6,858 matches
-
tobele Își reluau ritmul, crescând În intensitate. Madame Olcott se aplecase la spatele fraților Fox și le șoptea cuvinte de Încurajare. Cei trei se lăsaseră În fotolii, cu mâinile Încleștate pe brațele lor, cu ochii Închiși, Începând să transpire și agitându-și toți mușchii feței. Madame Olcott se Întorcea acum spre adunarea demnitarilor. „Acum acești bravi frățiori ai mei vor aduce În mijlocul nostru trei persoane care știau.“ Făcu o pauză, apoi anunță: „Edward Kelley, Heinrich Khunrath și...“ Altă pauză. „contele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
acoperi mai Întâi ca un lințoliu, apoi muri lichefiindu-se și Îl lăsă deșertat pe jos, redus la jumătate din el Însuși, ca mumia unui copil Îmbălsămat de Salon. Exact În acel moment cei patru dansatori se opriră la unison, agitându-și brațele În aer, timp de câteva secunde părură niște Înecați care stăteau să se scufunde, apoi se chinciră, lătrând ca niște cățeluși și acoperindu-și capul cu mâinile. În timpul acesta Agliè se dusese din nou În spațiul de trecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cartea de telefon numărul doctorului Wagner. Încercasem chiar să telefonez, dar evident că duminica nu era la cabinet. Trebuia, În orice caz, să mă duc la Conservatoire să verific. Îmi aminteam că era deschis și duminica după-amiaza. Cartierul Latin era agitat. Treceau grupuri vociferând, cu steaguri. În Ile de la Cité văzusem un cordon de poliție, În depărtare se auzeau explozii. Probabil că așa fusese și În ’68. Cam prin dreptul lui Sainte-Chapelle fusese o busculadă, simțeam miros de gaze lacrimogene. Auzisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și-l acuză pe Dumnezeu că a diminuat sensul universului. Sabaoth, Sabaoth, cum poți fi atât de rău Încât să mă faci să cred că nu exiști? Ca o cangrenă, carnea se Întinde peste lume... Ăstălalt seamănă cu Minnie, Își agită cilii lungi și-și face botișorul În formă de inimă. Minnie e logodnica lui Mickey. Mănânc o salată imensă cu un haddock fraged ca o carne de copil. Cu miere și piper. Paulicienii sunt aici. Cel de colo planează printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
secretului s-ar identifica cu mântuirea. Există oare un secret atât de luminos? Desigur, cu condiția de a nu-l cunoaște vreodată. Dezvăluit, el n-ar putea decât să ne dezamăgească. Nu-mi vorbise Agliè de tendința către mister, care agita epoca Antoninilor? Și totuși, abia sosise cineva care se declarase fiul lui Dumnezeu, fiul Domnului care se face carne și mântuie păcatele lumii. Era acesta un mister oarecare? Și făgăduia mântuirea Întregii lumi, era de-ajuns să-ți iubești aproapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În felii În starea aceea de somn-veghe, și schimba o suprafață cu alta. Unde odinioară pășteau amoniții, sunt diamante. Unde mai Înainte Înmugureau diamantele, podgorii. Logica morenei, a avalanșei, a apei. Pui o pietricică altfel de cum trebuie, din Întâmplare, se agită, coboară la vale, lasă loc coborând (eh, acel horror vacui!), o a doua cade după ea, și iată Înălțimea. Suprafețe. Suprafețe de suprafețe peste suprafețe. Înțelepciunea Pământului. Și a Liei. Abisul nu-i decât bulboana unei câmpii. De ce să adori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
un timp, strecurîndu-i În palmă o hîrtie de douăzeci. — Mulțam, omule, șoptește bătrînul. Wakefield nici măcar nu-și termină băutura. Se duce acasă, să citească. Ce altceva ar putea să facă un om iubitor de liniște Într-o lume care-și agită ciocanele? Recreation and relaxation. (n. trad.) Lamia, o demoniță cu cap și trunchi de femeie, dar cu partea de jos a corpului de șarpe. Într-o versiune a legendei, Lamia a fost una dintre amantele muritoare ale lui Zeus. Plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
