6,861 matches
-
restul vieții. Pentru bogata activitate în domeniul învățământului, tiparului și publicisticii și nu în ultimul rând pentru prețioasa donație făcută bibliotecii instituției academice la înființare, în 1868, va fi ales, membru onorific al Societății Academice Române. Luminător dârz, de ascendență ardeleană, influențat de mișcarea de redeșteptare națională de la „Sf. Sava”, monah pașoptist profesând idei liberale, D.R. depășește cu mult orizontul vieții mănăstirești. Activează constant, luând măsuri reformatoare, pentru emanciparea și culturalizarea clerului prin intermediul școlilor (fondate, reorganizate sau conduse de el), al
DIONISIE ROMANO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286790_a_288119]
-
Adunării naționale de pe Câmpia Libertății din 3/15 mai 1848, este condamnat la opt luni de închisoare și la o amendă de 1200 de coroane. A condus timp îndelungat despărțământul blăjean Astra și, la înființarea, în 1935, a Sindicatului Ziariștilor Ardeleni, devine membru de onoare al acestuia. S-a numărat, de asemenea, printre membrii Consiliului Național Român din 1918. D. a colaborat la „Familia” (semnând unele contribuții cu pseudonimul Moise), la „Minerva” din Bistrița, la „Vatra”, „Cultura creștină”, „Calendarul revistei «Lumea
DOMSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286824_a_288153]
-
Prieten cu G. Coșbuc, cu O. Goga ș.a., el era apreciat de I. L. Caragiale, pe care l-a și găzduit, și de N. Iorga. În această ipostază, influența lui asupra numeroaselor serii de absolvenți ai Seminarului, care au împânzit satele ardelene, unii dintre ei alegând și calea scrisului, a fost incontestabilă. SCRIERI: Poetul Coșbuc, Blaj, [1897]; Floricele de câmp, Blaj, 1904. Repere bibliografice: Nicolae Cosma, Dascălii Blajului, 1940, 128; Brateș, Oameni, 89-90. R.Z.
DOMSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286824_a_288153]
-
dorința de a străluci, de a domina impunându-se mai totdeauna prin opoziție fac din mentorul junimist, după opinia exegetului, un om lipsit de sentimente, de căldură, apreciat de semeni, dar nu și iubit. Dionisiac, Maiorescu s-a vrut apolinic: „Ardeleanul coleric s-a adăpostit în armura englezului flegmatic”. „Masca” pe care Maiorescu a oferit-o contemporanilor l-a modelat, dar l-a și mutilat, condamnându-l la „suferință, iubire și ură”. Mai apropiat afectiv de subiect se dovedește D. în
DOBRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
și "i-a cerut să nu îngăduie vânzarea sării în Moravia", aflată în război cu acesta. Sarea era extrasă din Maramureș și Transilvania de nord (Slatina, pe Tisa și Ocna Dejului, pe Someș), regiuni aflate sub controlul bulgarilor. Comerțul sării ardelene era necesar statelor din jur crescătoare de vite. Drumul sării ardelene trecea prin Ungaria, Rusia sud-carpatică și Slovacia. Și alte izvoare contemporane, precum vechiul Chronograf rus, tratatul regelui englez Alfred și Constantin Porfirogenetul, amintesc de vecinătatea Moraviei cu Bulgaria, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aflată în război cu acesta. Sarea era extrasă din Maramureș și Transilvania de nord (Slatina, pe Tisa și Ocna Dejului, pe Someș), regiuni aflate sub controlul bulgarilor. Comerțul sării ardelene era necesar statelor din jur crescătoare de vite. Drumul sării ardelene trecea prin Ungaria, Rusia sud-carpatică și Slovacia. Și alte izvoare contemporane, precum vechiul Chronograf rus, tratatul regelui englez Alfred și Constantin Porfirogenetul, amintesc de vecinătatea Moraviei cu Bulgaria, ceea ce înseamnă că, în secolele IX-X, dominația (suzeranitatea ) bulgară se întindea peste
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
