3,174 matches
-
(în și în ) este un râu din vestul Ucrainei, afluent de dreapta al râului Ceremuș. Are o lungime de 51 km și o suprafață a bazinului de 632 m². Râul se formează la confluența a două râuri: "Pârcălabul" și "Sărata", care izvorăsc din Carpații Orientali. El curge pe direcția sud-nord
Râul Ceremușul Alb () [Corola-website/Science/319189_a_320518]
-
și un fund stâncos. Regimul său este preponderent pluvial. Pe malurile sale stâncoase se află păduri de conifere. În apropierea satului Usterikî din raionul Verhovina, Ceremușul Alb se unește cu Ceremușul Negru (care vine dinspre vest) și formează râul Ceremuș (afluent al Prutului). Ceremușul Alb trece prin următoarele localități: Ialovățul de Jos, Holoșina, Iablonița, Ceremoșna, Coniatin, Polianki, Câmpulung pe Ceremuș (Câmpulung Rusesc) și Stebni. Principalii afluenți ai Ceremușului Alb sunt râurile Ialovicioara și Lăpușna (pe partea dreaptă) și Probina (pe partea
Râul Ceremușul Alb () [Corola-website/Science/319189_a_320518]
-
Ceremușul Alb se unește cu Ceremușul Negru (care vine dinspre vest) și formează râul Ceremuș (afluent al Prutului). Ceremușul Alb trece prin următoarele localități: Ialovățul de Jos, Holoșina, Iablonița, Ceremoșna, Coniatin, Polianki, Câmpulung pe Ceremuș (Câmpulung Rusesc) și Stebni. Principalii afluenți ai Ceremușului Alb sunt râurile Ialovicioara și Lăpușna (pe partea dreaptă) și Probina (pe partea stângă). În 1950, pe acest râu a fost construită Hidrocentrala Iablonița, pentru captarea de energie hidroelectrică. Apele Ceremușului Alb sunt propice pentru practicarea de sporturi
Râul Ceremușul Alb () [Corola-website/Science/319189_a_320518]
-
a circulat ultima plută pe Ceremușul Alb. În Evul Mediu și epoca modernă timpurie, acest râu a format granița dintre Principatul Moldovei și Regatul Poloniei. Între anii 1919-1939, granița între Polonia și România a fost stabilită pe Ceremuș (inclusiv pe afluentul său Ceremușul Alb), care a devenit râu de frontieră.
Râul Ceremușul Alb () [Corola-website/Science/319189_a_320518]
-
Marea Adriatică. Din Marea Neagră morunul intră în Dunăre, Nistru, Nipru, Bug. În mare, se întâlnește de-a-lungul litoralului rusesc, românesc, bulgăresc și turcesc. În trecut, migra pe Dunăre pentru reproducere până în Austria și Germania (până la Regensburg din Bavaria). De asemenea intra în afluenții Dunării: cursul inferior al râului Morava, râul Váh, râul Žitava, râul Drava, râul Sava, râul Tisa și afluenți ei: Zagyva, Criș și Mureș; mai rar urca pe râurile Velika Morava și Olt. În prezent, morunul urcă pe Dunăre până la Porțile
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
bulgăresc și turcesc. În trecut, migra pe Dunăre pentru reproducere până în Austria și Germania (până la Regensburg din Bavaria). De asemenea intra în afluenții Dunării: cursul inferior al râului Morava, râul Váh, râul Žitava, râul Drava, râul Sava, râul Tisa și afluenți ei: Zagyva, Criș și Mureș; mai rar urca pe râurile Velika Morava și Olt. În prezent, morunul urcă pe Dunăre până la Porțile de Fier (Km 863). Porțile de Fier I și II au barat Dunărea și au redus arealul de
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
morunului din Marea Neagră este pe cale de dispariție. Din Marea Caspică morunul intră pentru reproducere în râurile Volga, Ural, Kura, Terek, Sefidrud. În trecut în Volga ajungea până în cursul ei superior și era întâlnit în: Oka, Sheksna, Kama, Sura și alți afluenți. În prezent arealul morunului în Volga este limitat de barajele hidroelectrice. În Marea Azov morunul aproape a dispărut; în trecut până la construirea de baraje se ridica în râul Kuban până la Ladozhskaya, în râul Don până în regiunea Voronej. În mare, morunii
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
fluviile Volga și Cama; în schimb, este foarte rară în Marea de Azov. În Dunăre, se urcă până la Viena și chiar până în Bavaria și intră în râurile Drava, Tisa, Mureș, Someș, Salzach, Prut, iar - prin Mur - ajunge până la Graz. În afluenții Tisei, este semnalată în Rusia Subcarpatică. A fost găsită și în Nistru. În România este întâlnită în Dunărea de la intrarea în țară și până la vărsare, fiind specie dominantă între Orșova și Coronini (orașul Moldova Nouă). Este des întâlnită în regiunea
Cegă () [Corola-website/Science/319330_a_320659]
-
de la Isaccea în jos, pe brațul Sf. Gheorghe). În mare ajunge cu totul excepțional (câteva exemplare au fost pescuite în mare, la Agigea). Pătrunde ocazional în bălțile Dunării. A fost întâlnită în lacul Razelm. Primăvara, intră în cursul inferior al afluenților Dunării (Jiu, Olt, Argeș, Prut, Siret, etc), unde nu se menține. În Someș trăiește o populație sedentară, de la Dej până la ieșirea din țară. În Mureș se întâlnește de la Aiud până la vărsare, mai frecvent între Deva, Orăștie și Zam. A fost
