KorAP: Find »[drukola/base=împărat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...115 116 117 ...1376 >

34,380 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

Își poarte pe tron amândouă naturile? Scutură din cap ca să alunge acea idee nebunească. Amara nu arăta să aibă mai mult de douăzeci de ani, pe când ar fi trebuit să aibă cel puțin cincizeci, ca să fi fost zămislită din sămânța Împăratului. Însă nici măcar În această privință nu se mai simțea sigur. Oare maeștrii lui, marii scriitori ai antichității, nu povestiseră despre unele ființe fabuloase care au darul de a nu muri? O luă la fugă, pe stradă, ca un animal rănit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
fusese de prevăzător atunci când pusese În siguranță mecanismul. Între timp, reflecta furibund. Meșterul Alberto nu făcuse parte din complot, și totuși moartea sa era, cu siguranță, legată de urzeala misterioasă pe care cineva o țesea la Florența, ceva În legătură cu marele Împărat. Și, În mod cert, cu mecanismul pe care victima Îl reconstituise. Dar asasinul nu căutase nimic În laborator, semn că știa deja că mașinăria nu se mai afla acolo. Prin urmare, de ce ucisese? Exista un singur răspuns logic: nu voia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
lui aproape miraculoasă la Jesi, lupta pentru coroană. Intrarea triumfală În Ierusalimul cu o sută de turnuri, triumful și căderile, dorința neostoită de cunoaștere și strălucirea curții sale. Versurile lui... Sări la ultimele file. Proza solemnă a episcopului scanda sfârșitul Împăratului În tonurile unei drame antice. Chinul provocat de boală, speranțele Înșelătoare ale unei aparente Însănătoșiri. Tulburea Împletire de patimi și de rivalități din preajma patului său de moarte. Apoi, cu stupoare, observă o frază pe care Mainardino o introducea parcă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
stirpea Anticristului se temea cardinalul de Acquasparta? Fascinat, Își reluă lectura. Pagini despre fapte de arme, despre durere, despre glorie, pe care mintea sa le sorbea așa cum un om Însetat soarbe apa. În sfârșit, spre finalul manuscrisului, Mainardino descria otrăvirea Împăratului: „ucis de mâna omului neîntreg, care era”... Dante Întoarse pagina, sperând că textul va continua pe partea cealaltă. Însă fila era albă: ultima fâșie de pergament fusese smulsă cu grijă, pentru a Îndepărta ultimele rânduri, cu numele asasinului. Cine rupsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu toții: sipetele lui Petru. - Vino cu noi, priorule. Glasul lui Monerre sunase calm, distant. Dar exista o căldură tainică În vorbele lui. - Și nu numai al lor! Îl Încolți poetul. - Vino cu noi! repetă celălalt. Să-l răzbunăm pe ultimul Împărat, acvila asasinată. - Cu voi? Cu Ordinul Templului? șuieră priorul. Monerre se Îndreptă din șale. Apoi Încuviință Încet. - Cum ai descoperit? Nu era dezamăgire În glasul său, ci doar surprindere. Stânjeneala unui copil surprins În timpul unui joc interzis. - Am fost sigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
acela de a jefui orașul sfânt. - Acest mare proiect s-a frânt, reluă Monerre. Sfărâmat ca și vâna familiei imperiale. Dar acum e cu putință să fie reluat și dus la bun sfârșit, iar pe tronul Romei să se Întoarcă Împăratul roman legitim, moștenitorul lui Frederic. Vino cu noi, adăugă pe un ton mâhnit. - Moștenitorul lui Frederic... Dumneata aduci din nou umbrele la viață. Fără să vrea, Dante simțea cum fermitatea propriului său glas se fisurează. O Îndoială Începea să Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
clipă, dar apoi tăcu. Făcu un pas Înapoi, ca și când s-ar fi pregătit să plece. Însă, după un moment, reîncepu să vorbească. - Un om a cărui identitate am jurat cu toții să o acoperim, cu prețul sângelui nostru. Ultimul fiu dăruit Împăratului de Bianca Lancia, singura femeie pe care a iubit-o. Crescut departe de curte și mai apoi ascuns Într-o mânăstire, printre călugări fideli Împăratului, spre a-l salva din mâinile papei și apoi din ale lui Manfred, ambițiosul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cărui identitate am jurat cu toții să o acoperim, cu prețul sângelui nostru. Ultimul fiu dăruit Împăratului de Bianca Lancia, singura femeie pe care a iubit-o. Crescut departe de curte și mai apoi ascuns Într-o mânăstire, printre călugări fideli Împăratului, spre a-l salva din mâinile papei și apoi din ale lui Manfred, ambițiosul său frate vitreg. Dante reflecta supra celor ascultate. - Moștenitorul indicat În Cronica lui Mainardino, dovezile a căror existență a venit Bernardo să o cerceteze la Florența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