autohtoniei românilor-o dată cu ei această idee fuzionează cu tradiția savantă europeană asupra originii latine a limbii române și a continuității românilor în spațiul carpato-dunăreano-pontic. Cel care a formulat strălucit teza continuității a fost Dimitrie Cantemir, urmat de Școala Ardeleană. Revenind acum la Fr. J. Sulzer și teoria imigraționistă, în lucrarea acestuia, Geschihte des Transalpinischen Daciens, apărută la Viena, în 1781.-1782, el afirmă originea sud-dunăreană a românilor din Balcani. Ei au început să migreze, în secolele XII-XIII, la nord
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolele XII-XIII, la nord de Dunăre, unde i-au aflat pe unguri și sași, instalați în așezări statornice și cu instituții întemeiate.4 Replica la susținerile lui Sulzer a fost dată, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de cărturarii Școlii Ardelene, Gh. Șincai, Samuil Micu, Petru Maoir, care afirmau originea curat latină și continuitatea românilor pe teritoriul vechii Dacii. Teoria imigraționistă a fost reluată, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de istoricul german Robert Roesler, care a publicat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Rumäniens. "Roeslerianismul" era un strigăt de alarmă și protest împotriva pretențiilor nerealiste ale erudiților români, de la începutul secolului al XIX-lea, de a fi continuatori "curați" ai romanilor. Aceste pretenții exagerate, disproporționate, au iritat, pe bună dreptate, pe adversarii Școlii ardelene, ai latiniștilor, ceea ce i-a provocat să pună din nou în circulație ideile lui Sulzer. Aceste idei au fost elaborate într-un sistem nou, bine închegat, cu adăugarea de noi amănunte, de către Robert Roesler (1836-1874), filolog și istoric german. Lucrarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nume s-a păstrat numai în răsărit, fiind numele romanilor rămași în componența Imperiului sau sub influența religioasă și culturală a acestuia. Deși românii, în evul mediu, au trăit separați, numele neamului lor nu s-a schimbat, erau munteni, moldoveni, ardeleni, dar unitatea de neam a persistat. Ei au mai avut și alte nume date de străini, vlahi, blahi, volohi, dar aceste denumiri traduc numele vechi popular: români.65 NOTE 1. Gh. Brătianu, O enigmă și un miracol istoric: poporul român
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-lea, și-au continuat existența și în secolul al XII-lea, până la restaurarea graniței dunărene de către împăratul Manuel Comnenul. În cursul luptei dintre bizantini și unguri, angajate la granița din Banat, este implicat și hanul cuman Țelgu și o căpetenie ardeleană, Solomon, cumanul venit de peste Dunăre în fruntea elementelor locale este învins de bizantini, dar atacurile continuă. Surse bizantine vorbesc despre faptul că Andronic, ruda împăratului Manuel, fugar, traversează Moldova, dar, la hotarele Haliciului, el a fost capturat de vlahi, care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pădurile secuimii, fără îngăduința regatului ungar, care nu stăpânea încă Ardealul și fără un statut precis al lor-ei își au pădurea lor comună cu a românilor ("silva blacorum et bissenorum"). Această pădure, consideră Iorga, nu putea fi decât pe versantul ardelean al Carpaților Răsăriteni, spre care se îndreptaseră fugarii pecenegi din Bugeac și Covurlui, pe linia ce ducea la trecătoarea Ghimeș-Oituz, satul Beseneu fiind un alt indiciu. Această conviețuire cu pecenegii, crede Iorga, care s-a închegat în secolele X-XI, ar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rândul ordinelor privilegiate ale regatului, este verosimil "să-și fi încercat norocul" dincolo de munți (la sud de Carpați), sub conducerea unui "descălecător" temerar, o ipoteză pe care istoriografia noastră nu are motive întemeiate de a o respinge. Dacă fiii voievodului ardelean Ladislau Borșa s-au