3,167 matches
-
și, când deschizi pumnul, constați că s-a scurs poate o oră Întreagă, o oră prefăcută În scrum În cursul activității cerebrale incandescente a jucătorului. Tabla de șah din fața lui este un câmp magnetic, un sistem de tensiuni și de abisuri, o boltă Înstelată. Nebunii se deplasează pe ea ca niște reflectoare. Calul acesta sau celălalt este o pârghie reglată și Încercată, iarăși reglată și iarăși Încercată, până ce problema este acordată astfel Încât să atingă nivelul necesar de frumusețe și surpriză. De câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o depărtare monstruoasă. Ceva mă Împinge să pun În balanță conștiința dragostei mele cu lucruri inimaginabile și incalculabile cum sunt comportarea nebuloaselor (care prin Însăși distanța uriașă ce le desparte de noi par a fi o formă de nebunie), Înfricoșătoarele abisuri ale eternității, tot ceea ce nu poate fi cunoscut dincolo de ceea ce nu este cunoscut, neputința, frigul, Înnebunitoarele Încolăcituri și interpenetrări ale spațiului cu timpul. Este un obicei bolnăvicios, dar n-am nici o putere Împotriva lui. Poate fi comparat cu mișcarea necontrolabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
din lanț, imaginîndu-și, În slăbiciunea lui, că avea să-i fie recunoscătoare și că, datorită acestei recunoștințe, avea să-l iubească Într-o oarecare măsură, merita ca ea să se Îmbrace și, odată Îmbrăcată, să-l facă să Înțeleagă imensul abis care-i despărțea. El, Oberlus, stăpînul ei, rupsese vraja cu lovituri de ciocan. Avea o sclavă supusă și dăruită, dar nu-i fusese de ajuns asta. Voia o femeie Îndrăgostită, o amantă, o soție; pe cineva care să se culce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
plajele Insulei Hood, zisă și Insula Spaniolă, În Arhipelagul Galápagos sau al Insulelor Vrăjite, și Începură să purice, de sus În jos, suprafața minusculă și accidentată. Dar cînd, o jumătate de oră mai tîrziu, ajunseră pe culmea falezei și contemplară abisul de la picioarele lor, se priviră Între ei, nedumeriți. Secundul Stanley Garret, care naviga de opt ani la ordinele colericului căpitan Lazemby, pufni zgomotos: — Înapoi toată lumea! ordonă el. Ridicați pietrele, dacă e nevoie, dar individul ăsta trebuie să apară. Nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să continue. Până la sfârșit, șeful redacției n-a mai ridicat capul, dimpotrivă, părea că se afunda cu fiecare cuvânt, că nu va putea reveni la suprafață cu aceeași figură de șef de redacție după ce văzuse creaturile înspăimântătoare care locuiau adâncimea abisului. Era un om tulburat cel care îl privi, în cele din urmă, pe comisar și spuse, Scuzați-mi grosolănia întrebării, cine sunteți, Numele meu se află acolo semnând scrisoarea, Da, văd bine, e aici un nume, dar un nume nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de entuziasm. Nu te poți lupta cu infinitul. Nu ai de unde să-l apuci. Există o filosofie populară pe buzele tuturor. Se pare că cei mai convingători profesori de filosofie rămân, deocamdată, tot țăranii. Filosofia - această punere în ecuație a abisului. Omul un melc care-și cară obsesiile în spate. Toți figurăm pe un palier sau altul al ignoranței. Prea mulți oameni acceptă lumea fără să o înțeleagă. Nu mai crede nimeni în geniile vag școlite. Oamenii de știință trebuie să
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
a așezat focul sub rugul lui Giordano Bruno. Spectaculosul din istorie este promovat în mitologie. Diavolii africanilor sunt probabil albi. Mitul ne ajută să ne tragem de curea cu absolutul. Popoarele care nu mai pot izvodi mituri se apropie de abis. Admir omul din zeu, dar și zeul din om. Lumea de azi nu mai are timp să-și savureze în liniște miturile. În imensa lui generozitate, marele Meșter Manole i-a oferit soției sale șansa sacrificiului. Eva l-a coborât
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
al lui homo sapiens. Pilonul fundamental al frumuseții și al profunzimii rămâne simplitatea. Este dreptul oricărui artist să se considere lebădă în lacul lui. Greu nu e să lupți. Ci să știi pentru ce.. Omul a fost proiectat punte, nu abis. O stradă are farmec, dacă te atrage și când vrei să ajungi nicăieri. Au scris tulburător despre viață cei cu speranțele fracturate. Cu trei prieteni adevărați poți traversa liniștit orice Styx. Morala ar trebui să fie un imens tratat de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Westerloo al ei. Admir îndrăgostiții pur-sânge. Nu corciturile. Merităm să iubim. Chiar dacă ar fi să plătim impozit pe fiecare sărut. Femeile își câștigă florile mai întâi cu nurii, apoi cu cratița. Iubirea - marea funie care ne-ar putea scoate din abis. Ce-ar fi putut, oare să-i spună Don Juan Julietei? Un petic de velă tot i-a rămas iubirii noastre. Iubirea marilor creatori nu înseamnă tandrețe, ci zidire. Ana lui Manole nu este decât un cap de listă Bărbații
