3,115 matches
-
de ani. Dar va exista și va fi mult mai bine cunoscută în lume. Dacă, Doamne, ferește, nu dă iar peste noi vreo altă calamitate ideologică. Piatra Neamț Alba Iulia, 15 martie 2016 Marta PETREU Fiecare transcrie ceea ce îi iese din abisurile de necontrolat ale ființei Antologia ta de poezie se numește "Apocalipsa după Marta". Ce legătură există între Apocalipsă și Poezie? Titlul antologiei vine de la un poem pe care l-am scris în 1990 și pe care l-am publicat mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de căutarea revelației... Nu am nici un merit pentru asta, scriu ceea ce simt, mai bine-zis scriu ceea ce îmi este dictat...! Nu se scrie poezie cum ți-ai alege un model de pulover, nu? Fiecare scrie, adică transcrie, ceea ce îi iese din abisurile de necontrolat ale ființei. Spune-mi cam ce ți-a dat ție poezia pe lumea asta? Mi-a dat... revelația. A simți mai mult și a putea să spui, să formulezi foarte exact ceea ce ai simțit și ai cunoscut. Ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ar începe discursul tău în mijlocul nemuritorilor de la Academia Suedeză? Dacă aș lua Nobel cred că aș elogia limba română care mi-a dat rădăcini și limba franceză care mi-a dat aripi. Trăim vremuri nesigure, globalizarea e o punere în abis a individului, în favoarea masei umane largi, amorfe...! De ce îi e frică lui Matei Vișniec? Mi-e frică de o uniformizare stupidă a umanității, de o globalizare ca o nouă formă de îndoctrinare. Acum îmi dau seama cât de ușor era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Atâta ne vom tot naște, până ce o să-i plictisim și ni-l vor da 215 Aurel PANTEA Când scriu, nu mă interesează nici o altă prezență, în afară de acțiunea spirituală ce instaurează poemul 220 Marta PETREU Fiecare transcrie ceea ce îi iese din abisurile de necontrolat ale ființei 225 Luca PIȚU Profil. Luca Pițu și câinii academicieni comunitari 231 Luca Pițu anchetat de Adrian Alui Gheorghe 233 Ioan Es. POP Literatura poartă cu sine, în modul cel mai neostentativ și mai discret cu putință
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
toate, până a nu urmări pe asasinii lui Iorga și Madgearu, făcându se astfel complice cu ei față de țară și străinătate (radio englez). Unde e generalul Antonescu de altădată? Ce decepție! ce tristețe, ce durere să privești sfârșitul lui pe abisul unde se prăvălește, și poate cu noi totul. Dar să o luăm de la început. În primele zile ale lui octombrie, am cerut să-l văd pentru a-i cere autorizarea să facem la Universitatea Liberă conferințele de toamnă. Mi-a
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
puternic" văzut de C. Dimitrescu-Iași ca "un vulcan de pasiuni animat de un ideal", corespunde pe deplin condiției poetului și condiției profesorului. Și poezia, și educația transformă știința în conștiință, luminează obscuritatea ce ne înconjoară, ne purifică, ne conduce în abisul adevărului, din boboc ne face floare, din crisalidă devenim fluture. Dar fiecare privim și primim larma vrăjită a lumii dinspre limitele care ne împresoară și ne delimitează un prizonierat: al locului și al timpului. Trăim aici și acum. Ne inserăm
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
degrabă, acea tentație a lor străveche, „originară“, cum pre tinde Biblia, spre ruina și pierderea de sine; gustul lor, iscat din curiozitatea pomenită, de a se apleca și [a] privi, pe după marginea prăpastiei fizice și morale care ne Înconjoară, Înspre abisul și neantul ființei noastre și mai ales al lor. O Întreagă literatură mistică, satanică, blasfematorie, cu ecouri În bună parte romantice, a cultivat, până În pragul epocii aspre pe care o trăim, farmecul păcatului, grandoarea sacrilegiului, volupta tea pierderii de sine
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
hamac să rămînă liber, iar eu m-am așezat În el. Ca sub o vrajă, mă simțeam de parcă În mine ar fi scăpat din strînsoare un arc Încordat care mă ducea fie Înspre noi Înălțimi, fie mă cobora Într-un abis, nu știu precis... Alberto m-a trezit cu o zgîlțîire lipsită de delicatețe: „Pelao∗, am ajuns.“ RÎul se lărgise În fața ochilor noștri, dezvăluindu-ne un oraș plat, cu doar cîteva clădiri Înalte, Înconjurat de junglă și Înroșit de pămîntul de sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cortina de fier, dar astăzi ne putem bucura de roadele abundente ale credinței înaintașilor noștri. Conștienți și recunoscători, dedicăm această fericită aducere aminte fraților franciscani care au suferit pe nedrept după gratii, în zeghe, pentru a nu-i afunda în abisul uitării și pentru a le mulțumi că pentru a ne croi nouă astăzi drumul acesta au dat dovadă de mari sacrificii. Această carte este rodul muncii fratelui nostru Iosif Diac ce printr-un efort neobosit a căutat să adune cele
