3,053 matches
-
ale ferestrei se desprinseră, ușor, una de alta. Brațele îi căzură iar, sleite, pe pervaz. Se sprijini, o clipă, trase de una din părți, împingând-o spre perete. Deschise, larg, și cealaltă parte. Rămase în cadrul ferestrei, cu ochii treziți de adierea proaspătă. Privi cerul alb și pufos, zidurile caselor albăstrii, panglicile lucii și umede ale străzilor mișcate de goana vreunei mașini, depărtându-se repede, ca o insectă rătăcită. Se prinse de marginile ferestrei, desfăcând mult brațele. Ferestrele aveau gratii groase de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
un capăt al băncii, ușor Înclinat spre stînga, sprijinindu-și cotul pe spătarul băncii, cu pălăria puțin trasă pe frunte, cu capul pe jumătate plecat. În clipa aceea am văzut cum pieptul i s-a mișcat ușor, liniștit, imperceptibil - o adiere, un oftat ușor - și omul a murit. Într-o clipă, un polițist care-l privea indiferent de la distanță se apropie de bancă, se aplecă, Îi vorbi și-l clătină ușor de umăr. Atunci trupul celui mort se lăsă puțin În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
marc, fotografia unui marinar tînăr cu dedicația: „Pentru Margaret, prietena mea cea mai bună - Ed“ și un pachet de țigări. Un ventilator electric se rotea Încet de la dreapta la stînga, zumzăind neîncetat și răcorind aerul Încins și stătut cu o adiere scurtă și fierbinte. Și din cînd În cînd, În rotirea sa În semicerc, ventilatorul bătea În plin pe fața și capul fetei care stătea Întinsă În pat Într-o atitudine de profundă istovire, vrednică de milă. În momentul acela o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o nuanță mai blîndă, sugerînd parcă o duioșie malițioasă. În cele din urmă, toată uriașa coloană cafenie, interminabilă, s-a scurs În interiorul vasului și n-a mai rămas nimic pe dig, doar tăcerea și rareori cîte un sunet stins, o adiere răcoroasă, seara, valul unduitor al nopții ce se apropie să ascundă totul la pieptu-i mare și primitor. Numai morții cunosc Brooklyn-ul Nu există om pe suprafața pămîntului care să cunoască Brooklyn-ul cu adevărat, pentru că-ți trebuie o viață de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
păsările ce se trezeau În tufișurile și copacii din parc; iar deasupra lor trecea foșnetul aripilor nevăzute, strigătul ciudat și stins al păsărilor necunoscute aflate În parcul scăldat acum În lumină, un amestec straniu și dulce de triluri. „Dulce este adierea dimineții, dulce ivirea ei, o dată cu vraja primelor păsări“ și Într-adevăr așa era, iar soarele se Înălță, și parcă era prima zi din viața pămîntului, și asta s-a Întîmplat cu un an Înainte să moară tata și cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
-l scoată de urechi din rahat. Are și el pe undeva o turmă de hadicapați ca Păsărilă, Setilă și Fomilă, care sug și ei zmeiește de la buget, dar știe că nu poate să aibă bază în ei, fiindcă la prima adiere de pericol, trec urgent în tabăra lui Făt Frumos. Dar zmeul are și o mare calitate. Este extrem de familist. Dacă i-ai zădărât vreun frate, un cumătru de frate, sau mai știu eu, apoi nene, vine după tine cu toată
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
că pe pancardă scrie dezlânat: „Ajutațimă vă rog din tot suflețelul meu sămi iau televizor în culori”. La Romană coboară Sabina. Îi strâng puternic mâna: succes, iubito, dă-i gata, știi că ești cea mai tare! În urma ei rămâne o adiere înnebunitoare de Follow me. Pe fereastra vagonului îi urmăresc mersul provocator, linia fermă a fundului în mișcare. Sunt mândru. Până la Universitate scena îi aparține unei gângănii în patru labe. Merge pe coate, iar genunchii i se îndoaie în sens invers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
unei contiguități edenice, ocrotitoare, lângă care îndrăgostiții se visează duși prin somn mai departe / De-acest râu fără moarte, râul fiind nu doar personificat, fiindcă știe de-o urmare, ci având chiar superioritatea pe care i-o dă șansa veșniciei. Adierile meditative din primele volume sunt la fel de delicate ca și imaginarul poetic înfățișat: Mâna cât o ridic / Smulg o frunză verde / Copacul o pierde / Eu n-o câștig (amintind vag de Ienăchiță Văcărescu și a sa Într-o grădină) sau sugestia
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