Cegă () [Corola-website/Science/319330_a_320659]
-
de Transilvania, pe la Vatră Dornei, si de Galiția, pe la Stanislav (Ivano-Frankovsk). La sud se mărginește cu Pătrăuții de Jos, la nord - cu Budeniț și Pătrăuții de Sus, iar la sud - cu România de azi. Satul e situat pe râul Șirețel, afluent al Șiretului Mic, iar acesta - afluent al Șiretului. Satul, în trecut cu statut de comună, are în componență să cătunele Ursoaia, Miculici, Zamca, Pârlitura, Frăsiniș, Cotul de Sus, Cotul de Jos. Localitatea Igești a făcut parte încă de la înființare din
Igești, Storojineț () [Corola-website/Science/315521_a_316850]
-
de Galiția, pe la Stanislav (Ivano-Frankovsk). La sud se mărginește cu Pătrăuții de Jos, la nord - cu Budeniț și Pătrăuții de Sus, iar la sud - cu România de azi. Satul e situat pe râul Șirețel, afluent al Șiretului Mic, iar acesta - afluent al Șiretului. Satul, în trecut cu statut de comună, are în componență să cătunele Ursoaia, Miculici, Zamca, Pârlitura, Frăsiniș, Cotul de Sus, Cotul de Jos. Localitatea Igești a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei
Igești, Storojineț () [Corola-website/Science/315521_a_316850]
-
(franceză "Château de Saumur") situat pe Valea Loarei, în departamentul Maine-et-Loire, orașul cu același nume Saumur, se găsește la confluența Loarei cu afluentul său Thouet, la granițele estice ale regiunii Anjou și în apropierea graniței vestice cu Touraine. De asemenea este situat și pe niște rute istorice foarte cunoscute: "Ruta Istorică din Valea Regilor", a "Federației Naționale de Rute Istorice", pe "Ruta Regelui
Castelul Saumur () [Corola-website/Science/315687_a_317016]
-
Mic (Secașul de Târnavă) ocupă o suprafață de 356 km2 și se extinde mai mult longitudinal, între 23o40’-24o2’ longitudine estică și 40o3’-46o10’ latitudine nordică. Cumpăna de ape care formează limita bazinului, are aspect sinuos datorită eroziunii regresive a afluenților săi. În partea dreaptă urmărește vârfurile dealurilor Coasta Zăpodiei (393 m), D. Vârtopului (465 m), D. Verigerului (482 m), D. Comenzii (495) și Măg. Plarii (522 m), iar în cea stângă pe cele ale D. Scaun (398 m), Măg. Straja
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
47% din total), corespunzătoare interfluviilor și podurilor de terasă și numai rar este depășită valoarea de 2,5 km/km², în ariile de confluențe și în bazinele de recepție ale torenților. În general, valori mai ridicate se întâlnesc la confluențele afluenților cu Secașul Mic și în bazinele superioare ale acestora, unde au loc intense procese de eroziune. Energia reliefului are valori moderate, nedepășind 200 m. Valori mici ale energiei de relief (sub 50 m) sunt caracteristice majorității suprafețelor, corespunzând culoarelor largi
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
acestora, unde au loc intense procese de eroziune. Energia reliefului are valori moderate, nedepășind 200 m. Valori mici ale energiei de relief (sub 50 m) sunt caracteristice majorității suprafețelor, corespunzând culoarelor largi de vale, teraselor, dar și cursurilor superioare ale afluenților, iar cele mai ridicate, cuprinse adesea între 50 și 100 m sunt caracteristice părților superioare ale versanților. Suprafețele orizontale și slab înclinate, cu valori ale pantelor sub 6, reprezintă 37% din teritoriul bazinului, totalizând circa 130 km2, iar cele puternic
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
reprezintă 37% din teritoriul bazinului, totalizând circa 130 km2, iar cele puternic și foarte puternic înclinate, cu pante de 12 și chiar 24, reprezintă doar 6% din total, fiind mai des întâlnite pe versantul drept al bazinului și în bazinetele afluenților Păuca, Hăncii, Trecătoarea, Henig și Valea Largă. Trăsăturile morfografice de ansamblu ale reliefului din bazinul Secașului Mic sunt date de tipurile de interfluvii, versanți, martori de eroziune și văi. Teritoriul analizat este dominat de interfluviile cu aspect rotunjit, a căror
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
aspect rotunjit, a căror lungime totală este de aproximativ 265 km. Din acestea, interfluviul care formează limita bazinului (pe o lungime de circa 110 km) are aspect dantelat (mai evident pe culmea din dreapta bazinului) ca urmare a eroziunii regresive a afluenților Secașului Mic. În interiorul bazinului, interfluviile din stânga Secașului Mic sunt prelungi și paralele, cu înclinarea generală pe direcția SV-NE. Pe interfluvii se disting martori de eroziune cu aspect rotunjit, al căror altitudini se înscriu în nivelul general al suprafeței de
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
