4,199 matches
-
Eu! întreabă-i! Că nu-s morți. Ochii lui stinși se însuflețiră. Întinse o mână albă și subțire: Cât a cărat asta! Pe câți i-a lăsat săraci, atât să trăiesc eu fericit... Scuipă amărât într-o parte: Acu mă-njură, ce vrei, os bătrîn! Au uitat că i-am învățat să-l scoată pe om din bocanci fără să simtă! Dar de părăsit nu mă părăsesc nici ei. Au nevoie de mine. Am nasul mai lung. Miros mai iute, și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ăl bătrân. Unde să vinzi bulendrele astea? Le-au împachetat bine și, de la ușă, ucenicul a mai cărăbănit un sfeșnic cu trei picioare, plin de ceară uscată. Sandu scotocise toate ungherele, să dibuiască niscaiva bani de la miruit, dar nu găsise. Înjura în gura mare în sfânta biserică. Până dimineață au fost înapoi la casa starostelui, au îngropat lucrurile și s-au împrăștiat. Gheorghe 1-a luat pe ucenic, și ceilalți au plecat împreună. Trebuiau să se întflnească peste o săptămână în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ucenicule, legat de patru pereți, de lucruri? Ptiu! Că-i ascultam adineaori pe ăștia. Mi-e că odată ne lasă starostele și pleacă cu Didina lui, și noi? Ca puii de potârniche... Paraschiv se ridică într-un cot și privi înjur. - Dac-ai să m-asculți pe mine, te fac om, ai auzit? -Ce-i? - Să m-ajuți când ți-oi spune eu... Gheorghe trase cu urechea la ceilalți. 163 - Ce, ți s-a urât cu binele? Si pe urmă, după o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la buzele lui. Câte muieri o fi pupat? Pe munile țepene are inele. Încă Vasile îmi spune cîteodată: "Mă nea Fane, ce-ar fi dacă am opri noi verighetele astea? La ce-i mai folosește mortului?" Nu m-ating. Îl înjur și-l pui să-și vadă de treabă. Mie nu-mi trebuie. 191 Încă unii au ei grijă înaintea noastră să nu lase aurul pe degetele răposaților. Să le fie de bine! Și uite-așa îmi trece ziulica! Am învățat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nici nu apucase să se dezmeticească și s-a și trezit cu țiganca în brațe. Femeia mirosea bine a odicolon și a piele încinsă. Se învîrtea ușor și el a căpătat curaj. Se uitau nevestele de la mese, se uitau meșterii, înjurau în gînd: "Uite-al dracului!" Cum să nu te umfli de mîndrie? Didina își apăsa pieptul pe brațul lui și meseriașul se pierdu. Începu să trăncăne. C-o fi, c-o păți. Uitase de toate. După un dans o aduse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ochiului înapoi, pentru că nimic nu este mai fioros decât mânia unui grup de oameni. Când s-apuce spre Ateliere, dricul fu cât pe-aci să intre într-un tramvai, care opri cu greutate. Vatmanul se dădu jos și începu să înjure în gura mare, dar cine îl mai asculta? Se întuneca tot mai mult și goana nu conteni. Ceferiștii atunci ieșiți din schimb întrebau de pe trotuare: - Unde-alergați așa, măi oameni buni? Convoiul fără cruce, străbătând Grivița în galop, le stârnea curiozitatea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui Bozoncea. Pe ochi îi apăsa încă privirea ascuțită, verde a celui tânăr. Sandu râdea de Gheorghe. Acesta nu se dăduse* în lanțuri. - Ți-e frică, Treanță, ai? Tu în pat o să mori! zise, și-l scuipă între picioare. Codoșul înjură, spunând că are amețeli când se urcă în drăcoveniile acelea. Și, pe urmă, în timpul ăsta, mai învîrtise câte ceva, să aibă de buzunar. Sub niște șopruri, alături, pocneau puștile și tinichelele. Poligonul de dat la semn avea câteva stive de cutii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și se prăbuși de pe ladăv Gheorghe tremura de frică pe dușumea. Îl luară și pe el și frânghia udă sapă și în carnea lui semnele sălbatice ale bătăii. Presării se schimbau pe rând. Loveau cu sete, se aplecau mai mult, înjurau și-i udau cu apă. Sergentul căra căldările una după alta. Îi lăsară cu spinările ca piftia, cam un ceas. Comisarul se înfuriase. Se răsti la ceilalți: - Trebuie să spună unul din ei! Fumară aruncând țigările arse pe jumătate. Îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Erau hoți și hoți. Mai bătrâni și mai tineri, spilcuiți de nici nu-i bănuiai, cu haine bune pe ei, ca domnii, sau jerpeliți, manglitori de rând, care zăceau la zdup pentru vreo găină. Treanță le spunea pe nume, se înjura cu ei, ce mai, șnorări de-ai lui. Stătuseră împreună la gros. Ucenicul i-a privit pe rând. De sus, din