6,508 matches
-
hârleț, subțirile rădăcini au pipăit dureros lemnul ce l-au întâlnit în cale. Era lipsit de viață, așa că s-au retras spre rădăcina mamă, care își făcea tot mai puternic drum în jos, pentru a găsi hrană și a se adăposti de frigul ce simțea că vine. Cele mici s-au lipit strâns de mamă, așteptând cicatrizarea rănilor. Hrana către trunchi era însă din ce în ce mai puțină, așa că la suprafață copacul prinsese o coajă tare, maronie, ce nu lăsa nimic să intre sau
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
prin meseria lui. Era voinic de ar fi putut doborî și doi urși, dar în același timp era mierea Maicii Domnului dacă era lăsat să trăiască în liniște. Prin el trăia și ea în bună pace cu satul. El o adăpostea cu dragostea lui, iar ea îl hrănea cu iubirea nemăsurată pe care i-o purta. - Hai, ce stai rușinos ca o fată mare, ia colea un scaun și potrivește-l sub cur, că n-o fi foc. Vrei niște lapte
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ei minte", și m-au învățat, ei sunt ca soarele, care arde ziua întreagă, strălucitor și mândru, ca soarele care mă arde acum atât de tare, atât de tare, sfâșiindu-mă cu lăncile lui fierbinți țâșnite din pământ, să mă adăpostesc, să mă adăpostesc repede, sub stânca cea mare, până nu-mi pierd mințile. Ce umbră răcoroasă! Cum de se poate trăi în orașul de sare, în adâncul acelei căldări pline cu căldură albă? Pe zidurile drepte ale caselor, cioplite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
m-au învățat, ei sunt ca soarele, care arde ziua întreagă, strălucitor și mândru, ca soarele care mă arde acum atât de tare, atât de tare, sfâșiindu-mă cu lăncile lui fierbinți țâșnite din pământ, să mă adăpostesc, să mă adăpostesc repede, sub stânca cea mare, până nu-mi pierd mințile. Ce umbră răcoroasă! Cum de se poate trăi în orașul de sare, în adâncul acelei căldări pline cu căldură albă? Pe zidurile drepte ale caselor, cioplite cu târnăcopul și netezite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sângera, și în acel gol nu trăia decât o durere chinuitoare. Am vrut să mă ridic, dar m-am prăbușit la pământ, fericit, nespus de fericit că, în sfârșit, voi muri, moartea e și ea răcoroasă, iar umbra ei nu adăpostește nici un zeu. Nu, n-am murit, și într-o singură zi o ură tânără s-a ridicat o dată cu mine, a mers către ușa din fund, a deschis-o, a închis-o în urma mea, îi uram pe ai mei, idolul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
aflau se putea ghici, abia întrezărit, un fel de drum. - Acolo e drumul care trece peste podiș. După o zi de mers vei da de pășuni și te vei întâlni cu cei dintâi nomazi. Te vor primi și te vor adăposti, după legea lor. Arabul se întoarse către Daru, și un fel de spaimă începu să i se citească pe față. - Ascultă, spuse el. Daru clătină din cap. - Nu, taci. Acum te las. Îi întoarse spatele, făcu câțiva pași grăbiți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
desenul înalt al unor noi ferestre care dădeau către o a doua curte. "Parcă am fi în sala oglinzilor", spunea Jonas, încântat. Sfătuiți de Rateau, hotărâseră să instaleze camera conjugală într-una din cele două încăperi mici, cealaltă urmând să adăpostească copilul pe care-l așteptau. Încăperea cea mare slujea lui Jonas drept atelier în timpul zilei și tot aici se adunau cu toții seara la ora mesei. De altfel se putea, la urma urmei, mânca și în bucătărie, cu condiția ca Jonas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lumânări ce nu izbuteau să împrăștie pe de-a-ntregul întunericul încăperii, se zărea o superbă cromolitografie înfățișând un Sfânt Gheorghe nespus de chipeș care străpungea cu lancea un balaur mustăcios. Sub altar, un fel de firidă împodobită cu hârtie creponată adăpostea, între o lumânare și o strachină cu apă, o mică statuie de argilă, vopsită în roșu, înfățișând un zeu cu coarne, ce flutura în aer, cu o mișcare sălbatică, un uriaș cuțit din poleială. Bucătarul îl duse pe d'Arrast
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
era pustie, ca și străzile pe care venise. În depărtare și pe cele două maluri ale fluviului, o ceață joasă plutea deasupra pădurii. Căldura plutea vertical, și d'Arrast căută un loc cât de mic la umbră, spre a se adăposti. Văzu atunci sub streașina uneia dintre case un bărbat mic de statură, care-i făcea semne. Când ajunse mai aproape îl recunoscu pe Socrate. - Ei! Domnu d'Arrast, plăcut la tine sărbătoarea? D'Arrast spuse că în colibă fusese prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
