5,591 matches
-
maimuță și mă trage Înapoi, pe o poliță din bazin. Cad Între picioarele ei, cad pe ea, ne scufundăm... și apoi facem piruete, răsucindu-ne În apă, eu deasupra, apoi ea, apoi eu, chicotind și țipând ca păsările. Aburul ne Învăluie, ne acoperă, lumina scânteiază pe apa agitată; și ne răsucim În continuare, așa Încât la un moment dat nu mai știu care mâini, care picioare sunt ale mele. Nu ne sărutăm. Jocul e mult mai puțin serios, mult mai jucăuș, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
stătea o fată roșcată. Doi nori s-au ciocnit deasupra, trecând unul pe lângă celălalt, și au trimis o rază de lumină. Raza a lovit tavanul de sticlă al serei. Trecând printre mușcatele suspendate, a cules lumina rozalie care acum o Învăluia pe fată ca un fel de membrană. Se prea poate și ca soarele să nu fi făcut nimic din toate acestea, ci să fi fost o intensitate anume, o rază a sufletului emanând din ochii mei. ― Suntem În mijlocul orei, draga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ei băut, un individ pe nume Rex Reese, sărise cu mașina părinților săi În lac. Rex supraviețuise, Înotând până la mal. Dar Carol fusese prinsă În interiorul mașinii. Am trecut pe lângă Baker & Inglis. Era Închisă pe perioada vacanței și pradă irealității ce Învăluie școlile În timpul verii. Am luat-o pe Kerby Road. Obiectul stătea pe Tonnacour, Într-o casă de piatră cenușie, cu șindrilă și cu giruetă. Parcată pe pietriș, stătea o limuzină Ford respingătoare. Mă jenam de Cadillacul nostru - al doilea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Capitolul Unsprezece. Mai Întâi părintele Mike o luă prin partea stângă a bisericii. În valuri albăstrui, tămâia se rostogolea peste capetele adunate, Întunecând luminile circulare ale candelabrului. Agrava starea plămânilor văduvei. Estompa strălucirea de la costumele verilor mei. Când m-a Învăluit și pe mine În pătura ei de gheață uscată, am tras-o În piept și am Început să mă rog și eu. Te rog, Doamne, ca doctorul Bauer să nu găsească nimic În neregulă la mine. Și dă-mi voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Tessie Îi pusese butonii: comedia la o mânecă, tragedia la cealaltă. În acea dimineață, când am ieșit din hotel, aceștia străluceau În soarele proaspăt și, sub influența acelor accesorii cu două fețe, tot ceea ce s-a Întâmplat ulteriror a fost Învăluit În tonuri contrastante. Era În mod sigur tragedie În expresia lui Milton când m-au lăsat la bibliotecă. Cât timp fusese plecat, imaginea lui despre mine rămăsese redusă la fata care fusesem cu un an Înainte. Acum trebuia să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de tai chi. Aburește geamurile de la Pavilionul de Sticlă. Se strecoară peste Întregul oraș, peste monumente și peste cinematografe, peste bârlogurile de narcomani din Panhandle și peste hotelurile părăginite din Tenderloin. Ceața acoperă vilele victoriene pastelate din Pacific Heights și Învăluie casele În toate culorile curcubeului din Haight. Se plimbă În sus și-n jos pe străzile Întortocheate din Chinatown, se Îmbarcă În funiculare, făcând ca zăngănitul clopoțeilor acestora să sune ca niște geamanduri, se cațără În vârful Turnului Coit până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Ceea ce urmăream era o stare de semi-uitare, un fel de atmosferă de petrecere intimă. Aceasta Îi făcea pe bărbați mai puțin reali, mai puțin observabili. Dacă n-ar fi fost Zora, nu știu ce m-aș fi făcut. Bungaloul nostru dintre copaci, Învăluit de ceață, Împrejmuit de vegetația scundă, californiană, micul heleșteu plin cu peștișori aurii cumpărați de la magazinul de animale de companie, altarul budist de afară, din granit albastru - locul a fost un refugiu pentru mine. Mi-a ținut loc de casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
la grădiniță. Acum este parte din învățământul obligatoriu. TĂCEȚI NAIBII DIN GURĂ! Ciudat! Nu era vocea mea. Deși eram pe cale de a țipa același lucru, nu eram eu. Tăcerea s-a lăsat greu peste mulțimea aprinsă, dar până la urmă a învăluit sala în mantia sa sufocantă. Poate mai are omul ăsta de zis ceva, se auzi o voce ascuțită din a doua bancă de la perete. Oare atâta minte nu aveți încât să vedeți prăpastia care se tot apropie? Ce naiba? Sunt Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