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
misterului împinge dragostea spre banalitate. Și totuși, quo vadis, iubire? Marile iubiri sunt pigmentate cu scânteieri de coridă. Primele lacrimi generate de iubire cad ca o rană incandescentă. Iubirea - acest buchet de gheizere. Iubirea poate să deschidă, ori să amelioreze abisuri. Când iubești cu adevărat, simți în preajmă respirația infinitului. Vulcanul iubirii nu erupe mistuitor decât o dată în viață. Celelalte răbufniri sunt doar replici anodine. Neîmplinit în absolut, erosul se sedimentează în biologic. Don Juan nu a găsit iubirea unică. Pentru că
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
2001. Au căzut Gemenii din New York. La o bere cu Tudorel. Anxietatea este cadoul primit de om din partea modernizării. Crește numărul milionarilor în dolari, dar și cel al sinuciderilor generate de faliment. Între oamenii actuali se cască noi și variate abisuri. Imperialismului mediatic de astăzi i s-a zis simplu : televiziune și Internet. Lumea contemporană tinde să se desprindă de ritmurile sacre care au legănat-o până acum. Dacă ești antiamerican, riști să fii considerat terorist. Indolența nu este codificată în
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
patrie a creatorilor de artă. În fața capodoperelor, cea mai adâncă formă a elocinței este tăcerea. Arta presupune dirijarea tumultului. Scriitorii actuali vorbesc uneori despre zăpezi unor oameni ai deșertului. Multe debuturi ajung direct în apele menajere ale literaturii. Poeții marilor abisuri dau autografe pe cer. Atenție ! Tot ce crezi poate fi folosit împotriva ta ! Unele talente sunt timpurii, altele - doar banale ejaculări precoce. Capodoperele artei surprind câte ceva din hărțuiala dintre om și absolut. Postmodernismul transformă omul unic într-un act mimetic
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
rămâne întotdeauna la cheremul harului. Democrit a fost recompensat, pentru opera sa, cu 1,5 tone de aur. Un poet român actual s - ar mulțumi cu aceeași cantitate de cartofi. Omul sensibil simte cum se cască permanent în preajmă inefabilul abis al poeziei. Nici o lectură nu trebuie să fie inocentă. Precocitatea în artă poate fi nocivă. Florile care devansează calendarul sunt pedepsite de brumă. Epitetul e ca o bijuterie. Dar femeile elegante strălucesc fără ajutorul podoabelor. Unii scriitori vor să fie
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
intelectuală în sublim. În artă, mai mult decât în alte domenii, acționează principiul complementarității, nu al exclusivismului. Capodopera este vestimentația de colecție a artei. Miorița este cota de absolut turnată în estetica noastră populară. Capodoperele sunt instrumente cu care explorăm abisurile umane. Lectura te ajută să - ți vitaminizezi gândurile tale cu vorbele altora. În fața colii albe de scris mă simt ca într-un confesional. Inspirația - acest orgasm al creativității. Întotdeauna arta a fost împânzită de corturile veleitarilor. Dumnezeu a turnat în
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
burtă a banalului. Arta trebuie ferită de clinciurile conjuncturilor. Unele lansări de volume sunt adevărate parastase antume. Arta - această incomodă oglindă a lumii. În societățile ingrate și inculte, pălăriile artiștilor pot fi folosite și pentru cerșit. Dostoievski - acest ocnaș al abisurilor umane. Capodoperele nu pot fi receptate decât la temperatura arcului voltaic. Arta devine autentică după ce se scutură de toți pomii lăudați. Orice suflet de artist subînchiriază o inimă de adolescent. Critica se cuvine să fie busolă, nu bici. Numai interdicția
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
la temperatura coniacului. A rupe condeiul unui scriitor e ca și cum ai ucide o căprioară când bea apă. Disprețul artei este combustibilul frigului. În artă contează drapelul, nu solda. Poezia - o împărtășanie a orelor de taină. Arta încearcă o îmblânzire a abisurilor din noi. Reduta din fața oricărui creator este durata. Un aforism poate fi un grăunte de uraniu spiritual. Inefabilul stabilește caratele artei autentice. Arta contemporană încearcă uneori să asorteze mămăliga cu șampania. În artă și prieteniile sunt tensionate concurențial. Când citesc