tavanul afumat al beciului, venea o lumină chioară de la un bec lunguieț. De mulți auzise: Arsene, de-o omorâse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vreun ceas sosiră și pompierii. Până să așeze tulumbele, focul ostenise. Ardea, numai într-un jar, inimi, inimi pe locul zidarilor. Tot la săraci făcuse pagubă. Mistuise casa lui Tănase și încă vreo cinci. Muierile plângeau, privind rămășițele negre. Meșterii înjurau lângă ele, mânioși și îngrijorați. Fata tramvaistului se întoarse acasă, frântă de oboseală. Din capătul străzii venea și Procopie, privind nedumerit împrejur la hărmălaia iscată. Își lăsă iute servieta și ieși iar la poartă, întrebînd-o pe Veta: - Dar ce s-a-ntîmplat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ca el gândeau mulți. La școală îi trimiteau de frica învățătorilor, dar după un an, doi îi opreau pe schele: - Lasă, țîcă! Stai lângă varniță! Acolo se ridicau. Între salahori și țigănci. Dormeau cu ăi bătrâni și le învățau mascările. Înjura unul, copilul zicea la fel a doua zi. Noaptea 319 deschideau ochii și vedeau țigăncile despuiate în brațele bărbaților. Pe la treisprezece ani se uitau la surori sub rochii. Câte unul, nărăvit, u învăța: - Ce-i ăsta, mă? - Buricu! -Da asta
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că apa intrase și la el în pivniță. Până la gură se umpluse beciul. Butoaiele se mișcau greoi în nămolul gros. Și-a chemat nevasta și băieții de prăvălie. Până a doua zi au scos afară gălețile pline. Se deșelaseră. Stere înjura în gura mare că prea umblau încet. Cu chiu, cu vai, a pus iar poloboacele în picioare. Vinului îi pasase. Vasele se șubreziseră. A trebuit să le pună papură nouă. A pritocit băutura. Făcuse floare și căpătase o acreală. Se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Marcu, că a terminat Stere cu ibovnica. Trecuseră luni de când n-o mai văzuse pe Voica. La capătul Griviței oprise convoiul de căruțe și intrase la negustori să târguiască. Cumpărase rochii, pantofi și ciorapi. Pe drum strigase la căruțași, îi înjurase că abia mergeau. Au trecut Piteștiul. Începeau pădurile. Dealurile, toate, roșcate. Se vedeau livezile și viile. Pe drumurile pline de praf coborau care. Vântul scutura floarea-soarelui uscată și frunzele de tutun. Cum îl mai chemau plopii Drăgășanilor pe cîrciumar! A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de ea, strigîndu-i: - Dă-mi și cerceii! Femeia a vrut să-i desfacă. El n-avea timp de pierdut. I-a smuls unul, rupîndu-i vârful urechii. Nu-i mai trebuiau, dar nici ibovnicii nu putea să-i lase. A plecat înjurînd după căruțași. Voica rămăsese în drum, pipăindu-și carnea zdrelită. Pe gât i se prelingea o șuviță subțire de sânge, ca arniciul. Stere n-a scos un cuvânt până acasă. A sosit în goana cailor, pe crucea căruței, în fruntea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ieșiseră și băieții cu praștiile. - Huo! strigau. Cel cu toba lovea pielea cu două bețe: Bum! Bum! Bum! Intrară, cărară la camion mesele hodorogite, scaunele, ce găsiseră, nu se uitau. - Când aduceți banii le luați înapoi, spunea roșcovanul. Muierile blestemau înjur, căzând în genunchi: - Gîndiți-vă că e un Dumnezeu în cer, care le vede pe toate! Nu v-ar mai muri mulți înainte! - Păi dar! sărise de alături nea Fane cu gura lui păcătoasă. Săracu Dumnezeu, nu mai poate de focu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dumneavoastră? Ia-ți, Anghele, blestemul și haide! se răstise starostele la buzat, care ar mai fi stat de dragul câștigului. Erau morți de osteneală. Pe la patru au plecat cu o sanie. S-au uitat în sus, cerul aproape negru. Tăcuse totul înjur. Zăpada, vmătă. Peste câmpia pustie a Munteniei se strigau ciorile. Fugeau dinaintea viscolului. Fiecare, în gândurile lui. Neacșu făcea socoteala cam cât le-ar veni de căciulă. I-ar fi trebuit de-o pereche de cercei, că se încurcase cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