ca o demonstrație a necesității visului în lupta cu grava conștiință a existenței de efemeridă: Să fim regali măcar o clipă / să fim ai fericirii pentr-o zi. Pe acest fond de luciditate amară, cu ecouri din eminescianul Memento mori, adierea tristeții, venind dinspre instabilitate, se îndreaptă chiar și spre poezie: să tragă spiritul din pipă / otrava falsului din poezii. De asemenea, limitat de șubrezenia ființei, poetul remarcă - amar - o antinomie aproape organică: N-am să pot niciodată să-nghit / câtă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
imagine a ascunderii misterioase, scriitura feminină devine una retrasă în spatele zăbrelelor realității. Țintuită după zăbrelele vieții, inima nu arde numai pe rugul amorului imaginar, crescut pe vânturile dorințelor, ci te susține și pe rugul unei sensibilități ce freamătă la orice adiere. Silită la inactivitate în dosul obloanelor realității, ea e în activitate continuă, căci ecourile din afară o răscolesc, sângele curge năvalnic, dând impresiei o mișcare inițială grabită. Prin fantele înguste vin zvonurile lumii pentru a sufla peste nervii lirei umane
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
câte un picior de munte mai înrăzneț îi dădea parcă un ghiont, îl frângea în două, și drumul murea în desișul negru-verde a doi munți parcă împreunați. De la o vreme, însuși vântul fu biruit de arșița covârșitoare a zilei și adierea lui răcoroasă se shimbă într-o suflare de flăcări ce părea că izvorăște necurmat pe gâturile de văi largi ale munților învăpăiați. Tăiarăm la dreapta prin huceaguri și la o cotitură mai largă, unde Bistrița obosită oarecum de iuțeala mersului
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
compunere cu următorul început: „Primăvara e o duminică a pământului și florile pomilor sunt drăgălașe ca surâsul unui copilaș din leagăn.” Introduceți expresiile: albastrul imens și intens al cerului, joc de culori, orizont clar,gâze cu aripi străverzii, calde ploi,adiere lină. Alegeți un titlu potrivit.
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
nefirească, atmosfera se limpezește și, curând, apar pe cer stelele, curate, strălucitoare, ca desenate cu mâna. De peste tot se aud, atunci, pocnete de obloane ridicate. Asybariții deschid larg ferestrele, ca să intre în case aer proaspăt. Acea minunată pace, când nici o adiere nu mai mișcă frunzele rododendronilor, majestuoși, mari cât eucalipții (în Asybaris, nimeni nu știe că rododendronul e, de fapt, un arbust), durează vreo săptămână. Apoi, vremea se tulbură din nou. Începe să sufle "vîntul din nord", aducător de ploi. Ploi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la fiecare pas să mă uit în jur, bănuitor, și pe urmă să merg mai departe. Am devenit și din necesitate egoist, închistat în mine, ursuz. Egoismul a jucat rolul "zidului" de care a trebuit să mă sprijin. 48. O adiere răscolește frunzele oțetarilor. Un nor pătează cerul decolorat de secetă. Va ploua? Pendulele Monseniorului și monologurile doctorului Luca sunt, la fel ca amintirile, tot un soi de zid. Încerc să uit de boală. De aceea bat câmpii, într-o zi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
restul. I-am scris un bilet colegului de apartament, am încuiat toate ușile și apoi, cu geanta în mână, am urcat scara cu balustradă de fier forjat care ajungea la nivelul străzii. Era o zi de vară fierbinte, fără nici o adiere, dar pentru că nu mai ieșisem din apartament de peste patruzeci și opt de ore - atât durase să citesc cartea și să-mi formulez opinia despre ea -, lumina soarelui și aerul curat părură să mă învioreze imediat. Apartamentul nostru de la subsol se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din jur: făcându-mă să mă gândesc - nu-mi imaginez de ce - la singuratice semne de punctuație pe o coală goală de hârtie. Ducându-ne spre ocean, pașii noștri scârțâiau pe pietricele; se auzea de asemenea, dacă ascultai cu atenție, o adiere șoptită, șuierătoare și neliniștită. Fiona desfăcu un covoraș și ne-am așezat la marginea apei, sprijinindu-ne unul de celălalt. Era extrem de frig. După un timp, spuse: Unde o să mâncăm? Eu am spus: — Trebuie să fie pe aici un hotel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ceva, spuse și soția lui Macomber. Da, cred că ne-ar prinde bine tuturor, aprobă Macomber. Spune-i să ne facă trei. Băiatul se și apucase de ele după ce scosese sticlele din gențile frigorifice de pânză, picurând de umezeală În adierea vântului de sub copacii ce-și aruncau umbra asupra corturilor. — Cât ar trebui oare să le dau? Întrebă Macomber. — O liră e prea de-ajuns, zise Wilson. Nu vrem să-i răsfățăm. — O să le-o Împartă șefu’ lor? — Clar. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cât de moale și păroasă e Învelitoarea din pâslă. Ridică plosca să bea și privi În față la ierburile Înalte, dincolo de care se aflau copaci cu coroanele turtite. O briză ușoară le sufla În față și ierburile unduiau leneș În adierea vântului. Se uită la băiat și văzu că și acesta era Înspăimântat. La vreo treișcinci de metri, Între ierburi, marele leu zăcea lipit de pământ. Își ținea urechile ciulite, stătea nemișcat și numai coada lungă, terminată-ntrun smoc de păr negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ăia frumoși și coapsele vrednice și mâinile cu palmele mici, ușoare și mângâietoare, și cum se uita la zâmbetul ei faimos, simți moartea apropiindu-se din nou. De data asta nu mai fu ca o rafală. Fu mai degrabă o adiere, ca atunci când vântul face flacăra unei lumânări să tremure și să se Înalțe. — Mai târziu să le zici să-mi aducă plasa aici, s-o lege de copac și să facă focu’. Nu mă duc În cort În noaptea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
coarnele ratându-l Întruna din cauza agitației, lovindu-l mereu cu capul, Înfigându-și coarnele-n nisip. Lovind Întruna, ca un tip care ține mingea pe picior, Manuel Îl Împiedică pe taur să-și Înfigă coarnele-n el. Simți pe spate adierea capelor fluturate către taur și apoi acesta dispăru, plecă În goană de pe el. Întunecat, Îi trecu cu burta pe deasupra. Fără să-l calce măcar. Manuel se ridică și-și luă muleta. Fuentes Îi dădu sabia. Era Îndoită acolo unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
da. Fata se uită Înspre munți. Sunt niște munți adorabili. De fapt, nu arată neapărat ca niște elefanți albi. Mă refeream doar la culoare, e ca a elefanților albi, așa cum se vede printre copaci. — Să mai bem ceva? — Da. O adiere caldă Împinse perdeaua spre masă. — Berea e bună și rece, observă bărbatul. — E foarte bună, spuse fata. — E o operație extrem de simplă, Jig, spuse bărbatul. Nici nu-i poți spune operație. Fata se uită-n jos, la pământul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de la care l-am luat voia să-i plătesc În dolari, așa că i-am dat un dolar și jumătate. Chiar cântă foarte frumos. Era foarte cald În tren, și la fel erași În vagonul de dormit. Nu se simțea nici o adiere prin geamul deschis. Doamna din America trase perdeaua și gata cu marea, nu se mai vedea nici măcar din când În când. Pe partea cealaltă era geamul, pe urmă un culoar, apoi un geam deschis și, dincolo de geam, copacii prăfuiți, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mai ies. N-aveam chef să vorbim În altă limbă. Nu voiam decât să ne culcăm devreme. Cum stăteam Întins În pat, Înainte să adorm, cu toate lucrurile strânse În jur și gata să fie Împachetate, cu ferestrele deschise și adierea răcoroasă care venea dinspre munți, m-am gândit că-i păcat că nu ne-am dus la Fontani - În scurt timp Însă am adormit. A doua zi ne-am petrecut toată dimineața Împachetând. Am mâncat și pe la două eram gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
virgine, În care trunchiurile creșteau Înalte și crengile apăreau abia sus, și pășeai pe pământul maroniu, curat, acoperit de ace elastice, și acolo stăteau ei trei, sprijiniți de trunchiul unui arbore de cucută, larg cât două paturi așezate pe lungime; adierea vântului făcea să foșnească frunzele din vârful copacilor și lumina blândă desena petice pe pământ, și Billy spuse: — Mai vrei să faci cu Trudy? — Tu vrei? — Îhî. — Hai să mergem. Nu, aici. — Dar Billy... — Billy nu deranj. Billy fratele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bidivii 56 întunecând valea, grupa locotenentului Făgurel a pornit la drum spre liniile românești, unde aștepta ofițerul care i-a condus la plecare... Duceau cu ei rezultatul muncii lor... * „Măi Toadere! Ți-a trecut prin cap măcar așa ca o adiere că într-o zi - acolo pe front - o să te întâlnești cu marea ta dragoste?” „D-apoi Dumnezeu îi mare și știe să aranjeze lucrurile ca să se poată bucura tot păcătosul.” „N-ai să te superi dacă oi povesti eu pătărania
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]