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
precis al lui Isus Răstignit căruia îi dăruiește încă o dată întreaga lui viață și ființă; deodată din rănile mâinilor, ale picioarelor și a coastei pornesc raze ce se îndreaptă spre mâinile, picioarele și coasta lui Francisc care intră într-un abis de durere și bucurie; când revine la realitatea concretă și palpabilă observă că mâinile, picioarele și coasta poartă rănile contemplate în trupul Celui răstignit pe Calvar. Cutremurat de prezența acestor misterioase semne ia toate măsurile ce-i stăteau la îndemână
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cum e mai bine și revii la vechile regulamente și planificări quasi perfecte... Respiri, ești mulțumit de tine și de viață, te întinzi cu plăcere pe laurii cuceriți cu atâta trudă și suferință și, inevitabil, te prăbușești din nou în abisul plictisului și al inutilului. Destinul lui Sisif! Singurul gând care te mai liniștește în cursul acestor căderi și înălțări succesive este ideea înșiruirii lor într-o spirală ascendentă; o ascensiune care se identifică cu sensul însuși al existenței: acela de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
când rea a regelui. în casa de fulgi locuiește-un cocoș în casa de frunze aleea în casa de-aluat un cozonac și-n casa de apă un lac în casa din colț stă patrula și dacă zboară unu-n abis firește e iarăși un sinucis în casa de hârtie stă opinia-n ramă și-n coc locuiește o damă1 Textul acestui colaj este un reflex târziu al regelui de la sat confecționat alandala, dar o dată cu patrula, cu blocul din colț și
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de lucruri din jur care rămân docile și nu se-ndepărtează de natura lor. Lucruri pe care le poți mânui fără să te oglindești în ele. De acolo unde începe oglindirea nu se mai produc decât năruiri - omul privește în abis din pragul fiecărui mic gest al său. A fi în acord cu cele din jur e un lucru prețios, căci te cruță de multe. Starea aceasta poartă numele de firesc. Iar firescul există doar atât timp cât nu știi că dispui de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Cer moartea". Pierre Drieu la Rochelle, Recit secret, în Jurnal, 1944-1945, Gallimard, 1961. Ultimele rânduri scrise de Drieu la Rochelle, înainte de sinucidere. Există anumite aspecte din istoria intelectuală a Dreptei care șochează prin brutalitatea adevărului și prin fascinația periculoasă a abisului negru a unor adevăruri și (pseudo)adevăruri interzise astăzi. 19 octombrie 2001 Vizitez, împreună cu Anna, orașul Fribourg. Oraș (aproape) bilingv, având un șarm desuet, așa cum este el cocoțat pe un imens mal de cretă deasupra râului Sarine. Clădiri și străzi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ucis pe Stelescu în spitalul Colțea cu topoarele și cuțitele tot studenți teologi erau și ei. Ce se întâmplă oare cu Ortodoxia contemporană? Ce se întâmplă cu România în care m-am născut? De unde această derivă continuă spre superficial, spre abisul negru al unui obscurantism ilogic? La toate aceste întrebări (la care nu cred că voi avea vreodată un răspuns) se adaugă decepția pe care o resimt față de Ortodoxia plasată la polul opus: Ortodoxia artificială, intelectualistă, de "coloviu" pe care o
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ne-a învățat să privim altfel lumea, acest om care ne-a deșteptat suspiciunea față de cuvinte, mese și scaune, față de fraze și discursuri, față de ziare și academii, față de gramatică, purgatorii și purgative, acest om care ne-a deschis ochii asupra abisului căscat în propoziții ca: „dormitorul meu are și el un pat cu pilotă verde...”, „am o fetiță, fetița mea locuiește cu mine...”, „n-am mâncat nimic toată ziua”, „da, darling...”, „există numere mai mari și altele mai mici...” ; acest om
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