arta italiană, franceză. Întunericul pendulează din nou. Umbre vinete și sângerii, separându-ne, înghițindu-ne în pulsațiile zgomotoase ale muzicii. Nu-i mai văd ; sunt gros și cuprinzător și puternic, ca un balaur, apt de mișcări ample, cum visasem cândva, adăpostind și înfrățind curajul și ticăloșia, negli jând ezitările, străin de zbuciumul și subtilitatea ființelor mici, neliniștite și fragile ; sunt și subțiat de boală, însingurat, ca regizorul, adâncit doar în joc și căutare ; sterp, statuar, devorându-mi legenda, precum distinsa doamnă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de lână cafenie. Doamna Hariga n-o recunoștea parcă, se lăsa dusă oriunde ; privirea rămăsese în alt timp. Spasm, hipnoză, retrăiește, poate, pentru scurte răstimpuri, vârstele, iubirea, prietenii, fiul fantomă, pe muribundul Poet și pe pictorul florentin și casa care adăpostea atâtea întâmplări de cutezanță și bucurie, îl reîntâlnește uneori și pe bătrânul de 500 de ani, Piero di Lorenzo, ucenicul lui Cosimo, nopțile de trudă și tortură, pecetea pe zidurile umede ale celulei, vulnerabilitatea secretă, depărtarea de semeni și de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îl avertizase deja că prelungitele conversații cu Vera produc comentarii. Surprizele se aflau mai ales în Lucian, încântat de patosul interogativ al celuilalt, mobilizat de neliniștile și lecturile unui interlocutor căruia îi încredința faliile ascunse, împotmolirile, chiar dacă atât de bine adăpostite sub ținuta reticentă. Orgolios, scrupulos : disprețul față de plebe, convertit în distantă cordialitate. Egoismul disimulat în corectitudine, setea afectivă deviată în ironie și maniere scrobite ?... Își povestiseră episoade ale trecutului, dar și în curs. Într-o deplasare comună de câteva zile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și pământul, universul numai prin om a devenit o realitate interesantă. Altfel ar fi o zbuciumare sterilă de niște energii oarbe, altfel, adică fără sufletul omului. Toți sorii universului nu pot avea altă menire decât să încălzească trupul omului care adăpostește grăuntele divin al inteligenței. Omul e centrul universului, fiindcă numai în om materia a ajuns la conștiința propriului său eu, a ajuns să se cunoască!... Omul e Dumnezeu! Locotenentul Gross, uscățiv, slăbit, cu barbișon retezat și cu ochii mici, negri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-ți fac casă de păpuși, că pe-aici lemne avem destule, și de pomană. Și uite-așa, am ridicat-o cu mâna mea... Avea înlăuntru pătucean și măsuță și scăunel... toate ca pentru păpuși... Dar și omul mare se putea adăposti binișor. Acuma e goală. Dumnealor o păstrează, cum s-ar zice, ca temniță pentru ofițeri, și de aceea stă mereu pustie. Numai vreo săptămână a stat, astă-toamnă, când erau aici bosniacii, un stegar tânăr de tot, cine știe pentru ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aceea, m-au dus valurile vieții cum am vrut... Flăcăul care nu-și trădase locurile dragi ale copilăriei părea stăpănit de o forță demonică, obscură. Mă studia atent, de parcă întelepciunea sutelor de generații perindate pe acele meleaguri s-ar fi adăpostit toată în mintea lui și nu spunea nimic, nimic. Dar eu am simțit atunci mai mult decật oricậnd că orice operă autentică se zămislește într-o clipă sfậntă, întrun ceas binecuvậntat și că ceasul acela sosise și că autorul preferat
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
unul altuia gậndurile sau grijile. Iarna, în paradisul de cleștar al pădurii, sau pe luciul argintiu al pậrậului, schiam și patinam, uitậnd de foame și de sete. Vara, colindam pădurile pline cu zmeură, mure, fragi, culegậnd bureți, adunậnd flori sau adăpostindu-ne prin poienițe precum haiducii. Ne aminteam cu plăcere de anii din urmă, cậnd fusesem “hoți” sau “vardiști” și cậnd răscoleam pădurile în cete. Odată, ape rebele au adus cu ele pistoale adevărate, iar noi, în nebunia noastră, visậnd mereu
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
-l plătească în zeci de rate și așteptau grăbiți să plec, să-l poată vinde cu doi lei. Dac-aș fi putut să urlu, aș fi urlat ca lupii, dar nu eram în pădure, ci în casa părintească, cea care adăpostise visele copilăriei mele, poveștile scrise și nescrise, nopțile dormite și nedormite, lungul șir de morți, dar pentru ei nu conta... Păreau mai degrabă niște jucători de poker, trișori josnici. Cu capetele aplecate, nici unul nu avea curajul să mă privească în