aminti de cuvintele pe care le rostise el în prima noapte petrecută împreună. Cum poți să te crezi chipeș și plin de succes dacă nu te simți iubit? Și totuși Camilla părea să-l iubească, ba chiar prea mult. Se agita în jurul lui, fără să observe că fiecare mângâiere, fiecare cuvânt măgulitor, păreau doar să-l stânjenească. Fran își dori ca el să se fi putut preface măcar că răspunde la dragostea ei, dar Camilla nici nu părea să observe. Prânzul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu ei în vizuina lor sau în autobuzul etajat cu care călătoreau prin țară. Făcu în grabă cale întoarsă luând-o pe alt drum, dar nu era nici urmă de el. Poate că între timp ajunsese singur acasă și se agitaseră degeaba. La câteva vile de cea a părinților ei, dădu cu ochii de câinele cu pricina. Mergea agale în urma unui tânăr pe role și lângă ei se afla tatăl ei. Hei! strigă ea, temându-se că tatăl ei ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și, când te complaci, s-a dus jurnalismul de calitate. Trebuie să-ți dorești să urmărești un subiect, să-l urmărești bine și s-o faci înaintea celorlalți. Dacă există un singur ziar în zonă, ce rost mai are să te agiți? Murray se ridică, în costumul lui scump care nu reușea să-i ascundă burta, dar nu dădu semne că avea de gând să plece. De ce naiba nu pleca? Jack își dori să vină cineva din redacția de știri să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ca nu cumva micuții să verse cești mai mari de cafea pe rochiile exorbitante de mireasă. Fran probă rochia Catherine Walker recent modificată pe care o alesese data trecută. În ciuda burticii rotunjite, slăbise de fapt în ultimele săptămâni. Vânzătoarea se agita în jurul ei, îndreptându-i faldurile simple de satin și prinzând voalul cu o singură floare de mătase în părul roșcat-auriu al lui Fran. — O să-l purtați desfăcut sau prins în coc în ziua nunții? — Prins, spuse Fran. — Desfăcut, spuse Henrietta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și alte asemenea «mazete». În jurul lor s-au adunat cei mici și mulți, imitatori, gata să simtă după o anume formulă. Acestea sînt observațiile, foarte juste, ale d-lui Duhamel. Dar dînsul nu spune că și școlile aduc oarecare folos: agită, stimulează, provoacă discuții. Și nu totdeauna discuțiile sînt nefolositoare” (ibid). Contestarea lui Densusianu indică o primă depășire a maniheismului ruralism etno-național vs estetism urban și cosmopolit, fapt evidențiat în articolul „Mișcarea contimporană poetică“: „S-ar atribui grăbit toată zarva ultimei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
proiecții de filme abstracte. Într-o cronică publicată în revista Mișcarea literară, an 1, nr. 4, 6 decembrie 1924, Tudor Vianu surprindea expresiv atmosfera primei expoziții, apropiind-o — pe linia „ritualului modernist” — de manifestările dadaiste: „Întunericul sălii în care se agita o mulțime foarte numeroasă de invitați și în care se pierdea puțin cuvîntul de introducere rostit de d. Eugen Filotti fu deodată sfîșiat de un uruit de tobă. Luminile care se aprinseră în același timp lămuriră pe estradă, la spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
une métaphysique de la poesie etait la pointe la plus avanceé de l’Europe d’apres guerre. Il y est encore), autorul identifică prompt incompatibilitatea dintre voința de libertate absolută, anarhică a acestuia și dogmatismul „burghez” al comunismului: Il ne s’agit certainement pas de la liberté du poète d’etre irrationel, d‘etre libre — jamais peut-être ne retrouvera-t-il cette liberté absolue qu’il eut en republique bourgeoise — mais d’imposer sa liberte aux hommes, de les forcer à l’acte libre. Quoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poezia lui Paul Éluard din Capitale de la douleur, despre afinitatea paradoxală dintre „poezia pură” a neoclasicului, intelectualizatului Valéry și cea „proliferantă” a lui Tzara, „antologhează” în Integral poezia modernisto-avangardistă a franței contemporane). Însă, deși „nu lipsește niciodată din dezbaterile care agită avangardele europene ale epocii”, el se plasează întotdeauna „în linia a doua”, în ariergarda avangardei, după cum observă același Michel Carassou. Un susținător înțelept și avizat, „de la distanță” (de notat că „distanța” sa estetizantă, „aristocratică” se situează în imediata apropiere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se aflau adunate câteva călugărițe. Un marinar roșcat își scoase capul pe un hublou din margine. Pe chipul tuturor se citea o mare bucurie. Când vaporul atinse ușor debarcaderul, cei veniți să-i întâmpine pe pasageri au început să se agite. Doar glasul pescărușilor răsuna trist, ei continuându-și baletul deasupra bărcilor-pilot, de care nu mai era nevoie acum. — Heko-chan! Priviți! explodară asurzitor vocile unui grup de fete de lângă Takamori. Abia atunci și-a dat seama Takamori că toată agitația era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