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mitocănie. Artistul este un scafandru care încă ar mai putea salva ceva. Arta autentică tulbură. Cealaltă plictisește. Demonicul fertilizează cu precădere creația. Artiștii și - au privatizat rugul. Arunci o piatră într-un câine și lovești un poet. Capodoperele ne răvășesc abisurile. Creatorii sunt, evident, puțini. Fani ai creației ar trebui să fim toți. Cultura încearcă să mai atenueze câte ceva din ofensele istoriei. Spre unele limanuri numai muzica știe drumul. Poezia - acest rug al cuvintelor. Arta trebuie să caute nuferi. Chiar dacă, de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
romane anterioare, Talismanul negru sau marele secret al fericirii (2008) și Fata din vis (2010), prin memoria acuzatoare despre, "ființa istorică" a umanității, prin arta de a surprinde abjecția și modul cum sistemul degradează personalitatea individului, transformându-l în om-masă (abisul dezumanizării), prin estomparea elegantă a granițelor între adevăr și minciună (se știe de la Sofocle: nici o minciună nu ajunge să îmbătrânească), între obiectiv și subiectiv, între realitate și ficțiune/ iluzie, încât poporul devine populație căreia i se pot servi orice inepții
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
existat, când eu dintotdeauna pot spune că am simțit o slăbiciune pentru ea. De la picioru-i bine desenat, până la șoldurile-i bine arcuite, și terminând cu acea privire a sa, care ți se strecura în suflet și te arunca în cine știe ce abisuri, toate laolaltă au stârnit în mine, așa cum ar fi făcut-o în oricare bărbat normal, acea admirație și simpatie înflăcărate, care depășesc cu mult simplul înțeles de „simpatie” și de „admirație”. Cu alte cuvinte, mă îndrăgostisem 32 Rareș Tiron și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
atâtea animale și atâția oameni dispăruseră fără urmă, iar când se văzu pentru prima oară în inima unuia din acele „pământuri pustii“ înțelese că nu șapte sute, ci șapte milioane de ființe omenești ar fi putut dispărea cu ușurință în acel abis orizontal din care ar fi fost surprinzător ca cineva, nu contează cine, să scape cu viață. Gacel reușise. De două ori. Dar tuaregi ca el nu erau mulți, și de aceea „Poporul Vălului“ îl respecta pe Gacel Vânătorul, inmouchar singuratic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
m-ai asemuit, pe când eram în grădina botanică a tinereții noastre, cu orhideele epifide din scorburile copacilor din pădurile tropicale, florile acelea superbe, cu rădăcini aeriene. Comparația era, desigur, un tertip masculin, dar inconștientul tău a ghicit atunci ceva din abisul personalității mele. Nici nu știi cât de mult mi-a plăcut remarca aceea a ta, deși, repet, era un clișeu prăfuit rău de tot. Am început să citesc despre flori. Îți mai aduci aminte că eram un fel de specialistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
acel moment înainte. Oceanul, sub chile, se făcuse de un albastru închis, ceea ce dovedea că era deja adânc, căci insula lor se înalță pe un platou aflat la mii de metri adâncime. La numai o jumatate de milă de coastă, abisul oceanului contrasta cu apele transparente ale lagunei, ceea ce le dădea senzația că se aruncaseră în zbor de pe o stâncă înaltă, iar acum, sub ei, se află un spațiu gol, fără fund. Mare, mare și iarăși mare. Și după aceea, mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o frunză uscată se ridica în zbor și se pierdea departe, în zare, lăsându-l pe vânător cu o expresie năucită și cu plasa în aer. Privirile lui rătăciră în sus, rămânând subjugate de o orhidee născută în echilibru deasupra abisului, exact în unghiul de unire a unei crengi cu trunchiul. De culoare liliachie cu alb, își alesese locul pe care l-ar fi ales un „viet“ ca să pregătească o ambuscadă. Și-i amintea cățărați acolo sus, legați de copac, hotărâți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
a infernului, un sabat satanic în care specia umană se cufundă în adâncurile degradării sale. Ar traumatiza mințile copiilor în așa fel încât, atunci când vor deveni oameni mari, războiul ar fi pentru ei un „tabu“ asemănător incestului. Din ce adânci abisuri de iraționalitate vine oare dezgustul față de incest la o specie care nu simte dezgust față de crimă? Trebuie că acesta a fost un obicei născocit de mame, temătoare că fiicele lor, mai tinere, le-ar fura soții, și susținut de tați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să se întoarcă la lupta zilnică, la veșnicul cățărat al piramidei, la acel nesfârșit târâș în sus, agățându-se cu ghearele și cu dinții, pentru că cea mai mică nebăgare de seamă îl azvârlea din nou pe tobogan în jos, în abis; un Sisif modern, un mit monstruos ce părea să devină destinul comun al Omenirii. Sute, mii, milioane de ființe începeau în fiecare dimineață ascensiunea muntelui de ambiții, cărând în spate bolovanul greu al incapacității lor, deschizându-și anevoie drum prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]