3,312 matches
-
Europei „normale”, „problemele” literatului din Bacău nu diferă cu nimic de ale celui din Capitală. Dar, poate mai mult decât scriitorul cu buletin de București, autorul în discuție își compune un status care să-i satisfacă și orgoliul, să-i aline și complexele, în fine, 192 să-i întărească impresia de moralitate a demersului său intelectual. Și aceasta, într-o comunitate profesională supusă constrângerilor de tot felul ale „moralei comuniste”, încât soluția adecvată structurii sufletești proprii și în acord (presupun) cu
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
173 Gr. C.) a unor „tratamente” aplicate operei lui Eminescu. Aici modelul istoricului literar nu pare a fi G. Călinescu ci, mai curând, E. Lovinescu, cel care sancționa „tradiția”, vedea „reacționarism” și unde nu era, afișând un europenism ce va alina suferința multor critici români asupriți de dogmatismul național comunist dintre anii ’70-’90 ai veacului trecut. Se făcea alergie la orice adiere a curentului autohtonist, încât și Blaga era văzut doar ca unul care introdusese „oeritudinea” în cultura română (Paul
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Europei „normale”, „problemele” literatului din Bacău nu diferă cu nimic de ale celui din Capitală. Dar, poate mai mult decât scriitorul cu buletin de București, autorul în discuție își compune un status care să-i satisfacă și orgoliul, să-i aline și complexele, în fine, 192 să-i întărească impresia de moralitate a demersului său intelectual. Și aceasta, într-o comunitate profesională supusă constrângerilor de tot felul ale „moralei comuniste”, încât soluția adecvată structurii sufletești proprii și în acord (presupun) cu
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
atingă perfecțiunea, iar numărul mobilelor procreate să-l Întreacă pe cel al permutărilor unei persoane În jurul câtorva mese. În lupta cu greața și fandacsia, ea a acceptat cu abnegație apropierea nemijlocită a chipului lui de occidental bărbos, deși, ca să-și aline martiriul, prefera să dea nas În nas cu el În beznă sau la cinematograful Loria. Nobilul regim a legat pe vecie de fabrică miriapodul prosperității comerciale. Trădându-și admirabila zgârcenie, Nemirovsky arunca pe inele și vulpi paraii care Îi rotunjeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de povestioare evreiești. Pe Madame Hsin a Îndurerat-o diferendul Într-atât, Încât mi-a interzis fățiș să-i mai calc vreodată pragul casei. Povestea vorbei: cerșetorul izgonit din cotețul câinelui Își face cuib În castelele memoriei; pentru a-mi alina singurătatea, am făcut un pelerinaj la ruinele din strada Deán Funes. Dincolo de salcie, soarele cobora pe cerul amurgului, la fel ca În silitoarea mea copilărie; Fang She m-a primit resemnat și mi-a oferit o cană cu ceai chior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
curiozitate jenantă, asupra căreia mai degrabă s-a tăcut, ani în șir. Lipsa unei reacții mai generale și mai radicale pare, într-o anume privință, un semn bun; însă a ignora sau a uita pur și simplu că d-na Alina Mungiu-Pippidi, indiferent de fotoliul din care se produce, este, între altele, autoarea Evangheliștilor, ba a mai și preface-o, după toate, într-un fel de martiră a democrației și a "drepturilor omului", reprezintă, credem, cel puțin o imprudență și o
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
și inimă curată așa cum au dovedit-o tinerii și vârstnicii care au înfăptuit în 22 decembrie 1989 sfântul act istoric de libertate și democrație pe pământul nostru strămoșesc. Cu toată suflarea românească, în fața făcliilor care străjuiesc locul sfârșitului dramatic și alină durerea părinților și a noastră a tuturor, am coborât adânc în cuget și am înălțat rugăciuni de pomenire și cinstire a acestor eroi și a jertfelniciei lor, care îi va așeza în cer în ceata bineplăcuților lui Dumnezeu, întru viața
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
că ești iubit ca să te vezi în oricare din aceste feluri, spuse el încet. Amărăciunea din glasul lui o șocă și o nedumeri. Sentimentul matern pătimaș din inima lui Fran se aprinse deodată ca o văpaie și își dori să aline orice durere care întuneca viața și fericirea lui Laurence. El ridică ochii spre ea și o fixă cu privirea aceea intensă care îi devenise atât de familiară. — Tu ești atât de plină de viață și de culoare, atât de strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