unui străin? Ce potaie! Arată de parcă acu’ își dă duhul. Hingherii l-au prins chiar în seara aceea, pe când Higurashitei era în camera lui și-și îmbrăca hakama și haori, înainte de a-și începe activitatea. Le-a auzit pe barmanițe agitându-se pe stradă. A privit afară printr-o crăpătură a ferestrei și a văzut un hingher trăgându-l pe Napoleon cu o funie de gât. Napoleon s-a împotrivit, a încercat să fugă, dar în zadar. A fost aruncat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un samurai pe nume Fujigorō dormea buștean la marginea mlaștinii, când i-a apărut în vis o fecioară care-l ruga să o salveze. Îl implora s-o scape de stăpânul Mlaștinii Mari. Când s-a trezit, apa întunecată era agitată de valuri mari. A fixat o săgeată în arc, a tras în valuri și mlaștina s-a liniștit brusc. Endō încerca să își imagineze mlaștina întunecată din inima munților, deși nu dădea în întregime crezare poveștii lui Kobayashi. S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mâl, celălalt se afunda și mai mult. Picioarele mele! strigă înnebunit. Endō-san, picioarele mele! Ceața era deasă și Endō nu se mai vedea deloc. Gaston nu putea nici măcar să-și dea seama în ce direcție este. Când nu se mai agita și rămânea pe loc, se afunda și mai adânc în mlaștină. Cu cât lupta mai mult să iasă, cu atât mai anevoioasă devenea mișcarea. Endō a auzit strigătul lui Gaston. Din nefericire însă, Gaston nu se vedea deloc. Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spus că sper să-l văd curînd, că Îmi poate telefona la birou, unde am posibilitatea să resping apelurile sau să-i spun secretariei că sînt la o ședință. Cu toate astea, am făcut ce trebuia. La serviciu, toată lumea se agită din cauza mea. Femei pe care abia de le cunosc gînguresc Întruna despre inelul meu de logodnă, toți vor să audă povestea, dacă Dan a Îngenuncheat atunci cînd m-a cerut (nu) și cînd anume ne gîndim să facem nunta. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
-ta să Îl ia, mormăie ea drept răspuns, arătînd cu mîna spre locul În care Linda se prefăcea că citește o carte, privind cu jind spre Tom la fiecare două secunde. — Nu, refuz eu, dar, cum Tom Începe să se agite În brațele mele, nu mă pot abține să nu spun: Linda? Vrei să-l ții pe Tom? Nerăbdătoare să ajungă la noi, Linda aproape că se prăbușește la pămînt. Parcă i-ar fi teamă să nu mă răzgîndesc. — O să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
inel ce trona pe un ghem de lână netoarsă. - Sigiliul tatălui meu, mi-a explicat, arătându-mi vipera gravată în aur. Azi, în sfârșit, am să pot să-l port în văzut lumii. Am așteptat cam mult această clipă. Era agitat ca un copil. L-am încurajat: - Sunt sigur că vei fi demn de el. Așa cum mi s-a cerut, m-am dus la locul cu stejarul. Coroana lui se întindea până deasupra puțului săpat la șapte pași mai departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Faroald, dar, în cazul acesta, o să vină și Ariald. Părea că îmbătrânise cu zece ani într-o singură zi, și, parcă în ciuda a toate, o cucuvea a cântat în noaptea aceea la fereastra lui. IX Când am pornit, eram cam agitat. Nu din pricină că mă întorceam la Concordia, ci fiindcă trebuia să mă întâlnesc din nou cu tatăl meu. Drumul trecea prin mijlocul unui codru des, ce-l încleșta amenințător. Satele din vremea aceea erau puține la număr, niște biete așezări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
atât de scurt, că n-am avut nici măcar vreme să scot un strigăt. Primul care a murit a fost Taso, și cel din urmă, Kakko, amândoi străpunși de săgeți. Lumea parcă se uita la circ: râdea, urla, insulta, scuipa, își agita pumnii. Când leșurile pline de sânge ale ducilor au fost trase afară din mormanul de morți, poporul s-a aruncat asupra celorlalți spre a-i jefui și a-i batjocori. Am încercat o singură dată să mă revolt, și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
al doisprezecelea consilier. Scena respectivă era halucinantă. Mi s-a părut că privesc cu un ochi sângele mânjind podeaua salonului, și cu celălalt expresia lui Andras. Era din nou cea a unui om indiferent la ceea ce se petrecea. M-am agitat și eu odată cu ceilalți și, în confuzia generală, am urlat: - Puneți mâna pe Andras! Moment în care m-am trezit alergând spre el. Dar a dispărut ca sub o baghetă magică. L-am căutat în sălile pe care Gisulf le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]