4,027 matches
-
să ne uităm la ei mai ales după ce se îmbătau, cum Tănase cu picioarele ieșite din obiele călca zloata în ritmul dezlânat al ciurelului bătut aiurea de Harpău. Și acum parcă văd degetele picioarelor lui Costică Tănase cum făcea să țâșnească printre ele, la fiecare pas, apa amestecată cu zăpadă. O altă amintire rămasă vie este cred de pe când aveam vreo cinci ani. Costică Tănase fusese luat de tata ca să taie lemne și a tăiat el de dimineața până seara. De
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
că îl cunoștea și pe soțul meu. El e programator și predă "Sisteme de operare", "Metode avansate de programare" și alte discipline legate de calculator. Într-adevăr, după cum intuise de la începutul călătoriei, cuvintele doamnei Marga se scurgeau lin, precum sunetele țâșnite dintr-un xilofon din cristale, fără inflexiuni, fără a schița nici cel mai nevinovat gest și impresiona pe ascultători prin claritatea și precizia cu care erau rostite. Bidaru a rămas cu impresia, că această tânără doamnă a absolvit cu diplomă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nedefinite și cu forme bizare, caraghios sculptate de cei mai minunați și mai iscusiți sculptori din Univers însă, din păcate, necunoscuți. Pe o întinsă și minunată plajă, buturugile, una din multele curiozități ale acestor locuri, unicate ca formă și dimensiune, țâșnesc dintr-o întindere de pietriș de un alb asemănător cu clăbucii de săpun vărsați din cada în care se îmbăia Afrodita. După una din ele, cioplită anapoda, o fetiță în albastru, veselă, cu ochii de aceeași culoare, se ascunde de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
luat șapca. Acum însă, în situația în care se afla, nu mai avea nici un farmec. Îi pierise cheful, buna dispoziție și speranța. Și totuși, instinctul reacționă spontan, ca un cartuș uitat pe țeava unei arme vechi, ruginite de vreme, care țâșnește exact, când nimeni nu se așteaptă: Tovarășul Secretar?... fără să gândească, cu pupilele mărite și gura căscată exclamă ca pentru sine septuagenarul Bidaru. Acum a înțeles perfect. Nu era vorba de tată și fiică, ci de soț și soție, de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
o transbordare neașteptată într-un alt decor necunoscut, transparent și ademenitor. În față apă, un șuvoi adânc, ce se scurgea în valuri, într-o anumită direcție, iar în spate nisip. Nu departe de el, din adâncuri, producând un zgomot asurzitor, țâșnesc violent, în trombe, uriașe cantități de lichid fierbinte care, după ce se răspândesc în înălțimi, cad apoi sub formă de ploaie. Probabil, vreun vulcan subacvatic, un izvor termal sau un gheizer supradimensionat, despre care nu știa încă nimic. Pe suprafața lucie
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pe jumătate în apa lacomă și amenințătoare, se auzea un scâncet sinistru și înduioșător de copil nou născut, care se părea că-și trăiește ultimele clipe, deoarece violoncelul, cu tot cu copilul din interior, se îndreptau rapid și sigur spre vâltoarea ce țâșnea din adâncuri, în timp ce scâncetul nevinovat devenea din ce în ce mai anemic, mai slab, neputincios și deznădăjduit. Copilul, trebuia salvat cât mai repede! Bidaru voia să facă ceva, să-l ajute, dar nu reușea să-și smulgă picioarele din smârcul cleios. Când, în sfârșit
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
apariția pe un cer senin, fără urmă de nori, cu câteva ceasuri înainte, își trimetea razele lui binefăcătoare cu aceiași franchețe ca în luna lui cuptor. În balcon, la umbra a cinci frunze mari de colocazie ca cinci evantaie verzi, țâșnite cu fața spre soare dintr-un ghiveci așezat lângă o masă de lemn meșterită de soțul ei din apropierea ferestrei de la camera în care fetița cea mare încă dormea; soția lui Bidaru, alături cu leagănul din pânză roz cu buline albe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
mai apoi. Abia ivit în lumină, noul cosmos își împrumută culorile și armoniile sonore din universul lăuntric, devenit deodată neîncăpător, al celui îndrăgostit. Mișcarea ascendentă a eului spiritual ce a descoperit dragostea este sugerată prin motivul privirii (și privirean sus țâșni) și prin cel al auzului, care deschid spre infinit marginile ființei. Metafora curcubeului tăiat în două ce izvorăște din lăuntrul făpturii iluminate de iubire propune o viziune neobișnuită asupra lumii care pare a nu avea forme, culori, sunete pro prii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
asupra lumii care pare a nu avea forme, culori, sunete pro prii. Dragostea spiritualizează ființa, îngăduindui accesul întrun spațiu sacru, în care se nasc formele diverse ale lumii (percepute sinestezic), în care izvorăște cântecul înalt al ciocârliei: Și privirean sus țâșni, / curcubeu tăiat în două, / și auzul o ntâlni / tocmai lângă ciocârlii. Iubirea devine astfel cântec înalt, odă a bucuriei, celebrând soarele, lumina, căldura, viața (simbolistica ciocârliei). Secvența a treia surprinde transformarea făpturii celui ce iubește. Aceasta pare a se naște