geriatrie. Cred sincer că ar trebui să-l duci pe tatăl tău la un consult cât de curând. Fran închise ochii. Era o copilărie, știa, dar în brațele lui, liniștită de mintea lui limpede, ce avea puterea de-a o alina, se simțea infinit mai bine. O iubea cu adevărat. De ce naiba simțea nevoia să-i ascundă existența copilului? — Laurence, cred că ar trebui să-ți mărturisesc ceva. — Serios? Zâmbi văzând aerul ei grav. Întâlni privirea lui netulburată, tandră, plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
duc la frigider să iau lapte și mă întorc cu iaurt. Spun câte ceva și apoi, îmi dau seama după expresiile celorlalți, repet același lucru. Devin dezorientat ... Vocea i se înecă și Fran simți nevoia să-l îmbrățișeze și să-i aline durerea și teama. Uneori nu-mi amintesc unde stau. Mi-e teamă, domnule doctor, că, pe zi ce trece, devin alt om. — Și de cât timp durează acest proces? — Acesta e lucrul cel mai uimitor. Doar de câteva luni. Doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sânge cald. Sus, pe pisc, se înălța în cer albastru bradul, vestitor al vânturilor. Mai jos, în jghiab pietros, într-o roată de mesteceni, se strângea apa pârăului într-o baltă limpede. Cădea tremurând, lunecând pe mușchi de stâncă, se alina, se împrăștia, se liniștea într-o lumină care răsfrângea cerul și pletele luminoase ale mestecenilor, apoi iar strângea șuvițe și ieșea lunecând domol pe vale, cu murmur nesfârșit. Căprioara se opri între mesteceni, în iarbă naltă, într-o adiere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chemând spaima din zarea mohorâtă, înăbușită de pulberi răsculate. Așa crescu bubuind buciumăria pădurii, învăluiri dese de stropi se abătură, duruiră ușurel și la geamurile mici, se depărtară - și deodată, ca o mânie care ostenește, cu oftări de ușurare, se alinară adâncurile, și soarele străluci deodată orbitor în toată poiana. Ieșii afară, pe prispă, cu nevasta pădurarului. Împrejurimile, neclintite, râdeau în lumină; o albină fulgeră ca un fir de aur; o gaiță trecu, cu penele-i albastre lucind; o mierlă începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fugeam de-aici... Mai bine ne duceam acu șase ani la America... America-i altfel de târg... Acolo-i altfel de lume... Acolo poate aveam parte de mai mult noroc!... În noaptea aceea Haia multă vreme nu s-a putut alina. Iar de ce s-a întâmplat a doua zi în casa lui Sanis și azi își mai aduc aminte femeile din Broscărie. Mai întăi un zvon lin a pornit dis-de-dimineață, apoi a crescut ca un vânt neliniștit. Era cătră mijlocul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așa; copila asta mai are zile; așa că, arătându-i-se în vis și Precista, trebuie să ne ducem. —I s-a arătat în vis Precista? — Da. La ceasul patru după prânz, a căzut într-un somn deodată și s-a alinat. Când s-a trezit, mi-a spus cum i s-a arătat Maica Domnului și i-a făcut semn cu mâna să se ducă la vale. —La ceasul patru? Da. — La ceasul patru, am avut și eu semn, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
într-o împrejurare dintre cele mai grele. Nevasta cea tânără moartă în sanie. Murgu, pierit în mărghilă. Pruncul țipa în covrul din sanie. Înapoi - era singurătatea casei de vânătoare. Înainte, așezări omenești în depărtarea câmpiilor. Viscolul avea toane; când se alina, când se învârtejea sunând în pădurea de brad și stropind acum ace înghețate. Asta-i vremea înfricoșată a muntenilor, în vremea iernii cresc singurătățile până la cer și pân’ la capătul lumii. Căzute pentru totdeauna par amintirile soarelui. Un zeu dușman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bietele noastre ființi! peste noi nu vor mai odrăsli flori! — Ce facem? ce facem, oamenilor și creștinilor? se tânguia cu frică nana Floarea. N-avem acuma altă putere decât să-l ducem pe acest bolnav la locul lui, să-l alinăm și să-l hodinim. De ieri, stă nedormit și nemâncat. Rătăcit și mânios a umblat, sărmanul; fie-vă milă de dânsul. Traian, mai tânăr, își simțea ochii încălziți de lacrimi. Cum să nu ne fie milă, nană Floare? doar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
