/Science/335358_a_336687]
-
multe zeități venerate în perioada jăhiliyya : alʻUzza ( cea atotputernică) era venerată la estul Medinei în special de tribul qurayš. Sanctuarul său consta din trei copaci, iar o caracteristică a cultului acesteia era sacrificiul uman. O altă zeiță era Manăt, zeița destinului, al cărei sanctuar se afla pe drumul dintre Mecca și Yaṯrib. Hubal, de exemplu, era zeul suprem de la Kaaba. Conform tradiției islamice, Kaaba a fost înălțată inițial de Adam după un model ceresc și reconstruită de Avram si Ismael după
Jahiliyya () [Corola-website/Science/335400_a_336729]
-
un ciclu de articole intitulat „Ideologia tineretului și cultura”, în care atrăgea atenția asupra rolului politic nefast al legionarilor, pe care îi considera ca fiind uneltele fascismului german. El afirma că filozofia mistică a legionarilor pe tema „sensului tragic al destinului”, „mântuirii prin jertfă” sau prin suferință, „singura certitudine și singura realitate”, pregătea atmosfera declanșării războiului și a transformării României într-un protectorat german. „Mugurele verde românesc de pe țeava de tun a axei războiului desigur că va fi ars de focul
Ilie Constantinovschi () [Corola-website/Science/335377_a_336706]
-
În plus, a pretins și obținut acordarea unei pensii de merit, precum și retribuirea ei ca director al respectivului muzeu. Astfel a luat naștere Muzeul Memorial „Octavian Goga” unde Veturia, gazdă fiind, a continuat să locuiască și să se preocupe de destinul postum al operei lui Octavian Goga până în anul 1979, anul morții sale. În 1979 înmormântarea Veturiei a fost sobră și austeră, fără lumânări, fără pomeni, fără alai, doar muzica a însoțit-o până la „Mausoleu”, unde a fost așezată lângă fostul
Veturia Goga () [Corola-website/Science/331550_a_332879]
-
stărilor catabazice, opresivului, violenței, disoluției, rupturilor și fragmentărilor de tot felul. Pretutindeni întâlnim expresive simboluri grafice ale unor metamorfoze dureros-ispășitoare, de unde și fiorul tragic al viziunilor «răstignite» și al unei înțelegeri superioare în materie de predestinare a lumii și propriului destin artistic. Se degajă din toate aceste proiecții ale imaginarului atât o stare de disconfort existențial cât mai ales o concepție postmodernă de înțelegere a artei ca univers paralele de simboluri, metafore și sensuri existențiale, revelate într-o metafizică a transfigurărilor
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
tandră a portretelor și spațiilor matrice care învăluie integral lucrările, și o altă dimensiune, mai complexă și cumva imprevizibilă ca evoluție, cea a «Capriciilor» lui Goya. De fapt, ceea ce trece drept suprarealism în aceste picturi stă numai fidelitatea capriciului față de destin, adică evoluția capriciului se află acum în stadiul suprarealist. Duioșia formelor cuprinse în capriciu e fantastă, precum la Sabin Bălașa, nu grotesc-realistă, caricaturală aproape, ca la Goya. Blândețea poate că îl va salva pe Florin Preda de la ieșirea, prin evoluția
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
englez, american, francez și rus și contribuția filozofilor europeni la realizarea revoluției și trecerii de la monarhie absolută la monarhie de tip iluminist care promovează valori sociale precum: libertatea, egalitatea, dreptatea și unitatea omenirii. Ultima parte a lucrării urmează cursul sau destinul cultural al Europei în prezent și viitor și face o comparație între această și lumea a treia (Asia, Africa și America Latină cu accent pe civilizația islamică și arabă) aflată în proces de dezvoltare. Hanafi abordează problemă relațiilor dintre cele două
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]