fața plină de sânge, se afla Cecco Angiolieri. Încă tremurând de surescitare, Dante se rezemă de o coloană. Lăsă arma jos, fixându-l și nevenindu-i să-și creadă ochilor. Prietenul său purta un coif cu panaș, demn de un Împărat roman, și o platoșă groasă din piele. Însă, pe dedesubt, se zăreau vesta bufantă și obișnuiții săi ciorapi violeți. Jumătate zeu al războiului, jumătate satir. Măscărici, ca Întotdeauna. Celălalt părea fericit să-l vadă. Încă tremurând, Îl Îmbrățișă, acoperindu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Cronica avea dreptate și Arrigo era cu adevărat un impostor? N-ar fi putut deviau și de la face totuși să se Împlinească, pornind această impostură, un vis de pace și de măreție? N-ar fi fost el, oricum, un mare Împărat, ogarul atât de așteptat, care cobora să Îi judece pe lupi? Mâna Îi căzu pe lângă trup, lipsită de vlagă. Fețele vulgare din Colegiul priorilor, trufia cardinalului de Acquasparta, ferocitatea Inchiziției, obișnuințele putrede ale concetățenilor săi, toate acestea ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
degetele peste cizelura delicată a cupei, o cunună de trandafiri și de frunze de laur care o Înconjura În partea de sus, peste patru acvile imperiale cu aripile larg deschise. O lucrătură de preț, demnă cu adevărat de buzele unui Împărat. Cele opt fețe ale pocalului aminteau de forma perfectă a templului din Ierusalim. Dar și de fortăreața neterminată a lui Frederic, și de construcția care arsese pe pământurile familiei Cavalcanti. Sub acvile erau Încrustate niște caractere grecești. Cizelată În Răsărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de construcția care arsese pe pământurile familiei Cavalcanti. Sub acvile erau Încrustate niște caractere grecești. Cizelată În Răsărit, așadar, probabil la Constantinopol. Însă cineva o stricase, zgâriind grosolan trei caractere latinești cu un vârf de fier: „F R I”. Darul Împăratului latin de Răsărit pentru reînnoirea alianței și a protecției. Cupa din care băuse, În ultima sa zi pe pământ. Federicus Rex Imperator... Un freamăt Îi străbătu lui Dante șira spinării. Se grăbi să depună, cu respect obiectul pe masa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pagini cusute laolaltă: Decem continens tractatus astronomiae. Marea lucrare a lui Guido Bonatti. Cea mai Însemnată carte de astrologie din epoca modernă. Iar Bonatti fusese astrologul lui Frederic. Încă o fantomă a trecutului care se Întorcea, ca și când, din Împărăția morților, Împăratul ar fi poruncit să se adune curtea, pentru ultima oară, În cetatea aceea a Florenței, care se sustrăsese mereu deplinei sale autorități. Instinctiv, atingerea mâinilor sale se făcu mai delicată. Răsfoi primele pagini cu admirație. Așadar, Arrigo era și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
nouă ipoteză Îi Încolți În minte poetului: și dacă Arrigo nu se omorâse din pricina eșecului planurilor sale, ci de remușcarea unei crime de demult, o umbră care Îi urmase pașii vreme de cincizeci de ani? Putea să fie dânsul asasinul Împăratului, „omul neîntreg”? Citind paginile lui Mainardino, crezuse că metafora se referea la un neajuns fizic sau la o lacună morală. Însă dacă episcopul voise să definească drept „om neîntreg” pe cineva care, pe atunci, era doar un copil? Și dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ar fi fost diluată, așa Încât să acționeze cu Întârziere, alți oameni ar fi trebuit să moară odată cu el. În cazul acesta, zvonul s-ar fi răspândit cu repeziciune; Însă nu existase nici o știre că vreunul l-ar fi Însoțit pe Împărat În regatul umbrelor. Poate că Frederic căzuse În capcană dintr-o neatenție, o mică breșă În precauția și neîncrederea ce-l stăpâneau; poate avusese Încredere În fiul bastard pe care se obișnuise să-l vadă prin preajmă de când era copil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În piciorul cupei era ascuns un tăiș care rănise degetele suveranului? Luciul aurului umplea mica chilie. Cu extremă grijă, apucă din nou obiectul, ridicându-l În dreptul ochilor, ca Într-un ofertoriu mut. Cercetă din nou lucrătura, căutând punctul În care Împăratul Își alipise buzele În ultima sa Înghițitură. Dar nu descoperi nimic care să confirme această ipoteză. Închise ochii, Îndreptându-se din nou cu gândul către Împărat. Acum, trupul său zăcea Îmbălsămat la Palermo. Dar unde Îi era inima, odată smulsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ochilor, ca Într-un ofertoriu mut. Cercetă din nou lucrătura, căutând punctul În care Împăratul Își alipise buzele În ultima sa Înghițitură. Dar nu descoperi nimic care să confirme această ipoteză. Închise ochii, Îndreptându-se din nou cu gândul către Împărat. Acum, trupul său zăcea Îmbălsămat la Palermo. Dar unde Îi era inima, odată smulsă din piept? Acolo, În odaie, nu răsuna oare un ecou al minții sale, cu mai multă putere decât În preajma corpului său descompus, a zdrențelor rămase din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