martori de eroziune ai suprafeței de nivelare Amnaș 550-620 m alt.). Văile afluente de pe stânga Secașului Mic sunt mai lungi, paralele între ele și consecvente, fiind conforme cu înclinarea generală a stratelor geologice (pe direcța SV-NE), iar cele ale afluenților de pe dreapta, sunt scurte și obsecvente. În general văile afluenților direcți ai Secașului Mic sunt simetrice, dar există și văi asimetrice create de cursurile de ordinul 1, care au orientări diferite de înclinarea substratului geologic. În sistemul de clasificare Horton-Strahler
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
alt.). Văile afluente de pe stânga Secașului Mic sunt mai lungi, paralele între ele și consecvente, fiind conforme cu înclinarea generală a stratelor geologice (pe direcța SV-NE), iar cele ale afluenților de pe dreapta, sunt scurte și obsecvente. În general văile afluenților direcți ai Secașului Mic sunt simetrice, dar există și văi asimetrice create de cursurile de ordinul 1, care au orientări diferite de înclinarea substratului geologic. În sistemul de clasificare Horton-Strahler am identificat patru ordine de mărime a rețelei hidrografice, ale
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
de cursurile respective. Din categoria văilor de ordinul 4 face parte doar valea Secașului Mic, începând de la confluența cu Valea Lunca Satului și până la vărsare. Ea este largă, subsecventă, cu versantul drept mai abrupt. Văile de ordinul 3 aparțin unor afluenți de pe stânga Secașului Mic (Lunca Satului, Păuca, Valea lui Sânui, Ohaba, Gârbău și Valea Largă) și au lungimi care variază între 3 și 8,5 km. Văile de ordinul 2 sunt fie ale afluenților direcți ai Secașului Mic (Trecătoarea, Gârdan
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
Văile de ordinul 3 aparțin unor afluenți de pe stânga Secașului Mic (Lunca Satului, Păuca, Valea lui Sânui, Ohaba, Gârbău și Valea Largă) și au lungimi care variază între 3 și 8,5 km. Văile de ordinul 2 sunt fie ale afluenților direcți ai Secașului Mic (Trecătoarea, Gârdan, Ungurei, Bolânda, Henig ș.a.), fie ale celor de ordinul 3. Sunt în număr de 30 și au lungimi cuprinse între 0,8 și 8 km. Văile de ordinul 1 au lungimi în general reduse
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
cele drepte, iar în partea mijlocie și inferioară predomină cele drepte și convexe. Versanții din dreapta bazinului au orientări generale sud-vestice și sudice, dar au în proporții reduse și orientări sud-estice, vestice și chiar nordice, în funcție de direcția de curgere a unor afluenți. Versanții din stânga bazinului au orientări nord-vestice și vestice, pe partea dreaptă a văilor afluente Secașului Mic și sud-estice și estice, pe stânga acestora. Versanții cu expoziție nordică sunt frecvenți în apropierea cumpenei de ape a bazinului. Terasele. În urma unor studii
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
brazdele rezultate în urma arăturilor, îmbinările concave existente în lungul pantei pe suprafețele versanților, diferitele drumuri sau cărări defectuos amplasate etc.). Ravenele și ogașele se întâlnesc atât independent cât și în cadrul organismelor torențiale și sunt mai frecvente în bazinetele superioare ale afluenților din stânga Secașului Mic (Gârbău, Ohaba, Păuca etc.) și pe pantele abrupte din dreapta râului și de la obârșie. Organismele torențiale sunt frecvente mai ales în sectorul din dreapta Secașului Mic și mențin versanții într-o stare de dezechilibru. Formarea acestora este cauzată atât
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
zi în cuprinsul luncilor joasee și la baza teraselor inferioare sub formă de izvoare de terasă. Apele curgătoare sunt reprezentate de râurile Mureș, Târnava și Târnava Mică și de pâraie (Râtu, Valea Fărăului, Valea Pănade, Dunărița ș.a.). În cele mai multe cazuri afluenții pâraie au caracter temporar, ele menținându-se vara doar sub forma unui fir îngust de apă. Vegetația naturală este reprezentată de pădurile de stejar pedunculat (Quercus robur) și gorun (Quercus petraea). De-a lungul timpului în locul pădurilor, defrișate în scopul
Dealurile Lopadei () [Corola-website/Science/316796_a_318125]
-
sunt punctate cu puncte de culoare închisă cu pene aurii. Șalăul este un pește răpitor care trăiește în apele cu un curs domol, lacuri sau în apele din porturile Europei. El poate fi întâlnit în Elba, Odra, Rin, Dunăre sau afluenții acestora. Preferă apele adânci, tulburi, peștele poate atinge 40 cm - 1,30 m lungime, o greutatea până la 19 kg, și o vârstă de 10 - 20 ani. Depune icrele pe fundul apei, primăvara din mai până în iunie când temperatura apei atinge
Șalău () [Corola-website/Science/315073_a_316402]