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
alții dacă nu neobosiții hoinari Creangă și Eminescu? Apoi acolo era loc unde să pârpălească și o halcă de pastramă pe un hârb de strachină, că de vin nu se poate spune că duceau lipsă. Beciul adânc din fundul curții adăpostea butoaie pântecoase pline cu vin de soi. Și tot nu am priceput cum vine treaba cu pusul bețelor în roate. Dumirește-mă. Ei, n-o lua și tu chiar așa. Am șuguit și eu, vere. Dacă-i numai o șagă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
găsea în arealul ocupat de Mitropolia de astăzi. A urmat apoi Academia Mihăileană, operă din 1835 a lui Mihail Sturza voievod, și în cele din urmă a Universității Vechi, înființată de Al.I. Cuza vodă în 1860 în clădirea ce adăpostește astăzi Filiala Academiei Române din Iași. Zidirea pe care o admirăm în acst moment a fost ridicată după planurile arhitectului vienez Luis Blanc și extinsă după proiectul arhitectului român Jean Pompilian. Când și-a deschis porțile, vere? -În anul 1897 după
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
în lapoviță activă iar umbrela nu-i mai era de nici un folos; ceața rece se infiltra în oase și se pierdea în membre. Pornise să bată vântul furios iar stația nu era prevăzută cu o cabină în care să se adăpostească de intemperii. Simți cum cerul se învârte. Se așeză cu spatele la vânt și rămase în cernutul ploii nemișcată, amorțită și udă la picioare. Se îmbrăcase lejer și luase bani mulți la plecare urmând ca la întoarcere să treacă pe la en gros
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
noastre plate, i se făcu milă și îi dărui un fir anemic, amintind de o garoafă pleoștită și parțial cheală, pe care Edy imediat și-a agățat-o cu mândrie la butonieră. Felinarele pe bulevard luminau spasmodic refugiul, unde ne adăpostisem. Așteptam nerăbdători fetele în colțul rotund, vineții, rebegiți de frig, clănțănind din măsele și privind cum cucoanele își fâțâie tropăind zgomotos pantofii cu capișoane de metal la tocuri. Giulia avea deci, misiunea ingrată să vină cu prietena și .. au apărut
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
sunt sigur că aș fi înduioșat-o... parcă aseară sau de dimineață, nu se pupa de mama focului cu mine. Aș fi prins-o imediat, aveam niște reflexe rapide și mă gândeam că Giulia, fiind ocupată aș putea să mă adăpostesc la ea, mai ales că se lăudase cu apartamentul acela ispititor. Mă consideram nevinovat; numai Giulia, cu ochișorii aceia copilăroși băgase fitiluri; în sfârșit așa sunt unii, ghinioniști în dragoste! N-a mai vrut să mă vadă niciodată... nu știu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
chiar și văzută de mine cel de atunci. Locatarul precedent îmi lăsase moștenire un mare sac cu jucării, în majoritate păpuși cu cap de carton smălțuit, ciobite ca vai de ele. Și-această a doua grotă în care mi-am adăpostit trupul moale, asemenea racului ce intră în cochilie, era arhitectura Iu 'pește: bloc muncitoresc mirosind a săpun de rufe, a varză stricată, a fecale. Și totuși, aș da orice să revăd acel apartament, să mă plimb prin el, să mă
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
popor întreg îi așteptase în zadar, crezând și sperând în ciuda oricărei evidențe, timp de cincizeci de ani. Erau acum între noi, ocupând hotelurile cele mai bune din Mamaia, renumita stațiune de pe litoral, evaluând infrastructura locală și posibilitățile ei de a adăposti, poate, în viitor, chiar o bază militară. Poate că în curând unele dintre amplasamentele militare din Europa de Vest aveau să fie mutate în statele din răsărit, abia trezite de curând la democrație. Avea acest lucru să fie o șansă pentru noi
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
umbrar pentru Puarem și Tefnaht. Trezindu-se după vreo două ceasuri de somn adânc, soldatul ieși să privească puțin deșertul. Ochii lui îl găsiră lângă un dâmb de nisip pe Auta. Sclavul se uita în depărtare. Umbrarul de curând înjghebat adăpostea bine pe Tefnaht și Puarem, care stăteau de vorbă. Cortul în care dormise soldatul era foarte aproape de umbrar. Abia acum Iahuben privi cu mai multă luare aminte spre marea căpetenie a oastei. Nu era mult de când tânărul soldat pusese repede
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]