3,948 matches
-
mână, un fel de manivelă cu șurub, nichelată. Mama se ținea de un mâner, eu mă legănam lângă ea și astfel defila prin fața noastră un oraș atât de frumos, de misterios, că abia ne încăpea în pupile. Dimineața orașul era învelit de-o auroră ca apa rece. Erau la modă zorelele care-și deschideau cupele albastre, cu vine violete, pe după aproape fiecare grilaj. La amiază tramvaiul era foarte aglomerat. Un țărănet vesel, cu băști, șepci și treninguri, iar femeile în fuste
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mea se leagă nu de casa în care m-am născut, ci de casa asta, a mătușii. Aveam doi ani când am făcut revelionul la ei. Îmi aduc extraordinar de bine aminte, în sufragerie erau mese lungi și becurile erau învelite în celofan roșu. Totul, totul era purpuriu în cameră. Fețele oamenilor erau purpurii-scînteietoare. Pe masă farfuriile și paharele erau purpurii. Marcel avea să se nască doar peste patru ani, dar lângă mine stătea altă verișoară, de trei ani, Nineta, care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
școala. Aveam acum aproape doisprezece ani și când am ieșit în curte, de mână cu Marcelino, care mă chinuia îngrozitor povestindu-mi a zecea oară filmul Mongolii, lucrurile mi s-au părut schimbate. Altă lumină, altă substanță părea că le învelește. Cu Gigi după gât, ca o vulpe vie, am apăsat din nou clanța ca de ușă obișnuită a camionului. În cabină persista același miros intim, plin de voluptate, dar volanul era spart, lipsea din el o bucată de vreo zece
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să-și scape capul. Străbunicul și-a trimis întîi familia la loc sigur, în Silistra, unde mai avea neamuri, iar apoi, doar cu un vătaf care-i era mai credincios, au luat-o noaptea pe gheața Dunării, cu copitele cailor învelite în câlți. Din negură au ieșit deodată acîngiii cu iataganele trase și i-au prins lângă rădiile de la mal. Cincizeci de ani urmașii lui au rătăcit prin Bulgaria și Banatul sârbesc, au trecut la nemți făcând comerț, din câte știu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
începu să vibreze surd de zgomotul puternic al inimii. Puia ceru nervii și simțurile, și omul își deschise ochii, ochii albaștri. Pe carnea încă vizibilă îi șerpuiră nervii gălbui, în tecile lor de mielină. Ester sărută perla și omul se înveli într-o piele bronzată și deveni frumos ca un zeu. Pe țeastă îi crescu părul buclat, auriu. Era complet? Garoafa ceru sexul, și toate am fost silite să lăsăm ochii în jos, orbite ca de-o lumină. Era ceva între
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mici sau unul câte unul forfecați în toate felurile de clarobscurul care-i înfășura: femei tăcute, întunecate, enigmatice, bătrâni șchiopătând, aplecați înainte și cu genunchii-ndoiți, copii cu botișor primitiv și ochi de libelulă, bărbați cu șepci, nebărbieriți, ducând pachete învelite în ziar și legate cu sfoară. Toți țineau câte un buchet de flori în mână. Eu îmbrățișasem stâlpul porții și îi priveam fermecată cum se pierdeau pe cărarea care ducea spre foișorul luminat ,acum el însuși ca o stea. Ochii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
intre plastilină. Vântul nu-i copil. „Acum mă prefac într-o rază de soare. Îți luminez fața și foile cărții. E așa bine!... Pe urmă ți se face somn. Închide ochii... Soarele și-a adunat toate razele și te-a învelit cu ele. Dar unde e fetița ta? Nu o poți vedea. La soare niciodată nu poți să te uiți.“ Dar nici soare nu-i bine să fii mereu. Ți se face prea cald și prea lumină, n-ai ce jaluzele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
îmbrăcați, care călătoresc cu clasa a doua, și al căror țel în viață este să găsească mijloacele de a călători cu vagonul de dormit, tot așa, pe atunci trăiau oameni care se deplasau în echipaje mai puțin scumpe și se înveleau cu blănuri de vulpe, visând să dobândească o caretă și mai luxoasă și să înlocuiască vulpea cu sobolul; că, precum astăzi sunt oameni care merg cu clasa a treia pentru că nu au cu ce plăti suplimentul de viteză, fiind condamnați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
întâlnim chiar în seara aceea. 4 Spre seară, ploaia a stat. Felinarele aprinse se oglindeau ca în niște lacuri negre în trotuarele și în asfaltul umed. Candelabrele gigantice zumzăiau molcom lângă statuia de granit a lui Gogol. Dar globurile lăptoase, învelite în plase de sârmă, care se ridicau în capul acestor catarge de fontă nu-și prea trimiteau lumina în jos ci clipeau, ici și colo în masa întunecată a frunzișului umed, ca niște monede de aur. Când am trecut pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