refugiat în Țara Românească, cf. documentului istoric din 1329, presupune I. Lupaș, este cu atât mai probabil ca nobili români din Transilvania să fi apucat același drum, încă de la sfârșitul secolului al XIII-lea. În concluzie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de articole și studii ce pun în valoare civilizația și cultură tradițională: Eugen Todoran (Eminescu, suflet și natura), Ovidiu Drimba (Despre ereziile poeziei noastre). Reține atenția articolul Critici și nuvele consacrate, în care Ovidiu Drimba pune în discuție problemă scriitorului ardelean, afirmând că „nicăieri că aici în Ardeal literatura n-a apărut că o soluție, ca o modalitate existențiala”. Rubrică de informare asupra noilor apariții comentează pe larg cărți de literatură sau de lingvistică (Iosif Pervain, sub pseudonimul I. Verbina, despre
CURŢILE DORULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286606_a_287935]
-
încântătoare dezinvoltură, își are complexitatea ei. SCRIERI: Rudimentele gramaticii române, București, 1848; Peregrinul transelvan sau Epistole scrise den tiere straine unui amic in patria, de la anul 1835 pana inchisive 1848, I, îngr. S. Filtsch, Sibiu, 1865; ed. (Călătoriile unui român ardelean în țară și în străinătate. 1835-1844. Peregrinul transilvan), îngr. Constantin Onciul, pref. N. Iorga, Vălenii de Munte, 1910; ed. (Peregrinul transilvan), îngr. Șerban Cioculescu, București, 1942; ed. îngr. și pref. Romul Munteanu, București, 1956; ed. (Peregrinul transilvan. 1835-1848), îngr. și
CODRU-DRAGUSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286319_a_287648]
-
fine, după jumătatea vieții, în exil, jelind și el „de țara Domnului”, C. se încumetă a da o tălmăcire proprie, în versuri a Psaltirii, fără a egala virtuozitatea predecesorului „artist” care fusese Dosoftei, dar întrecând cu mult în expresivitate pe ardeleanul Ioan Viski (căruia i se atribuie o nouă și modestă transpunere în stihuri a psalmilor, datând de la 1697). Interesează, în Psaltirea lui C., înrâurirea poeziei populare în metrică, dar mai ales deprinsă ca model stilistic. Predoslovia, izvodită în versuri rusești
CORBEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286409_a_287738]
-
Bianu, Introducere la Dosoftei, Psaltirea în versuri, București, 1887, XLIX-LX; Dictiones latinae cum valachica interpretatione, I, îngr. și introd. Alin-Mihai Gherman, Cluj-Napoca, 2001. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XVIII, I, 37, 259, 351, 413, II, 233; Scarlat Struțeanu, Doi umaniști ardeleni la curtea lui C. Brâncoveanu, R, 1941, 1-2; Cartojan, Ist. lit., III, 229; Călinescu, Ist. lit. (1941), 55; Geza Blédy, Un dicționar latin-român din secolul al XVIII-lea printre manuscrisele Bibliotecii Brukenthal, SCL, 1960, 3; Ștefan Meteș, Din relațiile noastre
CORBEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286409_a_287738]
-
pentru zilele acestea înalte.” Eludarea, pe alocuri, a socialului e doar aparentă. Sabinuța, numele feminin plutitor, ca o briză, prin numeroase poeme, e al unei fiice a ținutului de piatră, trecută în cealaltă lume, în adolescență. Asemenea tuturor tinerilor poeți ardeleni din perioada interbelică, unii invocați nominal („Noi V. Copilu-Cheatră, Mihai Beniuc, Ion Th. Ilea și alții”), cel care scrie Cartea moțului cântă, așadar, tărâmurile de baștină, țara, neamul, părinții, frații, consătenii, tot ce ține, cum spunea Aron Cotruș, de „străvechiul
COPILU-CHEATRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286406_a_287735]
-