parte și-n alta. Dincolo, în câmpie, era pata rotitoare a zăpezii spulberate. Lupii se apropiau. Țiganii le auziră mersul gâfâit în haită și iar strigătul de foame al căpeteniei. Să fi fost șapte sau opt. Îi căutau. - Ei, Anghele? înjură țambalagiul. În întuneric se zăriră luminile roșii, vii ale ochilor sălbatici. - Mă, nu vă temeți, mă! striga Mitică răgușit. Stați aproape de mine, mă! Ia mai dă chibriturile, Neacșule! În grabă pierdură și cutia cu cele câteva bețe rămase. Dumitru căzu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spus nimeni. Au venit și alegerile, a ieșit și domnul primar Rigo, mahalagiilor ce să le pese? Așteptau să sosească lucrătorii să le paveze străzile, după făgăduială. A trecut și vara, sosea toamna, urâta, cu mâzgăleala cerului și ploi. Zidarii înjurau în gura mare: - Să te mai iei după gura mincinoșilor! Într-o dimineață -lau văzut pe nătâng cu doi căruțași strângând ce mai rămăsese: câțiva bolovani și cam un sfert de.căruță de nisip. - Unde-l duce? a întrebat unul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rechizite aruncate una peste alta, și-n stânga, și-n dreapta cabinete de scândură numite garderobe, în care se-mbracă și se spoiesc actori [i] și actrițele. Intrai și eu pe scenă, printre mulțimea cea foitoare de mașiniști cari se-njură unii pe alții, și m-apropiai de una din cabinele de scândură în care știam că se-mbrăca ea. Printre spărturile scîndurei am privit și eu înăuntru. Sărmana copilă! Abia-i murise sora - sa, și ea trebuia să joace un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de nenorocirea altuia, chiar dacă ți se pare meritată. 4. Nu te asocia decât cu oameni buni dacă vrei să fii și tu privit la fel; e mai bine să fii singur decât cu oameni nepotriviți. 5. Nu fi ranchiunos, nu Înjura și nu arunca vorbe de ocară. Bunul-simț arătat de manageri facilitează orice Ă de la creativitate la munca În echipă. Comparați totuși regulile de comportament ale lui Washington cu standardele de astăzi și veți vedea că ne-am Îndepărtat de decență
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
nici că iscălește Cu prenumele meu: Pann, Ci p-al mumi-sii iubește, Ș-Își zice: Agurizean”... Pann, fără a cunoaște teribilul complex care stă În spatele acestei urîte defăimări, desființează „pravilnic” pe fiul neascultător, nelăsîndu-i nici o moștenire. Și, pentru că fiul Îl Înjură grozav și se bucură cînd află că tatăl e bolnav, Pann lasă cu limbă de moarte să nu vină la Înmormîntarea lui. În spatele fiului necuviincios stă, desigur, mama: femeia diabolică. Pann nu uită, nici În pragul morții, jignirea ce i-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bisericii. Pe podeaua celulei, în anume zile, am văzut ieșind din fundul meu viermii pe care în timpul zilei îi înghițisem. Nici ei nu vor să se molipsească de la biata mea carne și fug atunci când mă apropii să-i prind, și-njură ca niște osândiți ai iadului atunci când îi poftesc să danseze ca să mă distrez și eu puțin. Sunt, sigur că da, animale spurcate, dar au o omenie a lor și știu, când e cazul, să cânte și să recite poezii în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
o descriere. "Oamenii se urăsc cu sălbăticie unii pe alții, adesea fără să știe de ce o fac". Rămânea țintit de această cugetare până la ora prânzului, moment în care șoaptele deveneau tot atâtea apeluri fenetice. Porția de mâncare era insuficientă, unii înjurau, alții reclamau, dar deja acel fel de reacție era un obicei ignorat și indiferent. În gândul lui Tommaso revenea adesea în ultimul timp don Luis Xarava. Se întreba cum de era posibil ca judecătorii să accepte serviciile unui necredincios și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Pârnaie. Aia nu e o capotă de mașină ? Iadeș ocoli locul, privind cu băgare de seamă. — Să mor io, se minună, dacă ăsta nu e camion de-ăla, de umblau rușii cu el ! S-ar fi bucurat moșu-meu, care înjura întruna pe comuniști, să-l vadă... Și, dacă ar mai fi văzut și-un gipan de-ăla american, cu turelă, ar fi murit de bucurie a doua oară... — Unde să vadă moșu-tu americani ? se interesă Chisăliță, sperând că n-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca neaua, arătau că e departe de soiul bălan al ucrainenilor, când veneau pescarii de la Dunăre, cu sumane și cizme de cauciuc, și se târguiau pentru pește, vorbea cu ei în ucraineană și, ca târgul să se încheie cinstit, chiar înjura pe limba lor. Vorbea cu un ușor accent care îl făcea să pară străin în orice limbă pe care o vorbea. Chiar și acum, când spuse : — Bine că v-a plăcut povestea asta. Acuma ziceți-mi poveștile voastre. Ceilalți mușterii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]