asta... mai târziu. Dani nici n-a ieșit din cort. Cealaltă fată plângea și spunea că vrea să se întoarcă la București. Pe "înecată" am luat-o în brațe când și-a revenit, am așezat-o în cortul lor, am învelit-o bine și am plecat. Aproape adormisem de efort, când am simțit că cineva se strecoară lângă mine. Am crezut că este una din fete, dar am realizat repede că de fapt era Dani, care bâiguia ceva. Nu înțelegeam ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
cu cristale mari, întunecate. Mângâie ametistul, gândind: Ametistul ascunde ceva! Trase un sertar și... surpriză! Un caiet! Era al lui Clotilde! Îi recunoscu scrisul delicat, îngrijit. Îl deschise în grabă. Mâinile îi tremurau. Jurnalul lui Clotilde! Alături era un pachet, învelit cu grijă în hârtie de mătase. Îl desfăcu puțin și percepu înăuntru niște plicuri. Închise pachetul, spunându-și că-l va cerceta mai atent, dar după Jurnal. Stătu așa cu Jurnalul lui Clotilde, nevenindu-i să creadă ceea ce i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
acolo atârnat nu-și dădea seama, oricum câteva ore bune. Dar dacă nu era Carmen să treacă prin fața porții, ce-ar fi fost? Adormi de mirosul de țuică, de parcă ar fi băut. Când se trezi, văzu că picioarele-i fuseseră învelite în comprese reci, apoi înfășurate bine în plastic. A! Probabil că aveam picioarele umflate. Aici e mâna lui Carmen, gândi. Vru să se scoale, dar picioarele îi erau ca de plumb. Scoase plasticul, dădu la o parte compresele și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Vru să se scoale, dar picioarele îi erau ca de plumb. Scoase plasticul, dădu la o parte compresele și-și văzu picioarele umflate și vinete. El, care se mândrea cu gleznele lui fine! Ce urât mai arătau picioarele lui! Se înveli la loc și stătu liniștit cu fața în sus. Parcă îi trecuse amețeala și foamea îi dădea ghes. Atunci apăru, ca din pământ, Carmen. Ți-am adus niște lapte cald, o să-ți facă bine. Bău, era cald și bun, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Și gândind așa, își aduse aminte de pachetul cu scrisorile lui Clody! Nu avusese curaj să le citească până acum. Îi ajunsese Jurnalul! Cu flăcările pâlpâind în șemineu, cu Toni cuminte la picioarele lui, aprinse veioza și desfăcu emoționat pachetul învelit în hârtie de mătase. Îl învălui un parfum suav, dulce și mângâietor parfumul lui Clody! Erau 10 plicuri, puse cu grijă unul peste altul, într-o ordine cronologică. Hârtia era fină, de mătase, scrisul lui Clody ca de copil, mărunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
foarte pretențioasă la pregătirea meselor, care aveau orar fix. Nu o să uit niciodată gustul savuros al supei de găină îde curte), cu steluțe galbene cu tăiței de casă, al desertului variat care-mi lăsa gura apă, compus din: knedle îprune învelite în aluat ce conține și cartofi - din germanul Knödel = gălușcă) sau chiroște îtriunghiuri din aluat umplute cu afine; variantă regională a cuvântului piroșcă îcolțunaș) provenit din rusă îpiroșki) și din ucraineană pyrișky) tăvălite în pesmet, scorțișoară, zahăr și unt, ori
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
ritual original, acela de dat fum pe gură și pe nas, după ce-l trăgeam din coceni aprinși - țigări originale procurate din lanurile cu porumb învecinate. Alteori ne confecționam singuri un soi de pacioace din frunze uscate sau mătase de porumb, învelite în hârtie de ziar și apoi lipite cu limba umedă de salivă sau, în cel mai bun caz, fumam țigări adevărate furate de Costești și de Lala de la părinți, marca Naționale, Mărășești sau Carpați fără filtru. Băuturile alcoolice mie cel
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
când apa era mare și tulbure, permițând mrenelor să urce în amonte în bancuri ce se localizau la coturi, meandre, holboane, hătii sau șipote. Fiecare prindea mrene cu zecile, utilizând nadă vie: râme de gunoi și grădină, carabeți îlarve gălbui învelite într-o cochilie din nisip, aflate sub pietrele din pâraie de munte) și răcușori de sub pietre de râu, cu o singură undiță care avea la capătul firului de nailon, un plumb greu, ca să nu-l miște curentul râului și unul