le înfunde, să le facă uitate. A devenit imediat de nesuportat! Și când credeam că nu mai pot, s-a făcut liniște și am început încet să-mi revin din încordarea care îmi cuprinsese corpul. Iar întunericul în care eram învăluit mi-a devenit deodată cunoscut. Și se întindea! Ca o sferă ce își mărește volumul, așa își mărea acest întuneric granițele. Iar eu creșteam și mă întindeam odată cu el. Am revenit în peștera goală și rece! Eram în picioare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dacă a venit Soliteraj. Bine..., dacă ai treabă... , zise ea cu părere de rău. Se întoarse și plecă spre scările dintre corpurile D și E. Se auzeau ciocănituri din curtea interioară. Coborând spre etajul doi, lumina gălbuie și caldă mă învăluia încet. S-a dat drumul la curent. Neoanele și becurile erau aprinse, poate pentru prima oară de când au fost instalate, și inundau holurile într-o lumină aurie, plăcută. Grupuri de elevi, mai mari sau mai mici, treceau pe lângă mine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
lucrurile pe făgașul dorit de tine, dar nu va fi cum dorești tu. Ai grijă! Încrederea și speranța se află în cele mai neașteptate locuri. Viitoarea dată când ne vom vedea, nu vei mai visa. Și astfel se termină! Fusesem învăluit în întunericul somnului, și până dimineață nu am mai visat nimic. Eram mai cufundat în gânduri decât în alte dăți. Cum adică nu voi mai visa? Era real? Peștera aia de care îmi era atât de frică chiar exista? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mai auzeau nici înjurăturile lui Sergiu, nici oftările celor care smulgeau plantele din pământ, nici sunetul surd făcut de metalul care se înfigea în pământul pe jumătate înghețat. Nici orașul care se trezea la viață nu mai exista. Nimic. Mă învăluia un întuneric absolut. Nu mi-e frică de întuneric. Mi-e frică de ce voi găsi în el. Apoi dispăru tot vălul negru de pe ochii mei și mi se înfățișă o cu totul altă imagine. Un om înalt, bine făcut, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se ascundeau motive și planuri. Se înălțau ca valurile, una după alta, fiecare stingând-o pe cea dinaintea ei. Mă bulversau. Până și Sfetnicii erau derutați și confuzi. Deveneam din ce în ce mai lipsit de apărare în fața lor, din ce în ce mai pierdut. O umbră îmi învăluia mintea năucind-o și nu dorea să plece cu nici un chip. Eram împietrit de groază. O mână m-a prins de umăr și m-a tras în sus ca pe o cârpă. M-a întors și mi-a zis: Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mult, vroiam să cunosc, să mă înec în cunoștințe. Am simțit o nevoie copleșitoare de a-i simți răceala și, fără să gândesc, mi-am ridicat mâna și am atins-o. Sfetnicii au strigat prea târziu "Stop!". Răceala ei mă învălui și se contopi cu mine, mă acceptă și dispăru ca și cum n-ar fi fost niciodată acolo. Înaintea mea era doar întuneric, așa că am înaintat. Vroiam atât de mult să știu! După doar câțiva pași, am putut vedea. În fața mea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
bolta cândva veșnic albastră, amenințând acum s-o rupă cu masa lor. Parcă tasau lumea! Apăsau pe umerii tuturor și spațiul parcă devenea mai mic, obligându-ne să fim mai uniți. Se întindeau pe mii de kilometri în toate direcțiile, învăluind pământul, și în pliurile lor se vedea focul mocnit al gheții de iarnă. Ningea. Tot timpul ningea. Mereu cădeau din cer fulgi, câteodată mai rari, câteodată mai deși. Din când în când, mai bătea și câte o rafală de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
-și prelungească șederea sau dacă să-și continue drumul, pentru că nu mai avea victime pe care să le devoreze. Realizând cine e de vină că ținta ei prioritară fugi, într-o clipă se aruncă asupra celor cinci tancuri și le învălui în mantia ei albă lăptoasă, condamnându-le. Nu mai avea rost să zăbovească acolo. Văzură, din pură coincidență, cum colegiul le-a fost distrus și cum Boala Neagră se răzbuna acum pe cei care i-au forțat ținta să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
uita pe fereastră la nesfârșitul platou alb și se gândea că așa trebuie să fie și moartea. Albă și nesfârșită... Noaptea veni și plecă pe nesimțite, căci între lumina zilei și întunericul serii nu era mare deosebire când norii groși învăluiau tot Pământul. Trecură de mlaștinile înghețate ale Nordului în acea dimineață. A doua zi, în jurul orei trei după-amiază, trenul se putea vedea cum spulbera troienele de zăpadă în drumul său spre gara Casei Domnului, care se ghicea la orizont. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