transportat la o baltă a fluviului. Cetățenii României cunosc Dunărea din planșele geografice sau o văd din fuga unui vaporaș. Puțini au cercetat-o în cotloanele ei misterioase. Măreața ei îmbulzeală de ape, colectată dintr-o jumătate de Europă, se alină în această blândă margine a șesurilor și în aburul ei apare apa morților, cu năluciri de vis. Gârlele ei au îmbrățișat, din veacurile cele mai vechi, bucăți de pământ, rupându-le și adâncindu-le într-o parte, sporindu-le cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Roxelana a rugat pe marele stăpân s-o ierte că-i pricinuiește tulburare și mâhnire. — Am pierdut un bun scump, gâfâia venețiana șoptit. Doresc altul tot de la cel ce mi-a dăruit pe întăiul. Măritul împărat i-a cuprins tâmplele: —Alină-te, iubirea mea, a zis el grav. Trist sunt și totuși mă faci fericit. Fi-vom pururi amândoi și în cealaltă viață. Ochii ei erau o mare adâncă și liniștită, sub luciul căreia se pregătesc dezastre. VItc "VI" Iată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
câțiva ani, moartea mamei. Dispariția ei a așezat o cortină - nevăzută, însă, totuși, atât de prezentă - între mine și oamenii satului meu. La fel de năpraznică a fost stingerea bunicii, chiar dacă bătrâna atinsese, de mult, vârsta senectuții. Pentru că această mână de om alinase întrucâtva, suferința pricinuită de pierderea mamei; mai rămăse cineva acasă care să mă vadă tot copil, tot puștanul de altădată... Bine, cel puțin, că deocamdată satul a rămas același. Neschimbarea m-ar ajuta să-l recunosc dintr-o mie, chiar
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Maramureș am adoptat o pisică neagră. Lingea cu lentoare și aviditate un țurțure de gheață de pe dru mul împietrit de frig. Era splendidă și vicleană ca o noapte de vară la poalele mării. Dădea impresia de înțelepciune și fler, îmi alina fermecător durerea. Nu am reușit să-i dau încă un nume. Dormeam deseori prin trenuri, era cald și bine, o sen zație de pierdere dulce-amăruie mă cuprindea adeseori când îmi visam copilăria, verde și simplă, fără griji, stres, incertitudini, lipsuri
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mai știe; privindu-și mama din pragul ușii-fereastră, cum doarme pe o parte, aproape la fel ca în acea noapte de spaimă, trăgea adânc fumul în piept, cuprinsă de o disperare inutilă, nu avea cum s-o ajute, să-i aline durerile sau s-o facă să creadă din nou și atunci s-a gândit că trebuie să existe o cale ca măcar să-i poleiască zilele, câte or mai fi, adică să-i găsească un loc într-un spital în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a închis ușa, lăsându-le acolo, dar așteptând la câțiva pași pentru drumul în sens invers și auzind toate zgomotele neputinței răbufnind și răsunând între pereții băii și șoaptele înfundate ale fiicei, care încerca s-o calmeze sau s-o aline, și în clipa aceea inima îi bătea mai repede și se întreba, el, Andrei Vlădescu, dacă se apropie cu adevărat sfârșitul, e acum? e mâine? Dar, în scurt timp, criza a trecut, bătrâna doamnă Marga Pop a reușit să adoarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
închizi speranța în vorbe care numai printr-o minune, atât de rară încât e de necrezut, se va împlini. Însă acum i se părea că durerea și disperarea lui vor dura o veșnicie. Știa foarte bine că timpul macină și alină orice și că după o vreme totul nu va fi decât o amintire pe care va fi liber s-o gândească ori nu, după bunul plac. Dar până atunci i se părea o veșnicie, de parcă disperarea lui ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sa pe pături. Lumina crepusculară inunda încăperea prin ferestrele înalte larg deschise și pictura abstractă atârnată deasupra patului strălucea. Andrei Vlădescu ședea pe un taburet, rezemat de perete și fumând. „Îmi zici că totul trece și că timpul vindecă sau alină orice și știu și eu asta“, continua Rodica Dumitrescu. „Dar vreau să-ți spun că se întâmplă cu mine ceva ce nu credeam mai înainte și nu știu cât mă va ține și sinceră să fiu nici nu vreau să țină mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
efectul nu mai era deloc același, pentru că nu mai era în stare să pună suflet în ce spune și nu mai reușea să convingă și să liniștească. Ceva se petrecuse cu el. Ceva rău. Ca și cum ar fi fost posibil să aline frământarea cuiva, dar numai cât era liniște în el. Ea se uita la perdelele subțiri umflate de răbufnirile vântului cald. Își rotea privirile prin încăpere de parcă ar fi urmărit o umbră. Își clătina capul și părul negru și înfoiat îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]