lui Michael Scotus: „Sub flore morieris”. Îți vei sfârși zilele la Florența. Precum marele său arhitect. Omul care ar fi vrut să Îi ridice mormântul. Probabil, edificiul ars pe pământurile familiei Cavalcanti ar fi trebuit să reprezinte un cenotaf al Împăratului, un mare monument clădit În aparență pentru a celebra, iar În realitate pentru a ascunde crima. Asta proiectase Arrigo? Să se Încoroneze În acea copie după Castel del Monte, Împodobită cu oglinzi magice care urmau să Îi multiplice la infinit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu un pas către moarte. Acest lucru ar fi Înșelat și pe cineva care ar fi observat mica mișcare a piciorului, În aparență un defect de topire. De altminteri, cine altcineva ar fi cutezat să ducă la buze cupa? Numai Împăratul se folosea de ea, numai el putea cădea În cursă. Așa fuseseră uciși Împăratul și omul care se credea fiul său. Sau care voia cu disperare să fie. Așa fusese otrăvit de asasin, care recursese la o repetare ironică a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ar fi observat mica mișcare a piciorului, În aparență un defect de topire. De altminteri, cine altcineva ar fi cutezat să ducă la buze cupa? Numai Împăratul se folosea de ea, numai el putea cădea În cursă. Așa fuseseră uciși Împăratul și omul care se credea fiul său. Sau care voia cu disperare să fie. Așa fusese otrăvit de asasin, care recursese la o repetare ironică a vechii crime... Privi În jur, neliniștit. Acum știa de ce asasinul smulsese doar ultimele rânduri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Lucis imago repercussa... O idee Își croia drum În mintea lui. Un lucru pe care Îl citise În Cronica, atunci când Îi zărise paginile În chilia lui Bernardo. Și care acum revenea la suprafață, din lacul prodigios al memoriei sale: „Ajunse Împăratul la pragurile marii Încercări. Și Înțeleptul Michael fu acela care găsi modalitatea, Împotriva opiniei astrologului său...” Apoi privirea i se lumină, În timp ce Își ridică fruntea dintr-o dată. Lucis imago repercussa. Ceea ce marele Frederic nu izbutise să afle, oprit de moarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Într-o bună zi. Sau poate că ar trebui să te chem după adevăratul dumitale nume, un nume celebru, de demult. Cuvintele sale nu stârniră nici o reacție din partea omului. - Guido, zise din nou Dante. Guido Bonatti. Astrolog al regilor și Împăraților. Magicianul. Un om care cunoaște calea stelelor... și un asasin. Bătrânul continua să nu răspundă. Se mărgini să Își ridice capul, ca și când ar fi căutat prin beznă stelele pe care le pomenise. - Forma sa e perfectă, murmură, arătând spre tamburul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ucis tată și fiu? - Nimeni nu e nevinovat, zise Bonatti ridicând din umeri cu dispreț. Arrigo nu era fiul lui Frederic. Numai În trufia lui nebunească și-a putut Închipui una ca asta. - Arrigo nu era un fiu din sângele Împăratului, Însă era un fiu demn al intelectului său, și numai pentru asta ar fi meritat să trăiască și să domnească. Pentru devotamentul pe care Îl purta minții lui Frederic. Devotament pe care domnia ta l-ai exploatat, lingușindu-l, făcându-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În care Îl ucisese pe Frederic. - Tratatul meu... opera mea de-o viață, murmură Bonatti cu glasul Învăluit de tristețe. Pierdut. Dar mai apoi ridică din umeri, revenind la tonul său zeflemitor. - Și de ce am făcut-o? Eu Îmi adoram Împăratul. Știi să-mi spui, Alighieri? - Da. Acum știu. Acum știu totul, exclamă poetul triumfător. Pentru că Frederic se pregătea să dea curs Întreprinderii care ți-ar fi spulberat toate certitudinile. - Și de asta te afli aici? Întrebă Bonatti. Cu el, adăugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
rana dublă, În timp ce bătrânul retrăgea lamele fără un geamăt, cu fața preschimbată Într-o mască de sânge. - Dacă ochiul te face să cazi În păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine. Așa poruncește Scriptura. Așa s-a făcut. Nici măcar Împăratul nu poate birui peste planul lui Dumnezeu. Nimic din vrăjitoria dumitale n-are vreo putere Împotriva științei mele, Îngăimă el, scrâșnind din dinți de durere. Apoi se Întoarse, lăsându-și brațele să Îi cadă pe lângă trup, și Înaintă bâjbâind. Arma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]