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
cu estetice îndoituri, considerată a fi un talisman prețios. Această împăturire avea rolul de a invoca bunăvoința zeilor pentru binecuvântarea celui căruia îi era destinat.. Nunțile la altarele shintō erau celebrate având ca daruri pentru tinerii căsătoriți cești de sake învelite în hârtie înnodată, cu benzi în formă de fluture, ale cărui aripi simbolizau mireasa și mirele. Dacă până în 1333 a îndoi hârtia reprezenta apanajul castelor superioare (nobili, samurai, preoți), în perioada Muromachi (1333-1573) această îndeletnicire devine obișnuință și în rândul
ABILITATI PRACTICE PRIN TEHNICA ORIGAMI by LOREDANA TARA () [Corola-publishinghouse/Journalistic/770_a_1487]
-
în țeastă. Am coborât privirea spre blana de leopard și am bălmăjit ceva. — Ce-ai spus, iubitule? mă întrebă Resi. Stătea chiar lângă canapea, deși eu nu o văzusem până n-a vorbit. — Să nu-mi spui - am zis eu, învelindu-mi mai bine trupul în blana de leopard, că m-am înrolat la hotentoți. CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ȘAPTE GĂSITORI PĂSTRĂTORI... Asistenții mei de-aici, tineri ageri, activi, mi-au furnizat o fotocopie a unui articol din ziarul New York Times, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
nu-i așa? — Poftim? făcu ea. — Bineînțeles că-i așa, zise Jones. Se înțelege de la sine, conchise el și destul de tăios o pofti să ia loc. Unde era George Kraft? El stătea printre ascultători, chiar în ultimul rând, lângă timpanul învelit cu blana sintetică. Jones m-a prezentat apoi pe mine, m-a prezentat ca pe un om care n-are nevoie de nici o prezentare. Mi-a spus să nu încep încă să vorbesc fiindcă are pentru mine o surpriză. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mine. L-am așteptat la primărie și n-a venit. Primăria-i aici, nu la doamna Rizea...” Am început să înțeleg dușmănia absurdă. Iubește-l pe aproapele tău! Gard de nuiele cioplite. Cu măr la poartă, casa Elisabetei Rizea este învelită cu țiglă, are pereți văruiți cu sineală. Mai la vale, pe malul Râului Doamnei, este proprietatea învățătorului Arnăuțoiu. Bătrâna mă vede și începe să plângă. În fața suferinței, trebuie să te înclini, dar la Nucșoara lucrurile nu stau deloc așa. Mi-
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
mai pot...», îmi zicea un bătrân din Ponor. Urmele lui Dumnezeu Cobor cu părintele Bradea prin nămeți. Și-a luat cârja groasă de frasin. Risipite pe coastă, case și vechi grajduri acoperite cu paie se zgribulesc în noapte. Moții își învelesc acareturile cu paie de grâu, prinse în țepușe, să nu le ia vântul. Văgăuna de După Deal este străjuită de culmile Vulturu, Urmezău și Cununa. Ei au știut să vadă peste tot urmele lui Dumnezeu cel de demult, Zău Moș, Zalmoxis
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
Oaș. Acest sat se întinde peste 77 de coline, cu toate că are numai 300 de case». În 1452, Cetatea Sătmarului aparținea familiei Huniazilor. La fel și Negrești. «Gubele» oșenești ar explica denumirea localității. «America-i mai deșteaptă ca România!» Acum, casele învelite cu țiglă roșie invadează spații ce n-au fost niciodată locuite. Acoperișul are «patru ape», cu una sau două «borduri». Căciuli coborâte de pe Columna lui Traian. Predomină cărămida și betonul. Rar se mai fac chirpici făcuți din lutul amar al
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
roz - să-l tai cu un fir de păr. Îl urmau doi feciori cu o cameră de filmat. «Evocarea părintelui Argatu? Se supără Patriarhul Teoctist dacă acordăm interviuri...» Văd un călugăr bătrân pe terasă, pălindu-se la soare, cu picioarele învelite într-o blană de miel. Lângă blană, un motan bălțat, parcă la fel de bătrân, care mârâie și clănțăne ca un câine. După mai multe insistențe, îl scot din reverie pe stăpân. Nu înțelege. Îl caut pe părintele Ieronim!», strig eu la
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
și apăru pe ea moș Costache, în haine albe de dril și cu o panama pe cap, zgârcită de vechime și multe spălări. Era foarte vesel, judecând după țuguierea groaselor buze, și ținea la subsuoară, cu mare grijă, un pachețel învelit în jurnal. Nu mult după aceea, Otilia strigă tare din casă pe Felix, poftindu-l la masă. Sufrageria, văzută ziua, era o încăpere tot așa de înaltă ca toate odăile de jos, părând din cauza înălțimii îngustă, deși în realitate era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]