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
în Toccata (...); deodată orice sunet se întrerupse, de parcă totul s-ar fi înecat în tăcerea lacului. Și voci profunde ale întregului echipaj și ale altor bărbați intonară Missa solemnis". Efect regizoral șocant: "La momentul prevăzut în partitură, măsurile fiind perfecte, țâșni ca dintr-un tun, nălucă albă și dreaptă, spre cerul violet-închis..." Înfruntând spațiul, locatarul din "mahalaua celestă Țicău" circulă pe "podișele lumii"; "răstignit în el însuși" caută "un tărâm promis (...) un ostrov, numit Statornicie". Demers reclamând secole și milenii, un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Nu vreo noutate prozodică adusese Labiș ci o dicțiune proaspătă, cuceritoare, opusă clișeizării din epocă. Un text de sorginte folclorică, Începutul, trimițând la doine și "danț", avea concomitent rădăcini naturiste: "Am strâns sănătate din cremenea neagră, / Din vâna de apă țâșnind încordat". Contacte cu Eminescu, întâlniri cu transilvănenii Coșbuc și Goga, dar și cu Arghezi, cu Baudelaire ori cu Esenin sunt detectabile în diverse moduri. Tot ce e definitoriu la "Albatrosul ucis" e produsul ultimilor săi doi ani de viață (1955-1956
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
erau dependențe, precum în lumea fenomenală. Existam prin mine însumi, ființam în mod intrinsec. Pasărea mă dusese spre mine, cel adevărat. Devenisem la rîndul meu o pasăre și planam deasupra răsăritului. Într-o zi, după ce voi învăța zborul perfect, o să țîșnesc de pe o plajă pustie și o să dispar la marginea zării, acolo unde ochii nu pot privi. N-o să mă plîngă nici un trandafir, căci toți vor fi iertați, dar nu mă voi mai tîrî niciodată. Voi alege un tărîm unde să
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Sunt alchimist. Un alchimist al ideilor și senti mentelor. Un trăitor. Viața îmi este o carte trăită, cuvintele ei mă conțin, o carte scrisă cu sufletul. De aceea mi-e poate chiar dragă. E scrisă cu foc alb, ca cel țîșnind în chip minunat din ochii unui copil. Scrierea ei îmi aduce stări de bucurie și grație. Sper ca duhul din ea să ajungă la "cititor" și să lucreze. Acesta îi va adăuga, sunt convins, noi sensuri, noi înțelesuri. Scrierea ei
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
cutare, înălțare și eroziune. Mai târziu, acest proces avea să implice adăugarea în structura munților și a unui lanț vulcanic. Mai trebuie amintit că, demult, Carpații și Balcanii formau un lanț muntos unic din trupul cărora izvorau două fluvii. Unul țâșnea de pe latura estică, vărsându-se în Marea Sarmatică (aflată în plină retragere)5. Celălalt irupea de pe versantul vestic și curgea în Marea Panonică 6, spre care se mai îndrepta un fluviu cu sursa în Munții Pădurea Neagră. Ridicarea munților a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
reliefului au transformat Eurasia în principala scenă pe care s-a jucat istoria umanității. Cadrul natural și-a pus amprenta, inevitabil, asupra evoluției socio politice a supercontinentului. Eurasia a devenit adăpostul unui rezervor uriaș de populații din care aveau să țâșnească națiuni făuritoare de istorie și progres, zidindu-se în permanență temelia evoluției omului. Și nimic nu pare să schimbe prea curând această imagine eurasiatică dominantă, reflectată asupra întregii omeniri. Eurasia ocupă scena istoriei aproape în totalitate, iar celelalte continente (american
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
cățărate capre de munte. Flori de colț ornează steiuri care străpung și rănesc orizontul. Sub rocile lipite pe trupul munților, se ascunde o lumină tainică. Strălucitoare minereuri scânteiază, radiind pretutindeni 13. Cu focul lor, aprind întunericul din subteran. Din adâncuri, țâșnesc, clipocind printre stânci, izvoare 14. Se adună în râuri repezi și învolburate, unde păstrăvi și lostrițe lacome, pitite printre pietre, vânează obleți și scobari nerozi. Coborând, cu pași iuți, printre jnepenișuri, ne strecurăm pe sub umbra și răcoarea brazilor, pinilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
la suprafață se lăfăiesc vidre. În adâncuri, stau îngrămădiți somni uriași și crapi dolofani, sturioni, cu pântece umplute de icre, și scrumbii pe care atârnă carnea grasă. Drumul nostru pe aceste meleaguri se sfârșește în depărtarea mării. Din luciul ei, țâșnesc delfini arcuiți pe deasupra valurilor. 2. LA CAPĂTUL PĂMÂNTULUI a. Însingurați din timpuri străvechi Deși situate în miezul continentului, pământurile noastre nu au fost niciunde în această parte de lume mai singure. Devenirea noastră a urmat firul acestei izolări naturale, preparată