cuminți oriunde sar duce șil filmează din toate pozițiile, ca pe cei din casa Big Brother. De altfel, zilele trecute, îl vedeam invitat în studio, la Salut, Big Brother!, săși dea cu părerea despre acest reality show. Interesantă punere în abis! Scurt istoric. Consilierul Cristian Popescu a început prin a fi un obișnuit al jurnalelor televiziunii Prima (iată, Prima, care astăzi găzduiește Big Brother). Fiecare descindere a lui prin piețe era filmată. I sa zis Piedone de la bun început și a
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
amară Îmi sugerează că piramidele n-au servit, probabil, numai faraonilor. Un popor Întreg și-a Închipuit că ar putea să umple neantul cu blocuri de granit. Nici Oedip n-a suferit doar pentru sine. El a vrut să umple abisul cu ceva mult mai durabil: adevărul și inima unui om. Acolo unde alții ar găsi o mie de alibiuri, el spune: nu!... (...Nu, nu despre nenorocirile mele e vorba, ci despre memorie și despre destin. Pentru că mi-am pus toată
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mie de alibiuri, el spune: nu!... (...Nu, nu despre nenorocirile mele e vorba, ci despre memorie și despre destin. Pentru că mi-am pus toată viața În cumpănă cu răspunsul dat sfinxului. Stăteam În fața monstrului uitîndu-mă la el ca Într-un abis și nu-mi era frică. Pe buzele lui zvîcnea un sînge ca al nostru. L-am privit atent cînd a rostit Întrebarea și am Înțeles. Îi era teamă să nu pronunț singurul cuvînt care-i tulbură pe zei. Și atunci
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
acest Zeus disprețuit care nu poate să-i ierte titanului orgoliul, dar n-are Îndrăzneala să-l omoare. Un Dumnezeu ce se teme, În locul unuia indiferent, este opera lui Prometeu care, legat de stîncă, se uită neînduplecat spre cer, umplînd abisul cu disprețul său și obișnuindu-ne cu ideea că avem dreptul la mai multă mîndrie. O toropeală Îl cotropește uneori pe titan, din pricina luminii care inundă muntele. Toate suferințele sale s-ar rezolva dacă ar uita povestea focului. Nu, n-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
hotărîrea să moară, În ochii săi triști strălucește din nou, obosit, un licăr de dragoste. A gustat din nefericirea de a descoperi neantul În propria-i ființă. Aplecat deasupra imaginii sale din apă, s-a trezit deodată aplecat deasupra unui abis care este el Însuși. După aceasta nici un compromis nu mai e posibil. Și totuși de ce aș căuta În aceste valuri Însorite chipul lui Narcis? Cerurile limpezi din picturile Renașterii n-ar fi fost cu putință, desigur, fără ca În Evul mediu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a se odihni. (Inscripție pe un suvenir din San Marino.) Nu plouă Încă, dar cerul s-a Înnorat și bate vîntul măturînd sibaritismul mării de ieri. Dacă Închid ochii, zgomotul valurilor se aude ca o cascadă. Timpul curgînd dintr-un abis În altul. Și Între ele, această zi căreia acum Îi cunosc bine prețul. Mă gîndesc că, probabil, după multe zile ploioase și confuze marinarii lui Columb au strigat: Pămînt! Cum ar fi strigat corăbierii antici În golful Tarent (amăgindu-se
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
copleșește și Îi atîrnă ca un imens mormînt de picioare, trăgîndu-l Înapoi, ci gîndul că amintirile sale nu sînt adevărate. Orfeu se teme că ceea ce „a fost” „n-a fost niciodată” și că, de fapt, În spatele său se cască un abis și nimic altceva; are groaza neantului nu În fața pașilor săi, ci În urma sa; iar destinul său e să transforme Într-adevăr orice amintire Într-un abis În clipa cînd se Întoarce spre ea. Sfinxul merge pe urmele lui și Îi
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
fost” „n-a fost niciodată” și că, de fapt, În spatele său se cască un abis și nimic altceva; are groaza neantului nu În fața pașilor săi, ci În urma sa; iar destinul său e să transforme Într-adevăr orice amintire Într-un abis În clipa cînd se Întoarce spre ea. Sfinxul merge pe urmele lui și Îi pune Întrebările În șoaptă dar nu se lasă văzut... Pe mormîntul Euridicei nu mai crește nimic decît revolta Împotriva acestui mormînt unde a coborît toată tinerețea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
am Întors capul clocoteam de revoltă Împotriva destinului meu. Auzeam pașii Euridicei și mă gîndeam că destinul rîde de mine urmărindu-mă. M-am Îndîrjit și m-am Întors ca să-mi dovedesc că nu mi-e frică să privesc În abis. Doar am avut curajul să cobor și În Infern și am cîntat umbrelor. Numai că singurătatea e mult mai rea decît moartea. Știam că nu voi vedea pe nimeni În spatele meu, știam că amăgirea se va risipi Într-o clipă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]