decât o înșirare ternă de păcate omenești, de banalități, aproape fără nici o prelucrare artistică. O altă secțiune cuprinde versuri patriotice, de răsunet în 1915-1916, care, prin caracterul lor direct mobilizator, erau folosite ca material de propagandă românească și între tinerii ardeleni. Așa e viața și Trei femei, ambele din 1921, sunt culegeri de mici istorisiri ale unor întâmplări disparate, oarecare, lipsite, în general, de finalitate, dar justificate de autor prin dorința de a povesti lucruri adevărate. Romanul Babylon (I-II, 1921
COSMIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286438_a_287767]
-
stinge prematur, răpus, probabil, de ftizie. Scrieri precum Despre schismăticia grecilor (transmisă numai parțial în manuscris) sau Despre articulușurile ceale de price, ambele din 1746, îl definesc pe autor deopotrivă ca istoric al Bisericii, ca latinist și precursor al Școlii Ardelene. Întâia prelucrează informații după Louis Maimbourg (Histoire du schisme des Grecs) sau Cristofor Peichich (Speculum veritatis), urmând o schiță de istorie ecleziastică (a ritului creștin în Imperiul Roman de Răsărit, până la căderea Bizanțului sub turci). Având în față Catehismul redactat
COTORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286450_a_287779]
-
alma mater) un mijloc de emancipare și renaștere națională. Ca mai toți cărturarii clerici din generația de preiluminiști ai Blajului, îmbrățișa aspectele de interes apologetic, doctrinar, cu un amestec de fervoare și radicalism, optică nuanțată mai târziu de corifeii Școlii Ardelene (preocupați, în următoarele decenii, a netezi asperitățile și a marca atașamentul ambelor Biserici față cu „legea” și tradiția comună, în matca spiritualității bizantine). Retorica, în rest, e cea uzuală, descripția și evocarea mai păstrând ceva din ingenuitatea stilului cronicăresc, la
COTORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286450_a_287779]
-
61, 63, 139, 150, 332, 335, 336; Drăganu, Hist. litt., 56-59; Nicolae Comșa, Dascălii Blajului, Blaj, 1940, 18; Nicolae Comșa, Manuscrisele românești din Biblioteca Centrală de la Blaj, Blaj, 1944, 94-98; Ist. lit., I, 512-516; Anghelescu, Preromant. rom., 36; Lungu, Școala Ardeleană, 93-96, 137, passim; Dicț. lit. 1900, 233-234; Păcurariu, Ist. Bis., II, 524-527, 599; Mircea Popa, Aspecte și interferențe iluministe, Timișoara, 1997, 22-29; Ion Buzași, Un precursor al Școlii Ardelene, RL, 2001, 9; Ion Buzași, Precursori ai Școlii Ardelene, RL, 2002
COTORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286450_a_287779]
-
94-98; Ist. lit., I, 512-516; Anghelescu, Preromant. rom., 36; Lungu, Școala Ardeleană, 93-96, 137, passim; Dicț. lit. 1900, 233-234; Păcurariu, Ist. Bis., II, 524-527, 599; Mircea Popa, Aspecte și interferențe iluministe, Timișoara, 1997, 22-29; Ion Buzași, Un precursor al Școlii Ardelene, RL, 2001, 9; Ion Buzași, Precursori ai Școlii Ardelene, RL, 2002, 50. R.Ș.
COTORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286450_a_287779]
-
Lungu, Școala Ardeleană, 93-96, 137, passim; Dicț. lit. 1900, 233-234; Păcurariu, Ist. Bis., II, 524-527, 599; Mircea Popa, Aspecte și interferențe iluministe, Timișoara, 1997, 22-29; Ion Buzași, Un precursor al Școlii Ardelene, RL, 2001, 9; Ion Buzași, Precursori ai Școlii Ardelene, RL, 2002, 50. R.Ș.
COTORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286450_a_287779]
-
B., impulsiunile umorale prevalează. La început, apropiat de junimiști, pe care îi adulează în scrisori și dedicații, el denunță ca „primejdie națională” literatura „falsă”, prin care înțelege atât veleitarismul impenitent, cât și tentativele moderniste. Ulterior, se arată deosebit de agresiv față de „ardeleni”, atacul extinzându-se și asupra „Sămănătorului”, ceea ce îi va atrage simpatia cercului de la „Românul literar și politic”. Înzestrat cu o abilitate rară, chiar cu talent, B. nu are forță de creație, nici cultură suficientă și, ca urmare, e predispus la
BECESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285674_a_287003]