nostalgică: o pală de aer Încălzit de soare pe obraz, jocul luminii printre frunze sau scîrțîitul pietrișului sub pașii mulțimii, și chiar gustul prafului. Miracolul Însă se petrecea la Vichy. În timp ce se gîndea la discuția cu Lecoeur, se simțea parcă Învăluit de ambianță și nu-i scăpa nimic din ce se Întîmpla În jur. GÎndea? Visa cu ochii deschiși? Pe lângă el treceau Întruna oameni, ca peste tot, dar cuplurile mai În vîrstă erau cele mai numeroase. Printre cei singuri, cei mai mulți erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
repetă accetuând pe fiecare silabă: — No-bili. Mizează cu bună știință pe ostilitatea instinctivă a împăra tului față de nobili. Ostilitate și neîncredere reciprocă, de alt min teri, cu rădăcini în originile militare și revoluționare ale noului regim. Principele tace în continuare, învăluit într-un mutism de neînțeles. — Nu pot să-i îndepărtez de tot pe senatori de la treburile administrative, clatină în cele din urmă din cap. Rămâne un moment dus pe gânduri. Ianuarius nu-l deranjează. Este pe deplin conștient că una
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și mioară... Vestala Mamă le face semn să tacă: — Prea sunteți înclinate să puneți în seama zeilor temeiul izbânzilor și înfrângerilor omenești, le reproșează. Nici urmă de asprime în glasul ei. Încearcă doar să le cal meze. Teama lor o învăluie însă și pe ea ca o undă palpabilă. Dar tot ce le poate oferi sunt numai cuvinte de îmbărbătare. Spune încet, căci frica o istovește: — Nu pot să trec sub tăcere ce s-a întâmplat. Suspinele Tulliei se intensifică. Bătrâna
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
arțag: — Da’ ai zis... — Taci! se enervează Vipsania. Suspină apoi, abătută: — Zău, nu știu ce te învață preceptorii ăia ai tăi pe care-i plătim cu parale multe, cu siguranță nu bunele maniere. Bosumflat, adolescentul privește ostentativ în altă parte. Mama îl învăluie cu o privire critică. Nu e nici pe departe atât de chipeș ca Drusus, primul ei născut, fiul lui Tiberius. Inima i se înmoaie. Dar e și el mândru și bine legat la trup. Puțin cam prea impetuos însă. Va
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
zgomotoase. Totuși destul de modeste, reflectează surprinsă Vipsania. Și prea puțini s au ridicat în picioare. Să-i fi cuprins deja plictiseala? Piso începe să citească din lucrarea didactică la care scrie. Are un glas plăcut și captivant. Vipsania se lasă învăluită de fra zele elegante, curgătoare și armonioase, sublime chiar, după cum cere subiectul. Împarte zâmbete încurajatoare celor doi Calpurnii și se insta lează comod sprijinindu se de spătarul catedrei din lemn masiv. Se pregătește să se delecteze când, brusc, realizează că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nas și simte în nări un miros ce nu-i este străin. Pericolul. Primejdia îi dă din nou târcoale. De asta e sigur. Inima îi zvâcnește în piept. Nu de spaimă. Din contră, o senzație bine cunoscută, aproape alintătoare îl învăluie. Atracția aventurii. A necunoscutului. Se pare că a venit timpul s-o pornească spre alte zări. Prea a lâncezit mult aici. A început să prindă rugină. Chibzuiește adânc câteva clipe, după care rostește cu trăsăturile crispate: — Nu sunt neîncrezător de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vezi, chiar și ascunsă de umbrele nopții, chiar orb de-ai fi, tot îți dai seama cât este de frumoasă. Și toată această frumusețe este a lui. Pe Hercules! Numai a lui. Mâinile i se încurcă în șorțul ce-i învăluie coapsele. În întuneric, albeața pânzei pare să o întreacă pe cea a zăpezilor proa spăt căzute. Își îngroapă obrazul în faldurile de in. Miroase aidoma laptelui înspumat pe care-l auzi susurând când e muls de la uger. Îndepărtează timid șorțul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
către Agrippina. Doarme dusă, cu gura întredeschisă, lăsând să-i scape un șuierat ușor. Nesimțitoare aidoma unui animal, se strâmbă cu năduf. Își coboară obosit pleoapele. Începe să simtă în sfârșit plumb la rădăcina genelor și o căldură plăcută îl învăluie din toate părțile. Se lasă încetul cu încetul purtat pe valul unei succesiuni de imagini neclare. Pe negru nu prinde nici o altă culoare, îi tulbură amorțeala un gând hoinar. Neagră e și perdeaua de pâslă ce se agită în adierea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]