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
fost cel al fumului înecăcios degajat de focul care i-a cuprins cetatea asediată. Ultimul sunet perceput de timpane a fost șuieratul săgeții care i-a străpuns platoșa. Ultima imagine întipărită pe retină a fost cea a sângelui care îi țâșnea din viscere. Rănită, Europa s-a zvârcolit în aflarea unui ungher al citadelei în care să zacă și, mai ales, să se vindece odată cu trecerea timpului. Numai vântul serii o știa în colțul unde se ascunse. O descoperise înțepenită, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
-le spre Balcani. În același timp, celălalt braț al acestui râu (Hg R1b) și-a schimbat cursul spre nord. A contribuit decisiv la făurirea și forjarea, la poalele Munților Caucaz, a triburilor indo europene. Din stâncile acestor munți semeți, a țâșnit, odată cu epoca metalelor, cel de-al treilea fluviu care a curs cu putere urmând calea stepelor nord pontice. Torente helenice și traco ilire s-au dirijat spre regiunea balcanică (Hg R1b și R1a). În paralel, apele ginților italo celtice și
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
meleagurile noastre ca un puhoi care a captat, pe un fond genetic de tip indo european, slavo germanic, dar și iranian, componente central asiatice și caucaziene (goții, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, ungurii, pecenegii, cumanii, tătarii). În Evul Mediu, au țâșnit pâraie care s-au îndreptat spre ținuturile noastre odată cu retragerea armenilor din Caucaz, în mai multe valuri, a rutenilor din Polonia și a migrării romilor (țiganilor) din nordul Indiei spre Imperiul bizantin (Hg R1b este definitoriu pentru armeni, Hg R1a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
teamă pe tărâmul sălbăticiunilor care se deschidea în întunecime. Zi și noapte, arbori falnici și stânci semețe țineau departe privirea aspră a cotropitorilor. De la marginea pădurilor și a munților răzbătea zgomotul ascuțișului de spadă care străpungea platoșa. Mirosul de sânge țâșnea din trupul ucis. De frică să nu se rătăcească, străinii nu cutezau să umble pe cărările și potecile noastre. Ne îndemnau să ne părăsim adăpostul cu glasuri mieroase care ne îmbiau auzul. Te răscoleau cu chemarea lor atât de puternică
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
umanul se contopește cu bestialitatea. Acestui monstruos îi sunt asociate, de asemenea, unele sonorități bizare, neliniștitoare, cum ar fi lătratul câinelui sau șuieratul șarpelui, dar și cele ale unor instrumente muzicale, în primul rând flautul. Sunt sunete care par că țâșnesc dintr-un loc neștiut și nevăzut, că vin dintr-un altundeva, aidoma vocii care se aude prin mască, voce sepulcrală, materializare a unei puteri de pe alte tărâmuri. Flautul este o invenție a zeiței Atena, menită să imite șuierăturile scoase de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o „consistență”, o profunzime, o trăire. Pentru părinți, totul s-a schimbat atunci când Sandra a intrat la liceu. Ei dau vina pe o lipsă de maturitate, un exces de libertate, un anturaj nefast etc. Totuși, din spatele acestei fetițe cuminți vor țâșni la suprafață alte amintiri în legătură cu perioada copilăriei mici mai ales. Aceste amintiri vor apare puțin câte puțin pe parcursul discuțiilor comune cu Sandra și cu mama ei, rememorări care vor fi însoțite de o intensă trăire emoțională atât pentru fetiță cât
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de cel al dedublării Demiurgului, pe care Îl vom analiza ceva mai departe. După ce se luptă Împotriva fiului său bun Sabaot, Ialdabaot dorește din nou să știe dacă se mai află cineva deasupra lui, iar atunci Adam-Lumina, o rază antropomorfă, țîșnește din Ogdoadă. Episoadele următoare sînt clar influențate de mitul maniheist, constituind o adaptare liberă a acestuia. Pronoia, partenera lui Ialdabaot, se Îndrăgostește de Adam-Lumina, atinge un orgasm solitar și ejaculează sămînța feminină (= sînge menstrual luminos), care cade pe pămînt și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
conducătorul ei cel Înfricoșător, Înconjurat de arhonți fără număr cărora el Însuși le era izvor și Început. Acestea erau cele cinci firi ale pămîntului funest (terrae pestiferae)... ...Tatăl Luminii preafericite cunoștea primejdia unei mari și pustietoare Întinări care stătea să țîșnească din Întuneric asupra sfinților săi eoni (saecula), dacă nu i-ar fi pus Împotrivă o divinitate Însemnată și ilustră, mare În putere, care să supună și să distrugă uneltirea Întunecimii, aducînd astfel pace veșnică locuitorilor Luminii 1. Aceste pasaje provin
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]